Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.09.2015
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2771/2015

HOTĂRÂRE
16.09.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2771/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2771/2015 Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. x/30/2013, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Statul Român prin M.F.P. București și A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290 a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța să se dispună: - punerea în aplicare a Hotărârii nr. 256 din 15 ianuarie 2007 (Anexa nr. 1) emisă de Instituția Prefectului - judelui Timiș, Comisia Județeană pentru Aplicarea Prevederilor Legii nr. 290/2003; - obligarea pârâtelor să achite suma de 512.908,40 RON reprezentând compensații pentru bunurile deținute în localitatea Chișinău, strada I.C. Brătianu, județul Lăpușna, începând cu data de 1 ianuarie 2014 conform prevederilor O.U.G.

nr. 10/2013; - obligarea pârâtelor să achite suma de 205.265,94 RON reprezentând actualizarea sumei cu rata inflației începând cu data de 1 februarie 2007 până în luna octombrie 2013 (ultimul indice publicat până la data introducerii prezentei - IPC = 140,02% rezultând o rată a inflației de 40,02%) și în continuare până la efectiva achitare a debitului; - acordarea sumei de 254.561 RON (Anexa nr. 5) reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit prin neplata despăgubirilor o perioadă îndelungată; - cu cheltuieli de judecată. Prin Sentința civilă nr. 2.673 din 11 iunie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/30/2013, Tribunalul Timiș a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P.

București. A respins acțiunea precizată formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Statul Român prin M.F.P. București, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. A respins excepția prematurității acțiunii. A admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. - Serv. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, având ca obiect pretenții. A obligat pârâta A.N.R.P. la plata către reclamantă a sumei de 512.908,14 RON, actualizată conform indicelui inflației, începând cu data de 15 ianuarie 2008 și până la data plății efective a sumei, precum și a dobânzii aferentă sumei de 512.908,14 RON. A respins în rest acțiunea.

A obligat pârâta A.N.R.P. la plata către reclamantă a sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței de mai sus, a declarat recurs recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând admiterea recursului formulat împotriva sentinței recurate și modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii formulată în fond de reclamanta A. ca fiind neîntemeiată. În motivarea recursului, recurenta a solicitat, în ceea ce privește pretențiile reclamanților privind plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 256/2007, să se constate că cererea este prematur introdusă, iar în subsidiar neîntemeiată. De asemenea, s-a solicitat micșorarea cheltuielilor de judecată, în baza art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., întrucât acordarea cheltuielilor în cuantum de 3.000 RON este neîntemeiată și față de obiectul cauzei. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ., Legea nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 1.120/2006, O.G. nr. 10/2014 modificată și aprobată prin Legea nr. 112/2014. Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare și note de ședință, solicitând respingerea recursului ca nefondat și în consecință, menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală.

Prin Notele de ședință depuse la data de 18 mai 2015, intimata-reclamată a formulat și cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (2) teza a II-a raportat la art. 5 alin. (1) și (2), art. 7 alin. (3), art. 8, art. 9 lit. c) și d), art. 10 alin. (1), (2), (3), (4), (5), (6) și (7) și art. 11 alin. (1), (2), (3), art. 12, art. 13 alin. (1) și (2), art. 14 alin. (1) și (2), art. 15 și art. 20 din Legea nr. 164/2014, în raport de prevederile art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiție și art. 1 alin. (4) din Constituția României ce reglementează principiul separației puterilor în stat.

Autoarea excepției de neconstituționalitatea susținut admisibilitatea unei astfel de cereri, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, solicitând astfel sesizarea Curții Constituționale. Pârâta și-a exprimat punctul de vedere față de cererea de sesizare a Curții Constituționale, în sensul aprecierii ca inadmisibilă a cererii de sesizare, cu motivarea că dispozițiile din Legea nr. 164/2014 pe care le critică reclamanta pentru neconstituționalitate nu au legătură cu soluționarea acestei cauze raportat la obiectul acțiunii, iar textul legal dedus controlului constituționalității nu conține în sine nicio dispoziție cu caracter retroactiv.

