ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2117/2015

Decizia nr. 2117/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 699 din 28 februarie 2014, a admis acțiunea formulată de reclamant și, în consecință, a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul A. invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., republicat.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a formulat următoarele critici:

- prima instanță încălcat prevederile art. 248 C. proc. civ., republicat, pentru că nu s-a pronunțat asupra excepției nulității actelor de sesizare și a actelor incriminatorii invocate prin întâmpinarea depusă la data de 22 aprilie 2013 și completată la 16 septembrie 2013, excepțiile invocate au fost inserate fără a se pronunța în privința lor;

- prima instanță a încălcat prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. civ., republicat, întrucât nu s-a făcut dovada repartizării aleatorii a cauzei, depunerea procesului-verbal în sensul pretinsei dovezi a repartizării aleatorii nu acoperă lipsa ștampilei Curții de Apel București cu data intrării cauzei la instanță.

- prima instanță a încălcat prevederile art. 254 alin. (3), respectiv art. 249 C. proc. civ., republicat, pentru că nu s-a pronunțat/nu a luat în considerare cererile subsemnatului făcute în data de 28 februarie 2014, în integralitatea lor.

- prima instanță a încălcat prevederile art. 273 alin. (3), C. proc. civ., republicat, având în vedere că înscrisurile sub semnătura lui B. nu au putere doveditoare, nu le-a recunoscut, dimpotrivă le-a contestat.

Recurentul-pârât a susținut că intimatul-reclamant nu a respectat prevederile art. 249 C. proc. civ., republicat, în sensul de a prezenta originalele actelor de care înțelege să se folosească, întrucât nu a făcut dovada că persoanele cu privire la care se pretinde că au semnat acele acte există în realitate, au identitate, sunt recunoscute și de alte persoane.

De asemenea, a apreciat că susținerea primei instanțe în sensul că nota de constatare este semnată, nefiind nevoie să conțină semnătura în clar a persoanei, conduce la ideea că acest act nu este asumat de nicio persoană din cele abilitate, iar referirea acesteia la interogatoriile suplimentare de la punctul 4 din notă, de asemenea nu poate fi primită.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și anularea hotărârii atacate pentru motivele arătate.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 3 decembrie 2014, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 11 februarie 2015.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Analiza motivelor de casare.

Recurentul-pârât a invocat atât prin apărările formulate în fața instanței de fond cât și prin motivele de recurs, nulitatea notei de constatare DVV/575/12 martie 2013, a adresei nr. 110 din 30 ianuarie 2013 și a unor acte cuprinse în dosarul R0x.

Recurentul solicită, în realitate, ca înscrisurile sus-menționate să nu fie avute în vedere la pronunțarea hotărârii, datorită unor motive ce țin de fondul pricinii, astfel încât se constată că în mod corect prima instanță s-a pronunțat asupra valorii probatorii a acestor acte și nu s-a referit în mod expres la excepția nulității invocată prin întâmpinare.

Cu privire la nulitatea sentinței recurate pentru lipsa dovezii repartizării aleatorii a cauzei, se reține că motivul de recurs este nefondat, o asemenea mențiune existând la dosarul de fond.

În ceea ce privește motivele de recurs ce privesc fondul cauzei, respectiv constatarea calității de colaborator al Securității, Înalta Curte apreciază că sunt fondate, conducând la admiterea recursului.

Astfel, judecătorul fondului a reținut ca relevante notele informative din 27 septembrie 1978, 30 noiembrie 1980 și 02 februarie 1981, iar informațiile au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Instanța de fond, deși a considerat că informațiile furnizate au fost relevante, nu a realizat o analiză a conținutului acestora în raport de prevederile art. 2 lit. b)) din O.U.G. nr. 24/2008.

Nota informativă din data de 27 septembrie 1978 a privit informații despre starețul Mănăstirii S. din perspectiva unor carențe de caracter, neavând legătură cu activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

De altfel, organele de Securitate au dispus a se face verificări de către Inspectoratul Județean Argeș și Inspectoratul Județean Prahova de unde rezultă că informațiile nu priveau activități ce interesează Securitatea.

Notele informative din data de 30 noiembrie 1980 și 02 februarie 1981, referitoare la maica V. relatează despre legăturile acesteia cu două fete ucenice care o ajută, mai mult, însuși colaboratorul se întreabă dacă aceasta prezintă vreun interes pentru organele Securității.

În acest context existența unui angajament (act contestat de recurent, deși nu a putut proba cele susținute), dar și a unei recompense în valoare de 75 lei nu pot face dovada calității de colaborator al Securității în sensul dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008, dacă informațiile furnizate nu fac parte din categoria celor care se referă la activități/atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, condiții cumulative impuse de dispozițiile art. 2 lit. b)).

Cum în speță, informațiile furnizate nu îndeplinesc aceste condiții, în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat A. împotriva Sentinței nr. 699 din 28 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Casează sentința atacată și respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2015.

Procesat de GGC - ED