ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1286/2015

Decizia nr. 1286/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin încheierea de ședință de la 17 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a luat act de cererea de renunțare la judecarea cauzei, formulată în cauza ce privește acțiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., cauza având ca obiect „pretenții”.

Prin Decizia nr. 1451 din 20 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 17 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a reținut că judecătorul fondului a luat act de cererea de renunțare la judecata acțiunii, formulată de reclamant în prezenta cauză, prin urmare critica recurentului, privind consemnarea eronată, de către instanța fondului, a obiectului acțiunii, este nefondată, acesta având la dispoziție instituția îndreptării erorii materiale.

II. Contestația în anulare;

Împotriva deciziei nr. 1451 din 20 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație sau Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare A., invocând dispozițiile art. 317, 318 și art. 319 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor căii de atac exercitate, contestatorul a susținut, în esență, că se impune admiterea contestației în anulare, având în vedere că de fapt a formulat două acțiuni separate și distincte care au fost conexate în mod nelegal și neîntemeiat.

Contestatorul a arătat că a formulat o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, având ca obiect despăgubiri, iar prin cea de-a doua acțiune a solicitat obligarea B. la soluționarea cererii adresate acestei instituții, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, precizând că a renunțat la judecarea acestei ultime acțiuni și nu la acțiunea având ca obiect despăgubiri.

De asemenea, contestatorul a invocat încălcarea competenței funcționale a instanțelor, arătând că acțiunea în despăgubiri era de competența secției civile a Curții de Apel București, iar competența de soluționare a celei de-a doua acțiuni era de competența secției de contencios administrativ.

Prin urmare, contestatorul solicită să se ia act că a renunțat la judecarea acțiunii având ca obiect obligarea B. la soluționarea cererii adresate acestei instituții și casarea cu privire la despăgubirile solicitate în baza Legii nr. 221/2009.

III. Considerentele asupra contestației în anulare;

Înalta Curte constată că este inadmisibilă contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ., pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, motivele în care poate fi exercitată fiind strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 317-318 C. proc. civ.

Conform art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., o hotărâre irevocabilă poate fi atacată cu contestație în anulare atunci când a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, doar dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.

Art. 317 alin. (2) C. proc. civ. reglementează admisibilitatea contestației în anulare fondată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în cazul în care acest motiv a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanța l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Dacă în privința primei condiții nu pot fi ridicate probleme pentru că hotărârea atacată este una irevocabilă, în privința celei de a doua condiții se constată că aceasta nu este îndeplinită în cauză.

Din analiza actelor dosarului rezultă că necompetența instanței de contencios administrativ în soluționarea litigiului nu a constituit o veritabilă excepție și nu a fost invocată, ca atare, la fondul cauzei. De asemenea, nu a constituit în sine un motiv distinct de recurs.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că prin motivele de recurs contestatorul nu a invocat necompetența secției de contencios administrativ, ci a formulat critici privind consemnarea greșită a obiectului acțiunii.

Prin urmare, nu sunt incidente dispozițiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ., care instituie excepția de la regula prevăzută în alin. (1), în sensul că poate fi primită contestația în anulare chiar dacă motivul din contestația în anulare a fost invocat și în recurs, dar instanța l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt, or, dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat pe fond.

De asemenea, Înalta Curte constată că este inadmisibilă și contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., pentru următoarele motive:

Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare

Prin urmare, dispozițiile art. 318 C. proc. civ. se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului, printre acestea neregăsindu-se presupusa eroare materială de care se prevalează contestatorul referitoare la obiectul acțiunii.

În consecință, văzând și dispozițiile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1451 din 20 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 martie 2015.