ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1466/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă în 22.02.2009, sub nr. x/2009 (precizată ulterior), reclamantele A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Gherla, Statul Roman prin Consiliul Local al Municipiului Gherla, R.A.G.C.L. Gherla, Construcții și Prestări Servicii S.A. Gherla, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, D. S.R.L. și Ministerul Economiei și Finanțelor, să se constate nulitatea absolută parțială a Dispoziției de restituire nr. 1119/05.08.2009, emisă de Primarul Muncipiului Gherla, în sensul modificării parțiale a acesteia, cu consecința dispunerii restituirii în natură și a celorlalte imobile identificate cu nr. top. x, în suprafață de 287 mp, nr. top. x, în suprafață de 139 mp, nr. top. x, în suprafață de 3.060 mp, comasat și transcris în CF nr. x Gherla, nr. top. x, în suprafață de 86,4 mp, nr. top. x în suprafață de 900 mp, nr. top. x în suprafață de 306 mp, 988/2 în suprafață de 3.276 mp. În motivarea cererii, reclamantele au arătat, în esență, că sunt moștenitoare, în calitate de nepoate, rude de gradul al doilea, ale proprietarilor tabulari de la care au fost preluate de către Statul Român, fără titlu, imobilele care au fost înscrise în CF nr. x și 286 Gherla. De asemenea, au menționat că, referitor la o parte din aceste imobile s-a emis în favoarea reclamantelor dispoziția de restituire nr. 1119/05.08.2009 de către Primarul Municipiului Gherla, fără ca pentru imobilul cu nr. top. x să se menționeze suprafața și fără să fie cuprinse și celelalte imobile, deși erau singurele îndreptățite a li se restitui. Mai mult, au evidențiat că, deși procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 era în curs de derulare și nu se dăduse încă o soluție notificărilor reclamantelor și cu toate că pârâta Construcții și Prestări Servicii S.R.L. nu justifica un drept de proprietate asupra vreunuia dintre imobilele solicitate de reclamante în baza Legii nr. 10/2001, prin încălcarea flagrantă a acestei legi s-au pus în vânzare la licitație o parte din imobilele solicitate. Au relevat că aceeași procedură a fost adoptată și cu privire la imobilul adjudecat în favoarea pârâtei D. S.R.L., în condițiile în care nici asupra acesteia nu se justifica un drept de proprietate, actul de adjudecare fiind lovit de nulitate, neputându-se înstrăina un imobil revendicat în baza Legii 10/2001 până la finalizarea procedurii prevăzută de această lege. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938, art. 948, art. 966, art. 967, art. 968, art. 1.532 C. civ. de la 1864, art. 2-4, art. 6-7, art. 9, art. 11, art. 20, art. 46 din Legea nr. 10/2001, art. 1, art. 7, art. 9, art. 11, art. 14-19, art. 21-22, art. 25 din Legea nr. 112/1995, art. 1-3, art. 6, art. 12-14, art. 33, art. 45 din Normele de aplicare a Legii nr. 112/1995. Prin precizarea de acțiune depusă la termenul de judecată din data de 16.02.2010, extinsă față de pârâții Municipiul Gherla și E., reclamantele A., B. și C. au solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a Dispoziției de restituire nr. 1119/05.08.2009, emisă de Primarul Muncipiului Gherla, în sensul modificării parțiale a acesteia, dispunând restituirea în natură și a celorlalte imobile situate în Gherla, str. x și Gherla, str. x, jud. Cluj, care au format obiectul notificărilor formulate de reclamante, în baza Legii nr. 10/2001, imobile care s-au identificat, din punct de vedere topografic, cu nr. top. x, în suprafață de 287 mp, nr. top. x, în suprafață de 139 mp, nr. top. x, în suprafață de 3.060 mp, în prezent comasat și transcris în CF nr. x Gherla, nr. top. x, în suprafață de 86,4 mp, nr. top. x, în suprafață de 900 mp, nr. top. x, în suprafață de 306 mp, 988/2, în suprafață de 3.276 mp; să se dispună rectificarea situației de carte funciară prin anularea încheierii de intabulare nr. x/07.01.2008 și restabilirea situației de carte funciară anterioară; să se constate nulitatea absolută a actului de adjudecare nr. 9368/16.09.2005; să se dispună rectificarea situației de carte funciară prin anularea încheierii de intabulare nr. x/05.06.2009 și restabilirea situației de carte funciară anterioară acesteia; să se dispună obligarea pârâților care se opun admiterii acțiunii la plata cheltuielilor de judecată. Prin încheierea de ședință din data de 15.11.2021, Tribunalul Cluj, secția civilă, ca urmare a decesului reclamantei B., a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor acesteia: F., G. și H..

Hotărârile pronunțate de Tribunalul Cluj Prin sentința nr. 316/09.05.2024, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins ca, fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință, cererea formulată de către reclamanți în contradictoriu cu pârâta Construcții și Prestări Servicii S.A.; a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de către reclamanți în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Gherla, Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Gherla, și Municipiul Gherla, prin primar, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, D. S.R.L., Regia Autonomă de Gospodărire Comunală și Locativă Gherla și E.. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, că, prin notificarea înregistrată sub nr. x/15.08.2001, reclamanta C. a solicitat plata unor despăgubiri, constând în cota parte ce i se cuvenea, în calitate de moștenitoare a proprietarului tabular, reprezentând valoarea imobilelor (construcții și teren) situate în Gherla, str. x, înscrise în CF nr. x Gherla, nr. top. x. De asemenea, prin notificarea înregistrată sub nr. x/15.08.2001, reclamanta inițială încetată din viață, B., a solicitat plata unor despăgubiri, reprezentând diferența dintre suma achitată în baza Legii nr. 112/1995 și valoarea corespunzătoare pentru imobilele înscrise în CF nr. x Gherla, nr. top. x, situate în Gherla, str. x, respectiv cota ce i se cuvenea în calitate de moștenitoare, iar prin notificarea formulată, reclamanta A. a solicitat restituirea în natură a imobilului din str. x, în calitate de moștenitoare a numitului I., fost proprietar al imobilului înscris în CF nr. x, nr. top. x. Prin Dispoziția nr. 1119/05.08.2009 a Primarului Municipiului Gherla au fost conexate notificările formulate prin care s-au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF nr. x Gherla, în vederea soluționării unitare; s-a stabilit calitatea reclamanților de persoane îndreptățite să beneficieze de măsuri reparatorii, prevăzute de Legea nr. 10/2001, fiind nepoate ale fostului proprietar, respectiv I.; au fost admise în parte notificările conexate și s-a dispus restituirea în natură a imobilelor înscrise în CF nr. x Gherla, nr. top. x, moară, curte și drum de acces, în suprafață de 633 mp și de sub nr. top. x, teren, curte și grădină, bunurile trecute în proprietatea statului și care se restituie în natură încadrându-se în categoria imobilelor preluate în mod abuziv. Prin Dispoziția nr. 1335/18.09.2009 a Primarului Municipiului Gherla, a fost modificat și completat art. 3 din Dispoziția nr. 1119/05.08.2009, în sensul că notificările conexate au fost admise în parte, corelativ cu restituirea în natură a imobilelor înscrise în CF nr. x Gherla, nr. top. x, moară, curte și drum de acces, în suprafață de 633 mp; nr. top. x, teren, curte și grădină, în suprafață de 619 mp; nr. top. x, grădina casei, în suprafață de 24 stjp, respectiv 86,4 mp. Potrivit mențiunilor din CF nr. x Gherla, I. a deținut dreptul de proprietate asupra imobilelor nr. top. x, casă și teren de 466 stjp, respectiv 1.676 mp, nr. top. x, grădină intravilan de 850 mp și nr. top. x, grădină, intravilan de 24 mp, respectiv 86 mp, imobile intabulate în favoarea Statului Român, cu titlu de naționalizare, în baza Decretului-Lege nr. 92/1950. În ce privește solicitarea de anulare a procesului-verbal de adjudecare nr. x din data de 16.09.2005, tribunalul a constatat că pretențiile sunt neîntemeiate. Astfel, s-a observat că societatea Construcții, Industrie Mică și Prestări Servicii Gherla a dobândit, în patrimoniul său, clădirea din str. x, în procent de 69,9%, în baza art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990. Prin urmare, debitoarea deținea dreptul de proprietate asupra construcției adjudecate de către D. S.R.L., fiind dobândit, cu titlu de drept (lege), la o dată mult anterioară momentului la care a fost adoptată și a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, astfel că s-a reținut că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 45 din Legea nr. 10/2001, întrucât bunul care a format obiectul procedurii de vânzare la licitație publică nu constituie un imobil care cade sub incidența acestui act normativ. Raportat la această dezlegare, nu a putut fi primită nici cererea de rectificare a situației de carte funciară și de restabilire a situației anterioare, pârâta dobândind printr-un titlu valabil, care nu a fost anulat, dreptul de proprietate asupra depozitului de carburanți. Referitor la cererea de rectificare a situației de carte funciară, prin anularea încheierii de intabulare nr. x/05.06.2009 și restabilirea situației de carte funciară anterioară, s-a reținut că reclamanții au promovat o acțiune în rectificarea cărții funciare fără să fi solicitat în prealabil anularea operațiunii juridice în baza căreia pârâtul E. a dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor înscrise în evidențele de publicitate imobiliară. Relativ la cererea de anulare parțială a dispoziției emise de către Primarul Municipiului Gherla, tribunalul a constatat că este neîntemeiată solicitarea de a se anula în parte dispoziția și de a se restitui în natură și imobilul nr. top. x, din moment ce reclamanții au beneficiat deja de măsuri reparatorii pentru terenul în discuție. De asemenea, a reținut că nu poate fi primită nici susținerea că nu s-ar fi menționat suprafața pentru imobilul x, raportat la modificarea și completarea art. 3 din dispoziția primordială. Referitor la restituirea în natură a imobilelor nr. top. x, în suprafață de 287 mp și nr. top. x, de 139 mp, tribunalul a constatat că nu poate avea loc restituirea terenului de 287 mp în natură, din moment ce numiții J. și K. sunt proprietarii apartamentului II și dețin o cotă din părțile indivize comune, printre care și terenul, aceștia nefiind nici împrocesuați în prezentul litigiu. De asemenea, s-a constatat că nici restituirea în natură a imobilului nr. top. x, în suprafață de 139 mp, nu este posibilă, din moment ce bunul în discuție, reprezentând casă, situată în str. x, anexe și teren cu suprafața de 139 mp, a fost dobândit, în 1975, de către L. și soția M., proprietarii actuali nefiind chemați în judecată în pricina de față. Or, și asupra operațiunii juridice în discuție s-a statuat valabilitatea acesteia, prin decizia civilă nr. 835/A/2014 din 19 noiembrie 2014 a Tribunalului Cluj, fiind, deci, în prezența unui act valid, care a produs efecte în sensul transmisiunii dreptului de proprietate către familia L.. În ceea ce privește imobilul nr. top. x, în suprafață de 3.060 mp (înscris inițial în CF nr. x Gherla), s-a constatat că a fost înscris nu doar dreptul de folosință al pârâților D. S.R.L. și E. asupra terenului în suprafață totală de 5.363 mp (cu nr. cad. x), ci și dreptul de folosință în favoarea proprietarilor apartamentelor înscrise în CF nr. x Gherla și CF nr. x Gherla, adică N. și soția O., respectiv P.. Or, aceste persoane nu au fost acționate în judecată de către reclamanți, iar împrejurarea vizând dreptul de proprietate asupra construcțiilor, respectiv dreptul de folosință asupra întregului teren, nu a format obiect de dezbatere în cauză. Reținând dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a constatat că nu este posibilă restituirea în natură a terenului liber de 1.808 mp, propus spre a fi dezmembrat, situația juridică actuală a imobilului înscris în CF nr. x Gherla, din prisma dreptului de folosință recunoscut în favoarea unor terți, nefiind compatibilă cu o asemenea măsură. În acest context, nu a fost primită teza că nu există impedimente pentru restituirea în natură, terenul fiind în continuare în proprietatea Statului Român, de vreme ce măsura solicitată ar fi presupus ca terenul să poată fi atribuit reclamanților liber de sarcini. Or, după cum s-a evidențiat anterior, nu aceasta este situația în cauză, existând un drept de folosință în favoarea unor terțe persoane, proprietari ai unor construcții, care nu sunt părți în litigiu. Referitor la anularea dispoziției emise de către primar și restituirea în natură a imobilelor nr. top. x, în suprafață de 900 mp, nr. top. x, în suprafață de 306 mp și 988/2, de 3.276 mp, tribunalul a constatat că bunurile în discuție figurau în CF nr. x Gherla. Or, prin dispoziția contestată în cauză, au fost soluționate doar notificările care vizau imobilul înscris în CF nr. x Gherla, aparținând antecesorului reclamanților. Prin încheierea din 13.08.2024, Tribunalul Cluj, secția civilă a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul sentinței, în sensul că împotriva acesteia poate fi exercitată calea de atac a recursului, iar nu a apelului, cum din eroare s-a consemnat. Împotriva acestei sentințe și a încheierii din 13.08.2024 au declarat recurs reclamanții, solicitând casarea hotărârilor recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar schimbarea în tot a sentinței cu consecința admiterii acțiunii civile.

Hotărârile pronunțate de Curtea de Apel Cluj Prin încheierea din 21.01.2025, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins solicitarea recurenților de recalificare a recursului în calea de atac a apelului, reținând incidența dispozițiilor art. XXVI alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în varianta modificată prin Legea nr. 202/2010. Prin decizia nr. 34/R/11.02.2025, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis, în parte, recursul reclamanților împotriva sentinței, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis, în parte, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Gherla; a dispus modificarea în parte a Dispoziției de restituire nr. 1119/05.08.2009, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Gherla, și în consecință a constatat îndreptățirea reclamanților la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent cu privire la terenurile în suprafață de 424 mp și 3.057 mp, înscrise în vechiul CF nr. x Gherla sub nr. top. x și y, situate în municipiul Gherla, str. x, jud. Cluj; a menținut restul dispozițiilor din sentință; a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți împotriva încheierii din 13.08.2024 a primei instanțe. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut, în ceea ce privește recursul îndreptat împotriva încheierii de îndreptare eroare materială, că, într-adevăr, Legea nr. 10/2010, în forma sa în vigoare la data introducerii acțiunii, nu prevedea natura căii de atac ce putea fi exercitată de părțile interesate împotriva hotărârii tribunalului, prin care s-au soluționat plângerile formulate împotriva dispozițiilor emise de entitatea învestită cu soluționarea notificărilor, însă art. 26 alin. (3) al Legii nr. 10/2001 a fost modificat prin art. XXII al Legii nr. 202/2010, în sensul că hotărârea tribunalului este supusă recursului, aflat în competența curții de apel. Totodată, prin normele cu caracter tranzitoriu cuprinse în art. XXVI al Legii nr. 202/2010, s-a prevăzut că dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele reglementate prin această lege se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță, dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a legii. În consecință, având în vedere că prezenta cauză a fost soluționată în primă instanță după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, calea de atac ce putea fi exercitată în prezentul litigiu este recursul, iar nu apelul. În privința recursului declarat împotriva sentinței, curtea de apel a reținut, în esență, că imobile din CF nr. x Gherla preluate abuziv de Statul Român, cu privire la care nu s-a dispus restituirea în natură, sunt următoarele: terenul de 424 mp, de sub nr. top x (reprezentând diferența dintre terenul de 1.676 mp înscris sub nr. top. x în favoarea fostului proprietar deposedat abuziv și terenurile restituite de 633 mp și 619 mp, aferente nr. top. x și nr. top. x) și 3.057 mp, de sub nr. top. x, cele două suprafețe de teren, nefiind libere, conform raportului de expertiză efectuat în fața primei instanțe, astfel că nu pot fi restituite în natură. Astfel, chiar dacă Statul Român este proprietar asupra terenului de 5.363 mp, în CF nr. x Gherla, nr. cad. x, este înscris atât dreptul de folosință al pârâților D. S.R.L. și E., cât și dreptul de folosință în favoarea proprietarilor unor construcții, numiții N. și soția O., respectiv P., care au calitatea de terți față de prezentul litigiu. Reținând dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, în mod just s-a constat de către tribunal că nu este posibilă restituirea în natură a terenului de 1.808 mp, propus spre a fi dezmembrat de către domnul expert, situația juridică actuală a imobilului înscris în CF nr. x Gherla, din prisma dreptului de folosință recunoscut în favoarea unor terți, nefiind compatibilă cu o asemenea măsură. Așadar, existând un drept de folosință în favoarea unor terțe persoane, proprietari ai unor construcții, care nu sunt părți în litigiu, terenul de sub nr. top. x, în suprafață de 3.057 mp, înscris inițial în CF nr. x Gherla, nu poate fi considerat liber în sensul Legii nr. 10/2001, nici măcar în parte. Referitor la solicitarea de restituire în natură a diferenței de 424 mp aferentă nr. top x din CF nr. x Gherla, curtea a constatat că în mod corect s-a reținut de către prima instanță caracterul nefondat ale acestei pretenții. Dreptul de proprietate asupra terenului de 287 mp aferent nr. top. x, potrivit mențiunilor din CF colectivă nr. 2669 Gherla, a fost intabulat în favoarea Statului Român, însă apartamentul nr. x din costrucția existentă pe acest teren a fost înstrăinată în anul 1979, către J. și K., care și-au înscris dreptul de proprietate asupra construcției în CF, fiind constatată valabilitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat cu numiții J. și K., prin decizia civilă nr. 835/A/19.11.2014 a Tribunalului Cluj, irevocabilă prin respingerea recursurilor, prin decizia civilă nr. 546/06.11.2015 a Curții de Apel Cluj. De asemenea, s-a reținut că nu este posibilă nici restituirea în natură a terenului în suprafață de 424 mp, corespunzător nr. top x din CF nr. x Gherla, atât timp cât, potrivit art. 9-10 din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, acesta nu poate fi considerat liber. În raport cu aceste considerente, s-au constatat ca fiind fondate criticile recurenților, întrucât prima instanță a omis să constate îndreptățirea reclamanților la acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri, cu privire la terenurile în suprafață de 424 mp și 3.057 mp (înscrise în vechiul CF nr. x Gherla), ce nu pot fi restituite în natură. Astfel, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale, spațiilor verzi, precum și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii și a încheierii din 21.01.2025 au declarat recurs reclamanții, solicitând casarea lor și trimiterea cauzei, spre rejudecare, curții de apel. - Prin memoriul de recurs depus în data de 26.02.2025, reclamanții au arătat că în mod eronat a fost respinsă, prin încheierea recurată, solicitarea de recalificare a căii de atac din recurs, în apel. Au invocat, în acest sens, prevederile art. 27 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul." În mod nelegal a apreciat prima instanță că recursul este calea de atac împotriva hotărârii pronunțate. Menționează că prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (care prevăd că "decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel") au fost modificate prin Legea nr. 202/2010. De asemenea, precizează că la data promovării acțiunii, 22.09.2009, forma în vigoare a texului legal antemenționat nu prevedea recursul ca fiind o cale de atac unică, astfel că se impune aplicarea dispozițiilor dreptului comun în vigoare la data de promovării acțiunii. Menționează, în acest sens, că potrivit art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, "nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard RON inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, acțiunile posesorii, precum și cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii și în alte cazuri prevăzute de lege." Având în vedere că valoarea imobilelor depășește suma de 200.000 RON, din interpretarea per a contrario a acestui text de lege, rezultă că prezenta cauză este supusă atât căii de atac a apelului, cât și recursului. Arată, totodată, și că cererea introductivă de instanță are și caracterele unei acțiuni întemeiate pe dreptul comun, în anulare, rectificare de carte funciară și revendicare, cât și caracterul unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. În aceste condiții, raportat la faptul că împotriva sentinței calea de atac era apelul, consideră că soluționarea cauzei s-a realizat într-o compunere nelegală a instanței. - Prin completarea motivelor de recurs din 11.06.2025, reclamanții au indicat, suplimentar celor arătate prin memoriul de recurs, că decizia atacată a fost pronunțată și cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1), art. 9, art. 10, art. 23, art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938, art. 34 din Legea nr. 7/1996 în forma în vigoare la data înregistrării acțiunii, dată fiind soluția de menținere a restului dispozițiilor din sentința tribunalului, prin care a fost respinsă acțiunea acestora. Relevând cadrul factual, menționează că atât curtea de apel, cât și prima instanță au apreciat în mod eronat că obiectul acțiunii ar viza doar terenurile, nu și construcțiile aflate pe acestea. Arată că au invocat preluarea fără titlu valabil a imobilelor în litigiu, însă Curtea de Apel Cluj, în mod eronat, a apreciat "ca fiind lipsită de fundament critica din recurs privind pretinsa omisiune a instanței de fond de a cerceta modalitatea în care au fost preluate imobilele de către Statul Român". Nici prima instanță și nici curtea de apel nu au analizat și nu au înțeles utilitatea de a cerceta modul de preluare a imobilelor, mod de preluare fără titlu valabil în cazul în speță, deși acest aspect trebuia lămurit, întrucât imobilele sub aspectul preluării erau supuse incidenței art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care prevede că: "actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință." Precizează că au probat preluarea fără titlu valabil a imobilelor înscrise inițial în CF nr. x și CF nr. x Gherla, preluate de la persoane care nu aveau calitatea de proprietari, exceptate de la naționalizare. Pentru imobilul de pe strada x nr. 4 s-a constatat nulitatea absolută a trecerii în proprietatea Statului Român prin decizia civilă nr. 835/A/2014, pronunțată în dosarul nr. x/2010, a Tribunalului Cluj, aspect invocat și în calea de atac anterioară. În aceste condiții, raportat la preluarea fără titlu valabil a imobilelor, curtea de apel, ar fi trebuit, dând eficiență art. 45 din Legea nr. 10/2001, să concluzioneze și asupra nevalabilității actelor juridice de înstrăinare a imobilelor supuse procedurii de notificare și revendicare, în condițiile în care au fost învestite și cu o acțiune în nulitate, transmisiunea cu titlu de adjudecare și vânzare-cumpărare a unei părți din imobilele în litigiu nefiind încheiată cu bună-credință. Menționează, în acest sens, că imobilele în litigiu figurau la data vânzării pe lista imobilelor revendicate, deci nu puteau forma obiectul înstrăinării. Imobilele înstrăinate nu erau construcții noi, ci erau, în cea mai mare parte, construcțiile ale antecesorilor reclamanților, a căror destinație fusese schimbată în perioada comunismului, iar de pe altă parte, nu s-a dovedit existența unor construcții noi, pentru care să existe autorizație de construire. Curtea de apel, la fel ca prima instanță, a încălcat art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care arată că "se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile." Niciuna dintre instanțe nu a analizat în concret legalitatea edificării acestor construcții și caracterul lor de construcții ușoare sau demontabile pentru a aprecia asupra posibilității de restituire în natură către reclamanți a imobilelor în litigiu. În privința cererilor de rectificare carte funciară privind încheierile de carte funciară nr. x/07.01.2008 și nr. y/05.06.2009 și a nulității titlurilor de dobândire a terților, menționează că au arătat că hotărârile judecătorești invocate de instanță (sentința civilă nr. 1860/2008, prin care s-a admis acțiunea în prestație tabulară a pârâtului E., și sentința civilă nr. 332/2007 a Judecătoriei Gherla, prin care s-au efectuat și operațiuni de comasare și dezmembrare imobile) le sunt inopozabile, nefiind parte în dosarele în care s-au pronunțat acestea. Ca urmare, curtea de apel trebuia să facă în cauză aplicarea dispozițiilor art. 34 pct. 1 și 3 din Decretul-lege nr. 115/1938, coroborat cu art. 34 din Legea nr. 7/1996. În ceea ce privește apartamentul II al Q., cu nr. top. x și apartamentul familiei L., cu nr. top. x, cu privire la care s-a constatat valabilitatea transmisiunii cu titlu de vânzare-cumpărare de la Statul Român, arată că instanța a apreciat în mod eronat că nu s-ar fi solicitat despăgubiri, interpretând eronat termenul de imobil ca fiind echivalent cu termenul de teren, deși cele două noțiuni sunt distincte (noțiunea de imobil cuprinzând atât terenul, cât și construcțiile). Având în vedere interpretarea greșită a acestei noțiuni, instanța a omis să se pronunțe cu privire la îndreptățirea reclamanților la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cele două apartamente sus-menționate. Arată că au solicitat restituirea în natură și a construcțiilor existente pe teren, respectiv că pentru apartamentele cu nr. cad. x, aflate în proprietatea terților N., O., P., sunt îndreptățiți la despăgubiri. Precizează că sunt îndreptățiți la despăgubiri și pentru apartamentul II al Q., cu nr. top. x și pentru apartamentul familiei L., cu nr. top. x. Contrar celor reținute de instanță, arată că au criticat soluția primei instanțe și sub aspectul nesoluționării acțiunii cu privire la aceste nr. top. și cu privire la faptul că nu s-a luat în considerare și nu a fost analizată notificarea reclamantei A. pentru imobilele cu nr. top. x. În cazul în care instanța ar fi apreciat că nu se poate pronunța încă asupra acestei solicitări, soluția corectă ar fi fost aceea de respingere a acțiunii ca prematur introdusă, iar nu aceea de respingere ca neîntemeiată. Pe de altă parte, instanța trebuia să se pronunțe în sensul soluționării acțiunii pentru aceste imobile, cu atât mai mult cu cât termenul pentru soluționarea notificărilor fusese depășit, iar instanța avea la dispoziție toate actele care demonstrau calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituire.

Apărări formulate în cauză Intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă AVAS) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Reluând, în aceeași formă, apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă în fața Curții de Apel Cluj cu privire la fondul cauzei, intimata a arătat că își menține apărarea privind inadmisibilității acțiunii, deoarece nu a fost finalizată procedura administrativă obligatorie în temeiul art. 23, art. 25 și art. 29 din Legea nr. 10/2001. Expunând cadrul factual, intimata a învederat că sunt înregistrate mai multe notificări ale reclamanților din prezenta cauză care se află în curs de soluționare și necesită completarea dosarelor administrative de către reclamanți cu toate actele doveditoare în condițiile Legii nr. 10/2001. Intimata a arătat că își menține excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în ceea ce privește restituirea în natură a imobilelor revendicate. În mod corect și legal, tribunalul a reținut că este cu atât mai puțin posibilă retrocedarea întregului teren înscris în CF nr. x Gherla, în limita suprafeței nerestituite reclamanților, din moment ce, în prezent, imobilul înglobează parcele cu alte numere topografice, din alte cărți funciare, care nu formează obiectul cauzei. La rândul lor, recurenții-reclamanți au depus, în data de 17 septembrie 2025, note scrise, la care au anexat grile ale Camerei Notarilor Publici, prin care au evocat valoarea totală a obiectului cererii la data înregistrării acțiunii ca fiind în cuantum de 1.625.302 RON, sens în care au precizat, reluând susținerile din memoriul de recurs, că, potrivit art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, în cauză poate fi exercitată atât calea de atac a apelului, cât și cea a recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Prealabil, reținând că prin încheierea din 20 iunie 2023 (irevocabilă prin nerecurare) a primei instanțe s-a dispus calificarea ca apărări de fond a excepției inadmisibilității acțiunii și a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei-pârâte Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, reiterate ca atare prin întâmpinarea formulată în prezenta cale extraordinară de atac, iar cum intimata-pârâtă nu a atacat nici sentința tribunalului, se constată că, deși subordonate soluției asupra admisibilității prezentei căi de atac, ele nici nu mai pot fi deduse, spre examinare, în această etapă procesuală. Analizând, în continuare, recursul formulat împotriva încheierii din 21 ianuarie 2025 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, se constată caracterul nefondat al acestuia, pentru considerentele ce urmează a fi expuse: În speță, obiectul cauzei, astfel cum a fost trasat de reclamanți prin cererea introductivă de instanță înregistrată în 22 septembrie 2009, este reprezentat de contestația formulată împotriva dispoziției nr. 1119 din 5 august 2009 emise de Primarul Municipiului Gherla, prin care s-a solicitat constatarea nulității parțiale a acesteia, în sensul de a se dispune și restituirea în natură a celorlalte imobile obiect al notificării formulate în acord cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 (identificate cu nr. top. x, în suprafață de 287 mp, nr. top. x, în suprafață de 139 mp, nr. top. x, în suprafață de 3.060 mp, comasat și transcris în CF nr. x Gherla, nr. top. x, în suprafață de 86,4 mp, nr. top. x în suprafață de 900 mp, nr. top. x în suprafață de 306 mp, nr. x în suprafață de 3.276 mp). În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat, în esență, că au calitatea de moștenitori ai proprietarilor tabulari de la care s-au preluat de către Statul Român, fără titlu, imobilele care au fost înscrise în CF nr. x și nr. 286 Gherla, fiind emisă doar cu privire la o parte dintre acestea dispoziția de restituire atacată, deși erau singurele persoane îndreptățite a li se restitui respectivele imobile, fiind invocate, în acest sens, prevederile art. 2-4, art. 6-7, art. 9, art. 11, art. 20, art. 46 din Legea nr. 10/2001. Acest temei al judecății a fost menținut, astfel că inclusiv prin precizarea de acțiune (depusă la termenul de judecată din data de 16 februarie 2010 din fața primei instanțe), prin care reclamanții au solicitat, cu caracter accesoriu petitului principal, și rectificarea situației de carte funciară prin anularea încheierilor de intabulare nr. x din 7 ianuarie 2008 și nr. 4459 din 5 iunie 2009 emise de BCPI Gherla, cu consecința restabilirii situației de carte funciară anterioară acestora, precum și constatarea nulității absolute a actului de adjudecare nr. 9368 (9367) din 16 septembrie 2005, încheiat cu privire la unul dintre aceste imobile, părțile reclamante au păstrat același fundament în drept al cererii inițiale. Împrejurarea că limitele învestirii instanței de judecată se circumscriu unei acțiuni subsumate prevederilor Legii nr. 10/2001, iar nu unei acțiuni în drept comun, rezultă și din faptul că prin însăși cererea precizatoare, reclamanții au menționat expres că solicită restabilirea situației anterioare de carte funciară motivat de faptul că, "prin încălcarea flagrantă a Legii nr. 10/2001, s-au pus în vânzare, la licitație, o parte din imobilele solicitate." Reiese, așadar, că, față de arhitectura juridică a demersului judiciar al reclamanților, astfel cum a fost configurată aceasta atât în raport cu obiectul pretențiilor deduse judecății (privitoare la nelegalitatea dispoziției Primarului Municipiului Gherla), dar mai ales al cauzei sale, relativ la restituirea, în natură, a restului imobilelor notificate, în concordanță cu temeiul de drept recunoscut de legea specială în acest sens (indicat expres de reclamanți, conform celor arătate), solicitarea de "restabilire a situației de carte funciară" (prin invocarea inopozabilității/nulității actelor juridice încheiate cu privire la respectivele imobile) nu face altceva decât să sprijine capătul principal de cerere, față de care se află într-o relație de dependență, asigurând eficacitatea intabulării dreptului afirmat de recurenți în eventualitatea admiterii acestuia. De altfel, invocând, inadecvat procedural și cu ignorarea limitelor cadrului obiectiv al demersului judiciar (astfel cum a fost prefigurat, fără echivoc, încă din fața primei instanțe, conform celor expuse anterior), că "cererea introductivă de instanță are și caracterele unei acțiuni întemeiate pe dreptul comun, în revendicare, cât și caracterul unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001", recurenții omit, pe de o parte, că au dedus judecății o pricină în legătură cu imobile de care au fost deposedați, în fapt, abuziv autorii lor, în perioada de referință a acestei legi reparatorii, indicând, în mod expres, drept temei al acțiunii prevederile Legii nr. 10/2001, iar, pe de altă parte, că cele două ipoteze indicate sunt unele necomplementare. Tocmai de aceea, în verificarea temeiniciei pretențiilor formulate, curtea de apel, ținând cont că litigiul este unul circumscris Legii nr. 10/2001, prin prisma obiectului principal, constând în solicitarea de anulare (parțială) a unei dispoziții de restituire în natură, de a cărui soluționare depindeau, în mod efectiv, și petitele