ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1638/2016

Decizia nr. 1638/2016

Deliberând, în condițiile art. 395 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 17 decembrie 2014, reclamanta Asociația Editorilor din România a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună interzicerea reproducerii, distribuirii, comunicării publice direct sau indirect prin orice mijloace, închirierea, împrumutul operei fără acordul său pe site-ul x, obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 RON, reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate dacă ar fi existat consimțimântul său la utilizarea operelor pentru intervalul 2011-2014 și obligarea pârâtei la aducerea la cunoștința publică, pe cheltuiala sa, a hotărârii instanței de judecată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 612 din 30 aprilie 2015, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția nulității parțiale a obiectului cererii de chemare în judecată, a anulat capătul de cerere privind interzicerea de instanță a oricărei forme de utilizare publică a operelor aparținând editurilor membre Asociației Editorilor din România și a admis excepția lipsei calității procesuale active în ceea ce privește restul acțiunii, așa cum a fost precizată. Totodată, a respins restul acțiunii precizate formulate de reclamanta Asociația Editorilor din România, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă și a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 11.183,56 RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 529/A din 04 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă Asociația Editorilor din România în contradictoriu cu intimata pârâtă SC A. SRL și intervenienta accesorie în interesul apelantei reclamante SC B. SRL.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Asociația Editorilor din România,invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă a arătat că la primul termen de judecată, cauza a fost amânată în vederea citării intervenientei accesorii, editura SC B. SRL, iar la cel de-al doilea termen de judecată s-a solicitat depunerea de concluzii scrise, fără a se discuta în prealabil excepțiile care au condus la respingerea acțiunii și încuviințarea probelor solicitate prin cererea de apel.

Astfel, recurenta-reclamantă a susținut că deși instanța de apel a antamat în motivarea hotărârii sale argumentele invocate prin cererea de apel cu privire la necesitatea respingerii excepțiilor, acestea nu au mai fost puse în dezbaterea contradictorie între părți, în vederea respectării principiilor fundamentale care guvernează procesul civil.

Totodată, recurenta a arătat că instanța de apel nu a ținut cont de nicio probă depusă în fața instanței de fond, și anume probele depuse în susținerea calității active.

O altă critică se referă la faptul că instanța de apel a preluat soluția instanței de fond, fără a mai realiza o judecată asupra cauzei, care ar fi presupus administrarea de probe pentru a se stabili caracterul nefondat al cererii de apel.

Recurenta-reclamantă a criticat și faptul că în considerentele deciziei atacate nu există nicio mențiune cu privire la proba cu expertizele solicitate prin cererea de apel, dar nici cu privire la celelalte probe administrate în fața instanței de fond.

De asemenea, recurenta-reclamantă a considerat că era absolut necesar ca cererea de intervenție accesorie formulată de editura SC B. să fie admisă, în condițiile în care majoritatea operelor piratate pe site-ul jules-verne.ro aparțineau acestui titular de drepturi.

Printr-o ultimă critică recurenta-reclamantă a susținut că în mod greșit s-a admis întregul cuantum al cheltuielilor de judecată de către instanța de fond, care a fost dovedit doar prin fotocopii și nu prin depunerea originalelor.

Sub aspectul cheltuielilor de judecată, s-a mai arătat că acestea nu au fost dovedite și sunt nejustificat de mari în raport cu efortul depus în susținerea cauzei.

Concluzionând, recurenta-reclamantă a considerat că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică întrucât nu s-au respectat principiile fundamentale care guvernează procesul civil și s-a pronunțat o soluție fără a se permite părților să administreze probe care să susțină pretențiile invocate.

Prin întâmpinare, intimata pârâtă SC A. a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de reclamanta Asociația Editorilor din România.

Recurenta pârâtă Asociația Editorilor din România a depus la dosar răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea tuturor susținerilor intimatei pârâte SC A. și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Motivul de recurs prin care se susține că instanța de apel nu ar fi pus în discuția părților excepțiile care au condus la respingerea acțiunii, cu privire la care a formulat critici în apel, este nefondat, având în vedere că, atâta timp cât instanța a acordat cuvântul părților pe cererea de apel, nu era necesar să pună în discuția părților separat aceste critici conținute în motivarea apelului.

Este nefondată susținerea că instanța de apel nu a ținut cont de nicio probă depusă în susținerea calității active, cum ar fi statutul reclamantei, mandatele și dispozițiile legale invocate. Observând considerentele deciziei pronunțate în apel se poate constata că instanța de apel a analizat apărările reclamantei bazate pe conținutul statutului și al mandatelor, raportat la prevederile legale invocate, și a ajuns la concluzia că reclamanta nu a făcut dovada calității procesuale active în cauză, nefiind un organism de gestiune colectivă reglementat de lege și neformulând acțiunea în calitate de mandatar, ci în nume propriu.

Este nerelevantă susținerea recurentului în sensul că în considerentele deciziei atacate nu ar exista nicio mențiune cu privire la proba cu expertizele solicitate prin cererea de apel, dar nici cu privire la celelalte probe administrate în fața instanței de fond, atâta timp cât aceste probe vizau fondul pricinii care nu a fost cercetat, litigiul fiind soluționat de către prima instanță în baza unor excepții.

În ceea ce privește motivul de recurs prin care se formulează critici privind considerarea ca neîntemeiată a cererii de intervenție accesorie formulată de editura SC B., în lipsa atacării deciziei instanței de apel de către intervenientă, acesta nu poate fi cercetat de către instanța de recurs, recurentul reclamant neavând interesul personal de a ataca soluția dată cererii formulate de către o altă parte, chiar dacă aceasta îi sprijinea propria apărare.

Cererea de intervenție accesorie a fost considerată neîntemeiată tocmai pentru că apărările sale nu erau relevante, deoarece reclamanta a introdus acțiunea în nume propriu și nu ca mandatar.

Este nefondat motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată acordate de către prima instanță de fond.

Referitor la motivul de apel privind cheltuielile de judecată, instanța de apel a reținut că „onorariul pretins de avocatul pârâtei, în sumă de circa 11.000 RON, reflectă nu doar valoarea obiectului pricinii ci și activitatea desfășurată concret (apărările formulate prin întâmpinare priveau și fondul, nu numai excepțiile) și complexitatea pricinii, chiar dacă aceasta s-a finalizat prin admiterea unor excepții. Pe de altă parte, dovada plății onorariului avocațial a fost făcută, fie și prin xerocopie după originalul chitanțelor, original ce a fost predat instanței de apel ca urmare a solicitării apelantei.”

Astfel, este nereală susținerea recurentei în sensul că nu s-ar fi depus la dosar originalele chitanțelor ce făceau dovada cuantumului onorariului avocațial. Recurenta nu a arătat ce prevedere legală, pe care ar fi încălcat-o instanța de apel, se opunea depunerii acestor acte în formă originală în apel, esențial fiind ca acest onorariu să fi fost plătit.

Legat de susținerea că sunt nejustificat de mari cheltuielile de judecată acordate de prima instanță de fond în raport cu efortul depus în susținerea cauzei, aceasta nu poate duce la constatarea ca fondat a acestui motiv de recurs având în vedere că, pe de o parte, aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat raportat la circumstanțele cauzei ține de temeinicia cererii, neputând face obiectul analizei instanței de recurs, conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, recurentul nu a arătat concret ce criterii de apreciere prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ. nu ar fi fost respectate de instanța de apel, sau ce alte dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel când a reținut că onorariul solicitat nu este vădit disproporționat față de valoarea,complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Asociația Editorilor din România, cu sediul în București, sector 1, și sediul procesual ales la Cabinet de avocat C. din București, sector 3, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC A. SRL, cu sediul procesual ales la SCA D. din București, sector 3, și intimata-intervenientă SC B. SRL, prin administrator special E., cu sediul în București, sector 2, împotriva deciziei nr. 529/A din data de 4 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2016.