ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 405/2017

Decizia nr. 405/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25 noiembrie 2013 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. anularea procesului-verbal de constatare din 20 martie 2013 și a Deciziei nr. 15597 din 27 mai 2013 de soluționare a contestației formulate împotriva respectivului proces-verbal, precum și a scrisorii de notificare din 26 martie 2013.

Prin sentința nr. 1140 din 7 aprilie 2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta B.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea căii de atac și casarea sentinței.

În motivarea căii de atac, în esență, recurenta-reclamantă a arătat următoarele:

- instanța de fond a reținut în mod greșit situația de fapt, în sensul că obiectul contractului din 5 noiembrie 2011 îl constituie execuție prestări servicii privind întreținerea vegetației, iar nu închiriere de utilaje, completarea eronată a facturii fiscale din 21 decembrie 2011 fiind rezultatul lipsei de experiență a recurentei;

- instanța de fond a reținut, în mod eronat, existența unei suspiciuni de fraudă privind oferta de achiziție, deși recurenta a depus toate documentele certificate, care atestă realitatea susținerilor;

- instanța de fond nu a reținut în mod obiectiv situația de fapt, probele propuse de către recurentă nefiind luate în considerare.

Intimata-pârâtă C. nu a formulat întâmpinare în cauză.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 4 mai 2015, în conformitate cu dispozițiile alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din data de 23 iulie 2015, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale e consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Prin încheierea dată în ședință publică de la 20 noiembrie 2015 s-a dispus suspendarea judecării recursului până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a întrebărilor preliminare în cauzele C-260/14 și C-261/14.

Prin rezoluția din data de 7 iulie 2016, constatând că nu mai subzistă motivul suspendării, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen de judecată la data de 24 noiembrie 2016.

Analizând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs a căror dezvoltare face posibilă încadrarea în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat sentința atacată fiind expresia interpretării și aplicării corecte a normelor naționale și europene incidente la situația de fapt rezultată din probele administrate.

Recurenta-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 15597 din 27 mai 2013 prin care B. (în prezent C., conform O.U.G. nr. 41/2014) a respins contestația administrativă formulată împotriva procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 20 martie 2013 prin care s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante o creanță bugetară în cuantum de 828.018,82 lei, din care 662.415,06 lei (80%) contribuție din fonduri ale Uniunii Europene și 165.603,76 lei (20%) contribuție publică națională de la bugetul de stat.

Neregulile constatate prin actele administrative atacate vizează conduita recurentei-reclamante în încheierea și derularea contractului de finanțare din 26 aprilie 2011, constând în încălcarea prevederilor contractului de finanțare și nerespectarea criteriilor de eligibilitate.

Soluționând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate motivele de nelegalitate invocate de către recurenta-reclamantă, soluție însușită în integralitate și de instanța de control judiciar.

În esență, motivele pentru care prima instanță a considerat legale actele administrative contestate au fost următoarele:

- nerespectarea criteriilor de eligibilitate prin schimbarea amplasamentului, fapt ce echivalează cu delocalizarea investiției pentru care s-a acordat ajutor financiar rambursabil;

- vicierea procedurii de achiziție aferentă utilajelor agricole, în raport de împrejurarea că unul dintre ofertanți nu a recunoscut oferta ca fiind emisă de reprezentanții săi legali;

- beneficiarul finanțării nerambursabile a procedat la închirierea utilajelor achiziționate în cadrul Fedar, creând un avantaj nejustificat societăților către care a închiriat utilaje agricole.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă vizând reținerea, în mod greșit, în sarcina sa a abaterii rezultată din nerespectarea prevederilor contractului de finanțare sunt nefondate, judecătorul fondului reținând, în mod corect, încălcarea prevederilor art. 1 și 3 din Anexa 1 la contractul de finanțare.

Astfel, potrivit art. 1 din Anexa 1, a respectivului contract „Beneficiarul se obligă să execute Proiectul în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în Cererea de finanțare astfel cum a fost aprobată împreună cu toate documentele anexate și în urma verificărilor, modificărilor și completărilor efectuate pe parcursul tuturor procedurilor de implementare” iar conform art. 3 din Anexa 1 „Beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în cererea de finanțare.

