ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4940/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 22 octombrie 2013, sub nr. x/2013, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România (U.N.B.R.), solicitând, în esență, următoarele:

- anularea parțială a Hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 552/15 decembrie 2012, privind validarea examenului de primire în profesia de avocat, sesiunea octombrie 2012, în ceea ce privește rezultatul reclamantului;

- anularea Deciziei Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 651/28 martie 2013, de soluționare a contestației administrative formulate împotriva primei hotărâri;

- constatarea aplicării eronate a punctajelor sau, în subsidiar, reevaluarea și notarea lucrărilor de examen ale reclamantului;

- obligarea pârâtei să modifice Hotărârea nr. 552/15 decembrie 2012, în sensul declarării reclamantului ca fiind admis la examenul de primire în profesie ca avocat definitiv, sesiunea octombrie 2012.

Prin încheierea de ședință de la 14 martie 2014, Curtea de Apel Cluj a respins excepția lipsei calității Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România de reprezentare a Uniunii Naționale a Barourilor din România și excepția lipsei calității procesuale pasive a Uniunii Naționale a Barourilor din România.

Totodată, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru petitul având ca obiectul anularea parțială a Hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 552/15.12.2012 și a respins ca tardiv formulată cererea de anulare parțială a Hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 552/15.12.2012.

De asemenea, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru petitul având ca obiect anularea Deciziei nr. 651/28.03.2013 emisă de Consiliul U.N.B.R.

Prin sentința civilă nr. 159 din 23 aprilie 2014, Curtea de Apel Cluj a respins cererea precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, prin Consiliul U.N.B.R.

Prin decizia civilă nr. 3318 din 23 octombrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 14 martie 2014 și a sentinței civile nr. 159 din 23 aprilie 2014, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat încheierea și sentința recurate și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16.02.2016, sub nr. x/2013*.

Prin sentința civilă nr. 241 din 28 iunie 2017, Curtea de Apel Cluj a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Bsrourilor din România, prin Consiliul U.N.B.R., a anulat parțial Hotărârea nr. 552/15.12.2012 emisă de UNBR în ceea ce privește rezultatele reclamantului și a obligat pârâta să procedeze la reevaluarea lucrărilor scrise la cele cinci discipline de examen din cadrul sesiunii octombrie 2012, a respins restul pretențiilor și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 3.580 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 241 din 28 iunie 2017, pronunțată de instanța de fond, a declarat recurs pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, prin Consiliul U.N.B.R., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

A susținut recurenta-pârâtă, ca o chestiune prealabilă, că B.. nu are calitate procesuală în prezenta cauză.

Cât privește sentința recurată, au fost formulate critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând titulara căii de atac că, la pronunțarea hotărârii de către prima instanță au fost încălcate prevederile art. 204 C. proc. civ.

În acest sens, s-a precizat de către recurenta U.N.B.R. faptul că, la termenul din 14.11.2016, intimatul-reclamant a depus precizări la acțiune, prin care și-a modificat cererea sa de chemare în judecată, peste termenul prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ., fără a avea acordul expres al pârâtei manifestat pentru această modificare.

Primind aceste precizări, instanța de fond, cu încălcarea prevederilor art. 204 C. proc. civ., a pronunțat o soluție de admitere a motivelor de nelegalitate care au fost invocate după primul termen de judecată, în absența unui acord expres al pârâtei pentru modificarea acțiunii.

A susținut recurenta-pârâtă că instanța de fond era datoare a se pronunța doar asupra acelor motive de nelegalitate ce au făcut obiectul plângerii prealabile, pe de o parte, și al acțiunii introductive, pe de altă parte, astfel cum a fost completată în primul ciclu procesual, neputându-se pronunța pe motive invocate ulterior, la reluarea judecății în cel de-al doilea ciclu procesual, după casarea cu trimitere dispusă în primul ciclu procesual.

În subsidiar, a solicitat recurenta-pârâtă a se reține, în legătură cu motivul de nelegalitate privind neasumarea sub semnătură a notelor acordate de unii corectori, că au fost respectate prevederile art. 30 și ale art. 33 din Regulamentul-cadru de examen aprobat prin Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 4/2011, republicată conform art. III din Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 357/03.03.2012, iar cu privire la corectorii av. C. și av. D., aceștia au semnat borderourile de notare la contestații, după cum rezultă din Borderou nota 2-top 1 după contestație la disciplina drept procesual civil și din Borderou 2-top 2 după contestație la disciplina drept penal.

