ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 712/2015

Decizia nr. 712/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1737 din 29 mai 2013, Curtea de Apel București,secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență următoarele aspecte:

Reclamanta A. a chemat în judecată pârâții B. și C., solicitând pe calea ordonanței președințiale, obligarea acestora la emiterea diplomei de doctor în „Științe Politice”.

Prin sentința civilă nr. 157 din 14 ianuarie 2013, tribunalul a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La termenul de judecată din 06 martie 2013, reclamanta a precizat că obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie obligarea pârâtului B. la eliberarea diplomei de doctor în „Științe Politice”, iar prin notele scrise depuse la dosar la data de 11 martie 2013 și-a completat acțiunea cu solicitarea de obligare a pârâților la plata de daune materiale și morale, în cuantum total de 30.000 euro, susțineri consemnate în cuprinsul încheierilor de ședință din 06 martie 2013 și 17 aprilie 2013.

S-a reținut că potrivit Procesului - verbal încheiat la data de 29 aprilie 2011, Comisia de doctorat aprobată prin Ordinul nr. 1914 din 07 octombrie 2010 al rectorului Universității din București - Facultatea de Științe Politice, a dezbătut în ședință publică la Școala Doctorală de Știință Politică, teza de doctorat a reclamantei A., cu titlul „Primăvara de la Praga văzută de la București”, în conformitate cu dispozițiile art. 168 alin. (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011, comisia de doctorat hotărând atribuirea calificativului „Bine” tezei de doctorat și acordarea titlului de doctor în „Științe Politice”, domeniul Științe Politice.

De asemenea, s-a arătat că, pe baza analizării dosarului de doctorat și a tezei de doctorat privind doctorandul A., transmise de către Universitatea din București prin adresa din 22 iunie 2011, D. din cadrul C., întrunită la data de 20 octombrie 2011, a propus să nu se acorde reclamantei titlul de doctor, fiind invalidată teza de doctorat a reclamantei.

Prin adresa din 15 decembrie 2011, Universitatea din București a comunicat reclamantei decizia de invalidare a tezei de doctorat emisă de C. și motivația avută în vedere la luarea acestei decizii, iar prin memoriul înregistrat la B. sub nr. 15175 din 16 ianuarie 2012, reclamanta a contestat decizia de invalidare a tezei de doctorat, revenind cu aceeași solicitare prin contestațiile înregistrate la minister sub nr. 15203 din 18 ianuarie 2012 și nr. 17909 din 14 iunie 2012.

S-a apreciat că nu este întemeiată cererea reclamantei de obligare a B. la atribuirea titlului de doctor în „Științe Politice” și implicit, la eliberarea diplomei de doctor, în condițiile în care teza de doctorat a reclamantei a fost invalidată, cu indicarea motivelor avute în vedere de către C. la luarea acestei decizii, astfel încât, nu există un refuz nejustificat al pârâtului de a da curs acestei solicitări.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

În mod greșit instanța de fond a reținut că hotărârea C. privind invalidarea tezei sale de doctorat și refacerea completă a lucrării este nelegală. Motivele invocate de președintele comisiei de specialitate din cadrul C. („1. Teza nu este fundamentată prin bibliografie de specialitate 2. Lucrarea nu are aparat metodologic 3.Teza sintetizează propriile lucrări edictate”) sunt false și lipsite de orice temei, având în vedere munca de cercetare desfășurată timp de 5 ani de zile și coordonarea elaborării tezei de către conducătorul de doctorat care a fost chiar prof. E., devenit ulterior președintele comisiei de specialitate din cadrul C.

Același profesor făcuse parte din comisia de acordare a titlului de doctor, comisie care i-a acordat calificativul „bine”, la sfârșitul anului 2011.

Totodată, afirmația că „teza sintetizează propriile lucrări edictate” este total lipsită de logică, o teză de 400 de pagini neputând „sintetiza” o carte de 100 de pagini.

În finalul recursului recurenta arată că nu mai insistă în obținerea titlului de doctor, având în vedere perioada lungă de timp care s-a scurs de la data primelor sale demersuri, dar solicită admiterea cererii sale de despăgubiri materiale și morale, astfel cum a fost formulată.

Criticile formulate de recurentă se încadrează în prevederile art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, instanța de control judiciar constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect că propunerea C. de neacordare a titlului de doctor și de refacere a tezei în sensul fundamentării metodologice și bibliografice este formulată cu respectarea prevederilor art. 168 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, fiind rezultatul analizei comisiei de specialitate constituite potrivit legii.

Este adevărat că propunerea de validare a fost făcută și de către profesorul E., care fusese conducătorul tezei și făcuse parte din comisia care, la susținerea tezei, acordase calificativul „bine”, dar în acest sens nu se poate reține o încălcare a legii, care să conducă la anularea procedurii; totodată, această propunere este rezultatul deliberării unor organe colegiale, ce implică aprecierile mai multor membri, iar nu în exclusivitate opinia unei persoane.

În ceea ce privește cererea de despăgubiri materiale și morale formulată la instanța de fond, având ca obiect o sumă globală de 30.000 euro, aceasta nu a fost probată de către reclamantă, nefiind dovedite elementele răspunderii civile delictuale și nici componența sumei.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1737 din 29 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2015.