ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 956/2017

Decizia nr. 956/2017 Asupra admisibilității în principiu a recursului, reține următoarele: 1. Obiectul cauzei. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 01 aprilie 2015 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu C. și primarul Municipiului Gherla, în temeiul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, au solicitat anularea, în parte, a Dispoziției nr. 210 din 27 februarie 2015 emisă de primarul Municipiului Gherla în ceea ce privește cotele cuvenite persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent și modificarea acestora în sensul de a stabili o cotă de 4/15 pentru C. și o cotă de 6/15 pentru D., decedată, cotă ce urmează a fi împărțită între cele două reclamante.

2. Judecata în primă instanța; Prin sentința civilă nr. 493 din 23 septembrie 2016 Tribunalul Cluj a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu primarul Municipiului Gherla și C. și, în consecință a dispus modificarea Dispozițiilor nr. 209 din 27 februarie 2015 și nr. 210 din 27 februarie 2015, emise de primarul Municipiului Gherla, în sensul stabilirii calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, în favoarea pârâtei C. în cotă de 4/15 parte și în favoarea defunctei D. în cotă de 6/15 parte. A respins cererea reclamantelor de obligare a pârâților la cheltuieli de judecată. 3. Judecata în apel.

Prin Decizia civilă nr. 157 din 01 februarie 2017, Curtea de Apel Cluj a admis, în parte, apelul declarat de pârâta C. împotriva sentinței civile nr. 493 din 23 septembrie 2016 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul admiterii, în parte, a cererii formulate de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtul primarul Municipiului Gherla și, în consecință modificarea, în parte, a Dispoziției nr. 210 din 27 februarie 2015, emisă de pârât, în sensul Iui D. îi revine o cotă de 3/15 parte, în loc de 2/15. A menținut Dispoziția nr. 210 din 27 februarie 2015, în ceea ce privește restul dispozițiilor. A respins cererea reclamantelor pentru anularea Dispoziției nr. 209 din 27 februarie 2015, emisă de pârât.

A menținut dispoziția din sentință cu privire la respingerea cererii reclamantelor de obligare a pârâților la cheltuieli de judecată. 4. Judecata în recurs. Completul de filtru; Împotriva deciziei curții de apel au formulat prezentul recurs reclamantele B. și A. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 13 martie 2017 și repartizat Completului filtru nr. 10 (CF 10). Prin rezoluția completului de filtru din 15 martie 2017, a fost dispusă întocmirea, de către magistratul asistent, a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 19 aprilie 2017, conform dovezilor aflate la filele 19-21, iar la data de 19 aprilie 2017, recurentele reclamante, prin avocat E., au depus punct de vedere la raport, nesemnat.

Completul de. filtru, la termenul din 07 iunie 2017, stabilit pentru discutarea admisibilității. în principiu a recursului, a reținut următoarele: Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune, așa cum reiese din cuprinsul cererii de chemare în judecată, aflată la fila 4 a Dosarului nr. x/117/2015 a Tribunalului Cluj, în art. 26 alin. (3) teza a II-a, astfel cum a fost modificat prin art. 12 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, prevede că "Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel". Reiese deci că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2011, hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziei sau a dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului de competența curții de apel.

De asemenea, dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare, în primă instanță, dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data de 25 noiembrie 2010. Or, în cauză hotărârea tribunalului a fost pronunțată ulterior acestei dale, respectiv la 23 septembrie 2036. Prin urmare, prezentei cauze, îi sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma modificată de Legea nr. 202/2010. În cauză, sunt însă incidente dispozițiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care a modificat Legea nr. 10/2001, care prevăd că " Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede ca hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării î n vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară). Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă expresie similară" . Din interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr, 134/2010 privind C. proc. civ. cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că Decizia civilă nr. 157 din 01 februarie 2017 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în acest dosar, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel In cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului. Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că recurentele reclamante au fost reprezentate în faza procesuala a recursului de o persoană specializată în domeniul juridic, avocat E. acesta semnând cererea de recurs. Prin urmare, reiese că acestea au beneficiat în această fază procesuală, de asistență juridică de specialitate. Văzând conținutul dispozițiilor art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", având în vedere că inadmisibilitatea căii de atac, reprezintă o excepție procesuală de procedură, absolută și peremptorie, care împiedică analiza oricăror alte chestiuni, inclusiv excepții, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs, nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc de către instanța de recurs. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil. recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei civile nr. 157 din 01 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei civile nr. 157 din 01 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă. Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, în raport de dispozițiile art. 427 alin. (1) C. proc. civ. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 iunie 2017.