Cu privire la motivul de nelegalitate referitor la lipsa calității de membru din Comisia de examen a unora dintre corectori, respectiv realizarea corecturii de către persoane care nu au fost desemnate a corecta în acea etapă, cu raportare la dispozițiile art. 8,9,16 și 17 din Regulamentul-cadru, a afirmat recurenta-pârâtă că a reținut în mod greșit prima instanță că nu face parte din comisia de examen corectorul E.. Prin Hotărârea nr. 16/20.10.2012 a Comisiei Naționale de Examen componența comisiei naționale de examen a fost completată cu doamnele avocat E. și F. din Baroul București (art. 1 din hotărâre, respectiv pozițiile 11 și 12 din anexa la hotărâre ce privește centrul B.).

Mai arată recurenta-pârâtă că această componență a comisiilor de examen, cu propunerile cuprinse în anexa la Decizia nr. 37/22.09.2012 a Comisiei permanente a U.N.B.R., a suferit modificări ulterioare adoptării, îndeosebi din motive ce au ținut de disponibilitatea persoanelor propuse.

În concluzie, susține recurenta-pârâtă că s-au reținut greșit neregularități constând în încălcarea art. 8, 9, 16 și 17 din Regulamentul-cadru de examen.

4.1. Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării recursului principal, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În privința pretinsei aplicări greșite a prevederilor art. 204 C. proc. civ., susține intimatul-reclamant că prima instanță a aplicat corect această normă de procedură civilă, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Arată intimatul-reclamant că a invocat motive noi de nelegalitate, fără a modifica obiectul cererii de chemare în judecată, iar limitele impuse de art. 204 C. proc. civ. privesc obiectul cererii de chemare în judecată, adică petitele cu care a fost învestită instanța judecătorească. Mai susține titularul întâmpinării că au fost formulate în termen precizările, adică imediat după depunerea documentației complete ce a stat la baza emiterii actului administrativ contestat. Cum documentația aferentă a fost depusă cu ocazia rejudecării, anterior acestui moment nu putea cunoaște toate viciile de nelegalitate pe care a ajuns să le invoce abia după studierea înscrisurilor depuse la dosar de către pârâta U.N.B.R.

A făcut trimitere intimatul-reclamant la jurisprudența Î.C.C.J., în care s-a stabilit că pot fi completate motivele de nelegalitate după depunerea documentației, chiar dacă sunt formulate după primul termen de judecată.

Se mai arată în cuprinsul întâmpinării că au fost corect reținute de către prima instanță viciile de nelegalitate a Hotărârii nr. 552/15.12.2012 emisă de U.N.B.R,. vicii privind lipsa semnăturii corectorilor și lipsa unei comisii formate din trei corectori, precum și lipsa calității de membru din comisia de examen a unuia dintre corectori.

4.2. Odată cu întâmpinarea, reclamantul A. a declarat recurs incident, solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată.

A precizat recurentul-reclamant că a înțeles să atace doar considerentele sentinței primei instanțe, în raport de prevederile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., fiind invocat, ca motiv de casare, cel reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la neacordarea punctului din oficiu, pentru care a susținut recurentul-reclamant că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 30 alin. (1), (2) și alin. (4), teza a II-a, art. 34 din Regulament, se arată în calea recursului că interpretarea acestor norme regulamentare este în sensul că notele se acordă de la 1 la 10, astfel că punctajul maxim pe care îl poate obține un candidat este 9, la care se adaugă un punct din oficiu.

A prezentat recurentul-reclamant bareme de corectare din sesiuni anterioare, în care se indica expres faptul că se acorda un punct din oficiu.

În acest context, susținerea recurentului-reclamant este aceea că prevalează interpretarea dată de cel care adoptă norma ce trebuie interpretată, iar U.N.B.R. a exprimat această interpretare, potrivit căreia se acordă un punct din oficiu, în alte sesiuni de concurs pe care le-a organizat.

