ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2841/2015

Decizia nr. 2841/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 289 din 30 ianuarie 2014 a Curții de Apel București au fost respinse ca nefondate cererile conexate formulate de reclamanta SC A. SRL Oltenița în contradictoriu cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

2.1. Motivele de casare

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta SC A. SRL Oltenița, criticând ca nelegală și netemeinică hotărârea atacată.

Recurenta a invocat dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ca temei al motivelor formulate, care prevăd că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

2.2. Principalele argumente invocate

Recurenta a susținut faptul că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale atunci când a apreciat că dezvoltarea unui motiv de nelegalitate, cu ocazia apărărilor pe fond, precum și invocarea unei excepții de ordine publică, reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată.

În cadrul primului motiv de recurs formulat, s-a susținut faptul că prima instanță nu a analizat apărarea formulată la fond de reclamantă, ce a vizat faptul că actele administrativ fiscale atacate au fost finalizate și valorificate cu încălcarea cerințelor imperative ale art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, care impuneau în această situație aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003.

În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, recurenta a criticat și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 21 (3) din O.U.G. nr. 66 din 29 iunie 2011 de către instanța de fond, susținând că activitatea de verificare fiscală s-a desfășurat în perioada 4 mai 2011 - 29 noiembrie 2011, iar intimata-pârâtă a emis procesele verbale atacate la 349 zile de la finalizarea activității de verificare, cu încălcarea dispozițiilor mai sus arătate.

Cu privire la motivul trei de recurs, recurenta a susținut că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și în privința probelor administrate.

În dezvoltarea acestei critici a susținut recurenta că pentru cererile de plată ale societății A. SRL nr. 150 din 07 aprilie 2008, 7314 din 29 aprilie 2008 și 5535 din 20 aprilie 2010 verificarea documentelor s-a realizat de către APIA la data de 30 noiembrie 2011, ulterior efectuării plăților. A mai arătat recurenta că procesul-verbal de constatare a neregulilor a fost întocmit fără o verificare în teren, care să stabilească blocurile fizice unde se află terenurile arabile folosite efectiv în exploatarea agricolă pentru care s-a solicitat plata, iar justificarea dreptului de folosință asupra acestor terenuri pentru anii 2008, 2009 și 2010 s-a realizat prin înscrisuri ce nu au mai fost ulterior recunoscute de către APIA ca fiind valabile, soluție împărtășită și de instanța de fond, contrar opiniei recurentei.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata pârâtă APIA, cu sediul în București, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând, în esență, că art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu este aplicabil în cauza de față, întrucât recurenta a solicitat instanței de contencios să dispună anularea actelor administrativ fiscale, nu verificarea legalității lor în calea excepției de nelegalitate, că termenul maxim de efectuare a verificării și de emitere a proceselor verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare este de 90 de zile de la data finalizării activității de organizare a verificării, potrivit prevederilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, fără ca acest termen să fie calificat de legiuitor ca fiind unul de decădere.

În cuprinsul întâmpinării inventariază intimata fiecare suprafață de teren ce a format obiectul verificării, reluând concluziile proprii din actele de control contestate și reținerile instanței de fond asupra fiecărei sume imputată recurentei reclamante.

În privința susținerilor recurentei vizând verificarea condițiilor de creditare, a învederat intimata că obligativitatea declarării reale a datelor înscrise în cererile de plată revine în principal solicitanților, în cauză fiind considerate datele depuse de recurentă ca având un caracter incorect și nereal, ceea ce a determinat întocmirea proceselor verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare.

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10 decembrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin Încheierea din data de 4 martie 2015 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2 Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs.

Recursul declarat de societatea A. SRL, analizat prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat a fi prevederile art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ., este nefondat pentru următoarele considerente:

4.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

a) Cu titlu prealabil analizei criticilor aduse sentinței atacate, Înalta Curte observă că la termenul de judecată din 23 septembrie 2015 recurenta a precizat că nu a invocat o excepție de nelegalitate în legătură cu actele administrativ fiscale contestate, ci a înțeles să utilizeze calea acțiunii în anulare pentru a supune instanței de contencios administrativ competente verificarea legalității acestor acte. În aceste condiții, se reține că judecătorul fondului s-a pronunțat corect asupra ceea ce a format obiectul învestirii sale prin acțiunea judiciară formulată de societatea A. SRL.

b) Într-o primă critică a hotărârii recurate se susține faptul că prima instanță nu a analizat apărarea formulată de către reclamantă, referitoare la existența unui motiv de nelegalitate a actelor administrativ fiscale contestate, constând în încălcarea cerințelor imperative ale prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, care impuneau în situația de față aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 79/2003. Altfel spus, reclamă recurenta în calea de atac o necercetare a motivului de nelegalitate vizând încălcarea principiului neretroactivității legii civile.