De asemenea, pe perioada de valabilitate și de monitorizare a contractului, Beneficiarul se obligă să nu modifice substanțial proiectul.

Modificările substanțiale sunt acelea care: afectează condițiile de implementare, respectiv de punere în aplicare a proiectului sau creează un avantaj nejustificat unei întreprinderi sau colectivități publice; modificări care pot rezulta dintr-o schimbare în natură a proprietății, a amplasamentului, a unor elemente inițiale caracteristice proiectului; încetarea sau delocalizarea activității pentru care s-a acordat ajutorul financiar nerambursabil, etc.

Dacă Autoritatea Contractantă constată că obiectivele finanțate nu sunt folosite conform scopului destinat sau în cazul în care acestea au fost vândute sau închiriate pe perioada de valabilitate și monitorizare a contractului își rezervă dreptul de a recupera sprijinul acordat.”

La formularea acestei concluzii, judecătorul fondului a avut în vedere materialul probator administrat în cauză, respectiv: contractul de prestări servicii din 5 noiembrie 2011 încheiat cu SC D. SRL potrivit cu care recurenta-reclamantă a pus la dispoziția SC D. SRL parte din utilajele achiziționate prin Feadr, respectiv scarificatorul, plugul reversibil, remorca și tractorul, cu care SC D. SRL a efectuat lucrări specifice de scarificat-dezrădăcinat, arat și transport; factura fiscală din 21 decembrie 2011 în care se menționează la rubrica - produse servicii - „prestări servicii (închirierea utilaje), adresa din 10 ianuarie 2013 emisă de SC E. SRL prin care se comunică B. - Direcția F. că oferta anexată de către recurentă nu a fost emisă de reprezentanții societății, învederând și faptul că societatea nu a comercializat și nu comercializează utilajele ofertate.

Susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora obiectul contractului din 5 noiembrie 2011 încheiat cu SC Gilirom îl constituie prestare de servicii nu pot fi reținute, întrucât, în factura fiscală din 21 decembrie 2011 se menționează că serviciul prestat a constat în închiriere utilaje, iar în contabilitate, suma aferentă acestei facturi a fost înregistrată în cont „Venituri din redevențe, chirii”, astfel încât este corectă concluzie instanței de fond în sensul nerespectării prevederilor contractului de finanțare, prin acordarea unui avantaj economic nejustificat unui terț agent economic.

Pretinsele erori de redactare și înregistrare a documentelor nu sunt de natură a combate situația de fapt rezultată din analiza documentelor analizate, dat fiind faptul că SC D. SRL a executat, cu utilaje puse la dispoziție de către recurenta-reclamantă, lucrări de scarificare, arat și transport cu remorca.

Procesul verbal de recepție a lucrărilor din 21 decembrie 2011 invocat de către recurenta-reclamantă în dovedirea activității de prestare a serviciilor către SC D. SRL nu are forța probantă pentru a conduce la o concluzie contrară celei reținute prin actele contestate,întrucât respectivul înscris nu prezintă data certă spre a fi opusă intimatei-pârâte și nu cuprinse mențiuni referitoare la vreun contract de prestări servicii.

În contextul arătat, față de natura contractului încheiat, instanța de control judiciar constată că, în mod legal, prin actele contestate s-a reținut încălcarea de către recurentă a clauzelor contractului de finanțare.

Nefondate sunt și criticile vizând valabilitatea ofertei de achiziție din 31 mai 2011 a SC E. SRL (filele 85-87 dosar fond), întrucât documentele certificate depuse de către recurentă nu înlătură neregula reținută de autoritatea intimată ce constă în nerecunoașterea ofertei tehnico-financiare ca fiind emisă de către reprezentanții legali ai societății ofertante.

În speță nu se pune problema inexistenței legale a societății ofertante ci neregula constă în faptul că, potrivit adresei din 10 ianuarie 2013 (fila 320 dosar fond), oferta financiară invocată de recurentă nu a fost emisă de societatea ofertantă care, de altfel, nici nu comercializează echipamentele și utilajele menționate în ofertă.

