ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3141/2015

Decizia nr. 3141/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată și soluția instanței de fond

Prin acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Alba în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice prin Direcția Generală AMPOS Mediu s-a solicitat anularea Deciziei nr. 128784 din data de 24.01.2013 întocmită de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, precum și anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 128506/07.01.2013 și pe cale de consecință exonerarea reclamantei de la plata sumei de 2.215.608,25 lei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 189 din 17 iunie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC A. SA Alba, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Direcția Generală AMPOS Mediu și în consecință a anulat decizia de soluționare a contestației nr. 128784/24.01.2013 emisă de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Direcția Generală AMPOS Mediu, precum și Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 128506/07.01.2013 emisă de Ministerul Mediului și Pădurilor prin Direcția Generală AM POS Mediu, a exonerat reclamanta de la plata sumei de 666.491,90 lei, reprezentând creanță bugetară rezultată din aplicarea corecției financiare și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 8,06 lei, cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței nr. 189 din 17 iunie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Direcția Generală AMPOS Mediu a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, fiind invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”, solicitând admiterea recursului și, pe fond, respingerea cererii de anulare a Deciziei nr. 128784 din data de 24.01.2013 întocmită de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, precum și a Notei de Constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 128506/07.01.2013.

În motivarea căii de atac s-a arătat, în esență, că având în vedere definirea termenului de neregulă, prin nerespectarea prevederilor art. 2 lit. b), art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 25/2006, precum și a clauzelor contractuale prevăzute la art. 1 alin. (3), art. 8 lit. a) alin. (15) și art. 13 alin. (12) din Contractul de finanțare nr. 102832/22.11.2010, autoritatea contractantă s-a abătut de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate.

SC A. SA Alba a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., republicat, iar, în subsidiar a solicitat respingerea recursului și a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică, validând argumentele susținute de reclamantă, în sensul că cerințele autorității contractante față de experții principali ai ofertanților au fost formulate în strictă concordanță cu dispozițiile legale incidente în cauză.

În baza raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în cauză conform prevederilor art. 493 din noul C. proc. civ., prin încheierea din 10 noiembrie 2014, s-a admis în principiu recursul declarat, fixându-se termen de judecare pe fond a acestuia la data de 26.02.2015.

Hotărârea instanței de recurs

Prin decizia nr. 859 din 26 februarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice împotriva sentinței nr. 189 din 17 iunie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

A casat sentința recurată și a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:

Prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 128506/7.01.2013, întocmită de DG AMPOS Mediu din cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor, a fost stabilită o creanță bugetară în valoare de 666.491,90 lei în sarcina debitorului SC A. SA Alba, ca urmare a aplicării unei corecții financiare de 25% din valoarea contractului, fără TVA (8.862.433 lei).

Contestația formulată de SC A. SA a fost respinsă prin Decizia nr. 128784/24.01.2013 emisă de DGAM POS Mediu din cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice.

Instanța de fond, așa cum s-a arătat la pct. 1.2 al acestor considerente, a admis acțiunea formulată de societatea comercială - autoritate contractantă, actele administrative atacate fiind anulate, reclamanta fiind exonerată de la plata sumei de 666.491,90 lei, reprezentând creanță bugetară rezultată din aplicarea corecției financiare.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că în cauză nu s-a demonstrat că abaterea constatată de organele de control este de natură să cauzeze o pagubă în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

A mai reținut că nu s-a probat că ar fi existat operatori economici interesați de atribuirea contractului de servicii care să fi renunțat la intenția de participare la procedura de atribuire ca urmare a faptului că nu îndeplineau cerințele minime de calificare în discuție în cauza de față.

În concluzie, instanța de fond a reținut că în cauză, nu s-a dovedit că neregula constatată a produs sau ar fi putut produce vreun prejudiciu bugetului U.E. sau fondurilor publice naționale din care s-a făcut finanțarea proiectului derulat de reclamantă, nefiind îndeplinite condițiile cerute la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, concluzie lipsită de temei, așa cum se va arăta în continuare.

Astfel, conform Fișei de date a achiziției pentru Contractul de servicii „Asistență tehnică privind supervizarea lucrărilor”, cu nr. 279/20.01.2011 - AB-CS03, pentru experții principali 3, 4 și 5 au fost solicitate următoarele cerințe: „Minim 3 ani de experiență în cel puțin 1 proiect major de investiții, proiect în care a implementat, în calitate de supervizor, proiectant, beneficiar, executant, un contract FIDIC de construcție a rețelelor de apă și canalizare în zona urbană; a implementat în calitate de supervizor, proiectant, beneficiar, executant, un contract FIDIC de construcție/reabilitare a unei stații de epurare lucrări pentru procesele de nitrificare, de-nitrificare, de-fosforizare”.

În urma solicitării de clarificare formulată de unul dintre operatorii economici, răspunsul autorității contractante a fost: „Pentru experții principali 3,4 și 5 cerințele pentru Experiența profesională specifică se modifică după cum urmează: Minim 3 ani experiență în cel puțin 1 proiect major de investiții, proiect în care a implementat, în calitate de supervizor, proiectant, beneficiar, executant, un contract FIDIC de construcție a rețelelor de apă și canalizare în zona urbană; a implementat în calitate de supervizor, proiectant, beneficiar, executant, un contract FIDIC de construcție/reabilitare a unei Stații de Epurare”.

În esență, organele de control au reținut că autoritatea contractantă nu avea dreptul să solicite îndeplinirea unor astfel de cerințe minime de calificare, care aveau drept consecință restrângerea accesului la procedura de atribuire având ca efect încălcarea principiilor legale din domeniul achizițiilor publice.

În acest context, Înalta Curte a reținut că potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011: „Art. 2 (1) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: a) neregulă - orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit”.

La art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011 se prevede: „(5) Termenii de „legalitate”, „regularitate”, „conformitate”, „control intern „eficiență”, „eficacitate”, „economicitate”, „control financiar preventiv”, „audit public intern”, „inspecție”, „bună gestiune financiară” au semnificația dată de OG nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de Legea nr. 672/2002 plivind auditul public intern, cu modificările și completările ulterioare. Art. 2 din O.U.G. nr. 119/1999 definește termenii de „legalitate”, „regularitate „conformitate” astfel:

b) conformitate - caracteristica unei operațiuni, a unor acte sau fapte administrative produse în cadrul unei entități publice ele a corespunde politicii asumate în mod expres în domeniul respectiv de către entitatea în cauză sau de către o autoritate superioară acesteia, potrivit legii;

o) legalitate - caracteristica unei operațiuni de a respecta toate prevederile legale care îi sunt aplicabile, în vigoare la data efectuării acesteia;

v) regularitate - caracteristica unei operațiuni de a respecta sub toate aspectele ansamblul principiilor și regulilor procedurale și metodologice care sunt aplicabile categoriei de operațiuni din care face parte.

În calitate de autoritate contractantă, reclamanta avea responsabilitatea organizării, procedurii de achiziție publică cu respectarea prevederilor legale. În acest sens, art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006 prevede că „Autoritatea contractantă este responsabilă pentru modul de atribuire a contractului de achiziție publică/acordului-cadru, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile”.

De asemenea, art. 8 lit. a) alin. (15) din Contractul de finanțare nr. 102832/22.11.10 încheiat între Ministerul Mediului și Pădurilor - Direcția Generală AM POS Mediu S.C. A. SA Alba pentru implementarea proiectului „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Alba”, finanțat din fonduri nerambursabile în cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu, prevede că „Beneficiarul se obligă să respecte legislația în domeniul achizițiilor publice (...). Nerespectarea acestei obligații conduce la neeligibilitatea parțială sau totală a contractului/ contractelor încheiate în cadrul proiectului”.

Astfel, autoritatea contractantă s-a abătut de la legalitate, regularitate și conformitate, ceea ce constituie o neregulă în sensul reglementărilor la care s-a făcut referire mai sus.

Or, efectele unei astfel de nereguli se produc în momentul când autoritatea contractantă înaintează autorității de management cererea de rambursare a unor sume devenite neeligibile ca urmare a neregulii săvârșite, ceea ce face ca suma rambursată în condițiile existenței neregulii să constituie un prejudiciu efectiv adus bugetului.

În ceea ce privește caracterul restrictiv al cerințelor de calificare impuse, potrivit prevederilor art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 „Autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la situația economică și financiară și/sau la capacitatea tehnică și profesională, care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire”.

Totodată, art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 dispune: „(1) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricționa participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică prin introducerea unor cerințe minime de calificare, care:

a) nu prezintă relevanță în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit;

b) sunt disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit”.

A conchis instanța de control judiciar că principiul egalității de tratament, prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, are ca obiectiv favorizarea dezvoltării unei concurențe corecte și efective între operatorii participanți la o procedură de achiziție publică, impunând ca toți ofertanții să dispună de aceleași șanse în elaborarea ofertelor lor și presupune, prin urmare, ca acestea să fie supuse acelorași condiții de evaluare.

