ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 117/2015

Decizia nr. 117/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prima instanță;

Prin sentința nr. 2536 din 11 septembrie 2013 a Curții de Apel București a fost admisă cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B. și s-a dispus suspendarea executării procesului-verbal din 16 aprilie 2013, până la pronunțarea instanței de fond.

Totodată, a fost obligată pârâta la plata sumei de 2.210,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că împrejurările de fapt învederate de către reclamantă de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității procesului-verbal de constatare a neregulilor emis de către pârâtă, constată că în cadrul acestuia pârâta nu a motivat în concret, în fapt și în drept, cu referire atât la documentația supusă controlului, cât și a dispozițiilor legale care au stat la baza efectuării actelor de control, constatările de nereguli.

Astfel, în privința neregulilor constând în derularea „în mod nelegal” a procedurii de achiziție a sistemului fotovoltaic și de utilaje (tractor, semănătoare), Curtea de apel a constatat că documentația de licitație a fost inițial avizată de pârâtă, iar aceasta nu a prezentat documentele noi în baza cărora a considerat ulterior ca fiind nelegală licitația, respectiv de unde a rezultat neparticiparea efectivă a SC C. SRL.

O asemenea situație de fapt contradictorie nu poate conduce la concluzia că actul a cărui suspendare se solicită se bucură de prezumția de legalitate, în condițiile în care autoritatea publică emitentă însăși nu își întemeiază concluziile pe situații de fapt certe și necontestate de către reclamantă, care a prezentat înscrisuri având cel puțin o valoare echivalentă, dar în sensul contrar celor constatate de către pârâtă.

Cu privire la condiția privind paguba iminentă, care este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 drept un prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, Curtea de apel a apreciat că în practica unitară a instanțelor de contencios administrativ, s-a arătat că suspendarea executării este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiție care este îndeplinită în prezenta cauză.

Împotriva aceste sentințe a declarat recurs pârâta B. (în prezent, D.).

2.1. Motivele de recurs;

Recurenta a susținut că sentința primei instanțe este nelegală, deoarece nu s-a indicat nici un motiv de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, ci dimpotrivă, probele cauzei atestă că reclamanta nu a respectat dispozițiile legale incidente și obligațiile contractuale asumate.

De asemenea, s-a precizat că nu s-a făcut dovada unei pagube iminente de natură a justifica suspendarea executării actului administrativ.

Ca urmare, a arătat recurenta, nu sunt îndeplinite în cauză cerințele cumulative reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care acțiunea trebuia respinsă.

2.2. Întâmpinarea formulată în cauză;

Prin întâmpinare, intimata SC A. SRL a solicitat respingerea recursului întrucât au fost întrunite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind suspendarea actului administrativ, în acest sens fiind și practica judiciară constantă a Curții de Apel București.

2.3. Analiza motivelor de recurs;

Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, starea de fapt și legislația aplicabilă, constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice interne și internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea nr. 554/2004, prevede în art. 14 și 15, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Recurenta a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile privind, cazul bine justificat și producerea prejudiciului.

Criticile sunt neîntemeiate.

În mod corect judecătorul fondului a reținut în sentința pronunțată că sunt întrunite condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ fiscal.

Executarea actelor fiscale înainte de pronunțarea instanței de fond este de natură a crea prejudicii reclamantei și poate perturba activitatea societății.

Aprecierea asupra îndeplinirii acestei condiții rezultă din situația concretă dovedită în speță.

În ceea ce privește cazul bine justificat, instanța învestită cu soluționarea unei cereri de suspendare nu are competența de a face analiza pe fond a litigiului, nu poate prejudeca fondul, dar pentru a demonstra existența acestei condiții este obligată să analizeze sumar împrejurările de fapt și de drept, care pot crea o îndoială serioasă în privința legalității actului.

Ca și în cazul ordonanței președințiale reglementată de art. 581 C. proc. civ., în vederea pronunțării soluției, instanța va examina aspectele formale ale actului care țin de aparența de legalitate, dar și împrejurări de fapt.

În cauza prezentă, prin sentința nr. 3145/2014, Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea procesului-verbal din 16 martie 2013 și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 19080/2013.

În aceste circumstanțe, soluția adoptată de instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa nelegalității actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel răsturnată prezumția de legalitate atașată actelor administrative.

Înalta Curte precizează că potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Ca urmare, legalitatea actului administrativ este infirmată prin soluția instanței de fond și consecința admiterii acțiunii este suspendarea prin efectul art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, a actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

2.4. Soluția instanței de recurs;

Având în vedere prevederile art. 496 C. proc. civ., recursul declarat de B. urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. împotriva sentinței nr. 2536 din 11 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata către intimata SC A. SRL a sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2015.