ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2212/2015

Decizia nr. 2212/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Sentința nr. 38 din 25 februarie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată, acțiunea având ca obiect "contestație act administrativ fiscal", formulată de contestatoarea A. Suceava în contradictoriu cu intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Împotriva hotărârii pronunțată de Curtea de Apel Suceava, a declarat recurs A. Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, în dezvoltarea motivelor de recurs, s-au evidențiat următoarele aspecte:

Pentru atribuirea contractului de servicii de proiectare pentru obiectivul de investiție "Modernizare, dezvoltare și echipare a ambulatoriului de specialitate la Spitalul Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou Suceava" a procedat la elaborarea unei documentații de atribuire, conforme cu legislația în materie, în vigoare la acea dată

Orice autoritate contractantă are dreptul de a-și impune propriile reguli atunci când inițiază o procedură de achiziție publică lucrări, în funcție de nevoile acesteia și de obiectul contractului - cerințe de calificare care să asigure autoritatea contractantă de faptul executantul are capacitatea de a îndeplini la timp și în mod corespunzător contractul încheiat. (a se vedea în acest sens Instrucțiunea ANRMAP nr. 1/2013, Cap. III).

Referitor la cerința privind angajarea personalului și documentele doveditoare, contestatoarea arată că nu s-a restricționat modul în care ofertantul avea angajat personal nominalizat pentru îndeplinirea contractului de lucrări (contract individual de muncă, contract de muncă cu timp parțial). Contractele de voluntariat, de colaborare, convențiile civile nu sunt contracte de muncă și, mai mult, specificul unor astfel de contracte nu poate fi similar pentru ramura construcțiilor.

În ceea ce documentele doveditoare, nici un alt document, în afara carnetului de muncă (utilizat la data desfășurării procedurii) și contractul de muncă nu poate face dovada certă a dispunerii de personalul angajat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 decembrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 februarie 2015, completul filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a apreciat recursul declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a acestuia.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a solicitat anularea Deciziei nr. 254 din 07 noiembrie 2013, emisă de pârât, în ceea ce privește contractul de finanțare nr. 641 din 06 februarie 2010, cod SMIS 11520, precum și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 66069 din 19 august 2013.

Prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, opinie împărtășită și de Înalta Curte.

Instanța de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât prima instanță a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.

Mai precis, judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că decizia atacată este legală.

Argumentele dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esență, criticile de nelegalitate expuse de reclamantul-recurent în cererea de chemare în judecată, instanța de fond pronunțându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte.

Astfel, din probele administrate în cauză, rezultă că în fișa de date a achiziției sunt solicitate la Cap. V.4.4. - informațiile privind resursele și structura managementului, cu titlu de "Cerință minimă obligatorie", aceea ca: "Operatorul economic trebuie să aibă angajați cu carte de muncă sau contract individual de muncă, personal cheie responsabil pentru îndeplinirea contractului, respectiv:

- șef lucrare - inginer specialitate construcții civile, cu o vechime de minim 5 ani în specialitate;

- 1 responsabil tehnic cu execuția în domeniul I - Construcții civile - cu atestat valabil la data ofertării;

- 1 inginer cu specializare în domeniul electric, cu vechime în specialitate minim 5 ani, autorizat ANRE;

Pentru personalul cheie responsabil pentru îndeplinirea contractului nu se acceptă contracte de colaborare, voluntariat, convenții civile, etc.

Se vor prezenta copii după cărțile de muncă sau contracte individuale din care să rezulte că sunt angajații operatorului economic".

Verificând considerentele sentinței atacate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a explicat în mod convingător rațiunile pentru care a apreciat că esențial în dobândirea experienței este numărul și dificultatea lucrărilor efectuate și nu numărul de ani de vechime în specialitate a personalului în discuție, timpul trecut de la obținerea calificării de specialitate fiind o premisă a dobândirii experienței dar nu o dovadă, așa încât, o vechime mai mare de 5 ani trebuie apreciată ca fiind excesivă și în mod corespondent restrictivă.

Prin urmare, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, că cerința este restrictivă, în condițiile în care, potrivit legii, există posibilitatea încheierii de alte convenții - lato sensu, care să asigure ofertantului suportul de specialitate necesar pentru executarea contractului, mai ales în condițiile în care angajarea cu contract individual de muncă a unui asemenea personal implică cheltuieli importante, existând și posibilitatea ca un asemenea specialist să nu fie necesar pentru lucrările efectuate în mod constant de operatorul economic în discuție.

Conchizând în această privință, Înalta Curte remarcă, la fel ca prima instanță, că deși autoritatea contractantă poate, în principiu, impune cerințe de calificare referitoare la capacitatea tehnică și/sau profesională sub condiția motivării temeinice a necesității impunerii acestor cerințe în cadrul unei note justificative, Nota justificativă nr. 6655 din 2 mai 2010 nu conține motivele pentru instituirea cerințelor de calificare în discuție.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. Suceava împotriva Sentinței nr. 38 din 25 februarie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2015.

Procesat de GGC - GV