ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 67/2015

Decizia nr. 67/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 176 din 11 iunie 2013, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâtul B. - C., dispunând suspendarea efectelor Deciziei nr. 157 cu nr. de înregistrare 622346 emisă în data de 7 martie 2013, precum și a procesului verbal de constatare încheiat în data de 28 decembrie 2012 până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității actelor.

Totodată, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.013 lei, cu titlu cheltuieli de judecată reduse.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B. - C., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat.

În motivarea căii de atac, recurentul a făcut o expunere rezumativă a împrejurărilor de fapt și de drept ale cauzei și a criticat sentința pentru nemotivarea acesteia potrivit cu cerințele art. 425 C. proc. civ., republicat, iar în cauză au fost aplicate în mod greșit prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, nu se face dovada unui caz bine justificat, ce constituie împrejurări de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului atacat, în cauză reținerile primei instanțe au la bază doar corespondența între părți, și nici a pagubei iminente, executarea unei obligații bugetare - din fonduri europene - stabilită prin procesul verbal contestat, nu poate constitui prin ea însăși o pagubă.

În fine, cu privire la obligarea instituției la cheltuieli de judecată față de prevederile art. 1031 C. proc. civ., republicat, a susținut că admiterea acțiunii nu dovedește în mod absolut că pârâtul din acea cerere a căzut în pretenții.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actelor administrative atacate.

Prin întâmpinare, intimata SC A. SA a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate care a reținut în mod corect că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. De altfel, recurenta nu a indicat ce anume din raționamentul expus de către instanța de fond este reținut în mod greșit, din ce considerente legea a fost greșit aplicată, prin raportare la considerentele instanței fondului.

În esență, intimata a susținut că începerea executării silite provoacă pagube iminente și iremediabile societății, activitatea acesteia fiind complet blocată cu consecințe dezastruoase și iremediabile, având în vedere că serviciul prestat este de interes public, iar cazul bine justificat derivă din faptul că executarea silită își poate produce efectele specifice înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității procesului-verbal de constatare, dar si asupra legalității și temeiniciei constatărilor și a recomandărilor din Raportul final de Audit, ce constituie un motiv întemeiat pentru suspendarea executării titlului de creanță.

Totodată, a arătat că hotărârea primei instanțe cuprinde atât motivele de fapt, cât și motivele de drept pe care se sprijină, iar pe de altă parte nu conține motive străine sau contradictorii.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 24 septembrie 2014, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 21 octombrie 2014.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimate și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ;

cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei 157 înregistrată sub nr. 622346 din data de 07 martie 2013 privind soluționarea contestației formulate de reclamantă și a procesului-verbal de constatare încheiat în data de 28 decembrie 2012, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acestor acte.

Înalta Curte împărtășește concluzia la care a ajuns prima instanță, în sensul că, în speță, intimata-reclamantă a dovedit existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube pentru a se putea dispune măsura provizorie a suspendării executării actelor administrativ fiscale.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

În speță, prima instanță a apreciat că subzistă o aparență de nelegalitate a actelor atacate, raportat la corespondența purtată între părți

și

conținutul adreselor din 22 iunie 2005 și din 07 iulie 2005.

Înalta Curte reține că împrejurările amplu și detaliat descrise în cererea de chemare în judecată și susținute prin înscrisurile depuse la dosar conturează o îndoială serioasă în ceea ce privește aplicarea prevederilor legale incidente în cauză.

În ceea ce privește paguba iminentă, Înalta Curte reține cuantumul ridicat al sumei în litigiu (212.505,72 euro) și specificul activității societății, astfel că executarea silită a respectivei sume ar afecta grav patrimoniul intimatei-reclamante, cum corect a apreciat și judecătorul fondului.

Prin urmare, criticile recurentului nu pot fi primite, sentința ce formează obiectul recursului a fost redactată cu respectarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., republicat, iar dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, inclusiv în privința cheltuielilor de judecată la care a fost obligat pârâtul, ca urmare a soluției adoptate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul B. - C. împotriva sentinței nr. 176 din 11 iunie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2015.