Decizia nr. 298/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1179/2015 a Curții de Apel București

Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., desființarea Rezoluției de clasare a sesizării nr. x/IJ/52/DIJ/2013 din data de 15 aprilie 2013 și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare, în vederea luării măsurilor legale pentru sancționarea disciplinară a magistraților vizați de respectiva sesizare.

Hotărârea instanței de fond; Prin sentința civilă nr. 1179 din 27 aprilie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei în fond după casare, a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu și a respins acțiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca inadmisibilă.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate; Împotriva sentinței civile nr. 1179 din 27 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate recurentul-reclamant a susținut că judecătorul fondului a încălcat, prin hotărârea dată, regulile de procedură și a aplicat greșit normele de drept material, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. A arătat recurentul că instanța de rejudecare a încălcat principiul contradictorialității prevăzut de art. 14 alin. (4), (5) și (6) C. proc. civ. prin aceea că nu a pus în discuția ambelor părți, excepția de inadmisibilitate, ridicată din oficiu la un termen de judecată la care nu s-a putut prezenta (27 aprilie 2015). A mai arătat recurentul că simplul său punct de vedere exprimat cu privire la introducerea în cauză a celor 3 judecători care au făcut obiectul rezoluției Inspecției Judiciare nu echivalează cu o apărare asupra unei excepții invocate, așa cum a susținut judecătorul fondului, mai cu seamă că în contextul factual al cauzei, s-a creat o confuzie privitoare la conținutul și identificarea excepției. În fine, a susținut recurentul că invocarea de către prima instanță a prevederilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. pentru admiterea excepției inadmisibilității nu poate fi reținută întrucât, acțiunea disciplinară pentru magistrați prevede o procedură specială, reglementată ca atare prin Legea nr. 317/2004, astfel că argumentul că cei trei judecători ar fi lipsiți de dreptul la apărare iar procesul nu ar fi echitabil, apare ca fiind lipsit de temei legal și împotriva logicii juridice. Concret, dreptul la apărare al celor trei judecători se concretizează în momentul în care titularul acțiunii disciplinare formulează sesizarea la C., care funcționează ca instanță de judecată pentru acțiunile disciplinare formulate împotriva magistraților.

Apărările formulate în cauză; Intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat și menținerea hotărârii atacate, arătând, în esență, că nu pot fi reținute susținerile recurentului referitoare la faptul că excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de instanță din oficiu la termenul de judecată din 27 aprilie 2015, ar fi fost soluționată de instanța de fond fără a fi fost pusă în discuția ambelor părți, în condițiile în care recurentul a ales să nu se prezinte la termenul de judecată respectiv, pentru care a fost legal citat și de altfel își exprimase anterior, în scris, punctul de vedere față de introducerea în cauză a magistraților vizați de rezoluția emisă de Inspecția Judiciară.

Procedura derulată în recurs; În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, comunicat părților conform celor dispuse prin Încheierea din Camera de Consiliu de la 15 iulie 2016. Reținând că niciuna dintre părțile din cauză nu au formulat puncte de vedere asupra raportului s-a apreciat, la termenul de astăzi, că în cauză sunt incidente prevederile art. 493 alin. (6) C. proc. civ. fiind întrunite cerințele textului arătat în sensul pronunțării unei decizii asupra fondului recursului, fără citarea părților.

Soluția și considerentele instanței de recurs; Înalta Curte, examinând hotărârea atacată, în raport de criticile ce i-au fost aduse și față de prevederile legale aplicabile, constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele în continuare arătate. Astfel cum rezultă din actele dosarului, prin sentința nr. 1179 din 27 aprilie 2015, instanța de fond, investită fiind să soluționeze cauza după casarea cu trimiterea spre rejudecare dispusă prin Decizia nr. 4106 din 31 octombrie 2014 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa cadrului procesual pasiv complet, invocată din oficiu, și, în consecință, pe acest temei, a respins, într-un al doilea ciclu procesual, acțiunea reclamantului-recurent A., ca inadmisibilă. Obiectul acțiunii recurentului îl constituie, după cum bine s-a reținut, verificarea legalității, respectiv solicitarea recurentului-reclamant de anulare a Rezoluției de clasare nr. x/IJ/52/DIJ din 14 mai 2013, emisă de Inspecția Judiciară, în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, privind C., republicată. Instanța de fond,în rejudecare, în temeiul art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 și a art. 78 alin. (2) C. proc. civ. a apreciat că prezentul litigiu nu poate fi soluționat fără a sta în cauză, în calitate de pârâți și judecătorii față de care s-a pronunțat rezoluția de clasare contestată, în calitatea lor de beneficiari ai actului atacat. Dat fiind însă refuzul exprimat, al reclamantului, de a solicita introducerea în cauză a acestora, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., instanța a respins acțiunea ca inadmisibilă. Înalta Curte, în urma reevaluării actelor dosarului, răspunzând punctual criticilor recurentului-reclamant,reține, raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. că nu este întemeiată critica din recurs vizând încălcarea de către prima instanță a principiului contradictorialității, reglementat în art. 14 C. proc. civ. Împrejurarea că, la termenul de judecată din 27 aprilie 2015, când a fost pusă în discuția părților, din oficiu, de către instanță, excepția de inadmisibilitate, a fost lipsă recurentul-reclamant, nu este de natură a conduce la concluzia încălcării principiului de procedură enunțat, câtă vreme instanța a solicitat anterior, în mod expres, odată cu citarea părților și punctele de vedere ale acestora chiar pe problema ce urma să fie supusă dezbaterii orale, care au și fost depuse la dosar (filele 14 și 24 dosar fond). Nu a existat așadar, contrar a ceea ce susține recurentul, nicio confuzie sau neclaritate în ceea ce privește conținutul excepției ce urma să fie dezbătută oral, în fața instanței, după cum nu-i poate fi imputabilă instanței alegerea personală a reclamantului recurent de a nu se prezenta la termen, solicitând judecarea cauzei în lipsa sa (fila 14 dosar fond). Este însă întemeiată, în opinia Înaltei Curți, critica adusă de recurentul-reclamant în ceea ce privește soluția adoptată de instanța de rejudecare asupra excepției invocate. Astfel, Înalta Curte, în acord cu criticile exprimate de recurentul-reclamant, apreciază că nu se impune introducerea și respectiv citarea în cauză, în calitate de pârâți, a magistraților vizați de soluția de clasare, emisă de inspecția judiciară. Rezultă din chiar cuprinsul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, republicată, că în cauză rezoluția de clasare contestată a fost emisă urmare a sesizării primite în condițiile art. 45 alin. (2) din același act normativ, fiind efectuate numai verificări prealabile, ce au condus la concluzia că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Înalta Curte nu împărtășește opinia instanței de fond în sensul că respectivii magistrați sunt beneficiarii rezoluției de clasare și, ca atare, raportat chiar la prevederile Legii contenciosului administrativ se impune citarea lor în cauză, în caz contrar fiindu-le încălcat dreptul la apărare. Raportat la obiectul aspectelor semnalate și dată fiind verificarea doar prealabilă efectuată de inspecția judiciară, în temeiul art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, instanța de recurs apreciază că nu se impune ca în contextul procesual de față, ce vizează legalitatea emiterii rezoluției de clasare, în condițiile în care magistrații respectivi nu sunt veritabili „beneficiari” ai actului atacat, în sensul prevederilor legii contenciosului administrativ. Împrejurarea că rezoluția de clasare se comunică, în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, republicată, direct persoanei care a formulat sesizarea dar și „persoanei vizate se sesizare” nu atrage, de plano, în opinia Înaltei Curți, calitatea procesuală pasivă în cauză, sintagma folosită de legiuitor în cuprinsul normei enunțate, aceea de „persoană vizată”, fiind în mod evident diferită de valențele juridice acordate în cadrului legii contenciosului administrativ termenilor de „emitent al unui act contestat” și respectiv „beneficiarului acestuia”. În fine, de asemenea, contrar celor reținute de prima instanță în legătură cu pretinsa încălcare a dreptului la apărare, Înalta Curte apreciază că prezintă relevanță efectele unei eventuale hotărâri de desființare a rezoluției de clasare, în vederea continuării, respectiv a realizării cercetării disciplinare. În mod evident, într-o atare situație se va impune declanșarea unei proceduri distincte, pe un temei de drept diferit, în care urmează a fi încunoștiințate și a participa efectiv și persoanele cercetate, cu respectarea tuturor drepturilor acestora. Concluzionând pe acest aspect, Înalta Curte reține așadar că excepția invocată în contextul cererii de față, trebuia respinsă, neimpunându-se întregirea cadrului procesual în sensul arătat astfel că nici sancțiunea prevăzută de art. 78 alin. (2) C. proc. civ. nu devenea incidentă. Drept urmare, în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru a se pronunța și a soluționa fondul cererii recurentului-reclamant.