ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 373/2017

Obiectul acțiunii deduse judecății; Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25 noiembrie 2013, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea în tot a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 20 martie 2013 și a Deciziei nr. 15796 din 28 mai 2013, de soluționare a contestației administrative formulate împotriva respectivului proces-verbal, precum și a Scrisorii de notificare din 26 martie 2013, acte administrative întocmite de pârâtă.

Hotărârea primei instanțe; Prin sentința civilă nr. 3134 din 17 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză; Împotriva sentinței civile nr. 3134 din 17 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în baza cărora a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanțe, în esență, pentru următoarele motive: Obiectul contractului din 15 noiembrie 2011 îl constituie „prestări de servicii” și nu închiriere de utilaje (tractor prevăzut cu încărcător frontal), cum în mod greșit s-a reținut în procesul verbal contestat. Astfel, în factura fiscală din 20 decembrie 2011, care reprezintă contravaloarea respectivei prestări de servicii, este trecut în mod eronat închiriere de utilaje, acest fapt datorându-se atât lipsei de experiență, cât și interpretării greșite a activităților. Prin procesul verbal de recepție a lucrărilor din data de 20 decembrie 2011, s-a efectuat recepția lucrărilor executate și nu predare-primire de utilaje, ceea ce demonstrează că nu s-au prestat activități de închiriere utilaje, cum greșit a fost interpretat. În mod eronat contabilul a înregistrat valoarea de 16.467 lei, în balanța de verificare din 31 decembrie 2011, în contul „706”, și nu în contul „704”. Înregistrarea greșită a sumei de 16.467 lei nu a avut implicații la întocmirea situațiilor financiar/contabile, la achitarea obligațiilor fiscale către bugetul de stat bugetul local, și mai mult, aceasta a fost ulterior corectată. Instanța de fond nu a reținut în mod obiectiv situația de fapt și nu a dat o interpretare corectă dispozițiilor art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, având posibilitatea să constate că pentru înregistrarea greșită a sumei de 16.467 lei, organul de control a reținut în sarcina societății un debit în cuantum de 529.785,70 lei, fapt care nu respectă principiul proporționalității. Eventual, prima instanță putea să diminueze cuantumul acestui debit cu aplicarea principiului proporționalității, ținând seama de natura și gravitatea neregulii constatate, de amploarea și implicațiile financiare ale acesteia.

Intimata - pârâtă C. nu a formulat întâmpinare în cauză.

