ÎCCJ, Secția penală, decizia din 22.02.2017 — recurs în casație împotriva sentinței nr. 2950/2014 a Judecătoriei Târgu

B., la: - 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 37 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 319/2006; - 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. (1), (2) și (5) C. pen.; - 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. (2), (4) C. pen.; - 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 219 alin. (1) C. pen. În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului B. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate. În baza art. 82 C. pen. s-a stabilit în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 4 ani și 6 luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinței penale În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, 84 C. pen., privind revocarea suspendării în cazul săvârșirii în termenul de încercare a unei noi infracțiuni, ori neîndeplinirea cu rea credință a obligațiilor civile, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

C., la: - 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 37 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 319/2006; - 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. (1), (2) și (5) C. pen.; - 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. (2), (4) C. pen.; - 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 219 alin. (1) C. pen. În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului C. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate. În baza art. 82 C. pen. s-a stabilit în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 4 ani și 6 luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinței penale. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, 84 C. pen., privind revocarea suspendării în cazul săvârșirii în termenul de încercare a unei noi infracțiuni, ori neîndeplinirea cu rea credință a obligațiilor civile, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

D., la: - 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 38 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 319/2006; - 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. (1), (2) și (5) C. pen.; - 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute art. 184 alin. (2), (4) C. pen.; - 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute art. 219 alin. (1) C. pen. În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului D. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate. În baza art. 82 C. pen. a fost stabilit în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 4 ani și 6 luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinței penale. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83,84 C. pen., privind revocarea suspendării în cazul săvârșirii în termenul de încercare a unei noi infracțiuni, ori neîndeplinirea cu rea credință a obligațiilor civile, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 25 C. proc. pen. și art. 397 C. proc. pen., au fost admise în parte acțiunile civile formulate în cauză de către părțile civile E., F., G., H. și I. și au fost obligați inculpații B., C. și D. în solidar cu partea responsabil civilmente SC J. SA Sadu-Filiala CN K. SA cu sediul în Bumbești-Jiu, jud. Gorj, la plata următoarelor sume de bani către părțile civile: - 30.000 lei către partea civilă E.; reprezentând despăgubiri civile; - 150.000 lei către partea civilă F.; reprezentând despăgubiri civile. - 150.000 lei către partea civilă G.; reprezentând despăgubiri civile. - 30.000 lei către partea civilă I., reprezentând despăgubiri civile; - 250.000 lei către partea civilă H., reprezentând despăgubiri civile. În baza art. 25 C. proc. pen. și art. 397 C. proc. pen., a fost respinsă acțiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă L., M., N. În baza art. 25 C. proc. pen. și art. 397 C. proc. pen. au fost obligați în solidar inculpații B., C. și D. la plata sumei de 181.177, 39 lei către partea civilă SC J. SA Sadu-Filiala CN K. SA, cu titlu de despăgubiri materiale. S-a luat act că persoana vătămată O., nu s-a constituit parte civilă. S-a luat act că părțile civile M., renunță la cererea de constituire de parte civilă. S-a luat act că Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București cu sediul în București, sector 1, nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 274 C. proc. pen. au fost obligați în solidar inculpații B., C., D. și SC J. SA Sadu-Filiala CN K. SA la 4.000 lei pentru fiecare inculpat, reprezentând cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriu nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a reținut că în data de 11 februarie 2011, în jurul orelor 11:00, la SC J. SA Sadu a avut loc o explozie în urma căreia au decedat două persoane de sex feminin, iar o a treia persoana de sex masculin a suferit arsuri grave, fiind transportată de urgență la Spitalul Clinic de Urgență, Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București, apreciindu-se de Parchet că prin natura sa, circumstanțele și consecințele produse, evenimentul este accident de muncă. Cele două persoane care au decedat în urma accidentului au fost: 1. P., decedată, iar potrivit raportului de constatare medico-legală (autopsie) al Serviciului Medico Legal Gorj din 28 februarie 2011, moartea numitei P. a fost violentă, s-a datorat carbonizării corpului și poate data din 11 februarie 2011. 2. R., decedată, iar potrivit raportului de constatare medico-legală (autopsie) al Serviciului Medico Legal Gorj din 28 februarie 2011, moartea numitei R. a fost violentă, s-a datorat carbonizării corpului și poate data din 11 februarie 2011. De asemenea, în accidentul de muncă de la SC J. SA Sadu Gorj s-a produs și vătămarea corporală a unei alte persoane, respectiv O.. Din raportul de constatare medico-legală din 22 martie 2011 al Serviciului Medico Legal Gorj, a rezultat că a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce prin acțiunea fizică a flăcărilor și pot data din 11 februarie 2011, necesitând de la producere 50-55 zile îngrijiri medicale, iar leziunile fizice au pus în primejdie viața victimei, salvarea acesteia fiind datorată intervenției medico-chirurgicale oportun efectuate. S-a mai arătat că SC J. SA Sadu, cu sediul în orașul Bumbești-Jiu, jud. Gorj, este filiala CN K. SA București iar forma de proprietate este publică de stat, are un nr. 959 salariați și are ca activitatea principală, fabricarea armamentului și muniției” - cod Caen. La data producerii evenimentului, directorul general al uzinei era inculpatul B. Acesta își exercită funcția în baza contractului de mandat din 2008. Potrivit contractului de mandat, directorul general avea printre obligații: asigurarea conducerii activităților societății, a coordonării și controlului acestora, în ceea ce privește utilizarea resurselor financiare, materiale și umane; asigurarea funcționării societății în totalitate; conducerea sistemului integrat calitate-mediu-securitate și sănătate ocupațională; coordonarea activității specifice desfășurate de directorii societății. În consecință, instanța a arătat că, în mod corect, s-a reținut prin rechizitoriu că inculpatul B. împreună cu inculpatul C. au încălcat dispozițiile art. 13 lit. f) din Legea nr. 319/2006 întrucât au dat dispoziție să se refolosească pulberea rezultată din delaborări cu vechime de peste 30 de ani cunoscând faptul că nu au autorizație pentru acest procedeu tehnologic iar aceștia, în funcțiile de conducere pe care le dețineau la momentul exploziei au dispus ca această pulbere să fie refolosită deși instrucțiunile de lucru prevedeau distrugerea prin ardere a acesteia, iar procesul verbal privind ședința Comitetului de Securitate și Sănătate în Muncă din data de 02 februarie 2011 nu a fost înaintat Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj așa cum precizează aceștia prin adresa din 16 iunie 2011 și cum de altfel, cum se hotărâse, existând un dubiu cu privire la întrunirea ședinței. Totodată, a apreciat instanța că, în mod corect, s-a reținut în rechizitoriu că inculpații B. și C., în funcțiile de conducere pe care le dețineau erau direct răspunzători de întreaga operație de delaborare și producție muniție, manipulare, transport, depozitare și fabricare muniție și deși aceștia au elaborat instrucțiuni de lucru, nu au adus la cunoștința salariaților că acea pulbere nu era distrusă ci refolosită în procesul de fabricație. Din acest motiv faptul că inculpatul C. nu era la serviciu în data de 11 februarie 2011 nu are relevanță, explozia producându-se ca urmare a refolosirii pulberii pentru care se știa dinainte că unitatea nu deține aprobările necesare. Cu privire la inculpatul D., de asemenea, instanța a arătat că rezultă că din probele administrate acesta, în calitate de șef secție a coordonat întreaga activitate de descărcare pulbere, observând personal că aceasta nu era corect depozitată fiind în cantitate foarte mare pe holul de acces la obiectivul unde a avut loc explozia. Mai reține instanța și că victimele R., P. și persoana vătămată O. se fac în aceeași măsură vinovați de producerea accidentului întrucât nu au respectat instrucțiunile de lucru privind depozitarea pulberii și permiterea acestei operațiuni doar de către persoane autorizate, acceptarea introducerii în depozit a recipientelor ce nu corespundeau tehnic și legal să fie introduse în depozit (fără capace, în cantități mai mari decât cele admise, fără inscripționare), inculpații fiind direct răspunzători de aceste neglijențe întrucât aveau obligația legală să coordoneze întreaga activitate și de altfel să și ia măsuri efective pentru a se înlătura riscurile ce ar putea pune în pericol vieți umane și distrugeri de patrimoniu. Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, inculpații B., C. și D. și partea civilă SC J. SA - Filiala CN K. SA. Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul legalității și temeiniciei invocând în esență următoarele: 1. În mod nelegal instanța a dispus condamnarea inculpaților fără a reține aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile deși de la data săvârșirii faptei și până la pronunțarea hotărârii în primă instanță a intervenit o lege penală nouă iar judecătoria a dispus condamnarea inculpaților în baza legii penale în vigoare la momentul săvârșirii faptei; 2. Sub aspectul laturii civile s-a arătat că se impune obligarea inculpaților în solidar între ei, și toți trei în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor acordate părților civile, și totodată se impunea să se individualizeze despăgubirile acordate pentru daune morale și daune materiale; 3. În ceea ce privește obligarea inculpaților la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat s-a invocat faptul că în mod nelegal judecătoria i-a obligat pe cei trei inculpați în solidar la plata acestora deși dispozițiile C. proc. pen. impun obligarea fiecărui inculpat în parte la plata cheltuielilor judiciare către stat în limita în care aceștia le-au provocat;

Sub aspectul temeiniciei Parchetul a apreciat că în raport de consecințele deosebit de grave ale infracțiunilor pentru care inculpații au fost condamnați (decesul unei persoane și vătămarea corporală gravă a alteia, distrugeri semnificative ale imobilelor aparținând SC J. SA) precum și față de carențele grave în activitatea acestora, pedepsele stabilite de prima instanță sunt nejustificat de blânde. Partea civilă SC J. SA - Filiala CN K. SA. prin motivele formulate a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul temeiniciei arătându-se că despăgubirile acordate pentru daunele morale și materiale părților civile sunt excesive și constituie o veritabilă sancțiune atât pentru inculpați cât și pentru partea responsabilă civilmente. S-a apreciat că deși prima instanță a reținut o culpă semnificativă pentru victimele R., P. și O., nu a dat relevanță acestui aspect în individualizarea despăgubirilor. Inculpatul B. a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul legalității și temeiniciei pentru următoarele argumente: 1. S-a arătat că, deși, s-a solicitat restituirea cauzei la parchet în baza art. 332 C. proc. pen. în termen legal instanța a respins în mod nejustificat această cerere ignorând faptul că procurorul nu a fost învestit cu privire la pretinse fapte săvârșite de acest inculpat sau fapte ale acestuia, procesul verbal din 26 mai 2011 vizând alte persoane și alte fapte. S-a invocat faptul că interpretarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 319/2006 nu poate fi decât în sensul că orice extindere a urmăririi penale pentru fapte noi sau alte persoane impun obligația procurorului de a solicita în prealabil verificări suplimentare ale evenimentului de către organul administrativ competent care a întocmit procesul verbal inițial de sesizare penală. 2. S-a arătat că, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 5, 8 și 10 C. proc. pen. refuzând să administreze o probă încuviințată la termenul din data de 10 iulie 2013 și totodată nepronunțându-se asupra unor probe esențiale pentru respectarea dreptului de apărare al inculpatului. 3. Soluția de condamnare sub aspectul infracțiunii prev. de art. 37 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 319/2006 este nelegală, întrucât nu a existat o omisiune de a lua măsurile legale privind securitatea în muncă, iar pericolul grav și iminent de producere a accidentului de muncă s-a produs din culpa exclusivă a salariaților cu funcții de execuție, supraveghere și control implicați în operațiunea amintită. Se arată că aceleași argumente se impun și în ceea ce privește condamnarea sa pentru infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare din culpă. Constatând că nu există o faptă ilicită în sensul legii penale sau civile inculpatul a apreciat că se impunea respingerea acțiunii civile în ceea ce îl privește. Inculpatul C. a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul legalității și temeiniciei pentru următoarele considerente: 1. Sub aspectul legalității inculpatul a precizat faptul că prima instanță nu a analizat toate probele propuse de inculpați în apărare cu trimitere directă la expertizele efectuate în cauză ale căror concluzii confirmă că aprinderea pulberii nu se putea realiza decât dacă exista o sursă externă de căldură care să aducă temperatura pulberii peste 170 grade C. 2. Sub aspectul temeiniciei hotărârii de condamnare criticile apelantului inculpat sunt relativ similare cu cele expuse de inculpatul B., respectiv că nu există dispoziții legale care să interzică refolosirea pulberilor obținute din delaborări. Concluzionând inculpatul a arătat că accidentul este rezultatul culpei exclusive a victimelor care au depozitat pulbere pe holul imobilului într-o cantitate mult superioară celei admise și în plus au permis accesul electricienilor pentru intervenție la instalația electrică de iluminat fără respectarea regulilor impuse în astfel de cazuri. Față de criticile exprimate sub aspectul laturii penale s-a solicitat și respingerea acțiunilor civile. Inculpatul D. a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul temeiniciei și legalității pentru următoarele considerente: 1. Inculpatul a arătat că, dat fiind atribuțiile sale în cadrul SC J. SA (șef secție pirotehnică) nu avea nici un fel de atribuții în ceea ce privește achiziția muniției, destinația ce urma să fie dată acesteia în cadrul societății, difuzarea sau revizuirea unor procese tehnologice prin urmare nu era îndreptățit să dea dispoziții cu privire la refolosirea pulberii obținute din delaborări. 