ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2771/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2771/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr.
2771/2015
Prin Cererea de chemare în
judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr.
x/30/2013, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Statul Român prin M.F.P.
București și A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290 a
solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța să
se dispună:
- punerea în
aplicare a Hotărârii nr. 256 din 15 ianuarie 2007 (Anexa nr. 1) emisă
de Instituția Prefectului - judelui Timiș, Comisia
Județeană pentru Aplicarea Prevederilor Legii nr. 290/2003;
- obligarea
pârâtelor să achite suma de 512.908,40 RON reprezentând compensații
pentru bunurile deținute în localitatea Chișinău, strada I.C.
Brătianu, județul Lăpușna, începând cu data de 1 ianuarie
2014 conform prevederilor O.U.G. nr. 10/2013;
- obligarea
pârâtelor să achite suma de 205.265,94 RON reprezentând actualizarea sumei
cu rata inflației începând cu data de 1 februarie 2007 până în luna
octombrie 2013 (ultimul indice publicat până la data introducerii
prezentei - IPC = 140,02% rezultând o rată a inflației de 40,02%)
și în continuare până la efectiva achitare a debitului;
- acordarea
sumei de 254.561 RON (Anexa nr. 5) reprezentând daune morale pentru prejudiciul
suferit prin neplata despăgubirilor o perioadă îndelungată;
- cu
cheltuieli de judecată.
Prin
Sentința civilă nr. 2.673 din 11 iunie 2014 pronunțată în
Dosarul nr. x/30/2013, Tribunalul Timiș a admis excepția lipsei
calității procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P.
București.
A respins
acțiunea precizată formulată de către reclamanta A., în
contradictoriu cu pârâtele Statul Român prin M.F.P. București, ca fiind
formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual
pasivă.
A respins
excepția prematurității acțiunii.
A admis în
parte acțiunea precizată formulată de reclamanta A., în
contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. - Serv. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003,
având ca obiect pretenții.
A obligat
pârâta A.N.R.P. la plata către reclamantă a sumei de 512.908,14 RON,
actualizată conform indicelui inflației, începând cu data de 15
ianuarie 2008 și până la data plății efective a sumei,
precum și a dobânzii aferentă sumei de 512.908,14 RON.
A respins în
rest acțiunea.
A obligat
pârâta A.N.R.P. la plata către reclamantă a sumei de 3.000 RON
cheltuieli de judecată.
Împotriva
sentinței de mai sus, a declarat recurs recurenta-pârâtă Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând
admiterea recursului formulat împotriva sentinței recurate și
modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii formulată în
fond de reclamanta A. ca fiind neîntemeiată.
În motivarea
recursului, recurenta a solicitat, în ceea ce privește pretențiile
reclamanților privind plata despăgubirilor stabilite prin
Hotărârea nr. 256/2007, să se constate că cererea este prematur
introdusă, iar în subsidiar neîntemeiată.
De asemenea,
s-a solicitat micșorarea cheltuielilor de judecată, în baza art. 274
alin. (3) C. proc. civ., întrucât acordarea cheltuielilor în cuantum de 3.000
RON este neîntemeiată și față de obiectul cauzei.
În drept,
s-au invocat dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ., Legea nr.
290/2003, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr.
1.120/2006, O.G. nr. 10/2014 modificată și aprobată prin Legea
nr. 112/2014.
Intimata-reclamantă
A. a formulat întâmpinare și note de ședință, solicitând
respingerea recursului ca nefondat și în consecință,
menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică
și legală.
Prin Notele
de ședință depuse la data de 18 mai 2015,
intimata-reclamată a formulat și cerere de sesizare a Curții
Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 3 alin. (2) teza a II-a raportat la art. 5 alin. (1) și
(2), art. 7 alin. (3), art. 8, art. 9 lit. c) și d), art. 10 alin. (1),
(2), (3), (4), (5), (6) și (7) și art. 11 alin. (1), (2), (3), art.
12, art. 13 alin. (1) și (2), art. 14 alin. (1) și (2), art. 15
și art. 20 din Legea nr. 164/2014, în raport de prevederile art. 15 alin.
(2) privind principiul neretroactivității legii, art. 21 alin. (3)
privind accesul liber la justiție și art. 1 alin. (4) din
Constituția României ce reglementează principiul separației
puterilor în stat.
Autoarea
excepției de neconstituționalitatea susținut admisibilitatea
unei astfel de cereri, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute
de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, solicitând astfel sesizarea
Curții Constituționale.
Pârâta
și-a exprimat punctul de vedere față de cererea de sesizare a
Curții Constituționale, în sensul aprecierii ca inadmisibilă a
cererii de sesizare, cu motivarea că dispozițiile din Legea nr.