Cât privește concursul la care a participat recurentul A., notarea s-a făcut de la 0 la 10, fără acordarea punctului din oficiu, nota minimă pe fiecare materie a coborât de la 6 la 5, iar media generală trebuia să fie minim 7, pentru a fi declarat admis, astfel că se pretinde că au existat două reguli de notare diferite, care nu aveau legătură între ele. În opinia recurentului, coborârea pragului nu reprezenta o formă echivalentă de acordare a punctului din oficiu, astfel că neacordarea acestui punct și scăderea pragului nu a avut un efect neutru asupra candidaților și, implicit asupra titularului acțiunii judiciare.

Cu privire la lipsa unui ghid de corectare și a unui borderou de notare (aplicarea greșită a dispozițiilor art. 28 alin. (1), (29) alin. (2), art. 30 alin. (1) și alin. (6) din Regulament, principiul securității raporturilor juridice, principiul transparenței), susține recurentul că prevederile anterior amintite stabilesc, într-o manieră clară, obligativitatea întocmirii unor ghiduri de corectare a lucrărilor, astfel că lipsa acestora este un viciu de procedură care nu se poate acoperi ulterior, reprezentând, astfel, un motiv de nelegalitate a hotărârii. Se mai susține că aceste ghiduri trebuia să fie separate de baremele de corectare, ele reglementând elemente diferite din procedura de evaluare a lucrărilor candidaților, fără a putea fi substituite unele cu altele, în condițiile în care regulamentul le prevede cumulativ, nu alternativ.

Menționează recurentul-reclamant că defalcarea punctajului în cadrul borderoului de notare trebuia prevăzută expres, fiind o exigență impusă de principiul transparenței, astfel încât candidatul să-și exercite dreptul la apărare și să poată verifica dacă, într-adevăr, nota sa corespunde realității. Aceste cerințe nu au putut fi respectate prin existența unui barem la fiecare materie pe o jumătate de pagină, în cuprinsul căruia nu au putut fi defalcate toate răspunsurile corecte care să determine obținerea punctajului.

Cu privire la compunerea comisiei (aplicarea greșită a art. 17 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, respectiv a art. 33 alin. (5) din Statului profesiei de avocat, art. 13 alin. (1) și (2) din Regulament), susține recurentul-reclamant că soluția pronunțată de instanța de fond este eronată, întrucât au fost greșit interpretate sintagmele "cu precădere" și "majoritatea" din cuprinsul textelor legale invocate.

În opinia recurentului A., statutul nu adaugă la lege, ci confirmă sensul normei, în sensul obligativității existenței unei majorități a avocaților care sunt și cadre didactice. Se susține că această cerință nu a fost respectată de niciun centru teritorial, consecințele fiind vizibile în ceea ce privește rezultatele globale ale examenului de primire în profesie.

Prin rezoluția din 3 decembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 23 septembrie 2020, cu citarea părților, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Soluția pronunțată asupra fondului recursurilor

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâta U.N.B.R. este fondat, iar recursul incident formulat de reclamantul A. este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

a) Recursul formulat de pârâta U.N.B.R.

În referire la condițiile în care prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ., primind completarea precizărilor la acțiune formulate de către reclamantul A. după depunerea documentației aferente actului administrativ atacat, respectiv la termenul de judecată din 14.11.2016, reține Înalta Curte că aceste norme procedurale au fost eronat aplicate, întrucât nu a fost manifestat acordul expres al pârâtului pentru modificarea acțiunii inițiale, acord solicitat prin prevederile art. 204 alin. (3) C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a susținut că nu a făcut altceva decât să-și precizeze motivele de nelegalitate, după ce a luat cunoștință de conținutul documentației care a stat la baza emiterii Hotărârii U.N.B.R. nr. 552/15.12.2012, fără a avea loc o modificare a obiectului acțiunii judiciare, astfel încât prevederile art. 204 C. proc. civ. nu erau aplicabile.

Contrar acestor susțineri ale intimatului-reclamant, Înalta Curte observă că precizările la acțiune pe care le-a depus titularul cererii la data de 14.11.2016 reprezintă, în realitate, veritabile modificări și completări ale motivelor de nelegalitate, pentru care era necesar acordul expres al pârâtei U.N.B.R., dată fiind formularea lor după primul termen de judecată la care reclamantul a fost legal citat.

De altfel, norma legală prevăzută de art. 204 alin. (1) C. proc. civ. nu are în vedere doar modificările aduse obiectului cererii inițiale, așa cum consideră fără temei intimatul A., iar elementele care pot fi trecute în încheierea de ședință, fără a fi considerate modificări, sunt cele reglementate de art. 204 alin. (2) C. proc. civ., între care nu se regăsesc și așa-zisele precizări ale reclamantului de la filele x din volumul II al dosarului de fond.