În concluzie, Înalta Curte a constatat că recursul formulat este întemeiat, urmând să fie admis, cu consecința respingerii acțiunii, actele administrative atacate fiind legale și temeinice.

Cererea de revizuire

Împotriva deciziei nr. 859 din 26 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire SC A. SA Alba, întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., republicat, potrivit căruia, „revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă pct. 1: s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;”

În dezvoltarea acestui motiv de revizuire, revizuenta susține că Înalta Curte, cu ocazia judecării căii de atac, nu s-a pronunțat asupra excepției nulității recursului pentru nemotivare, precum și pentru nerespectarea dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., republicat, excepție invocată de intimata-reclamantă S.C. A. SA prin întâmpinarea formulată la cererea de recurs.

Astfel, arată revizuenta că, deși instanța de recurs nu a analizat excepția nulității pentru nemotivare, a considerat motivat recursul, încadrând cererea în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat. Mai mult decât atât, motivul de casare „neinvocat de parte” a fost apreciat ca fiind întemeiat de către instanța de control judiciar, în temeiul acestuia sentința instanței de fond fiind casată, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei.

De asemenea, afirmă revizuenta, că instanța de recurs nu s-a pronunțat nici pe aspectul nulității recursului pentru neîndeplinirea cerinței de formă prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. e), deși prin raportul asupra admisibilității în principiu se deduce că aceasta este întemeiată.

Revizuenta își motivează cererea și prin prisma faptului că instanța de recurs nu s-a pronunțat nici asupra solicitării de respingere a recursului ca lipsit de obiect, în raport de situația, potrivit căreia autoritatea pârâtă a dat curs cererii formulate de societatea reclamantă în temeiul O.G. nr. 15/2013 privind suportarea de la bugetul de stat a sumelor cuprinse în nota de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, a cărei anulare se solicită în prezentul litigiu.

Alegațiile dezvoltate în pct. II al cererii de revizuire vizează chestiuni ce țin de fondul litigiului, prin acestea nefiind făcute referiri la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., republicat, ce constituie temeiul de drept al prezentei căi extraordinare de atac.

Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de revizuire

Analizând cererea de revizuire, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi încadrată în motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., republicat, nefiind întrunită ipoteza textului legal menționat mai sus și care constituie temeiul de drept al prezentei căi extraordinare de atac.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., republicat „revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă pct. 1: s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

Din conținutul cererii de revizuire, rezultă că revizuenta invocă în susținerea acesteia varianta nepronunțării de către instanța de recurs asupra unui lucru cerut, cunoscută în doctrină ca „minus petita”.

Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte constată, că revizuenta dă o interpretare greșită a noțiunii de „minus petita”, având în vedere că expresia de „lucru cerut” consacrată în art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., republicat se referă la cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii. Prin urmare, acest motiv de revizuire trebuie analizat prin raportare la fondul pretențiilor concrete deduse judecății de către reclamant și se referă la neconcordanța dintre petitul cererii de chemare în judecată și soluția pronunțată de instanță. O astfel de interpretare, este în concordanță cu logica juridică a textului art. 509 alin. (1) care stabilește ca și condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire, aceea că hotărârea a cărei revizuire se solicită trebuie să fie pronunțată asupra fondului sau să evoce fondul.

Prin urmare, conținutul motivului de revizuire prevăzut la pct. 1 al art. 509 C. proc. civ., republicat, nu poate fi analizat decât în corelare cu evocarea fondului cauzei, și nu cu referire la modul în care instanța a înțeles să analizeze anumite excepții invocate de intimat în legătură cu cererea de recurs sau argumente aduse în combaterea căii de atac.

Pentru a ne afla în ipoteza acestui motiv de revizuire, revizuenta ar fi trebuit să se circumscrie soluției și considerentelor prin care s-a rejudecat fondul cauzei și s-a dispus respingerea acțiunii reclamantei și nu să invoce neanalizarea unor excepții referitoare strict la cererea de recurs și asupra cărora completul de filtru s-a pronunțat implicit prin admiterea în principiu a recursului conform Încheierii din ședința camerei de consiliu de la 10 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

În concluzie, Înalta Curte constată că argumentele dezvoltate în susținerea cererii de revizuire nu se încadrează în ipoteza textului legal prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de SC A. SA Alba împotriva deciziei nr. 859 din 26 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2015.