164/2014 pe care le critică reclamanta pentru neconstituționalitate
nu au legătură cu soluționarea acestei cauze raportat la
obiectul acțiunii, iar textul legal dedus controlului
constituționalității nu conține în sine nicio
dispoziție cu caracter retroactiv.
Prin Decizia
civilă nr. 4.492 din 18 iunie 2015, Curtea de Apel Timișoara,
secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de
sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea
excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată
de către reclamanta-intimată A.
A respins
cererea de suspendare a judecării prezentei cauze.
A respins
excepția prematurității cererii de chemare în judecată,
invocată de către pârâta-recurentă A.N.R.P.
A admis
recursul formulat de recurenta-pârâtă A.N.R.P., în contradictoriu cu
intimata-reclamantă A., împotriva Sentinței civile nr. 2.673 din 11
iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr.
x/30/2013.
A casat, în
parte, sentința recurată și rejudecând cauza, a obligat pârâta
A.N.R.P. la plata către reclamantă a sumei de 512.908,14 RON,
actualizată în raport cu indicele de creștere a prețurilor de
consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de
către Institutul Național de Statistică, față de luna
Decembrie a anului anterior, în proporție de 40% începând cu data de 15
ianuarie 2008 și dobânda legală aferentă, respectiv actualizată
în proporție de 60% din sumă, cu același titlu, începând cu data
de 15 ianuarie 2009, precum și dobânda legală aferentă.
În ceea ce
privește cererea de sesizare a Curții Constituționale
formulată de intimata-reclamantă A., Curtea de Apel a reținut
că, sintetizând criticile de neconstituționalitate a prevederilor
art. 3 alin. (2) teza a II-a raportat la art. 5 alin. (1) și 2, art. 7
alin. (3), art. 8, art. 9 lit. c) și d), art. 10 alin. (1), (2), (3), (4),
(5), (6) și (7) și art. 11 alin. (1), (2), (3), art. 12, art. 13
alin. (1) și (2), art. 14 alin. (1) și (2), art. 15 și art. 20
din Legea nr. 164/2014, astfel cum au fost formulate de către
reclamantă, se constată că aceste dispoziții legale se
circumscriu litigiilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești
având ca obiect acordarea despăgubirilor în baza Legii nr. 9/1998
republicată, cu modificările și completările ulterioare,
precum și a Legii nr. 290/2003, cu modificările și
completările ulterioare, toate aceste dispoziții prin raportare la
prevederile O.U.G. nr. 10/2014 care modifică dispozițiile legale
criticate pentru neconstituționalitate de către autoare, iar data
intrării în vigoare a acestui din urmă act normativ la care trebuia
să se raporteze reclamanta era 15 decembrie 2014.
Cum
acțiunea dedusă judecății a fost înregistrată spre
competentă soluționare la Tribunalul Timiș la data de 6
decembrie 2013, Curtea de Apel a observat că prin cererea de sesizare a
Curții Constituționale autoarea excepției de
neconstituționalitate critică dispoziții legale din legi și
ordonanțe care nu erau în vigoare la data sesizării primei
instanțe, ceea ce este inadmisibil potrivit art. 29 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992.
Controlul
constituționalității dispozițiilor legale criticate de
către autoarea excepției poate fi realizat de către Curtea
Constituțională în condițiile în care sunt întrunite
condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr.
47/1992, ceea ce nu a fost realizat de către reclamantă prin cererea
de sesizare a Curții Constituționale, astfel cum a fost
formulată.
Cererea de
recurs
Împotriva
Deciziei civile nr. 4.492 din 18 iunie 2015 a Curții de Apel
Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat
recurs A., în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de
sesizare a Curții Constituționale.
Cererea de
recurs este întemeiată pe motivul referitor la aplicarea greșită
a legii, respectiv a dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (3) din Legea
nr. 47/1992, care prevăd condițiile de admisibilitate a cererii de
sesizare a Curții Constituționale.
Susține
recurenta că, în mod greșit, Curtea de Apel a considerat că
cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă,
prin prisma faptului că privește dispoziții dintr-o lege care a
intrat în vigoare ulterior sesizării instanței de judecată cu
prezenta acțiune.
Se arată
că excepția de neconstituționalitate privește o
dispoziție dintr-o lege aflată în vigoare la momentul formulării
cererii de sesizare, care nu fusese declarată neconstituțională
printr-o decizie anterioară și care are legătură cu
soluționarea cauzei, astfel încât soluția curții de apel este
netemeinică și nelegală.
Celelalte
alegații dezvoltate în cererea de recurs privesc motivarea pe fond a
excepției de neconstituționalitate, nereprezentând critici formulate
la soluția de inadmisibilitate a cererii de sesizare a Curții
Constituționale.