În deplin acord cu cele arătate de judecătorul fondului, Înalta Curte rețină că acțiunea civilă este supusă unor condiții de exercițiu, ca și unor momente procesuale ce limitează anumite manifestări de voință ale părților în exercițiul normal al principiului disponibilității lor în cadrul procesului civil.

Legalitatea unui act administrativ este cercetată de instanța competentă în limitele arătate de partea vătămată, motivele analizate fiind cele ale acțiunii judiciare.

Invocarea unor motive noi față de cele care au fost avute în vedere la declanșarea procesului reprezintă, în fapt, o modificare a conținutului intrinsec al obiectului acțiunii judiciare, ce nu poate fi disociat de susținerile în fapt pe care se fundamentează cererea de chemare în judecată.

Astfel cum s-a reținut la prima instanță, reclamanta a invocat nerespectarea de către A.P.I.A. a dispozițiilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 prin concluziile orale formulate la termenul de judecată din 09 ianuarie 2014, fără a fi îndeplinită condiția existenței unui acord expres al pârâtei față de această modificare a acțiunii civile, potrivit dispozițiilor art. 204 noul C. proc. civ.

Nefiind practic în prezența unei modificări a cererii agreate de partea adversă, instanța era datoare să cerceteze cauza doar în limitele formulate inițial, la data înregistrării acțiunilor, pentru a da eficiență principiului contradictorialității în procesul civil care prevede, în cuprinsul art. 14 noul C. proc. civ., că "(2) Părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările..(6) instanța își va întemeia hotărârea numai pe motivele de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii."

c) În referire la critica recurentei privind aplicarea greșită a prevederilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, se reține că și aceasta este neîntemeiată.

În opinia recurentei Societatea A. SRL termenul de 90 de zile prevăzut de dispozițiile amintite anterior este unul de decădere, ceea ce afectează valabilitatea actelor administrativ fiscale emise cu depășirea acestui termen.

Fără a relua argumentele ample și pe deplin fondate ale primei instanțe, se reține în examinarea acestei critici că natura termenului prevăzut pentru efectuarea verificărilor și emiterea procesului verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare este cea de recomandare, fără ca legiuitorul să stabilească vreo sancțiune pentru depășirea acestui termen.

O astfel de natură juridică a unui termen poate produce efecte doar în planul raporturilor de serviciu ale funcționarului care este ținut să respecte o durată recomandată pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, fără însă ca aceste efecte să se repercuteze asupra valabilității actului emis în aceste condiții.

Scopul urmărit de legiuitor prin inserarea acestui termen de recomandare în cuprinsul art. 21 al O.U.G. nr. 66/2011 este acela de a accelera activitățile de control și recuperare a sumelor reprezentând corecții financiare aplicate pentru nereguli constatate în legătură cu fondurile europene nerambursabile, ceea ce are astfel relevanță în planul intern al organizării activității în cadrul organismelor cu atribuții în acest sens.

Prin urmare, nu se poate prevala recurenta reclamantă de acest termen de recomandare de 90 de zile pentru a obține o protecție juridică în legătură cu actele administrativ fiscale contestate, acte neafectate sub aspectul valabilității lor de numărul de zile în care s-a realizat activitatea de verificare și de emitere a sancțiunilor pe care acestea le cuprind.

De altfel, societatea recurentă nu a invocat vreo vătămare cauzată de această depășire a termenului de 90 de zile în niciunul din cele trei procese verbale contestate în acțiunile conexe pendinte.

d) Un alt motiv de recurs invocat în susținerea căii de atac declarate este acela referitor la faptul că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit legea și în privința probelor administrate.

Aserțiunile recurentei se întemeiază pe ideea de culpă a centrului județean din cadrul autorității publice APIA, care era dator să verifice documentația depusă de solicitant în vederea acordării sprijinului financiar nerambursabil, iar aprobarea cererii prezumă veridicitatea datelor necesare pentru efectuarea plăților.

d.1) Prin procesul-verbal nr. 36861 din 13 noiembrie 2012 s-a constatat că societatea recurentă a primit sprijin financiar necuvenit în campania agricolă 2010 pentru suprafețele de 42,2961 ha pe raza localității Oltenița, 80,62 ha pe raza localității Gălbinași și 7,1473 ha pe raza localității Mitreni.

Instanța de fond a reținut ca fiind întemeiate constatările APIA referitoare la suprafețele de 80,62 ha pe raza localității Gălbinași și 7,1473 ha pe raza localității Mitreni, criticile recurentei fiind în legătură cu aceste considerente ce au dus la menținerea ca fiind legală a procesului verbal nr. 36861 din 13 noiembrie 2012.

Reluând în calea de atac a recursului argumentele invocate în fața primei instanțe, societatea recurentă A. SRL a susținut, în esență, că judecătorul fondului a interpretat greșit conținutul adresei nr. 2336 din 28 octombrie 2011 emisă de Primăria Gălbinași și, în legătură cu dreptul de folosință pretins de societate, nu a conferit valoare probatorie declarațiilor unilaterale de martori, autentificate notarial, de recunoaștere a faptului că anumite suprafețe de pe raza comunei Gălbinași au fost lucrate de această societate, în baza unui contract de arendă din anul 2007.

Din adresa nr. 2336 din 28 octombrie 2011 se reține că pentru anul agricol 2009 - 2010 societatea a lucrat pe teritoriul administrativ al comunei Gălbinași suprafața de 147,53 ha din care, pe suprafața de 64,75 ha au fost încheiate contracte de arendă, iar restul de suprafață a fost lucrat sub alte forme convenite între arendaș și proprietar."

Potrivit dispozițiilor art. 7, alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, " (1) pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească următoarele condiții generale: să prezinte documentele care fac dovada utilizării legale a terenului pentru care s-a depus cererea."

Atunci când legea prevede efectuarea anumitor formalități pentru un act juridic, nerespectarea lor atrage sancțiuni specifice în raport de norma încălcată. Legea nr. 16/1994, în vigoare până la 01 octombrie 2011, prevede la art. 6 că " sunt valabile și opozabile numai contractele de arendare încheiate în scris și înregistrate la consiliul local, în condițiile prezentei legi".

Valoarea probatorie a adresei nr. 2336 din 28 octombrie 2011 este astfel pe deplin justificată în raport de această cerință prevăzută prin legea arendării, fiind lipsite de efecte juridice contractele neînregistrate în registrul special ținut de consiliile locale ale fiecărei localități."

În vederea respectării cerințelor de publicitate, pentru terenurile agricole se prevede, la art. 3 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 28/2008, că "registrul agricol constituie documentul oficial de evidență primară unitară, în care se înscriu date cu privire la gospodăriile populației și la societățile/asociațiile agricole, precum și la orice alte persoane fizice și/sau juridice care au teren în proprietate/folosință și/sau animale, și anume: terenurile pe care le dețin în proprietate sau folosință, pe categorii de folosință, suprafețe cultivate cu principalele culturi și numărul de pomi, pe specii. Pentru terenurile înscrise în cartea funciară se va menționa numărul cadastral sau topografic și numărul de carte funciară, după caz."

Cât privește însă posibilitatea de suplinire a cerințelor valabilității și publicității contractelor de arendă prin declarații autentificate de martori, o astfel de probă este inadmisibilă, atât în vechea lege civilă, cât și în actuala reglementare a codului civil.

Se reține astfel ca fiind corectă analiza instanței de fond asupra constatării APIA privind imputarea suprafeței de 80,62 ha din raza localității Gălbinași pentru lipsa unor contracte de arendă aferente campaniei agricole din anul 2010, care să fi fost înregistrate la Consiliul local al comunei, în raport de prevederile art. 6 alin. (4) din legea nr. 16/1994.

Tot prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 36861 din 13 noiembrie 2012 s-a reținut acordarea unui sprijin financiar necuvenit pentru o suprafață de 7, 1473 ha pe raza localității Mitreni.

Contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar atestă existența unui drept de proprietate al recurentei asupra unor suprafețe de teren din extravilanul arabil al localității Mitreni, ce însumează 2,1148 ha, fără însă ca dovedirea acestui drept să conducă la o nelegalitate a procesului verbal nr. 36 861/ din 13 noiembrie 2012 sub aspectul depășirii pragului procentual ce a determinat aplicabilitatea prevederilor art. 58 alin. (2) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1122/2009, potrivit căruia, "în cazul în care diferența constatată este mai mare de 20% din suprafața determinată, nu se acordă niciun ajutor pe suprafață pentru grupa de culturi în cauză.

Asupra efectelor juridice pe care le produce încheierea unor antecontracte de vânzare-cumpărare, se reține că prin aceste acte juridice nu a operat un transfer de proprietate asupra obiectului specific din fiecare antecontract, de care să se poată prevala recurenta pentru a justifica existența unui titlu valabil în sensul cerințelor prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006.

