ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 202/2018

Asupra cererii de recurs de față

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 19 noiembrie 2015, reclamantele A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice obligarea acestuia la plata daunelor moratorii, constând în dobânda legală pentru perioada 18 august 1948 - 27 mai 2014, datorată pentru neîndeplinirea obligației de plată a sumei stabilită cu titlu de despăgubire prin Decizia civilă nr. 156 din 27 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. x/2009 la data la care s-a născut obligația de plată, dobândă legală care se calculează potrivit argumentelor expuse în prezenta cerere de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată. Daunele moratorii au fost evaluate la suma de 1.797.100,6 RON.

Prin Sentința civilă nr. 1027 din 27 aprilie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/2015, Tribunalul Timiș a respins excepția autorității de lucru judecat. A admis în parte cererea formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a obligat pârâtul la plata daunelor moratorii, constând în dobânda legală pentru perioada 27 septembrie 2012 - 27 mai 2014, aferente sumei corespunzătoare cotei de 2/3 din despăgubirea de 200.000 RON actualizată la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și a respins în rest pretențiile reclamantelor.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantele A. și B., pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - prin A.J.F.P. Caraș-Severin și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Prin Decizia civilă nr. 270 din 29 septembrie 2016 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, au fost respinse apelurile declarate de reclamantele A. și B., de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - prin A.J.F.P. Caraș-Severin și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva Sentinței civile nr. 1027/PI din 27 aprilie 2016 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. x/2015.

Împotriva Deciziei civile nr. 270 din 29 septembrie 2016 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, au formulat recurs A. și B.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Examinându-se cererea de recurs, în cadrul procedurii de regularizare a cererii, în baza art. XVII alin. (3) raportat la art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 486 C. proc. civ. s-a constatat că, cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486.

În raport de dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., se constată că recursul este legal scutit de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 29 lit. k) din O.U.G. nr. 80/2013. Recursul este formulat în cadrul termenului procedural prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

La 21 decembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I, cu referire la art. 471 alin. (5) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea recursului către intimați, cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei întâmpinare în termen de cel mult 30 de zile.

La 25 ianuarie 2017 s-a constatat că intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a depus întâmpinare care a fost comunicată, însă nicio parte nu a depus răspuns la întâmpinare.

În baza art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborat cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind desemnată persoana în vederea întocmirii raportului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 21 iunie 2017 potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 8 noiembrie 2017, a fost admis în principiu recursul și a fost fixat termen la data de 31 ianuarie 2018 în vederea soluționării recursului.

Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor

Recurentele solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, casarea în parte a deciziei atacate, trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel Timișoara, în condițiile art. 497 C. proc. civ., în vederea soluționării cererii de chemare în judecată în totalitate.

Recurentele invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. arătând că instanța de apel în mod greșit a înlăturat dispozițiile art. 1381 alin. (1) și (2) C. civ. și a reținut doar aplicarea dispozițiilor art. 1535 alin. (1) și ale O.G. nr. 13/2011. Statul Român este chemat să răspundă pentru prejudiciul cauzat în temeiul unei răspunderi civile delictuale, întrucât între părți nu există vreun raport juridic contractual.

Instanța de apel a înlăturat greșit dispozițiile art. 1381 alin. (1) C. civ., potrivit cărora orice prejudiciu dă dreptul la reparație și, respectiv, art. 1381 alin. (2) C. civ., potrivit cărora dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. Situația dată este exact ipoteza reglementată de art. 1381 alin. (2) C. civ. recurentele neputând valorifica dreptul la reparație, pentru prejudiciul cauzat în 1948, decât după apariția Legii nr. 221/2009. Susțin recurentele că nu este culpa acestora pentru că Statul Român a înțeles să adopte măsuri reparatorii abia în anul 2009, pentru prejudiciile și ororile produse înainte de anul 1989.

Reținerea și aplicarea corectă a art. 1381 alin. (2) C. civ. coroborat cu art. 1381 alin. (1) C. civ., determină momentul de la care s-a născut obligația de despăgubire în sarcina Statului Român, respectiv anul 1948, anul în care s-a cauzat acest prejudiciu.

Susțin recurentele că data producerii prejudiciului este stabilită irevocabil prin Decizia nr. 156 din 27 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. În acest sens, se arată că suma acordată cu titlu de despăgubire a fost suma de 200.000 RON, reprezentând contravaloarea stocului de marfă confiscat în anul 1948 iar în sarcina Statului Român a fost stabilită și obligația de a actualiza suma de plată, cu indicele de inflație pe perioada 1948 - data plății, prin urmare devine aplicabil art. 1381 alin. (1) și (2) C. civ., texte pe care în mod greșit instanța de apel le-a înlăturat. În plus, nu există nicio explicație în decizia atacată, în legătură cu neaplicarea celor două texte de lege.

Aplicarea O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, nu exclude aplicarea art. 1381 alin. (1) și (2) C. civ.

Ordonanța invocată de instanța de apel arată modul de calcul al dobânzii legale, nu tratează regimul juridic al obligației principale și nici nu reglementează data nașterii obligației de despăgubire.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma criticilor invocate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.

Recurentele-reclamante au solicitat prin cererea introductivă să fie obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor să le achite daune moratorii, constând în dobânda legală pentru perioada 18 august 1948 - 27 mai 2014 datorată pentru neîndeplinirea obligației de plată a sumei stabilite cu titlu de despăgubire prin Decizia civilă nr. 156 din 27 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. x/2009, la data la care s-a născut obligația de plată.

Prin această decizie a fost obligat pârâtul să le achite reclamantelor suma de 200.000 RON actualizată la data plății.

La data de 27 mai 2014 pârâtul și-a îndeplinit obligația stabilită prin decizia menționată anterior achitând suma totală de 602.715 Iei reprezentând actualizarea sumei de 200.000 RON (valoarea din 1948) utilizându-se indicele de inflație calculat de la data confiscării și până la data plății.

Acțiunea finalizată prin Decizia civilă nr. 156 din 27 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. x/2009 a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Această lege constituie o lege specială față de dreptul comun, respectiv C. civ. invocat de recurente în susținerea temeiniciei acțiunii de față.

Cum acțiunea finalizată prin Decizia civilă nr. 156 din 27 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. x/2009 a fost întemeiată în drept pe lege specială, acțiunea de față având obiect accesoriu, respectiv daune moratorii sub forma dobânzii legale, nu poate urma un alt regim juridic decât cel prevăzut prin legea specială. Cu alte cuvinte, recurentele aveau la îndemână doar legea specială pentru valorificarea tuturor pretențiilor, inclusiv a accesoriilor, toate acestea putând fi solicitate doar în cadrul creat de legea specială.

Contrar susținerilor recurentelor obligația de plată stabilită prin Decizia civilă nr. 156 din 27septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. x/2009 nu a fost stabilită în sarcina pârâtului de la însăși data confiscării bunurilor materiale, ci doar ulterior cadrului legislativ stabilit prin Legea nr. 221/2009, în speță exclusiv de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, respectiv de la data de 27 septembrie 2012 când a fost pronunțată Decizia civilă nr. 156 din 27 septembrie 2012.

În aceste condiții, față de existența unor dispoziții speciale, în mod legal instanța de apel a înlăturat de la aplicare dispozițiile art. 1381 C. civ., având în vedere caracterul derogatoriu al dispozițiilor speciale de la dreptul comun.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ. constatând că motivul de nelegalitate invocat nu este fondat, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 270 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT