ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 496/2015

Decizia nr. 496/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru imobilul situat în București, sector 2, aflat în baza materială a reclamantei.

Prin sentința nr. 1919 din 17 iunie 2014, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul B. și cu intervenienta A., în raport cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că pentru realizarea dreptului său, anterior investirii instanțelor de judecată, reclamanta trebuia să se adreseze B. să emită în favoarea sa certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilului din sectorul 2, în condițiile în care B. nu ar fi răspuns sau în condițiile în care răspunsul nu ar fi fost favorabil, reclamanta trebuia să formuleze „plângerea prealabilă" prevăzută imperativ de Legea nr. 554/2004.

Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arătă că instanța de fond a admis excepția inadmisibilității, motivând că în prealabil nu a fost adresată o cerere instituției pârâte pentru emiterea actului solicitat.

Recurenta precizează că în realitate a adresat o astfel de cerere către B. Cererea pentru eliberarea certificatului de proprietate a fost înregistrată din 8 aprilie 2002, fiind adresată B. (cum se numea la vremea respectivă B.).

În cerere a fost precizat în mod explicit și temeiul juridic al solicitării, respectiv art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995 care stipulează următoarele: "Baza materială a instituțiilor de învățământ superior de stat este de drept proprietatea acestora. B. este împuternicit să emită certificate de atestare a dreptului de proprietate pentru instituțiile de învățământ superior, pe baza documentației înaintate de către acestea”.

Se mai arată că cererea a fost completată ulterior prin Adresa din 15 mai 2002 prin care a comunicat ministerului mai multe acte care au stat la baza dreptului de proprietate.

Recurenta mai consideră că instanța de fond nu a făcut nicio referire la cererile menționate, astfel încât nu se poate evidenția dacă este o simplă omisiune sau a considerat din alte motive, că cererea nu produce efecte juridice.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ: „Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există”.

În cauză, prin cererea formulată, reclamanta a solicitat instanței să dispună obligarea B. la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, nu trebuie îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Obiectul acțiunii îl reprezintă emiterea unui act și nu revocarea lui, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

Astfel fiind, instanța de control judiciar constată că instanța de fond, în mod greșit a respins acțiunea ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile, pronunțând astfel o hotărâre netemeinică și nelegală, motiv pentru care o va casa cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanța va soluționa cauza, în fond, valorificând toate susținerile și apărările părților.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1919 din 17 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2015.