ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1547/2019

Ședința publică din data de 1 octombrie 2019

Asupra contestației în anulare, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalului Timiș, secția I civilă la 19 noiembrie 2015, reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia la plata daunelor moratorii, constând în dobânda legală pentru perioada 18 august 1948 - 27 mai 2014, datorată pentru neîndeplinirea obligației de plată a sumei stabilite cu titlu de despăgubire prin decizia civilă nr. 156 din 27 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2009 la data la care s-a născut obligația de plată, dobândă legală care se calculează potrivit argumentelor expuse în cererea de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată. Daunele moratorii au fost evaluate la suma de 1.797.100,6 RON.

Prin sentința civilă nr. 1027 din 27 aprilie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Timiș, secția I civilă a respins excepția autorității de lucru judecat, a admis în parte cererea formulată de reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și l-a obligat pe pârât la plata daunelor moratorii constând în dobânda legală pentru perioada 27 septembrie 2012 - 27 mai 2014, aferente sumei corespunzătoare cotei de 2/3 din despăgubirea de 200.000 RON, actualizată la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. A respins în rest pretențiile reclamantelor.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantele A. și B., pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - prin A.J.F.P. Caraș - Severin și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Prin decizia civilă nr. 270 din 29 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă au fost respinse apelurile declarate în cauză.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele A. și B., care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 202 din 31 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015.

La 14 mai 2019, B. și A. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 202 din 31 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, deciziei civile nr. 270 din 29 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă și sentinței civile nr. 1027/PI din 24 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015.

La 25 iunie 2019, intimatul Statul Român - prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare.

Examinând excepția tardivității formulării contestației în anulare promovată împotriva deciziei nr. 202 din 31 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, conform art. 224 raportat la art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 506 C. proc. civ., potrivit cărora contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.

Legiuitorul a adoptat sistemul unui termen dublu: un termen subiectiv de 15 zile, calculat cu începere de la data comunicării hotărârii și un termen obiectiv de un an, socotit de la data când hotărârea ce se atacă a rămas definitivă.

În cauza de față, se constată că decizia nr. 202 din 31 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost comunicată contestatoarelor la 6 iunie 2018, astfel cum rezultă din dovezile aflate la dosarul de recurs, iar contestația în anulare a fost promovată la 14 mai 2019, potrivit ștampilei aplicate pe plicul aflat la dosar.

În acest context, se constată că, în speță, contestația în anulare formulată de contestatoarele B. și A. împotriva deciziei nr. 202 din 31 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost depusă peste termenul de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 506 alin. (1) C. proc. civ.

Conform art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.

Or, neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancțiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea din exercitarea dreptului, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate.

Cum în cauză contestație în anulare a fost promovată cu depășirea termenului imperativ de 15 zile prevăzut de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte urmează să respingă ca tardivă contestația în anulare formulată de contestatoarele B. și A. împotriva deciziei nr. 202 din 31 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015.

În continuare, examinând excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea contestației în anulare formulate împotriva deciziei civile nr. 270 din 29 septembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara și sentinței civile nr. 1027/PI din 24 aprilie 2016 a Tribunalului Timiș, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța supremă reține următoarele:

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate …", iar, conform prevederilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., "când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent".

Dispozițiile art. 505 C. proc. civ. instituie regula aplicabilă contestației în anulare cu privire la competența de soluționare a acesteia, stabilind că cererea se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă, iar în cazul în care se invocă motive care atrag competențe diferite nu operează prorogarea de competență.

Raportând textele legale evocate la prevederile art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care dispun că:

"necompetența este de ordine publică: 2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad", și, totodată, văzând și dispozițiile art. 505 C. proc. civ., dispoziții legale cu caracter imperativ, de ordine publică, Înalta Curte constată că nu este competentă material să soluționeze contestația în anulare formulată împotriva hotărârilor pronunțate de Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Timiș.

Astfel, în cauză, obiectul contestației în anulare îl reprezintă decizia civilă nr. 270 din 29 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, precum și sentința civilă nr. 1027/PI din 24 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor legale evocate, competentă a soluționa contestație în anulare este Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, respectiv Tribunal Timiș, secția I civilă, acestea fiind instanțele care au pronunțat decizia civilă nr. 270 din 29 septembrie 2016 și, respectiv, sentința civilă nr. 1027/PI din 24 aprilie 2016.

Pentru argumentele expuse, în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 2 coroborate cu art. 505 alin. (1) C. proc. civ., dispoziții legale cu caracter imperativ, va fi admisă excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată din oficiu și, în consecință, va fi declinată competența soluționării contestației în anulare formulată de contestatoarele B. și A. împotriva deciziei civile nr. 270 din 29 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă în favoarea Curții de Apel Timișoara, iar contestația în anulare promovată împotriva sentinței civile nr. 1027/PI din 24 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, în favoarea Tribunalului Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardivă contestația în anulare formulată de contestatoarele B. și A. împotriva deciziei nr. 202 din 31 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Declină competența de soluționare a contestației în anulare formulate de contestatoarele B. și A. împotriva deciziei civile nr. 270 din 29 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Declină competența de soluționare a contestației în anulare formulate de contestatoarele B. și A. împotriva sentinței civile nr. 1027/PI din 24 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, în favoarea Tribunalului Timiș.

Definitivă cu privire la soluția de respingere ca tardivă a contestației în anulare.

Fără nicio cale de atac cu privire la soluția de declinare a contestației în anulare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2019.