Totodată, respectivele antecontracte de vânzare-cumpărare depuse la dosar nu atribuie promitentului cumpărător Societatea A. nici exercițiul dreptului de folosință asupra bunului imobil constând în diferite suprafețe de teren agricol.

d.2) Procedând la analiza criticilor de nelegalitate referitoare la soluția instanței de fond privind mențiunile inserate în procesul-verbal nr. 36866 din 13 noiembrie 2012, acestea vizează, în esență, aceleași aspecte rezultate din conținutul adresei nr. 2336 din 28 octombrie 2011, pentru suprafața de teren de 181,35 ha pe raza comunei Gălbinași, pentru campania agricolă din anul 2008.

În privința acestei suprafețe de teren s-a precizat prin adresa sus-menționată, emisă de primăria Comunei Gălbinași, că "în anul 2007 - 2008 a lucrat pe teritoriul administrativ al comunei suprafața de 181,35 ha sub alte forme convenite între arendaș și proprietar."

În examinarea acestor critici se rețin a fi pe deplin aplicabile considerentele avute în vedere anterior, în privința efectelor pe care le produce nerespectarea condițiilor de validitate și opozabilitate a unui contract de arendă ce nu figurează înscris în registrul special ținut de către consiliul local al unității administrativ teritoriale în care se află arondată suprafața de teren pentru care s-a solicitat sprijin financiar.

Lipsa documentelor prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, completat prin dispozițiile art. 4 din Ordinul MADR nr. 246/2008, duce la deducerea suprafeței de 181,35 ha, pentru care nu există acte doveditoare în sensul legii, din totalul suprafeței determinate pentru plată de 405,50 ha.

Fiind menținute aceleași concluzii ca și cele ale judecătorului fondului, Înalta Curte reține că sancțiunile inserate în procesul-verbal nr. 36866 din 13 noiembrie 2012 sunt legale, fiind determinate în raport de prevederile art. 51 din Regulamentul Comisiei(CE) nr. 796/2004 de stabilire a normelor de aplicare a eco-condiționalității, a modulării și a sistemului integrat de gestionare și control, prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori, precum și de aplicare a eco-condiționalității prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 479/2008 al Consiliului.

d.3) Criticile formulate asupra legalității procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 36864 din 13 noiembrie 2012, pentru campania agricolă 2009, vizează reținerile instanței de fond asupra veridicității constatărilor efectuate de A.P.I.A. cu privire la suprafața de 179,52 ha pe raza localității Gălbinași și cea de 7,1473 ha pe raza localității Mitreni.

Revenind la adresa emisă de Primăria comunei Gălbinași sub nr. 2336 din 28 octombrie 2011, se observă în conținut acesteia că, "în anul 2008 - 2009 societatea A. SRL a lucrat pe teritoriul administrativ al comunei Gălbinași suprafață de 181,35 ha sub alte forme convenite între arendaș și proprietar."

Fără a relua considerentele expuse anterior, pe deplin aplicabile și situației reținute prin acest act administrativ fiscal, în prezenta cale a controlului judiciar se reține că sunt corecte argumentele primei instanțe, referitoare la nerespectarea cerințelor legale de valabilitate și opozabilitate ale înscrisurilor care, în opinia recurentei, legitimează dreptul său de folosință asupra suprafețelor de teren agricol pentru care a solicita sprijin financiar în campania anului 2009.

În privința suprafeței de 7,1473 ha din raza teritorială a comunei Mitreni, față de data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare nr. 7353/2006, nr. 2828/2007 și nr. 609/2009, se reține că acestea existau la data formulării cererii de acordare sprijin financiar pentru anul 2009. Acest fapt determină o diminuare a suprafeței constatate de intimata A.P.I.A ca fiind declarată eronat cu suprafața aferentă titlurilor de proprietate anterior menționate, fără însă a fi afectat procentul de 50% prevăzut pentru a opera sancțiunea retragerii în totalitate a sprijinului financiar acordat pentru campania agricolă 2009, în raport de prevederile art. 138 din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1973/2004 și ale art. 51 din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 796/2004.

Referitor la criticile privind respingerea solicitării de administrare a probei cu expertiză agricolă, se reține că o astfel de probă nu este utilă cauzei în raport de obiectul cererii și de motivele de fapt care au fost avute în vedere la emiterea actelor administrativ fiscale contestate, instanța fiind lămurită din înscrisurile depuse la dosar de ambele părți.

În concluzie, se reține faptul că, în calea de atac exercitată de societatea A. SRL Oltenița, nu s-a dovedit existența unei alte situații de fapt decât cea reținută de prima instanță, de natură a determina pronunțarea altei soluții față de cea care a format obiectul recursului.

4.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu prevederile art. 488, pct. 8 C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 289 din 30 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2015.

Procesat de GGC - GV