Soluția
Înaltei Curți asupra recursului
Analizând
recursul declarat în cauză, în raport de actele și lucrările
dosarului și în limitele dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, republicată cu modificările și completările
ulterioare, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru
considerentele expuse în continuare.
Obiectul
excepției de neconstituționalitate invocată prin cererea de
sesizare a Curții Constituționale, formulată în fața
instanței de recurs, îl constituie art. 3 alin. (2) teza a II-a raportat
la art. 5 alin. (1) și (2), art. 7 alin. (3), art. 8, art. 9 lit. c)
și d), art. 10 alin. (1), (2), (3), (4), (5), (6) și (7) și art.
11 alin. (1), (2), (3), art. 12, art. 13 alin. (1) și (2), art. 14 alin.
(1) și (2), art. 15 și art. 20 din Legea nr. 164/2014.
Astfel cum,
în mod corect, a reținut și Curtea de Apel, Legea nr. 164/2014 a
intrat în vigoare pe parcursul soluționării prezentei cauze,
după pronunțarea instanței de fond - Tribunalul Timiș, prin
Sentința civilă nr. 2673 din 11 iunie 2014, atacată cu recurs în
fața Curții de apel Timișoara.
Potrivit
prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/ 1992, "1) Curtea
Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor
judecătorești sau de arbitraj comercial privind
neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei
dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care
are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a
litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Prin urmare,
examinarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma
îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin.
(1) din Legea nr. 47/1992 presupune, în primul rând, a se verifica dacă
există vreo cauză de inadmisibilitate peste a cărei
existență nu se poate trece.
Excepția
de neconstituționalitate, fiind un incident apărut în cadrul unui
proces, invocarea ei impune justificarea unui interes; stabilirea
existenței acestui interes se face pe calea verificării
pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, mai
exact dacă textul legal asupra căruia poartă excepția de
neconstituționalitate se aplică raportului juridic dedus judecății.
Astfel,
decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției
trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra
conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe
de-o parte, necesitatea existenței unei legături directe între norma
contestată și soluționarea procesului principal, iar pe de
altă parte, concludența acesteia, decizia Curții
Constituționale trebuind să aibă efecte materiale asupra
conținutului hotărârii din prezenta cauză.
Pornind de la
această reglementare a condițiilor cumulative de admisibilitate a
cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte
constată că dispozițiile Legii nr. 164/2014 au intrat în vigoare
la data de 15 decembrie 2014. Din conținutul actelor procedurale întocmite
în cauză și care au produs efecte juridice în legătură cu
problema de drept dedusă judecății, rezultă că
prevederile din legea menționată, asupra cărora poartă
excepția de neconstituționalitate nu au fost invocate nici prin
cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, nici de
către instanța de fond în considerentele sentinței
pronunțate, nici în cererea de recurs formulată de A.N.R.P. și,
mai mult nu au stat la baza raționamentului juridic avut în vedere de
către instanța de recurs, atunci când a soluționat irevocabil cauza
prin Decizia civilă nr. 4.492 din 18 iunie 2015.
Prevederile
acestei legi au fost invocat prima oară de către A.N.R.P., în
fața instanței de recurs, prin notele de ședințe depuse
pentru termenul din 15 mai 2015, în susținerea unei excepții a lipsei
calității procesuale pasive.
În acest
context, Înalta Curte observă că instanța de recurs nu a aplicat
nici un moment la situația de fapt dedusă judecății
dispozițiile Legii nr. 164/2014, apreciind că nu sunt incidente
cauzei, soluția pronunțată întemeindu-se exclusiv pe
dispozițiile legale aflate în vigoare la momentul învestirii
instanței de judecată, respectiv Legea nr. 9/1998 raportată la
Legea nr. 290/2003 și H.G. nr. 1120/2006 privind Normele metodologice de
aplicare a legilor menționate.
Prin urmare,
dispozițiile Legii nr. 164/2004, invocate ca fiind neconstituționale
prin cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată în
fața instanței de recurs, excedează cadrului legal stabilit de
părți, precum și limitelor învestirii instanței de
judecată, judecătorul fiind obligat la respectarea acestora.
În concluzie,
condiția cumulativă impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr.
47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale, referitoare la
legătura dintre textul normativ considerat neconstituțional cu
prezenta cauză nu este îndeplinită, context în care, în mod temeinic,
Curtea de Apel a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale
ca inadmisibilă.
Pentru
considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C.
proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de A. împotriva Deciziei civile nr. 4.492 din 18 iunie 2015 a
Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ
și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii
de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de
neconstituționalitate invocată, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2015.
Procesat de