Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.03.2017
respins

ÎCCJ, Secția I civilă

HOTĂRÂRE
22.03.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Încheierea nr. 534/2017 S-a luat în examinare cererea formulată de petenta SC A. SRL, prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/117/2016 al Tribunalului Cluj, secția civilă. La apelul nominal au lipsit petenta SC A. SRL și intimații B., C., D., Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Cluj, E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ș., T., Ț., U., V., W., X, Y, Z. și Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Comuna Sînpaul. Magistratul asistent face referatul cauzei și arătă că procedura de citare este legal îndeplinită, cererea de strămutare este legal timbrată și a fost comunicată intimaților.

La data de 10.03.2017, intimatul Q. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de strămutare, ca neîntemeiată și obligarea petentei Ia plata cheltuielilor de judecată, fără a depune dovada cheltuielilor. Petenta a depus o cerere de amânare a cauzei, susținând că are informații potrivit cărora trei dintre intimați au decedat, respectiv P., G. și S., însă a depus o dovadă numai cu privire la P. De asemenea, se referă că, potrivit programului de evidență informatizată a activității instanțelor Ecris, Dosarul nr. x/117/2016 al Tribunalului Cluj, secția civilă, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată fixat la data de 14.04.2017. Înalta Curte, după deliberare, respinge cererea de amânare a cauzei, întrucât cele învederate de petentă nu au relevanță în cauză, față de caracterul incidental al cererii de strămutare și de faptul că instanța verifică numai motivele invocate pentru strămutarea pricinii.

Constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile, Înalta Curte rămâne în pronunțare asupra cererii de strămutare. Analizând cererea, ÎNALTA CURTE ÎN

D I S P U N E Respinge cererea formulată de petenta SC A. SRL, prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/117/2016 al Tribunalului Cluj, secția civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 martie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă