ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2364/2015

Decizia nr. 2364/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația ulterior completată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, sub nr. x/54/2012, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat instanței să dispună anularea Raportului de Evaluare din 15 martie 2012, emis de pârâtă.

Prin Sentința civilă nr. 237 din 6 iunie 2013 a Curții de Apel Craiova a fost respinsă cererea de suspendare a judecării cererii, formulată în raport de dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fiind respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A. prin care a solicitat anularea Raportului de Evaluare din 15 martie 2012 întocmit de Agenția Națională de Integritate.

Excepția nulității raportului de evaluare, excepție invocată prin cererea completatoare la acțiune, a fost respinsă, instanța reținând că Agenția Națională de Integritate a parcurs procedura sesizării din oficiu cu privire la respectarea de către reclamant a regimului juridic al incompatibilității și conflictelor de interese.

Împotriva Sentinței civile nr. 237 din 6 iunie 2013 a Curții de Apel Craiova a formulat recurs, reclamantul A. solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei în vederea suspendării judecării până la finalizarea Dosarului penal nr. x/P/2012 de a cărei soluție depinde și soluționarea cauzei de față.

În subsidiar, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând cauza, pe fond, să fie admisă contestația formulată și să se anuleze Raportul de evaluare din 15 martie 2012 emis de Agenția Națională de Integritate.

În motivarea recursului, recurentul a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 299 și următoarele C. proc. civ. și a arătat că:

- în mod greșit instanța de fond a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

- în mod greșit s-a respins excepția nulității Raportului de evaluare întocmit de ANI;

- pe fondul cauzei a susținut că, în mod greșit, a fost reținută starea de incompatibilitate a reclamantului care nu are calitatea de comerciant persoană fizică, noțiunea de comerciant fiind definită de art. 7 C. com.

A susținut, de asemenea că, a fi membru într-o asociație familială nu determină automat calitatea de comerciant iar măsura propusă de Agenția Națională de Integritate și menținută de instanță este rezultatul unei interpretări eronate a legii fără a se analiza dacă activitatea reclamantului a fost a unui comerciant și în ce măsură aceasta ar fi în realitate incompatibilă cu funcția de primar al unei comune.

Inspectorii de integritate și instanța de fond trebuiau să analizeze situația de fapt în sensul de a stabili dacă activitatea efectivă a reclamantei în asociație îl face incompatibil cu funcția de primar.

Prin notele scrise depuse la dosar în data de 28 ianuarie 2015, recurentul a invocat noi motive de recurs, subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., motive ce nu au fost de analizate de instanță, fiind depuse peste termenul prevăzut de art. 301 raportat la art. 303 pct. 1 C. proc. civ., motivele nou invocate nefiind motive de ordine publică în sensul dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 274 din 28 ianuarie 2015, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 237 din 6 iunie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

A reținut Înalta Curte următoarele:

Referitor la prima critică formulată de recurent care vizează aplicarea eronată a dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța de recurs a reținut că dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă a judecății, norma în discuție având caracter permisiv, și anume când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da.

În cauza de față, în ședința publică din 6 iunie 2013 reclamantul a solicitat instanței să dispună suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a plângerii penale formulate de B., plângere ce formează obiectul Dosarului nr. x/P/2012.

Din petiția aflată în copie la dosar fond, rezultă că numitul B. a formulat plângere penală împotriva unui autor necunoscut sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

La dosarul cauzei nu au fost depuse acte din care să rezulte susținerea reclamantului în sensul că în Dosarul penal nr. x/P/2012 s-a dispus începerea urmăririi penale dar în raport de conținutul plângerii formulate, instanța de fond în mod corect a respins cererea de suspendare, având în vedere că Raportul de evaluare contestat a fost întocmit în baza sesizării din oficiu a Agenției Naționale de Integritate, iar soluția ce urmează a fi dată în dosarul penal nu are o influență hotărâtoare asupra hotărârii din prezenta cauză.

Prin raportul de evaluare s-a constatat starea de incompatibilitate a reclamantului A., raport întocmit în baza sesizării din oficiu, iar dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. evocă ipoteza când acțiunea civilă este sau devine dependentă de soluția ce s-ar da în acțiunea penală.

Nu trebuie ignorate nici dispozițiile art. 22 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

Este evident că soluția ce urmează a fi dată în Dosarul nr. x/P/2012 ca urmare a plângerii penale formulate de B. pentru săvârșirea infracțiunii de fals sub semnătură privată și uz de fals, nu poate avea o "înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a fi dată" în sensul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Asupra oportunității suspendării în ipoteza prevăzută de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., apreciază instanța de judecată, norma în discuție având un caracter permisiv (C.C., Decizia nr. 262 din 15 octombrie 2002) iar în raport de situația de fapt și drept expusă, se constată de instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente, motivele de recurs vizând suspendarea judecății nefiind întemeiate.

Cu privire la critica vizând excepția nulității Raportului de evaluare din 15 martie 2012 emis de Agenția Națională de Integritate, se constată că instanța de fond în raport de situația de fapt și drept reținută în mod corect a respins excepția.

Este adevărat că la data de 10 iunie 2011, numitul B. a formulat o sesizare la Agenția Națională de Integritate, înregistrată sub nr. x dar din conținutul sesizării aflate la dosar fond, rezultă că prin sesizarea menționată au fost semnalate aspecte cu privire la averea numiților A., primarul Comunei Terpezita, județul Dolj.

În baza sesizării menționate au fost efectuate cercetări cu privire la evaluarea averii, în Dosarul nr. x/S/II - 15 iunie 2011.

