ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2936/2015

Decizia nr. 2936/2015

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de sesizarea a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări preliminarii

În cadrul procedurii de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 4.153 din 15 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 martie 2014, același revizuent a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări preliminare, după cum urmează:

"Este concordant cu tratatele, normele și deciziile comunității, ca instanțele naționale, ca instituții ale UE, să nu primească înscrisuri și nici să asculte expunerea completă a faptelor justițiabililor, dar resping totul fără o motivare plauzibilă?". "Dispozițiile din dreptul intern al României existente în art. 62 din Legea 128/1997 și în art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004, care nu prevăd obligativitatea asigurării posibilității persoanei de a fi prezentă și de a da lămuriri atunci când decide cu privire la o încălcare evidentă a Legii, semnalată de ea, sunt conforme cu dispozițiile din dreptul Uniunii Europene înscrise în art. 41 alin. (2) și în art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind asigurarea dreptului la bună administrare și dreptul la o cale de atac eficientă dar și la un proces echitabil?"

"Având în vedere că protecția drepturilor fundamentale ale omului în UE este asigurată prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care a dobândit conform art. 6 alin. (1) al Tratatului privind Uniunea Europeană o forță juridică primară, mai exact, are aceeași valoare cu a tratatelor și în conformitate cu Protocolul 8, referitor la art. 6 alin. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, dreptul la un recurs efectiv ( art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului) și dreptul la un proces echitabil ( art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), care presupun previzibilitatea și accesibilitatea legii, inclusiv în cursul procedurilor judiciare, respectiv dreptul de a-și vedea examinate pretențiile deduse judecății, în substanța lor, atunci: a) normele mai sus-amintite ale Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum au fost integrate în Tratatul privind Uniunea Europeană, prevalează unor impedimente procedurale formale, constituite în "fine de neprimire", prevăzute de legea națională în art. 7 alin. (1) și alin. (3) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, a căror incidență efectivă este generată prin măsurile autorităților judiciare, adoptate pe parcursul procesului? b) noțiunile de accesibilitate și previzibilitate a legii, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, implica obligația instanțelor de judecată să pună, în prealabil, în discuția părților litigante, existența unui fine de neprimire, în situația în care părțile adoptă o anumita conduită procesuală ( renunțarea la o anume cale procesuală, ce le-ar fi permis examinarea pe fond, a pretențiilor deduse judecății, în favoarea alteia, pentru care nu sunt îndeplinite cerințele formale de exercitare)?".

Revizuentul A., prin completarea la cererea de hotărâre preliminara adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene, a solicitat completarea cu următoarea întrebare preliminară:

"Curtea de Justiție a Uniunii Europene să interpreteze în raport cu art. 288 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și al Protocolului 2 al UE, în ce măsura reglementările și directivele CFDUE sunt încălcate de către judecătorul național, care prin discriminare, în raport cu tratamentul acordat unei instituții a statului, impune nelegal și arbitrar fine de neprimire, anihilând astfel una din garanțiile la un proces echitabil - principiul disponibilității, referitor la punerea în discuție a excepțiilor, invocate in limine litis, acceptând cu bună-știința, abuzul de drept, prin uz de acte false, sau confecționate pro causa, prin nerespectarea principiilor contradictorialității, a disponibilității părților și legalității, într-un proces civil".

Curtea de Apel București, prin Încheierea pronunțată în data de 20 noiembrie 2014, a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Prin argumentele prezentate, instanța, examinând cererea revizuentului, în temeiul dispozițiile art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, conform cărora:

Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor precum și validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii, a reținut că sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene este obligatorie atunci când răspunsul acestei instanței îi este necesar instanței naționale pentru soluționarea pricinii.

În cauză, instanța națională este sesizată cu soluționarea unei căi extraordinare de atac, respectiv revizuirea prevăzută de art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Mai reține instanța că, în același timp, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, așa cum a fost formulată, nu urmărește interpretarea normelor comunitare în sensul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, ci verificarea conduitei judecătorului care a pronunțat hotărârea contestată, în lumina principiului prevalenței dreptului comunitar. Or, această verificare este atributul exclusiv al instanței naționale, constituind însuși temeiul de drept al prezentei căi de atac.

Recursul declarat în cauză

Împotriva Încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, a declarat recurs revizuentul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La data de 24 octombrie 2014, recurentul A. a formulat cerere de renunțare la recursul declarat împotriva Încheierii din 20 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 246 C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte sesizată cu soluționarea recursului declarat de revizuentul A. împotriva Încheierii din 20 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, constată că recurentul a formulat o cerere de renunțare la judecarea recursului.

Manifestarea de voință în sensul de a se renunța la judecarea recursului, reprezintă o desistare, care nu este supusă cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Văzând dispozițiile prevăzute de art. 246 alin (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă și având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecarea recursului declarat de revizuentul A. împotriva Încheierii din 20 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de revizuentul A. împotriva Încheierii din 20 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2015.

Procesat de GGC - ED