ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 86/2015

Decizia nr. 86/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., suspendarea executării procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis de B. încheiat la data de 20 mai 2013 și înregistrat la 23 mai 2013 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a unei creanțe bugetare în cuantum de 617.504,83 lei, ca urmare a retragerii ajutorului financiar nerambursabil acordat subscrisei beneficiare a contractului de finanțare din 06 aprilie 2011 și rezilierii acestuia din urmă.

Prin sentința civilă nr. 2641 din 18 septembrie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B., ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 2641 din 18 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL.

În motivarea recursului se arată că sentința a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material dictate de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În cauză, în mod eronat s-a apreciat că nu planează o îndoială serioasă asupra actului administrativ contestat, instanța preluând în integralitate susținerile pârâtei, fără a se apleca asupra chestiunilor indicate de reclamantă.

Instanța de fond a apreciat ca nefondată cererea de suspendare formulată, fără a se apleca asupra aspectelor ce ridică semne de îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ a cărei suspendare se solicită, în condițiile în care societatea a demonstrat prin argumentele aduse la momentul soluționării cauzei în fond că există elemente ce susțin existența unei rezerve puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, și anume:

Recurenta mai susține că prin sentința recurată instanța de fond a reținut că nu reprezintă un argument de natură a pune la îndoială legalitatea actului administrativ contestat faptul că de la data încheierii contractului de finanțare și până în prezent au trecut mai mult de doi ani și că în această perioadă au existat mai multe verificări cu privire la procedurile de achiziție, câtă vreme în cadrul verificărilor anterioare nu s-au avut în vedere aspectele noi stabilite cu ocazia controlului și anume faptul că ofertele SC C. SRL și SC D. SRL nu sunt autentice.

Recurenta mai precizează că în cererea de chemare în judecată a susținut că, anterior încheierii contractelor, întreaga documentație fusese verificată și avizată favorabil de G. și că asupra acestor documente nu s-a făcut nicio obiecție în ceea ce privește societățile participante la licitație, Agenția admițând după emiterea fișelor de avizare, cererea de plată privind ajutorul nerambursabil.

În acest context, era de neînțeles cum aceeași instituție care a aprobat inițial favorabil un dosar, în baza aceleiași documentații, a revenit asupra aprobării, după aproape 2 ani, considerând că procedura a fost desfășurată necorespunzător.

Mai mult decât atât, în contradicție cu reținerile instanței, se observă că, în ceea ce privește ultimul control, în cadrul acestuia nu s-au avut în vedere elemente noi care să schimbe situația și nici nu au fost prezentate alte documente suplimentare care să contrazică ori să anuleze documentația care a stat la baza finanțării.

În raport de aceste motive, s-a apreciat că atitudinea contradictorie a G., care inițial a avizat favorabil un dosar, iar ulterior a revenit asupra aprobării este susceptibilă să trezească o îndoială serioasă și puternică asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Aceste aspecte nu au fost însă însușite de către instanța de fond, care a considerat fără o motivare concretă că aceste împrejurări nu sunt de natură să pună la îndoială serioasă legalitatea actului administrativ.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 20 mai 2013 de către pârâta B. și înregistrat la 23 mai 2013 s-a stabilit în sarcina reclamantei SC A. SRL o creanță bugetară în cuantum de 617.504,83 lei ca urmare a constatării unor nereguli în ceea ce privește derularea proiectului „Achiziție de utilaje pentru activități auxiliare producție vegetale la SC A. SRL” finanțat în proporție de 70% din fonduri nerambursabile acordate din bugetul Uniunii Europene (contribuție a Uniunii Europene 80%) și din bugetul național (contribuție publică națională 20%).

În cuprinsul procesului-verbal de constatare s-a reținut în sarcina recurentei-reclamante următoarele nereguli:

- au fost folosite oferte neautentice în cadrul a două dintre achiziții și anume ofertele SC C. SRL și SC D. SRL pentru achizițiile referitoare la cultivator și încărcător frontal;

- nu a fost îndeplinit criteriul de selecție „S.2 - proiecte care prin activitatea propusă creează mai mult de un loc de muncă la 25.000 euro investiți în funcție de tipul solicitantului”, întrucât după finalizarea proiectului reclamanta a încheiat contracte individuale de muncă cu 6 angajați activi, toți cu norma de 2h/zi, ci nu cu normă întreagă așa cum rezultă din angajamentele din cererea de finanțare.