Specificul unei cereri în anularea actului administrativ, ce presupune o legătură indisolubilă între ceea ce formează obiectul cererii în contencios administrativ și motivul de nelegalitate pe care se fundamentează petitul de anulare a respectivului act, determină analizarea, de către instanța judecătorească, doar a viciilor de nelegalitate ce au fost invocate în condiții de regularitate procedurală, fără a putea fi extinsă cercetarea asupra altor motive, cuprinse în cererea de chemare în judecată ce a fost modificată prin încălcarea prevederilor art. 204 alin. (1)-(3) C. proc. civ.

În acest sens, se observă că, în petitul inițial nr. 1 din cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței competente la data de 22.10.2013, reclamantul A. a solicitat "anularea parțială a Hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 552/15.12.2012 privind validarea examenului de primire în profesia de avocat și a actelor premergătoare, în privința rezultatelor subsemnatului, ca urmare a constatării încălcării de către pârâtă a Regulamentului-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat, aprobat prin Hotărârea nr. 4/2011 a Consiliului U.N.B.R., în sensul stabilirii baremului de notare a lucrărilor de examen de la 0 la 10 și nu de la 1 la 10".

Ulterior, la data de 26.02.2014, au fost depuse la dosar precizări ale cererii de chemare în judecată, în care reclamantul a solicitat să se constate aplicarea eronată a punctajelor acordate acestui candidat la cele 5 materii de concurs, conform baremelor de corectare, și subevaluarea conținutului lucrărilor sale de examen. A mai solicitat reclamantul să se dispună numirea unei comisii de reexaminare constituită cu respectarea prevederilor art. 10 din Regulament, art. 17 din legea nr. 51/1995 și art. 33 din Statutul profesiei de avocat.

Împrejurarea că s-a solicitat depunerea documentației doar la reluarea judecății în cel de-al doilea ciclu procesual nu este de natură a permite reclamantului să-și completeze oricând acțiunea sa, prin invocarea de noi vicii de nelegalitate.

De altfel, se observă că diligența reclamantului de a solicita pârâtei să depună documentația nu a fost manifestată în primul ciclu procesual, astfel că nu i se poate reține absența oricărei culpe în a cunoaște în totalitate conținutul înscrisurilor care au stat la baza emiterii Hotărârii U.N.B.R. nr. 552/15.12.2012.

Forma în vigoare a art. 13 din Legea nr. 554/2004 la momentul sesizării instanței de contencios administrative prevedea o facultate a judecătorului fondului de a solicita depunerea documentației administrative, iar nu o obligație în sarcina sa ori în sarcina autorității publice emitente a actului contestat.

Prin urmare, împrejurarea că a fost depusă documentația aferentă actului atacat abia cu ocazia rejudecării pricinii, în cel de-al II-lea ciclu procesual, a fost determinată și de lipsa de stăruință a reclamantului în solicitarea de a fi depuse aceste înscrisuri de către pârâta U.N.B.R.. Așadar, nu se confirmă pretinsa imposibilitate a reclamantului de a cunoaște, încă din cursul judecății în primul ciclu procesual, toate viciile de nelegalitate care afectau actul aparent vătămător, iar completarea acțiunii sale în cel de-al doilea ciclu procesual, după primul termen de judecată la care părțile fuseseră legal citate, se putea realiza doar cu acordul expres al părții adverse.

În concluzie, se reține că judecătorul fondului era învestit legal doar cu acțiunea inițială, cu precizările formulate până la pronunțarea sentinței civile nr. 159/23.04.2014, iar precizările depuse la data de 14.11.2016 au fost făcute peste primul termen la care intimatul-reclamant a fost legal citat, fiind obligatorie existența unui acord expres al recurentei-pârâte U.N.B.R. pentru a fi luate în examinare aceste noi motive de nelegalitate cu care prima instanță s-a considerat, în mod eronat, învestită.

Pentru aceste considerente, fiind întemeiate criticile recurentei-pârâte U.N.B.R. referitoare la modalitatea în care judecătorul fondului a făcut aplicarea dispozițiilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ., se reține caracterul fondat al recursului declarat de această parte litigantă.

