ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1699/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1699/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1699/2017
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Ialomița, secția civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Albești, obligarea pârâtei să răspundă la cele două cereri ale sale pe care le-a adresat acesteia și să-i plătească daune morale.
Soluția primei instanțe
Tribunalul Ialomița, secția civilă, prin sentința civilă nr. 2224/F din 3 decembrie 2014, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Albești.
Cererea de recurs și hotărârea instanței de recurs
Împotriva sentinței civile nr. 2224/F din 03 decembrie 2014 a Tribunalului Ialomița, secția civilă, a declarat recurs reclamantul A., dosarul fiind înaintat Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 2368 din 24 aprilie 2015, a constatat nul recursul declarat de recurentul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 2224 din 03 decembrie 2014 a Tribunalului Ialomița, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria Comunei Albești.
Calea de atac exercitată
Împotriva deciziei civile nr. 2368 din 24 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A.
Prin raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului și comunicat părților la data de 3.04.2017, raportorul a apreciat că prezenta cale de atac este inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat. Părțile nu au depus punct de vedere la raport și nici pe aspectul inadmisibilității recursului.
Analizând calea de atac exercitată, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile procedurale incidente speței, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru argumentele expuse în continuare.
Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.
Conform dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., republicat, sunt supuse recursului „hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege”.
Aceste dispoziții delimitează, expres și exclusiv, categoria hotărârilor judecătorești ce pot face obiectul căii de atac a recursului.
Pe de altă parte, art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat: „Sunt hotărâri definitive: (…) hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii”.
Din interpretarea textelor de lege menționate rezultă că hotărârile judecătorești pronunțate în recurs și care, potrivit legii, sunt definitive, nu mai pot fi supuse căii de atac a recursului.
Înalta Curte constată faptul că decizia nr. 2364 din 24 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost pronunțată în calea de atac a recursului îndreptată împotriva sentinței civile nr. 2224 din 3.12.2014 a Tribunalului Ialomița și are caracter definitiv, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat.
În concluzie, decizia nr. 2364 din 24 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu mai poate fi supusă căii de atac a recursului, fiind pronunțată de către o instanță de recurs.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2368 din 27 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 mai 2017.