Susținerile recurentei-reclamante în sensul că procedura de achiziție publică a fost realizată de un consultant nu pot fi reținute drept argumente în dovedirea nelegalității actelor administrative contestate, întrucât, potrivit art. 1 alin. (3) anexa 1 la contractul de finanțare, beneficiarul este răspunzător pentru conformitatea procedurii.

Având în vedere că neregula produsă în procedura de achiziție a utilajelor agricole ce formează obiectul investiției finanțată prin Programul Fedar „Achiziție de utilaje pentru lucrări de amenajări peisagistice și servicii conexe”, respectiv prezentarea unei oferte despre care există indicii că este nereală, afectează 95,30% din valoarea eligibilă a proiectului, în mod legal, prin actele contestate, în temeiul art. 17 alin. (4) Anexa 1 la contractul de finanțare, autoritatea intimată a dispus restituirea integrală a ajutorului financiar nerambursabil.

Noțiunea de neregulă este definită la nivel național prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit căruia: “orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit”.

În sensul art. 2 pct. 7 din Regulamentul Comisiei Europene nr. 1083/2006, „neregularitate” înseamnă “orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general”.

Prin urmare, pentru a se constata existența unei nereguli, nu este necesară dovedirea unui prejudiciu ci doar caracterul potențial prejudiciabil al abaterii, cu efecte asupra bugetului Uniunii, aspect dovedit în speță, având în vedere că obiectivele propuse la momentul depunerii cererii de finanțare nu au fost atinse de reclamantă.

În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii (C - 465/10 pct. 47, C - 199/03 pct. 31), statul fiind în măsură “să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării” (C-465/10 pct. 32), regula generală fiind că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obținut prin comiterea unei nereguli (C-199/03 pct. 15).

Susținerile referitoare la nepronunțarea instanței de fond asupra probelor solicitate sunt, de asemenea,nefondate, întrucât, potrivit art. 194 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă și arătarea dovezilor pe care se sprijină, fiecare capăt de cerere, iar „Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150. Când reclamantul dorește să își dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfățișarea în persoana a acestuia, daca pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi atașat cererii de chemare în judecata. Când se va cere dovada cu martori, se vor arata numele, prenumele și adresa martorilor, dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător”.

Or, în speță, prin cererea de chemare în judecată, probele au fost solicitate în mod generic, fără a fi atașate înscrisurile de care recurenta înțelege a se folosi în proces. De asemenea, recurenta-reclamantă nu a atașat cererii de chemare în judecată interogatoriul propus a fi luat intimatei-pârâte, dat fiind că, potrivit art. 355 alin. (1) C. proc. civ. „Statul si celelalte persoane juridice de drept public, precum și persoanele juridice de drept privat vor răspunde în scris la interogatoriul ce li se va comunica în prealabil, în condițiile prevăzute la art. 194 lit. e)” și nu a menționat numele și adresa martorilor propuși pentru a fi audiați.

În atare situație, se consideră că probele nu au fost propuse în condițiile legii, fiind incidente aceleași sancțiuni prevăzute de lege pentru ipoteza în care probele nu au fost deloc indicate, respectiv decăderea conform art. 254 C. proc. civ.

În plus, din cuprinsul încheierii de ședință din data de 7 aprilie 2014 care reprezintă practicaua sentinței recurate, rezultă că recurenta nu a fost prezentă la termenul de încuviințare a probelor pentru a susține necesitatea probelor în condițiile art. 254 alin. (2) C. proc. civ.

Concluzionând asupra aspectelor analizate întrucât sunt întemeiate constatările autorității intimate, în sensul săvârșirii de către recurenta-reclamantă a unei nereguli în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, se reține că sunt legale actele administrative atacate prin care, în raport de prevederile art. 8, 11 și 17 din Anexa 1 la contractul de finanțare, s-a constituit în sarcina recurentei-reclamante un debit în cuantum de 828.018,82 lei.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 1140 din 7 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2017.