Recurenta-reclamantă a formulat cererea de suspendare a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Înalta Curte are în vedere, pe de o parte faptul că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Raportat la probele administrate, Înalta Curte apreciază că instanța de fond, în mod greșit a apreciat că, în cauză, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actului administrativ contestat.

Înalta Curte constată că împrejurările de natură a crea o îndoială asupra legalității actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, sunt următoarele:

- neprezentarea documentelor justificative

care au stat la baza constatării neregulii privind achizițiile de utilaje, pentru ca societatea să își poată formula apărarea;

- invocarea nerespectării unor temeiuri de drept sau convenționale cu caracter general, fără o referire specială concretă la ipoteza normei căreia situația de fapt i se circumscrie;

- respingerea susținerilor făcute fără minime referiri cu privire la motivul pretins de eligibilitate încălcat ori la dispozițiile de drept efectiv nerespectate;

- revenirea în parte asupra concluziilor reținute prin procesul-verbal,

stabilind caracterul eligibil al unor cheltuieli inițial considerate neeligibile și astfel schimbarea importantă a actului administrativ, recunoscută de însăși G. prin decizia emisă în cadrul procedurii administrative prealabile.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurenta-reclamantă

a procedat la organizarea unei licitații prin selecție de oferte pentru atribuirea a doua contracte de achiziție a unui cultivator respectiv a unui încărcător frontal. Anterior încheierii contractelor de achiziție cu câștigătorii licitației, întreaga documentație a fost verificată și avizată favorabil de G.

Intimata a arătat că, deși a verificat aceste documente, nu a avizat conformitatea și legalitatea acestei documentații.

Ori, această atitudine contradictorie a G., este susceptibilă să trezească o îndoială serioasa și puternică asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Legalitatea licitațiilor organizate rezultă în mod evident din documentele depuse de recurenta-reclamantă la dosarul cauzei, respectiv:

-

documentele aferente achizițiilor în care apar dovezile confirmării acestor oferte, în special înscrisurile purtând ștampila și semnătura reprezentanților legali, precum și ulterior, dovada comunicării rezultatului procedurii de achiziție, de asemenea confirmată de către reprezentanții societăților, prin semnătură și ștampilă;

- o serie de acte eliberate de Registrul Comerțului, din care rezultau toate datele privind identificarea societății, obiectul său de activitate, sistemul de administrare, titularii de sarcini sau calificări etc.

În contextul în care aceste documente nu au fost contestate de către G., nici la momentul verificării inițiale a dosarului, nici în cuprinsul procesului-verbal sau al deciziei de soluționare a contestației, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod nelegal nu a luat în considerare aceste documente, limitându-se doar a aprecia asupra temeiniciei adresei prin care societățile ofertante au negat participarea la licitație.

În ceea ce privește condiția privitoare la prevenirea unei pagube iminente, în mod justificat instanța de fond a apreciat că aceasta este îndeplinită, reținând că prin executarea sumei prevăzute în procesul-verbal al cărui suspendare se solicită, recurenta este pusă în imposibilitate de a-și mai executa obligațiile față de partenerii contractuali, de a plăti salariile angajaților și ratele la creditele bancare, fiind previzibilă chiar încetarea activității acesteia.

Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Așa cum s-a arătat de altfel și în Recomandarea nr. 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.

Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.

Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare,

măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.

Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.

Ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

În temeiul dispozițiilor art. 451 alin. (2) N.C.P.C. intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 lei, către reclamantă.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va admite acțiunea reclamantei și va suspenda executarea-procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 23 mai 2013 emis de B. până la pronunțarea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 2641 din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea reclamantei.

Suspendă executarea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 23 mai 2013 emis de B. până la pronunțarea instanței de fond.

Obligă pârâta E. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 lei către reclamantă, cu aplicarea art. 451 alin. (2) N.C.P.C.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2015.