La baza raportului de evaluare a cărui nulitate se solicită a stat sesizarea din oficiu înregistrată sub nr. x/A/II din 8 februarie 2012 cu respectarea dispozițiilor art. 12 alin. (1) și (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, dispoziții interpretate corect de prima instanță.

A apreciat instanța de recurs că nici pe fondul cauzei, motivele de recurs invocate, în sensul că instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente, nu pot fi reținute.

Astfel, prin Raportul de evaluare contestat, s-a reținut că d-nul A. deține funcția de primar al Comunei Terpezita, Județul Dolj, începând cu data de 19 iunie 2008 fiind validat în mandatul 2008 - 2012 prin Sentința civilă nr. 10149 din 19 iunie 2008 a Judecătoriei Craiova.

Da la data numirii în funcție, respectiv 19 iunie 2008 și până la data întocmirii raportului de evaluare, 15 martie 2012 domnul A. a deținut și deține simultan, atât funcția de primar al comunei Terpezita, cât și calitatea de comerciant persoana fizică, fiind membru în întreprinderea familială "A. întreprindere familială" dar și reprezentant al acestei întreprinderi în perioada 19 iunie 2008 - 11 noiembrie 2011 context în care față de situația expusă prin Raportul de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, s-a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) și art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 "Funcția de primar și viceprimar, primar general al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean, este incompatibil cu (...) calitatea de comerciant persoană fizică". ....

Potrivit art. 91 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare, starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, alesul local putând renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcție.

Analizând cele două dispoziții legale expuse se poate concluziona că dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 nu permit exercitarea simultană, de către aceiași persoană, a unei funcții sau demnități publice și a unei activități economice, în calitate de comerciant persoană fizică.

În final a reținut Înalta Curte că nu trebuie omise nici considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 275/2011 prin care s-a reținut că incompatibilitatea stabilită prin dispozițiile art. 87 lit. g) din Legea nr. 161/2003 reprezintă o măsură "necesară și utilă pentru asigurarea transparenței în exercitarea funcției publice și în mediul de afaceri, precum și pentru prevenirea și combaterea corupției, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparțialitate a funcției publice".

Împotriva Deciziei nr. 274 din data de 28 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat contestație în anulare.

În motivarea contestației, contestatorul susține, în esență, că instanța de recurs a omis să cerceteze două motive de recurs și anume:

- motivul de recurs referitor la greșita soluție a instanței de fond cu privire la respingerea cererii de suspendare a judecării cauzei în condițiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ceea ce, în opinia contestatorului, ducea la casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare;

- instanța de recurs a omis să ia în considerare solicitarea de constatare a nulității raportului de evaluare din 15 martie 2012 emis de ANI, din punct de vedere procedural, având în vedere că la baza Raportului de evaluare contestat a stat o sesizare anonimă, interzisă de prevederile legale.

În continuare, contestatoarea reiterează susținerile formulate în cererea de recurs, legate de netemeinicia raportului de evaluare întocmit de ANI.

Analizând contestația în anulare formulată, prin prisma motivului invocat și prin raportare la considerentele deciziei contestate, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ., invocate de contestator în motivarea contestației în anulare "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație (...) când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Prin decizia contestată Înalta Curte a respins recursul declarat de A., ca nefondat.

Cererea de recurs a fost întemeiată de către recurent, în mod generic, pe dispozițiile art. 299 și următoarele C. proc. civ. și a fost structurată pe trei critici:

- în mod greșit instanța de fond a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

- în mod greșit, s-a respins excepția nulității Raportului de evaluare întocmit de ANI;

- în mod greșit, a fost reținută starea de incompatibilitate a reclamantului care nu are calitatea de comerciant persoană fizică, astfel cum această noțiune este definită de art. 7 C. com.

Prin prezenta contestație în anulare, contestatorul susține că instanța de recurs a omis să cerceteze primele două critici formulate prin cererea de recurs, astfel cum acestea au fost redate anterior.

Analizând considerentele expuse de instanța de recurs în motivarea soluției mai sus menționate, Înalta Curte constată că toate argumentele aduse de recurentul-reclamant în susținerea celor trei motive de recurs au fost grupate și cercetate, inclusiv din perspectiva dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.

Astfel, instanța de recurs, nu numai că nu a omis să cerceteze vreun motiv de recurs, ci, din contră, a procedat la o amplă analiză a acestora, după cum s-a reținut și prin prezenta hotărâre la pct. "2. Hotărârea instanței de recurs".

În acest sens, Înalta Curte constată că la filele (...) ale deciziei contestate, instanța de control judiciar a dezvoltat, pe larg, raționamentul juridic pentru care a constatat nefondate atât motivul de recurs privind suspendarea cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cât și motivul de recurs vizând excepția nulității absolute a Raportului de evaluare.

De altfel, în interpretarea dispozițiilor art. 318 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., doctrina și jurisprudența au stabilit, neechivoc, faptul că instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, important fiind ca din analiza efectuată să reiasă motivarea soluției la care a ajuns în legătură cu obiectul litigiului.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că, în realitate, contestatorul nu invocă omisiunea instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de recurs, ci este nemulțumit de soluția pe care instanța de control judiciar a pronunțat-o cu privire la criticile aduse sentinței Curții de Apel Craiova, urmărind, de fapt, o rejudecare a cererii de recurs, prin intermediul prezentei contestații în anulare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută în cauză, ipoteza textului art. 318 teza a II-a C. proc. civ., invocat ca motiv al contestației în anulare și, pentru considerentele arătate, va respinge contestația în anulare în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 274 din data de 28 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 iunie 2015.

Procesat de GGC - CT