2. S-a arătat că el nu a coordonat activitatea de descărcare pulbere, această obligație revenindu-i maistrului de formație S., ci a trecut pe lângă obiectiv în mod întâmplător chiar în momentele premergătoare producerii exploziei. Concluzionează astfel că singurii răspunzători de producerea evenimentului sunt persoanele care manipulau pulberea la acel moment. 3. În mod similar argumentelor expuse de ceilalți doi apelanți și acest inculpat a arătat că, expertizele efectuate în cauză nu au lămurit cauzele producerii exploziei, iar pulberea obținută din delaborări este în mod cert la fel de stabilă ca o pulbere nouă. 4. S-a invocat, de asemenea, omisiunea primei instanțe de a dispune efectuarea unei probe deja încuviințate prin încheierea din data de 10 iulie 2013, respectiv expertiză tehnică realizată de Institutul Național de Expertiză Criminalistică București.

Sub aspectul laturii civile s-a solicitat să se dea relevanță faptului că în producerea accidentului o culpă semnificativă au avut-o chiar victimele care au ignorat în mod vădit instrucțiunile de lucru, și în plus că inculpații nu pot fi obligați la plata unor despăgubiri care să acopere și valoarea îmbunătățirilor imobilului afectat de explozie. Prin Decizia penală nr. 860 din data de 26 mai 2016 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 412 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate în cauza de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, inculpații B., C. și D. și partea civilă SC J. SA - Filiala CN K. SA. A fost desființată în parte sentința penală nr. 2950 din data de 17 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/318/2012 sub aspectul laturii penale și civile și rejudecând cauza: 1) În cazul inculpatului B.: A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare și au fost repus în individualitatea lor pedepsele componente și sporul stabilit de prima instanță. S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina acestui inculpat. În baza art. 178 alin. (1), (2) și (5) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare. În baza art. 184 alin. (2), (4) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul la 9 luni închisoare. În baza art. 219 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul la 3 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului B. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. A fost menținută aplicarea art. 81 și următoarele C. pen. din 1969 privind suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, reducând în mod corespunzător termenul de încercare calculat în condițiile art. 82 C. pen. din 1969 de la 4 ani și 6 luni la 4 ani. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. A fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, 84 C. pen. din 1969, privind revocarea suspendării în cazul săvârșirii în termenul de încercare a unei noi infracțiuni, ori neîndeplinirea cu rea credință a obligațiilor civile, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 396 alin. 6 C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 37 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 319/2006 cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale. 2) În cazul inculpatului C.: A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani si 6 luni închisoare și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente și sporul stabilit de prima instanță. S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina acestui inculpat. În baza art. 178 alin. (1), (2) și (5) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare. În baza art. 184 alin. (2), (4) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul la 9 luni închisoare. În baza art. 219 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul la 3 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului C. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969. A fost menținută aplicarea art. 81 și următoarele C. pen. din 1969 privind suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, reducând in mod corespunzător termenul de încercare calculat in condițiile art. 82 C. pen. din 1969 de la 4 ani și 6 luni la 4 ani. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. A fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, 84 C. pen. din 1969, privind revocarea suspendării în cazul săvârșirii în termenul de încercare a unei noi infracțiuni, ori neîndeplinirea cu rea credință a obligațiilor civile, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 396 alin. 6 C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 37 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 319/2006 cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale. 3) În cazul inculpatului D.: A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente și sporul stabilit de prima instanța. S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina acestui inculpat. În baza art. 178 alin. (1), (2) și (5) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare. În baza art. 184 alin. (2), (4) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul la 9 luni închisoare. În baza art. 219 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul la 3 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului Toloarga Dumitru în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, au fost interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969. A fost menținută aplicarea art. 81 și următoarele C. pen. din 1969 privind suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, reducând în mod corespunzător termenul de încercare calculat în condițiile art. 82 C. pen. din 1969 de la 4 ani si 6 luni la 4 ani. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. A fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, 84 C. pen. din 1969, privind revocarea suspendării în cazul săvârșirii în termenul de încercare a unei noi infracțiuni, ori neîndeplinirea cu rea credință a obligațiilor civile, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 396 alin. 6 C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 38 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 319/2006 cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale. Sub aspectul laturii civile a cauzei: A fost admisă, în parte, acțiunile civile formulate în cauză de către părțile civile E., F., G., H. și I. și au fost obligați în solidar inculpații B., C. și D. și pe partea responsabila civilmente SC J. SA Sadu-Filiala CN K. SA cu sediul în Bumbești-Jiu, jud. Gorj, la plata următoarelor sume de bani către părțile civile, sume stabilite cu titlu de daune morale: - 30.000 lei către partea civilă E.; - 100.000 lei către partea civilă F.; - 100.000 lei către partea civilă G.; - 30.000 lei către partea civilă I.; - 100.000 lei către partea civilă H. A fost redusă suma stabilita cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părții civile SC J. SA Sadu - Filiala CN K. SA de la 181.177,39 lei la 97.363,94 lei. A dispus obligarea fiecăruia dintre inculpații B., C., D. și a Societății SC J. SA Sadu - Filiala CN K. SA la plata a cate 4000 lei către stat - cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penala și judecata în prima instanță. Au fost menținute restul dispozițiilor din sentință. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata. Cheltuielile judiciare avansate de stat in faza de apel au rămas în sarcina statului, iar sumele reprezentând onorarii pentru avocați desemnați din oficiu s-a dispus a fi avansate din fondurile Ministerului Justiției Împotriva Deciziei penale nr. 860 din data de 26 mai 2016 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, inculpații B. și C. au declarat recurs în casație, la data de 26 august 2016, prin apărători aleși care, în cuprinsul cererii au indicat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv„inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”. Prin încheierea nr. x/RC din 23 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/318/2012, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpații B. și C. împotriva deciziei penale și s-a dispus trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casație respectiv, C8, în compunere de 3 judecători. De asemenea, s-a respins cererea de suspendare a executării pedepsei formulată de inculpații B. și C. Pentru a dispune admiterea în principiu, instanța, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a constatat că Decizia penală nr. 353 din data de 07 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/40/2015 face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, iar calea de atac a fost formulată de inculpat în termenul prevăzut de lege, fiind, așadar, respectate dispozițiile art. 434-436 C. proc. pen. Totodată, s-a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) și 438 C. proc. pen. În ce privește cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de inculpații B. și C., în temeiul art. 441 C. proc. pen., s-a constatat că nu se impune admiterea acesteia, în raport cu împrejurările concrete ale cauzei, avându-se în vedere și pedepsele stabilite de instanța de apel (pedepse a căror executare a fost suspendată) și conținutul motivelor invocate în susținerea recursului în casație. Examinând recursurile în casație, declarate de inculpații B. și C. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., în baza actelor și lucrărilor din dosar și în considerarea cazului menționat (pct. 7 al art. 438 C. proc. pen.) Înalta Curte, constată următoarele: În susținerea căii extraordinare de atac, inculpatul B. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, arătând că soluția de condamnare dispusă față de acesta este nelegală. În dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casație anterior menționat, recurentul inculpat B. a susținut că, în cauză, se impune pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. și lăsarea nesoluționată a laturii civile a cauzei. S-a arătat că pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 37 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 319/2006, nu mai putea fi condamnat în condițiile în care această faptă a fost sancționată definitiv, anterior ca și contravenție prev. de art. 39 alin. (4) din Legea nr. 319/2006 în procedura administrativă ce a format obiectul procesului - verbal de cercetare administrativă a evenimentului și accidentului colectiv de muncă încheiat la data de 26 mai 2011 de Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj. În consecință, inculpatul a arătat că fiind sancționat administrativ pentru infracțiunea prev. de art. 37 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 319/2006 nu mai existau temeiuri de fapt nici pentru reținerea infracțiunilor prevăzute de art. 178 alin. (1), (2) și (5) C. pen. din 1969, de art. 184 alin. (2), (4) C. pen. din 1969 și art. 219 alin. (1) C. pen. din 1969, fiind încălcat principiul non bis in idem prevăzut de art. 4 al Protocolului 7 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Inculpatul a mai arătat că fapta ilicită săvârșită în calitate de reprezentant al angajatorului SC J. SA, director general pe bază de contract de mandat, privitoare la neluarea obligațiilor privind securitatea în muncă, prevăzută de art. 13 lit. f) din Legea nr. 319/2006 în configurarea laturii obiective dedusă judecății prin rechizitoriu și preluată, ulterior, prin decizia de condamnare definitivă de către instanța de apel, a fost reținută de procuror și de instanță ca faptă prevăzută de legea penală, cu încălcarea principiului constituțional al legalității prevăzut de art. 23 alin. (1) 2 din Constituția României, respectiv a regulii de bază a procesului penal, privind legalitatea încriminării prevăzută de art. 1 C. pen. Inculpatul, în conținutul motivelor scrise de recurs a arătat că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea principiului legalității care impune respectarea strictă a legii penale și interzicerea analogiei, respectiv interzicerea aplicării retroactive a legii. Pe cale de consecință, s-a arătat că și latura civilă a procesului penal este greșit rezolvată în raport cu dispozițiile art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că instanța de apel trebuia să lase nesoluționată acțiunea civilă, potrivit art. 16 alin. (5) C. proc. pen., în considerarea soluției de achitare ce se impune a fi pronunțată potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu e prevăzută de legea penală). În subsidiar, a arătat că lipsesc legătura de cauzalitate, elementul material al laturii obiective și urmarea socialmente periculoasă, adică pericolul concret și real privind securitatea în muncă și, pentru acest motiv, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că nu s-a răspuns pe fondul cauzei, fiind necesar a se stabili legea aplicabilă pentru refolosirea pulberilor militare și examinată acuzația în raport de noua lege care se aplică la refolosirea pulberilor. Inculpatul C. a arătat că faptele ilicite pretins a constitui elementul material al infracțiunii speciale prevăzute de art. 37 din Legea nr. 319/2006 și al infracțiunilor prevăzute de art. 178 alin. (1), (2) și (5) C. pen., art. 184 alin. (2), (4) C. pen. și art. 219 alin. (1) C. pen., au fost constatate și sancționate în mod definitiv astfel că, în mod nelegal, s-a dispus condamnarea sa. Totodată, inculpatul C. a solicitat și suspendarea hotărârii atacate. Înalta Curte reține că, recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale. Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor și stabilirea vinovăției, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală. Înalta Curte având în vedere cele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 591 din data de 1 octombrie 2015, publicată în M. Of., Partea I, nr. 861 din data de 19 noiembrie 2015 raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpații B. și C. constată că acesta este nefondat, drept pentru care va respinge recursurile în casație pentru următoarele motive: Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate. Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situația de fapt. Astfel, pentru a verifica dacă inculpații B. și C. au fost condamnați pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv. Înalta Curte constată, în raport de argumentele ce susțin cererile de recurs în casație că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. Or, în prezent, această prerogativă este atributul exclusiv al instanțelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt și în drept, respectiv, instanța de fond și instanța de apel. Prin urmare, solicitarea inculpaților B. și C. de a se dispune achitarea sub aspectul infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de cele două instanțe inferioare are la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, recurenții urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casație ca al treilea grad de jurisdicție. Totodată, se constată că, la pronunțarea deciziei de către instanța de apel au fost avute în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, probă care a fost interpretată în coroborare cu materialul probator administrat în cauză și care permite aprecierea că faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților B. și C. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 37 din Legea nr. 319/2006 și al infracțiunilor prevăzute de art. 178 alin. (1), (2) și (5) C. pen., art. 184 alin. (2), (4) C. pen. și art. 219 alin. (1) C. pen. Cu privire la infracțiunea prev. de art. 37 din Legea nr. 319/2006, în mod corect, s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale. Astfel, o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influențe asupra situațiilor faptice constatate și reținute de cele două instanțe inferioare, analiză ce excede unor verificări de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casație. Or, scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de control judiciar, iar argumentele invocate de inculpați nu susțin niciunul dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., fiind formal circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Având în vedere limitele prevăzute de dispozițiile art. 447 C. proc. pen. prin raportare la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. invocate de inculpați și pentru care au fost admise, în principiu, cererile de recurs în casație, Înalta Curte constată că recurenți inculpați au invocat, formal, nelegalitatea hotărârii atacate, criticile formulate, vizând, în realitate, nelegala condamnare a acestora. În consecință, se poate aprecia că starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme și, constatând că, din situația de fapt reținută de cele două instanțe în hotărârile pronunțate rezultă îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiuni lor pentru care au fost condamnați, Înalta Curte constată că susținerile inculpaților nu sunt întemeiate sub acest aspect. Cu privire la criticile inculpaților referitoare la nerespectarea principiului ne bis in idem în sensul că o persoană nu poate fi condamnată de două ori pentru aceeași faptă, cu referire la faptul că inculpații au fost sancționați contravențional pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 37 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 319/2006 și, ca atare, nu pot fi condamnați și pentru infracțiunea prev. de art. 39 alin. (4) din Legea nr. 319/2006, Înalta Curte le apreciază ca nefondate. Potrivit principiul ne bis in idem, astfel cum este prevăzut în art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale și în art. 6 C. proc. pen., corespunde cerințelor de echitate și securitate juridică și garantează persoanei condamnate că nu mai poate fi urmărită ori pedepsită penal de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform normelor legale și procedurale penale a statului. Fiind în strânsă legătură cu principiul autorității de lucru judecat pentru a-și găsi aplicarea, trebuie să existe o procedură penală care s-a finalizat printr-o hotărâre de condamnare sau de achitare definitivă a unei persoane împotriva căreia s-a formulat o acuzație în materie penală iar autoritățile să fi început a altă procedură pentru aceeași faptă și cu privire la aceeași persoană. Prin decizia recurată s-a reținut că, activitatea infracțională a inculpatului B. constă în aceea, că în calitate de director general la SC J. SA Sadu, a dat dispoziție ca pulberea rezultată dintr-o muniție expirată, veche de 30 de ani, să fie introdusă în fabricație, aspect care are legătură directă cu moartea a două persoane, accidentarea gravă a alteia și importante pagube materiale, iar cu privire la inculpatul C.