Procedura de soluționare a recursului; 5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru; Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 iunie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din 9 noiembrie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. II. Soluția instanței de recurs; Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante; Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința atacată fiind pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei. În fapt, cu referire la abaterea contractuală reținută în sarcina reclamantei de către instanța de fond, s-a constatat că în urma efectuării misiunii de control ex-post pe teren, reclamanta, în calitate de beneficiar al finanțării nerambursabile prin Program Feadr, a încălcat prevederile Contractului de finanțare din 26 aprilie 2011 și ale Fișei Tehnice a Măsurii 312, deoarece, în documentele puse la dispoziție, au fost identificate elemente ce pot constitui acordarea unui avantaj nejustificat către un agent economic. Criticile formulate de recurenta-reclamantă vizând reținerea în mod greșit în sarcina sa a abaterii rezultate din modul de respectare a prevederilor contractului de finanțare, sunt neîntemeiate. În mod judicios prima instanță a apreciat că recurenta-reclamanta a încălcat dispozițiile art. 3 parag. 4 din Anexa I la contractul de finanțare încheiat cu B., conform cărora dacă autoritatea contractantă constată că obiectivele finanțate au fost închiriate pe perioada de valabilitate și monitorizare a contractului, își rezervă dreptul de a recupera sprijinul acordat beneficiarului. La formularea acestei concluzii, instanța de fond a avut în vedere materialul probator administrat în cauză, și anume: contractul de închiriere nr. 79/15 noiembrie 2011, potrivit căruia reclamanta a pus la dispoziția SC D. SRL, pentru 21 de zile, tractorul, prevăzut cu încărcător frontal, achiziționat prin intermediul fondurilor obținute prin semnarea contractului de finanțare; factura din 20 decembrie 2011, în valoare de 16.467 lei+T.V.A., care la rubrica „Denumirea produselor sau a serviciilor” are înscrisă mențiunea „Închiriat utilaje”; balanța de verificare la 31 decembrie 2011 și rezultatul verificărilor efectuate asupra evidențelor contabile ale reclamantei, din care rezultă că în contul 706 „Venituri din închiriere”, este înscrisă suma de 16.467 lei. Susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora obiectul contractului din 15 noiembrie 2011 îl constituie prestarea de servicii, iar în factura fiscală este trecut în mod eronat formularea „Închiriat utilaje”, acest fapt datorându-se lipsei de experiență și interpretării greșite a activităților desfășurate, nu pot fi reținute drept argumente în dovedirea nelegalității actelor contestate. În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar apreciază că pretinsele erori de redactare a documentelor și înregistrărilor contabile cu privire la operațiunea de închiriere a utilajului, nu sunt de natură a combate situația de fapt rezultată din analiza documentelor mai sus-menționate, provenite chiar de la reclamantă, care, de altfel, nu a înțeles să procedeze la corectarea acestor erori la momentul imediat următor întocmirii respectivelor documente. Procesul verbal de recepție a lucrărilor întocmit la 20 decembrie 2011, invocat de către recurenta-reclamantă în dovedirea activității de prestare a serviciilor către SC D. SRL, nu are forță probantă pentru a conduce la o concluzie contrară celei reținute prin actele contestate. Astfel, procesul verbal menționat a fost depus de către recurenta-reclamantă în faza procesuală a recursului, la solicitarea instanței de control judiciar (fila 27 din dosarul de recurs), și potrivit mențiunilor din cuprinsul acestuia, a fost întocmit la 20 decembrie 2011, între reprezentații SC D. SRL , în calitate de beneficiar și SC A. SRL., în calitate de executant, făcând referire la executarea unor lucrări de încărcare balastru, pământ, nivelat teren, încărcat resturi vegetale și resturi menajare, în valoare totală de 16.467 lei, fără T.V.A. În condițiile în care se constată că acest proces verbal nu prezintă dată certă opozabilă intimatei-pârâte și nu cuprinde mențiuni referitoare la vreun contract de prestări servicii sau utilaj agricol, instanța de control judiciar apreciază că respectivul înscris nu demonstrează că între cele două societăți semnatare s-a desfășurat o activitate de prestări servicii, soldată la data de 20 decembrie 2011, cu recepția lucrărilor executate. Prin urmare, procesul verbal invocat de către recurenta-reclamantă, nu este de natură a răsturna celelalte probe administrate în cauză, care așa cum s-a reținut anterior, fac dovada deplină a operațiunii juridice de închiriere a utilajului agricol, desfășurată de către reclamantă. În contextul arătat, față de natura contractului încheiat între recurenta-reclamantă și SC D. SRL și având în vedere împrejurarea că prin încheierea acestei convenții, reclamanta a procedat la închirierea utilajului agricol dobândit în urma ajutorului financiar acordat de către autoritatea contractantă, operațiune care a condus în mod direct la crearea unui avantaj nejustificat către un agent economic, în mod legal prin actele contestate s-a reținut încălcarea de către reclamantă a clauzelor contractului de finanțare și în temeiul prevederilor art. 1, art. 2 și art. 4 din acest contract, coroborate cu art. 11 și art. 17 (4) din Anexa I la contract, s-a impus recuperarea întregului ajutor financiar nerambursabil acordat de către autoritatea publică pârâtă. Înalta Curte va respinge ca nefondate și criticile formulate de recurenta-reclamantă vizând încălcarea principiului proporționalității. Potrivit art. 4 alin. (1) lit. c) Regulamentul (CE) nr. 2988/1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene, ca regulă generală, orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat, prin obligația de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat și prin pierderea totală sau parțială a garanției constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj sau în momentul primirii unui avans. Art. 5 alin. (1) lit. c) din același regulament enumeră, printre sancțiunile pe care le pot atrage abaterile intenționate sau săvârșite din neglijență, „retragerea totală sau parțială a unui avantaj acordat prin norme comunitare, chiar dacă agentul economic a beneficiat în mod nejustificat numai de o parte din avantajul respectiv”. Interpretând clauzele contractului de finanțare într-un sens care să concorde cu prevederile Regulamentului nr. 2988/1995, Înalta Curte constată că autoritatea publică competentă are un drept de apreciere asupra măsurii administrative pe care o consideră necesară și adecvată scopului propus, putând opta pentru retragerea totală sau parțială a avantajului, în funcție de toate circumstanțele cauzei, între care, gradul de vinovăție al beneficiarului, tipul concret al abaterii, efectele concrete asupra bugetului Uniunii Europene. Or în cauză, în ceea ce privește abaterea contractuală supusă analizei instanței de recurs, toate elementele identificate în procesul-verbal de constatare reprezintă criterii suficiente pentru a aprecia că desfășurarea de către recurenta-reclamantă a activității de închiriere utilaje a condus, în mod direct, la crearea unui avantaj nejustificat către un agent economic, context în care, în raport cu neregula constatată de către autoritatea publică pârâtă, care a afectat întregul contract de finanțare, în mod legal s-a dispus recuperarea întregii sume primite cu titlu de finanțare nerambursabilă. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta SC A. SRL, ca nefondat.