ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Încheierea nr. 796/2017 S-a luat în examinare cererea formulată de petenta A., prin care se solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/233/2007 aflat pe rolul Curții de Apel Galați, secția I civilă. La apelul nominal a răspuns petenta A., personal și asistată de avocat D., care depune la dosar împuternicire avocațială din data de 16 mai 2017, lipsind intimații B. și C. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent face referatul cauzei, arătând că prezenta cerere de strămutare vizează Dosarul nr. x/233/2007 ai Curții de Apel Galați, secția I civilă, cu termen de judecată la data de 31 mai 2017. Precizează că petenta a tăcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, precum și că cererea de strămutare a fost semnată personal de către petentă și a fost comunicată intimaților.
Se mai referă că, la data de 11 mai 201.7, data poștei, petenta a depus precizări și un set de înscrisuri în susținerea cererii de strămutare. Se arată că, prin întâmpinarea formulată la data de 10 mai 2017, data poștei, intimatul B. a solicitat respingerea cererii de strămutare și judecarea cauzei în lipsa și se menționează că, din verificările efectuate In sistemul Ecris, a rezultat că nu au mai fost formulate alte cereri de strămutare cu privire la dosarul vizat de prezenta cerere. Petenta, prin apărător, învederează instanței că pentru soluționarea cererii de strămutare este necesar a se solicita dosarul de la Curtea de Apel Galați, în aplicarea dispozițiilor art. 40 alin. (2) C. proc. civ.
În susținerea cererii formulate, arată că numai în acest mod se poc observa toate actele de procedură efectuate în dosar și să se constate existența neregulilor invocate de către partea pe care o asistă. După deliberare, Înalta Curte respinge cererea petentei privind solicitarea dosarului de Ia Curtea de Apel Galați, având în vedere că dispozițiile legale invocate în susținerea acestei solicitări se circumscriu altei ipoteze decât cea existentă în cauza de față, iar în ceea ce privește necesitatea atașării tuturor Încheierilor de ședință pronunțate, partea avea posibilitatea să Ie obțină de la instanță și să le depună la dosar. Avocat D., pentru petenta, depune note de ședință, însoțite de un set de înscrisuri.
Având cuvântul asupra cererii de strămutare, petenta, prin avocat, formulează concluzii de admitere a acesteia astfel cum a fost formulata, pentru motivele invocate în scris prin cererea inițială și prin notele de ședință depuse la acest termen de judecată și prezentate verbal în fața instanței. Analizând cererea. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Admite cererea formulată de petenta A. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. x/233/2007 al Curții de Apel Galați, secția I civilă. Strămută judecarea cauzei de la Curtea de Apel Galați, secția I civilă, Ia Curtea de Apel Brașov. Anulează actele de procedură îndeplinite în dosarul Curții de Apel Galați, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2017.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.