¸ s-a reținut că în calitate de director tehnic și de producție, nu a luat măsurile legale de securitate și sănătate în muncă, fiind creat un pericol grav și produs un accident de muncă în urma căruia au decedat două persoane, o alta a fost grav rănită și au rezultat importante pagube materiale. Totodată, s-a mai reținut că ansamblul probelor a relevat că inculpații au nesocotit prevederile art. 13 lit. f) din Legea nr. 319/2006, întrucât au dat dispoziție să se refolosească pulberea rezultată din delaborări cu vechime de peste 30 de ani cunoscând faptul că nu au autorizație pentru acest procedeu tehnologic iar aceștia, în funcțiile de conducere pe care le dețineau la momentul exploziei au dispus ca această pulbere să fie refolosită deși instrucțiunile de lucru prevedeau distrugerea prin ardere a acesteia, iar procesul verbal privind ședința Comitetului de Securitate și Sănătate în Muncă din data de 02 februarie 2011 nu a fost înaintat Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj așa cum precizează aceștia prin adresa din 16 iunie 2011 și cum de altfel, cum se hotărâse, existând un dubiu cu privire la întrunirea ședinței. Cu privire la infracțiunea prev. de art. 37 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 319/2006, instanța de apel, deși a constatat că fapta există sub aspectul elementului constitutiv al infracțiunii, în mod corect a apreciat că se impune încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului special de prescripție a răspunderii penale. Împrejurarea că inculpații au fost sancționați contravențional în baza art. 39 alin. (4) din Legea nr. 319/2006 nu exclude tragerea acestora la răspundere penală, în contextul în care în conținutul art. 43 din Legea nr. 319/2006 menționează că dispozițiile art. 39 alin. (2) - (9) se completează cu dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor care prevede la art. 1 că legea contravențională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală, iar curtea de apel a apreciat că activitate infracțională săvârșită de inculpații B. și C. este mai amplă și de o gravitate sporită, fiind incidente dispozițiile ce incriminează infracțiunile de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și distrugere din culpă. Așadar, s-a reținut de instanța de apel că acțiunile și inacțiunile inculpaților au produs o vătămare victimelor P., R. și O. urmare nerespectării obligațiilor ce le reveneau în funcția de director general la SC J. SA Sadu, respectiv director tehnic și de producție, activități care în final, au condus la pierderea de vieți omenești, vătămarea gravă a integrității corporale a unei persoane și producerea unui prejudiciu semnificativ fiind realizate astfel atât actele ce compun elementul material la infracțiunii, inculpații acționând cu forma de vinovăție cerută de lege după cum au fost produse și urmările cerute de lege pentru existența infracțiunilor prev. de art. 178, art. 184, art. 219 C. pen. anterior. Din perspectiva împrejurărilor faptice asupra cărora instanța de apel a statuat definitiv și a prevederilor art. 37 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 319/2006, art. 178, art. 184, art. 219 C. pen. anterior, precum și a dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 2/2011, Înalta Curte consideră că nu sunt întemeiate criticile recurenților inculpați în sensul că faptele lor constituie contravenție, iar nu infracțiunile pentru care au fost condamnați, respectiv, pentru care s-a dispus o soluție de încetare a procesului penal. Totodată, sancționarea contravențională a inculpaților, întemeiată pe dispozițiile art. 39 alin. (4) din Legea nr. 319/2006, nu exclude răspunderea penală a inculpaților pentru infracțiunile prev. de art. 37 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 319/2006, art. 178, art. 184, art. 219 C. pen. anterior, în contextul în care, nu există o procedură penală care s-a finalizat printr-o hotărâre de condamnare sau de achitare definitivă și nici în urma unei proceduri desfășurate conform C. proc. pen., ca atare, nu este incident principiul ne bis in idem. Față de soluția instanței de control judiciar nu se mai impune analizarea criticilor formulate de recurentul inculpat B. cu privire la acțiunea civilă care vizau modalitatea de soluționare a laturii vivile în raport de adoptarea unei soluții de achitare întemeiate pe disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. Față de soluția dispusă în cauză, cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de recurentul inculpat C. nu se impune a fi examinată. În consecință, față de argumentele în cele ce preced, criticile invocate de inculpații B. și C. sunt neîntemeiate și, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. vor fi respinse, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații B. și C. împotriva Deciziei penale nr. 860 din 26 mai 2016 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/318/2012. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați B. și C., în sumă de câte 65 lei, respectiv onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D., în sumă de 260 lei, va rămâne în sarcina statului. Totodată, nu se impune nici suspendarea hotărârii atacate solicitată de inculpatul C. În ceea ce privește solicitarea intimatului - inculpat D., dat fiind respingerea recursurilor în casație a recurenților inculpați B. și C. nu se mai impune examinarea cererii de recurs în casație prin prisma dispozițiilor art. 443 C. proc. pen. în ceea ce privește efectul extensiv al recursului în casație.