Prin Decizia civilă nr. 4.492 din 18 iunie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată de către reclamanta-intimată A. A respins cererea de suspendare a judecării prezentei cauze. A respins excepția prematurității cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâta-recurentă A.N.R.P. A admis recursul formulat de recurenta-pârâtă A.N.R.P., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., împotriva Sentinței civile nr. 2.673 din 11 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/30/2013. A casat, în parte, sentința recurată și rejudecând cauza, a obligat pârâta A.N.R.P.

la plata către reclamantă a sumei de 512.908,14 RON, actualizată în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de Statistică, față de luna Decembrie a anului anterior, în proporție de 40% începând cu data de 15 ianuarie 2008 și dobânda legală aferentă, respectiv actualizată în proporție de 60% din sumă, cu același titlu, începând cu data de 15 ianuarie 2009, precum și dobânda legală aferentă.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de intimata-reclamantă A., Curtea de Apel a reținut că, sintetizând criticile de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) teza a II-a raportat la art. 5 alin. (1) și 2, art. 7 alin. (3), art. 8, art. 9 lit. c) și d), art. 10 alin. (1), (2), (3), (4), (5), (6) și (7) și art. 11 alin. (1), (2), (3), art. 12, art. 13 alin. (1) și (2), art. 14 alin. (1) și (2), art. 15 și art. 20 din Legea nr. 164/2014, astfel cum au fost formulate de către reclamantă, se constată că aceste dispoziții legale se circumscriu litigiilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești având ca obiect acordarea despăgubirilor în baza Legii nr. 9/1998 republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, toate aceste dispoziții prin raportare la prevederile O.U.G.

nr. 10/2014 care modifică dispozițiile legale criticate pentru neconstituționalitate de către autoare, iar data intrării în vigoare a acestui din urmă act normativ la care trebuia să se raporteze reclamanta era 15 decembrie 2014. Cum acțiunea dedusă judecății a fost înregistrată spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș la data de 6 decembrie 2013, Curtea de Apel a observat că prin cererea de sesizare a Curții Constituționale autoarea excepției de neconstituționalitate critică dispoziții legale din legi și ordonanțe care nu erau în vigoare la data sesizării primei instanțe, ceea ce este inadmisibil potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Controlul constituționalității dispozițiilor legale criticate de către autoarea excepției poate fi realizat de către Curtea Constituțională în condițiile în care sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, ceea ce nu a fost realizat de către reclamantă prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, astfel cum a fost formulată. Cererea de recurs Împotriva Deciziei civile nr. 4.492 din 18 iunie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs A., în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Cererea de recurs este întemeiată pe motivul referitor la aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, care prevăd condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Susține recurenta că, în mod greșit, Curtea de Apel a considerat că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, prin prisma faptului că privește dispoziții dintr-o lege care a intrat în vigoare ulterior sesizării instanței de judecată cu prezenta acțiune. Se arată că excepția de neconstituționalitate privește o dispoziție dintr-o lege aflată în vigoare la momentul formulării cererii de sesizare, care nu fusese declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară și care are legătură cu soluționarea cauzei, astfel încât soluția curții de apel este netemeinică și nelegală. Celelalte alegații dezvoltate în cererea de recurs privesc motivarea pe fond a excepției de neconstituționalitate, nereprezentând critici formulate la soluția de inadmisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Soluția Înaltei Curți asupra recursului Analizând recursul declarat în cauză, în raport de actele și lucrările dosarului și în limitele dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. Obiectul excepției de neconstituționalitate invocată prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată în fața instanței de recurs, îl constituie art. 3 alin. (2) teza a II-a raportat la art. 5 alin. (1) și (2), art. 7 alin. (3), art. 8, art. 9 lit. c) și d), art. 10 alin. (1), (2), (3), (4), (5), (6) și (7) și art. 11 alin. (1), (2), (3), art. 12, art. 13 alin. (1) și (2), art. 14 alin. (1) și (2), art. 15 și art. 20 din Legea nr. 164/2014.