În raport de cele reținute anterior, se constată că motivele de nelegalitate formulate în condiții de regularitate procesuală au fost cele referitoare la neacordarea unui punct din oficiu, aplicarea eronată a unui barem de corectare, prin acordarea unui punctaj mai mic decât cel care rezulta din conținutul lucrărilor și din baremul de corectare, constituirea comisiilor de evaluare și de corectare cu nerespectarea prevederilor art. 10 din regulament, art. 17 din Legea nr. 51/1995 și art. 33 din Statutul profesiei de avocat.

Cum aceste motive de nelegalitate au fost respinse ca neîntemeiate de către prima instanță, ele vor fi analizate de către instanța de control judiciar în cadrul examinării criticilor formulate de către recurentul-reclamant, care a formulat recurs incident în cauză.

b) Recursul incident declarat de reclamantul A.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte recalifică excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, invocată de intimata-pârâtă U.N.B.R., în excepția lipsei de interes în susținerea cererii de chemare în judecată, și, având a se pronunța pe această chestiune prealabilă, urmează să o respingă, ca neîntemeiată, reținând că, la momentul actual, primirea în profesie a recurentului-reclamant s-a realizat în calitate de avocat stagiar, iar litigiul de față a fost declanșat pentru recunoașterea calității de avocat definitiv a reclamantului, ca efect al admiterii acțiunii sale judiciare.

Prin urmare, se justifică, la acest moment, demersul procedural inițiat de recurentul-reclamant A., finalitatea urmărită fiind aceea de a obține confirmarea titlului de avocat definitiv, cu toate consecințele pe care le impune acest statut, față de numirea sa ca avocat stagiar, prin decizia U.N.B.R.-Baroul Sălaj nr. 24/01.11.2019, cu începere de la data de 15.11.2019.

Primul motiv de nelegalitate ce a fundamentat demersul judiciar al recurentului-reclamant a fost cel legat de neacordarea unui punct din oficiu, criticând titularul acțiunii nerespectarea prevederilor art. 30 alin. (1) și ale art. 35 alin. (4) din Regulamentul-cadru de organizare a examenului de primire în profesia de avocat, aprobat prin Hotărârea nr. 4/2011 a Consiliului U.N.B.R., prin elaborarea unor bareme de corectare cu notare de la 0 la 10, în loc de notare de la 1 la 10, cum prevedea regulamentul. A mai susținut recurentul-reclamant că acest sistem de notare a fost diferit de cel agreat în anii anteriori (septembrie 2009, noiembrie 2010), în condițiile în care prevederile regulamentare aplicabile erau identice.

Aceste critici sunt neîntemeiate, astfel cum a reținut și judecătorul fondului, neputându-se decela nicio încălcare a normelor regulamentare din materia organizării examenului în privința sistemului de notare stabilit.

Este real că, potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 4/2011 "lucrările scrise se notează, pentru fiecare dintre materiile de examinare, cu note de la 1 la 10, cu două zecimale", însă acest text trebuie interpretat numai în corelație cu dispozițiile alin. (4) al aceluiași articol, în care se arată că "nota 1 se acordă atunci când punctajul obținut de candidat, ca medie sau în urma reevaluării, este mai mic sau egal cu această notă".

Prin urmare, regulamentul nu prevede posibilitatea acordării unui punct din oficiu, după cum susține recurentul-reclamant, ci stabilește doar ca sistemul de notare să înceapă de la nota 1 până la nota 10, în condițiile în care nota 1 se acordă celor care au un punctaj inferior sau egal cu această notă.

În acest sens au fost elaborate și baremele de corectare la materiile de examen, în care defalcarea punctajului s-a realizat de la 0 la 10, urmând a se realiza notarea în raport de aceste bareme, cu singura posibilitate de a acorda nota 1 celor care au obținut punctaj inferior acestei note.

Nu se poate reține nicio contradicție între normele regulamentare anterior menționate și baremele întocmite pentru fiecare materie de examen din cadrul sesiunii octombrie 2012, iar trimiterile făcute de către recurentul-reclamant la practica anilor anteriori nu poate fundamenta un motiv de nelegalitate, în condițiile în care nu se identifică nicio normă ce ar fi fost încălcată. De altfel, regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 4/2011 și-a produs efectele pentru examenele organizate după intrarea sa în vigoare, iar compararea sesiunii de examen din octombrie 2012 cu cele organizate în 2009-2010 putea fi primită doar în ipoteza unei reglementări unice pentru toate aceste examene.

