ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 956/2017

Decizia nr. 956/2017

Asupra

admisibilității în principiu a recursului, reține

următoarele:

1.

Obiectul cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 01 aprilie 2015 pe rolul Tribunalului Cluj,

reclamantele A. și B., în contradictoriu cu C. și primarul Municipiului

Gherla, în temeiul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, au

solicitat anularea, în parte, a Dispoziției nr. 210 din 27 februarie 2015

emisă de primarul Municipiului Gherla în ceea ce privește cotele

cuvenite persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii prin

echivalent și modificarea acestora în sensul de a stabili o cotă de

4/15 pentru C. și o cotă de 6/15 pentru D., decedată, cotă

ce urmează a fi împărțită între cele două reclamante.

2.

Judecata în primă instanța;

Prin

sentința civilă nr. 493 din 23 septembrie 2016 Tribunalul Cluj a

admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. și

B., în contradictoriu cu primarul Municipiului Gherla și C. și, în

consecință a dispus modificarea Dispozițiilor nr. 209 din 27

februarie 2015 și nr. 210 din 27 februarie 2015, emise de primarul Municipiului

Gherla, în sensul stabilirii calității de persoane îndreptățite

la măsuri reparatorii prin echivalent, în favoarea pârâtei C. în cotă

de 4/15 parte și în favoarea defunctei D. în cotă de 6/15 parte. A

respins cererea reclamantelor de obligare a pârâților la cheltuieli de

judecată.

3.

Judecata în apel.

Prin

Decizia civilă nr. 157 din 01 februarie 2017, Curtea de Apel Cluj a admis,

în parte, apelul declarat de pârâta C. împotriva sentinței civile nr. 493

din 23 septembrie 2016 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în parte, în

sensul admiterii, în parte, a cererii formulate de reclamantele A. și B.,

în contradictoriu cu pârâtul primarul Municipiului Gherla și, în

consecință modificarea, în parte, a Dispoziției nr. 210 din 27

februarie 2015, emisă de pârât, în sensul Iui D. îi revine o cotă de

3/15 parte, în loc de 2/15. A menținut Dispoziția nr. 210 din 27

februarie 2015, în ceea ce privește restul dispozițiilor. A respins

cererea reclamantelor pentru anularea Dispoziției nr. 209 din 27 februarie

2015, emisă de pârât. A menținut dispoziția din

sentință cu privire la respingerea cererii reclamantelor de obligare a

pârâților la cheltuieli de judecată.

4.

Judecata în recurs. Completul de filtru;

Împotriva

deciziei curții de apel au formulat prezentul recurs reclamantele B.

și A.

Dosarul

a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, la data de 13 martie 2017 și

repartizat Completului filtru nr. 10 (CF 10).

Prin

rezoluția completului de filtru din 15 martie 2017, a fost dispusă

întocmirea, de către magistratul asistent, a raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Raportul

asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat

părților la data de 19 aprilie 2017, conform dovezilor aflate la

filele 19-21, iar la data de 19 aprilie 2017, recurentele reclamante, prin

avocat E., au depus punct de vedere la raport, nesemnat.

Completul

de. filtru, la termenul din 07 iunie 2017, stabilit pentru discutarea

admisibilității. în principiu a recursului, a reținut

următoarele:

Legea

nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată prezenta

acțiune, așa cum reiese din cuprinsul cererii de chemare în

judecată, aflată la fila 4 a Dosarului nr. x/117/2015 a Tribunalului

Cluj, în art. 26 alin. (3) teza a II-a, astfel cum a fost modificat prin art. 12

din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării proceselor, prevede că "Hotărârea

tribunalului este supusă recursului, care este de competența

curții de apel".

Reiese

deci că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2011,

hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva

deciziei sau a dispoziției motivate de respingere a notificării sau a

cererii de restituire în natură este supusă recursului de

competența curții de apel.

De

asemenea, dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum

a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, se aplică și proceselor

aflate în curs de soluționare, în primă instanță, dacă

nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data de 25

noiembrie 2010.

Or,

în cauză hotărârea tribunalului a fost pronunțată ulterior

acestei dale, respectiv la 23 septembrie 2036. Prin urmare, prezentei cauze, îi

sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, în forma modificată de Legea nr. 202/2010.

În

cauză, sunt însă incidente dispozițiile tranzitorii ale art. 7

alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intrată în vigoare ulterior

Legii nr. 202/2010, care a modificat Legea nr. 10/2001, care prevăd

că " Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte

ori printr-o lege specială se prevede ca hotărârea

judecătorească de primă instanță este definitivă,

de la data intrării

î

n vigoare a C.

proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic

superioară). Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul

în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea

judecătorească de primă instanță este supusă

recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea

folosește o altă expresie similară"

.

Din

interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate,

rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor

pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul

intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a

recursului.

Pentru

argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct.

4 din Legea nr, 134/2010 privind C. proc. civ. cu art. 26 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001 și art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012

rezultă că Decizia civilă nr. 157 din 01 februarie 2017 a

Curții de Apel Cluj, pronunțată în acest dosar, nu este

susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel In

cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri

supuse numai apelului.

Potrivit

dispozițiilor art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., hotărârea judecătorească este supusă numai

căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și

termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea

căilor de atac presupune faptul că o hotărâre

judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac

prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac

prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de

a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri

judecătorești.

Această

regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile

art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele

procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre

judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că

exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu

respectarea acesteia.

Analizând

cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este

reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, se constată că recurentele

reclamante au fost reprezentate în faza procesuala a recursului de o

persoană specializată în domeniul juridic, avocat E. acesta semnând

cererea de recurs. Prin urmare, reiese că acestea au beneficiat în

această fază procesuală, de asistență juridică de

specialitate.

Văzând

conținutul dispozițiilor art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., potrivit cărora "Prin derogare de la prevederile art. 425

alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în

considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora,

arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în

care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se

anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de

recurs va cuprinde numai motivarea

soluției fără a se evoca și analiza motivelor de

casare",

având

în vedere că inadmisibilitatea căii de atac, reprezintă o

excepție procesuală de procedură, absolută și

peremptorie, care împiedică analiza oricăror alte chestiuni, inclusiv

excepții, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate

invocate prin cererea de recurs, nu mai pot fi supuse controlului

judecătoresc de către instanța de recurs.

Pentru

aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil. recursul declarat

de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei civile nr. 157 din 01

februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I

civilă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei

civile nr. 157 din 01 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel

Cluj, secția I civilă.

Potrivit

dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este

supusă niciunei căi de atac și se comunică

părților, în raport de dispozițiile art. 427 alin. (1) C. proc.

civ.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 07 iunie 2017.