ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3318/2015

Decizia nr. 3318/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, așa cum a fost precizată ulterior, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, solicitând, în esență, următoarele:

- Anularea parțială a Hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 552 din 15 decembrie 2012, privind validarea examenului de primire în profesia de avocat, sesiunea octombrie 2012, în ceea ce privește rezultatul reclamantului;

- Anularea Deciziei Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 651 din 28 martie 2013, de soluționare a contestației administrative formulate împotriva primei hotărâri;

- Constatarea aplicării eronate a punctajelor sau, în subsidiar, reevaluarea și notarea lucrărilor de examen ale reclamantului;

- Obligarea pârâtei să modifice Hotărârea nr. 552 din 15 decembrie 2012, în sensul declarării reclamantului ca fiind admis la examenul de primire în profesie ca avocat definitiv, sesiunea octombrie 2012.

Prin încheierea de ședință de la 14 martie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România de reprezentare a Uniunii Naționale a Barourilor din România și excepția lipsei calității procesuale pasive a Uniunii Naționale a Barourilor din România.

Totodată, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru petitul având ca obiectul anularea parțială a Hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 552 din 15 decembrie 2012 și a respins ca tardiv formulată cererea de anulare parțială a Hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 552 din 15 decembrie 2012.

De asemenea, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru petitul având ca obiect anularea Deciziei nr. 651 din 28 martie 2013 emisă de Consiliul U.N.B.R.

Prin sentința civilă nr. 159 din 23 aprilie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea precizată formulată de reclamantul Filip Marin-Nicolae, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, prin Consiliul U.N.B.R.

Împotriva încheierii din data de 14 martie 2014 și împotriva sentinței civile nr. 159 din 23 aprilie 2014 ale Curții de Apel Cluj, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., criticându-le pentru nelegalitate, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

În dezvoltarea motivului invocat, recurentul-reclamant a arătat că în mod nelegal instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât termenul de 6 luni curge de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, iar nu de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile.

Prin cererea de recurs, recurentul a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 552 din 15 decembrie 2012, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea din data de 23 iulie 2015, completul de filtru a dispus, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., comunicarea raportului asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză după efectuarea etapelor procedurale reglementate în alin. (1)-(3) din același articol.

La data de 23 octombrie 2015, examinând admisibilitatea recursului, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite condițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ. (raportul apreciază că recursul este admisibil, toți membrii completului sunt de acord, iar problema de drept nu este controversată) și s-a pronunțat asupra recursului fără citarea părților, reținând cele ce urmează.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate invocată în cererea de recurs, Înalta Curte constată, în acord cu raportul întocmit în cauză, că mecanismul procesual incidental instituit prin art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu poate viza un act administrativ atacat și pe calea directă a acțiunii principale.

Examinând încheierea și sentința ce formează obiect al recursului prin prisma criticilor formulate în recurs, Înalta Curte constată că motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este întemeiat, soluțiile instanței de fond fiind adoptate cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor care reglementează prescripția acțiunii în contencios administrativ.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii;

b) data expirării termenului legal de soluționare a cererii, fără a depăși termenul prevăzut la alin. (2);

c) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative”.

Prima instanță a stabilit că în speță este aplicabilă ipoteza de la lit. c) teza I (6 luni de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile), raportându-se, pentru identificarea datei respective, la termenul de 30 de zile dedus din prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004: „nesoluționarea în termenul legal a unei cereri - faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen”.

Această abordare este greșită, pentru că nu ține seama de specificul procedurii administrative în cadrul căreia se adoptă actele Uniunii Naționale a Barourilor din România, astfel cum este reglementată în Legea nr. 51/1995 și în Statutul profesiei, acte normative care, chiar dacă nu instituie expres un termen derogatoriu de la cel general de 30 de zile, conțin unele prevederi care fac imposibilă, în mod rezonabil, aplicarea acestui termen.

Astfel, potrivit art. 65 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 și art. 84 alin. (3) din Statut, Consiliul U.N.B.R. (organismul cu atribuția de a organiza examenul de primire în profesie, emitent al actelor contestate în speță) se întrunește trimestrial în ședințe ordinare, la convocarea Președintelui U.N.B.R. În afara ședințelor ordinare, Consiliul U.N.B.R. se convoacă doar în situații excepționale conform art. 65 alin. (5) din lege și art. 84 alin. (3) teza a II-a din Statut.

În condițiile în care activitatea ordinară a Consiliului U.N.B.R. se desfășoară în sesiuni trimestriale, nu poate fi aplicat termenul de 30 zile prevăzut în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 pentru rezolvarea plângerii prealabile administrative, astfel că, în circumstanțele speței acțiunea expediată prin poștă în termenul de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă (17 aprilie 2013 - 17 octombrie 2013) se încadrează în ipoteza art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, nefiind prescrisă.

Sentința nr. 159 din 23 aprilie 2014 este criticabilă și prin prisma modului în care prima instanță a interpretat și aplicat prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fragmentând în mod artificial obiectul acțiunii reclamantului, fără să țină seama că, odată stabilit caracterul de act administrativ vătămător al Hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 552 din 15 decembrie 2012, toate celelalte capete de cerere ar fi trebuit să primească o rezolvare unitară, ele vizând fie răspunsul la plângerea prealabilă administrativă (petitul nr. 2) fie modalitatea solicitată de reclamant pentru restabilirea dreptului pretins vătămat (petitele nr. 3 și 4).

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 483 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea și sentința atacate și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva încheierii din data de 14 martie 2014 și a sentinței civile nr. 159 din 23 aprilie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea și sentința recurate și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2015.