ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2113/2015

Decizia nr. 2113/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3893 din 6 decembrie 2013, a admis, în parte, cererea formulată de reclamant, a anulat Ordonanța CNVM nr. 338 din 11 octombrie 2012, respingând cererea de suspendare a executării acestui act administrativ, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, succesoare în drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat.

2.1. Instanța de fond a pronunțat o hotărâre care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material

Din conținutul Ordonanței nr. 338/11 mai 2012 și din apărările pe fondul cauzei, susține recurenta, se poate observa că au fost descrise în concret faptele pentru care intimatului i s-a aplicat sancțiunea, precum și că actul administrativ individual supus controlului legalității cuprinde suficiente elemente de drept și de fapt pentru care destinatarul să poată reconstitui raționamentul efectuat de autorul actului pentru adoptarea acestuia.

În ceea ce privește calitatea intimatului de reprezentant al Compartimentului de control intern, atribuțiile instituite prin Regulamentul CNVM nr. 32/2006 și responsabilitățile specifice funcției de reprezentant - control intern, se realizează în cadrul B. prin intermediul compartimentului de control intern, care are ca atribuție supravegherea respectării de către societate și personal a legislației în vigoare, a reglementărilor entităților pieței de capital și a procedurilor interne, precum și minimizarea riscurilor societății de neîndeplinire a obligațiilor.

Intimatul are atribuțiile specifice fișei postului, precum și cele prevăzute de art. 76 lit. d)) din Regulamentul CNVM.

Reprezentanții compartimentului de control intern poartă responsabilitatea pentru faptele angajaților B. aflați sub supravegherea lor, săvârșite în perioada în care aceștia exercită în mod efectiv funcția de control intern, vorbindu-se de o culpă în supraveghere (culpa in vigilando).

Prevederile regulamentare instituie obligații de rezultat, fără a se stabili mijloacele concrete de realizare a acestor obiective, lăsând astfel persoanelor care dețin funcția de conducere libertatea deplină în alegerea lor, dar și responsabilitatea pentru opțiunea făcută în cazul în care măsurile adoptate se dovedesc a fi ineficiente.

Intimatul avea obligația de a verifica și supraveghea activitatea desfășurată de agentul delegat A..

Intimatul-reclamant nu a fost lipsit de dreptul la apărare, în cadrul plângerii depuse a avut posibilitatea de a formula toate apărările pe care le considera necesare, or, pe parcursul soluționării contestației reclamantul nu a depus în sprijinul susținerilor sale documente sau alte probe din care să rezulte că, deși a exercitat în mod corespunzător funcția de control intern, i-a fost imposibil să prevină săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.

În ceea ce privește constatarea instanței de fond în sensul că reclamantului nu i s-a comunicat Ordonanța nr. 337/11 octombrie 2012, recurenta arată că acesta putea să se informeze din Buletinul CNVM, unde sunt publicate toate actele individuale emise de autoritate, opozabile terților sau, în cadrul procedurii prealabile, să solicite comunicarea spre știință a actului.

2.2. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei

Cu privire la acest motiv de recurs, se arată că, pe de o parte, instanța de fond reține și enumeră atribuțiile ce revin intimatului, iar, pe de altă parte, susține că aceste responsabilități sunt generale și nu stabilesc concret acțiunile sau inacțiunile intimatului, făcând abstracție că exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor ce îi reveneau este demonstrată de abaterile constatate de CNVM cu privire la activitatea supravegheată de reclamant.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 29 octombrie 2014, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 3 decembrie 2014.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

1.1. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 din Noul C. proc. civ .

În cuprinsul Ordonanței nr. 338/2012 este înscrisă fapta săvârșită de intimat și anume, exercitarea necorespunzătoare a responsabilităților prevăzute la art. 76 din Regulamentul CNVM nr. 32/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, sunt enumerate prevederile art. 76, incidente cauzei: monitorizarea/verificarea cu regularitate a aplicării prevederilor legale incidente activității B., prevenirea și propunerea măsurilor de remediere a oricărei situații de încălcare a legilor și reglementărilor în vigoare, cu privire la piața de capital sau a procedurilor interne ale societăților de către B. sau de către angajații acesteia.

S-a mai arătat în cuprinsul actului contestat că intimatul nu a adoptat măsurile necesare pentru a preveni săvârșirea faptelor de către agentul delegat în discuție.

Întrucât aceleași atribuții sunt înscrise și în fișa postului, fără a exista o detaliere a măsurilor ce pot fi luate în diverse situații iar intimatul nu a indicat vreuna în concret, rezultă că însuși personalul ce funcționează la Compartimentul de control intern al B. stabilește mijloacele prin care se realizează obiectivele controlului.

Așadar, intimatul avea obligația de verificare/supraveghere/control a agentului delegat A., cum în mod corect și suficient s-a descris în actul contestat.

În ceea ce privește susținerea instanței de fond în sensul că Ordonanța nr. 338/2012 a fost emisă cu încălcarea dreptului la apărare deoarece reclamantului nu i-a fost comunicată Ordonanța nr. 337/2012, se constată că soluția este nelegală.

Din actele dosarului rezultă că în raport de ordonanța menționată, reclamantul este un terț, neexistând obligativitatea comunicării, iar o asemenea cerere nu a fost formulată cu ocazia plângerii prealabile.

Mai mult, actul a fost publicat în Buletinul CNVM, dar și postat pe site, despre această împrejurare intimatul are cunoștință, deoarece a fost angajatul autorității.

Din înscrisurile depuse la dosar, în urma controlului intern efectuat la B. SA, în perioada 29 mai - 19 iunie 2012 pentru perioada 11 aprilie 2007 - 18 mai 2012 s-au constatat anumite nereguli, responsabile fiind persoanele care aveau atribuții de serviciu, verificarea activității desfășurată de agentul delegat A., respectiv intimatul, de unde rezultă că actul administrativ atacat a fost întocmit în mod legal în ceea ce privește fapta săvârșită și subiectul activ al contravenției.

Prevederile O.G. nr. 2/2001 referitoare la posibilitatea contravenientului de a formula obiecțiunii nu sunt aplicabile în cauză, având în vedere că în cuprinsul Legii nr. 297/2004 nu este înscrisă mențiunea completării acesteia cu prevederile generale în materia contravențiilor.

1.2. În ceea ce privește motivul de recurs întocmit pe dispozițiile art. 488 pct. 6 din Noul c. proc. civ.

Motivul de recurs nu este întrunit, având în vedere că nu există contradicție între aspectele reținute de instanța de fond referitoare la atribuțiile intimatului, opinia instanței fiind în sensul că era necesar a se arăta în concret care anume dintre responsabilități au fost încălcate, aspect ce a fost analizat la pct. II.1.1. din prezentele considerente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva Sentinței nr. 3893 din 6 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2015.

Procesat de GGC - ED