Nu poate fi reținut nici motivul de nelegalitate invocat de recurentul-reclamant în legătură cu o pretinsă aplicare eronată a baremelor de corectare, cât timp acestea evidențiază defalcat sistemul de notare, menționând că fiecare barem cuprinde un total de 10 puncte, iar nota 1 se acordă pentru un punctaj mai mic sau egal cu un punct. Aceste bareme de corectare sunt conforme prevederilor regulamentare, fapt pentru care nu poate fi dispusă invalidarea parțială a examenului de primire în profesia de avocat, conform solicitărilor recurentului-reclamant.

Un ultim motiv de nelegalitate ce se impune a fi analizat este cel referitor la componența comisiilor de concurs, în legătură cu care recurentul-reclamant a pretins o încălcare a prevederilor art. 10 din Regulament, ale art. 17 din Legea nr. 51/1995 și ale art. 33 din statutul profesiei de avocat, prin neconstituirea acestor comisii din avocați-cadre didactice universitare cu o vechime de cel puțin 10 ani în profesie.

Articolul 10 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 4/2011 nu prevede componența comisiilor de examen, stabilind doar că acestea se compun din "avocați definitivi, cu reputație neștirbită, care au deprinderi de verificare a cunoștințelor de specialitate prevăzute în materiile de examen, inclusiv lectori ai B.., în condițiile prevăzute de lege".

Art. 17 alin. (4) din legea nr. 51/1995 stabilește componența comisiei, "formată cu precădere din avocați - cadre didactice universitare, care au minimum 10 ani vechime în profesia de avocat", iar art. 33 din Statutul profesiei de avocat, forma în vigoare la 3.12.2011, prevede că U.N.B.R. va desemna comisia națională de examinare, "ai cărei membri vor fi, în majoritate, avocați cadre didactice universitare cu o vechime în profesia de avocat de cel puțin 10 ani. Din rândul membrilor comisiei naționale de examinare, Comisia permanentă a U.N.B.R. stabilește, cu luarea în considerare a propunerilor barourilor, componența comisiei teritoriale/comisiilor teritoriale care este/sunt delegată/delegate la centrul/centrele teritorial/teritoriale de examen".

Este esențial a se reține că ambele prevederi suscitate folosesc sintagme precum "cu precădere" sau "în majoritate", fără însă a fi sancționată cu nulitatea componența unei comisii în care membrii nu au calitatea de cadre didactice, normele enunțate având, evident, un caracter de recomandare, în vederea asigurării unui nivel adecvat de profesionalism în materia organizării unor examene/concursuri. Aceasta nu înseamnă, însă, că nerespectarea acestei cerințe determină vreun viciu de nelegalitate ce ar putea conduce la anularea hotărârii de invalidare a examenului susținut de recurentul-reclamant, nefiind o nulitate expresă, iar o vătămare rezultată strict din nerespectarea acestor norme nu a fost dovedită în cauză.

Pentru toate aceste considerente, se reține caracterul nefondat al criticilor formulate pe calea recursului-incident de către recurentul reclamant A., critici nesusceptibile de a conduce la reformarea considerentelor expuse de judecătorul fondului cu privire la aceste vicii de nelegalitate, pentru care s-a reținut, în mod legal, că sunt neîntemeiate, iar în raport de această soluție, coroborat cu aspectele reținute din analiza recursului declarat de recurenta-pârâtă U.N.B.R., se impune casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată, ale cărei susțineri în fapt au fost cele formulate și precizate în primul ciclu procesual, până la pronunțarea sentinței civile nr. 159/23.04.2014.

În aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România prin Consiliul U.N.B.R. împotriva sentinței civile nr. 241 din data de 28 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a, contencios administrativ și fiscal, va casa sentința civilă recurată și, rejudecând cauza, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată. Totodată, va respinge recursul incident declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat, obligând această parte la plata către recurenta-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România a sumei de 900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, dată fiind culpa sa procesuală în calea de atac a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România prin Consiliul U.N.B.R. împotriva sentinței civile nr. 241 din data de 28 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă recurată și, rejudecând cauza:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Respinge recursul incident declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata către recurenta-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România a sumei de 900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2020.