Astfel cum, în mod corect, a reținut și Curtea de Apel, Legea nr. 164/2014 a intrat în vigoare pe parcursul soluționării prezentei cauze, după pronunțarea instanței de fond - Tribunalul Timiș, prin Sentința civilă nr. 2673 din 11 iunie 2014, atacată cu recurs în fața Curții de apel Timișoara. Potrivit prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/ 1992, "1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Prin urmare, examinarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 presupune, în primul rând, a se verifica dacă există vreo cauză de inadmisibilitate peste a cărei existență nu se poate trece. Excepția de neconstituționalitate, fiind un incident apărut în cadrul unui proces, invocarea ei impune justificarea unui interes; stabilirea existenței acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, mai exact dacă textul legal asupra căruia poartă excepția de neconstituționalitate se aplică raportului juridic dedus judecății. Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Aceasta presupune, pe de-o parte, necesitatea existenței unei legături directe între norma contestată și soluționarea procesului principal, iar pe de altă parte, concludența acesteia, decizia Curții Constituționale trebuind să aibă efecte materiale asupra conținutului hotărârii din prezenta cauză. Pornind de la această reglementare a condițiilor cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că dispozițiile Legii nr. 164/2014 au intrat în vigoare la data de 15 decembrie 2014. Din conținutul actelor procedurale întocmite în cauză și care au produs efecte juridice în legătură cu problema de drept dedusă judecății, rezultă că prevederile din legea menționată, asupra cărora poartă excepția de neconstituționalitate nu au fost invocate nici prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, nici de către instanța de fond în considerentele sentinței pronunțate, nici în cererea de recurs formulată de A.N.R.P.

și, mai mult nu au stat la baza raționamentului juridic avut în vedere de către instanța de recurs, atunci când a soluționat irevocabil cauza prin Decizia civilă nr. 4.492 din 18 iunie 2015. Prevederile acestei legi au fost invocat prima oară de către A.N.R.P., în fața instanței de recurs, prin notele de ședințe depuse pentru termenul din 15 mai 2015, în susținerea unei excepții a lipsei calității procesuale pasive. În acest context, Înalta Curte observă că instanța de recurs nu a aplicat nici un moment la situația de fapt dedusă judecății dispozițiile Legii nr. 164/2014, apreciind că nu sunt incidente cauzei, soluția pronunțată întemeindu-se exclusiv pe dispozițiile legale aflate în vigoare la momentul învestirii instanței de judecată, respectiv Legea nr. 9/1998 raportată la Legea nr. 290/2003 și H.G.

nr. 1120/2006 privind Normele metodologice de aplicare a legilor menționate. Prin urmare, dispozițiile Legii nr. 164/2004, invocate ca fiind neconstituționale prin cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată în fața instanței de recurs, excedează cadrului legal stabilit de părți, precum și limitelor învestirii instanței de judecată, judecătorul fiind obligat la respectarea acestora. În concluzie, condiția cumulativă impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale, referitoare la legătura dintre textul normativ considerat neconstituțional cu prezenta cauză nu este îndeplinită, context în care, în mod temeinic, Curtea de Apel a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de A. împotriva Deciziei civile nr. 4.492 din 18 iunie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2015. Procesat de GGC - N

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-09-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2863/2015
Decizia nr. 2863/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. x/2/2013, reclamantul A. în contradicto
ÎCCJ 2012-09-27
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 202/2018
Asupra cererii de recurs de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 19 noiembrie 2015, reclamantele A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul
ÎCCJ 2015-04-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1558/2015
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Româ
ÎCCJ 2019-10-01
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1547/2019
Ședința publică din data de 1 octombrie 2019 Asupra contestației în anulare, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalului Timiș, secția I civilă la 19 noiembrie 2015, reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1459/2014
la plata unei sume în cuantum de 50 RON pentru fiecare zi de întârziere a efectuării plății la care va fi obligat pârâtul, până la data executării efective de către pârât (voluntar sau silit) a obligației de plată. Solicită obligarea pârâți
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă