ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2191/2015

Decizia nr. 2191/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 440 din 11 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtului.

Împotriva Sentinței civile nr. 440 din 11 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul A.

Recursul declarat de pârât s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora s-a solicitat casarea în tot a sentinței atacate, cu consecința respingerii acțiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a susținut, în esență, că în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile imperative cerute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în absența unor măsuri coercitive și sancționatorii luate împotriva persoanei. A arătat că instanța de fond a reținut că măsurile pe care le-a dispus, în calitate de lucrător de miliție, se înscriu în ipoteza prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, fără a preciza, însă, prin ce acte materiale concrete au fost încălcate aceste drepturi și cum anume, rezumându-se numai la această afirmație generală și neargumentată.

Recurentul-pârât a menționat că toate serviciile secrete de informații, poliția, și nu numai, folosesc, în cadrul legal existent la un moment dat, surse de informare umane (colaboratori), fără a se considera că prin aceasta se încalcă dreptul la viață privată sau la libera exprimare a unor persoane. De asemenea, caracterul secret al supravegherii informative nu poate genera încălcarea drepturilor invocate în sentința atacată.

Recurentul a apreciat că întreaga activitate informativ-operativă s-a desfășurat în cadrul legal existent în perioada respectivă și în conformitate cu reglementările acelor legi și metodologii de lucru, lucrătorul de securitate sau de miliție cu atribuții informative, putând fi tras la răspundere pentru faptele sale profesionale doar în măsura în care a încălcat legea în vigoare ori a aplicat-o abuziv.

A invocat recurentul și aspecte care, în opinia sa, denotă caracterul discriminator al O.U.G. nr. 24/2008, susținând că reclamantul are acces la dosarele informativ-operative, în care au fost lucrate persoanele respective, fără a depune la dosarul cauzei materiale care sunt în dezavantajul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, reiterând, în esență, susținerile formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

II. Analiza motivelor de casare

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate de pârât, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurent, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond, analizând documentația depusă la dosarul cauzei de către reclamant, a reținut în mod corect că, prin activitatea desfășurată, recurentul-pârât a îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că activitățile desfășurate se încadrau în atribuțiile normale de serviciu care îi reveneau în calitate de lucrător de miliție, fără să fi suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăți fundamentale ale omului.

Înalta Curte constată, că în speță, măsurile propuse de pârât și acțiunile întreprinse pentru îndeplinirea acestora, se încadrează în categoria activităților care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului stipulate de Constituția României de la acea dată, precum și de normele internaționale la care România era parte.

Astfel, înscrisurile depuse la dosarul instanței de fond, al căror conținut este descris, pe larg, în considerentele sentinței recurate, demonstrează, cu prisosință, acțiunile întreprinse de către pârât, ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viața privată și dreptul la libertatea de exprimare, protejate normativ, cel puțin la nivel formal și în perioada anterioară anului 1989.

Îngrădirea acestor drepturi s-a realizat prin instrumentarea dosarului de investigații deschis în privința persoanei urmărite pentru stabilirea activității și atitudinii față de regim, a concepțiilor politice și a naturii relațiilor acesteia cu diverse persoane, prin activitatea de dirijare a surselor recrutate pentru încadrarea informativă a persoanei, surse care au oferit date referitoare la viața privată a celui urmărit.

Instanța de primă jurisdicție nu a preluat aprecierile cuprinse în documentele fostei Securități, ci a examinat datele comunicate, pentru a putea stabili dacă acestea îndeplinesc cerințele legii.

Or, aprecierile asupra activității persoanei urmărite sunt dublate și de informațiile corespunzătoare, de măsurile întreprinse și solicitate de pârât, ceea ce a determinat constatarea faptului că sunt îndeplinite cerințele impuse de textul de lege.

Simpla obținere și, mai ales, folosire a unor informații cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naționale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o încălcare a dreptului la viață privată, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Nu prezintă relevanță dacă informațiile obținute și prelucrate de către recurent au determinat sau nu îngreunarea situației persoanei urmărite, sau dimpotrivă, au condus la concluzia că aceasta nu avea opinii critice la adresa regimului comunist, importantă fiind, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de recurent, în viață personală a persoanei urmărite.

Cum în cauză, activitățile desfășurate de recurentul-pârât nu au vizat persoane urmărite penal și nu au fost legate de siguranța statului, acestea au avut drept scop menținerea regimului totalitar comunist și au condus la îngrădirea drepturilor și libertăților menționate, recunoscute prin Constituție, și care se impun a fi respectate, la fel și prin Pactul Internațional semnat de România, astfel încât, apărările recurentului referitoare la respectarea normelor legale în vigoare de la acea dată sau la activitatea Securității, sunt irelevante în contextul legislativ menționat.

În altă ordine, pentru a fi reținută calitatea de lucrător al Securității în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea de ofițer al Securității să fi desfășurat activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.

Se constată că legiuitorul nu face distincție între persoanele care au inițiat și supus prin aprobare anumite măsuri și persoanele care le-au aprobat, respectiv, le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliție politică să vizeze încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale.

Prin urmare, toate activitățile care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale sau au urmărit să o facă, indiferent dacă au fost de inițiere, propunere sau aprobare, etc., conduc la constatarea calității de lucrător în sensul prevăzut de dispozițiile legale anterior enunțate.

Recurentul nu se poate apăra invocând natura activității desfășurate în baza raporturilor de serviciu, având în vedere că, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind: "Continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist", care a desfășurat, în special prin intermediul Securității, "o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale".

Curtea Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (spre exemplu, în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009), faptul că "deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor/.../contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești", și că "scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României".

Totodată, examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, Curtea a arătat că dispozițiile criticate nu sunt de natură a încălca dreptul la un proces echitabil, ci constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, procedura de judecată respectând principiile fundamentale privind oralitatea, contradictorialitatea, publicitatea și dreptul la apărare, părțile având, deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept.

În consecință, așa cum a statuat Curtea Constituțională, prevederile O.U.G. nr. 24/2008 nu instituie nici un privilegiu sau nici o discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabile tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 440 din 11 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 mai 2015.

Procesat de GGC - GV