accesorii formulate pe calea cererii precizatoare, s-a raportat la cadrul stabilit prin acest act normativ atunci când a constatat dreptul reclamanților la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent cu privire la unele dintre terenurile care au făcut obiectul notificărilor formulate în temeiul acestei legi. Astfel, reclamanții din prezenta cauză nu se pot prevala de normele de drept comun în materie pentru a obține un atare rezultat și a beneficia, inadecvat procedural, de un alt regim juridic din perspectiva căilor de atac ce pot fi exercitate în cauză. Față de toate cele arătate mai sus, reiese că acțiunea promovată în litigiul pendinte (astfel cum a fost aceasta precizată ulterior), este, în planul naturii sale juridice, una subsumabilă dispozițiilor Legii nr. 10/2001, fiind, astfel, vorba despre o acțiune cu caracter particular, supusă unor reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun, atât în privința competenței instanțelor, cât și a căilor de atac ce pot fi declarate în cauză. Prin urmare, grefat fiind pe regulile stabilite în legea reparatorie specială, obiectul verificării jurisdicționale nu se poate circumscrie decât acestor limite, conform regulii înscrise la art. 129 alin. (6) C. proc. civ. de la 1865, potrivit căreia, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. În acest context, se reține că Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată acțiunea, prevede, la art. 26 alin. (3) (astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor), că "hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel." Se constată, deci, că, prin dispozițiile art. XII din Legea nr. 202/2010, legiuitorul a suprimat calea de atac a apelului, în situația exercitării contestației împotriva actului emis de unitatea deținătoare, hotărârile de primă instanță rămânând supuse doar recursului. Tot astfel, normele cu caracter tranzitoriu ale art. XXVI din Legea nr. 202/2010 au prevăzut expres că "dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege (…) se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi." Or, Legea nr. 202/2010 a intrat în vigoare la 25 noiembrie 2010, astfel că sentința nr. 316 din 9 mai 2024, prin care Tribunalul Cluj, secția civilă a soluționat în fond cauza, a fost pronunțată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010. De altfel, aceste prevederi au făcut obiectul controlului de constituționalitate, statuându-se, în mod expres, prin Decizia nr. 1035 din 29 noiembrie 2012 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 41 din 18 ianuarie 2013) și prin Decizia nr. 9 din 7 ianuarie 2013 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 110 din 25 februarie 2013) ale Curții Constituționale, conformitatea cu legea fundamentală a dispoziției legale criticate. În acest sens, s-a reținut, de către instanța de contencios constituțional, că stabilirea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță este de competența exclusivă a legiuitorului, care, ținând cont de specificul obiectului fiecărei categorii de litigii, poate reglementa norme procedurale derogatorii de la regulile generale stabilite prin C. proc. civ., accesul liber la justiție neînsemnând obligativitatea asigurării accesului la toate gradele de jurisdicție pentru toate categoriile de cauze sau litigii, Curtea observând, totodată, că este vorba despre recursul devolutiv, ce va fi judecat potrivit dispozițiilor art. 299 și următoarele din C. proc. civ.. Totodată, principiul liberului acces la justiție trebuie corelat cu cel al egalității în drepturi, astfel încât acordarea accesului liber la justiție să țină cont de realitățile sociale inevitabil diferite. Astfel, prin Decizia nr. 60 din 14 octombrie 1993, Curtea a statuat că regula înscrisă în art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiție, are ca semnificație faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social. Dar el poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac, deoarece competența și procedura sunt stabilite de lege (par. 2-3 din Decizia Curții Constituționale nr. 1035/2012). Deopotrivă, în jurisprudența sa, instanța de contencios constituțional a statuat și că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea și că unor situații diferite, justificate obiectiv și rațional, trebuie să le corespundă un tratament juridic diferit, astfel cum reiese din Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000. Astfel fiind, se constată că împotriva sentinței nr. 316 din 9 mai 2024 a Tribunalului Cluj, secția civilă, reclamanții puteau formula numai calea de atac a recursului, pe care, de altfel, au și exercitat-o, aceasta fiind soluționată prin decizia nr. 34/R/2025 din 11 februarie 2025 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. În atare condiții, rezultă că decizia nr. 34/R/2025 din 11 februarie 2025 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă este o hotărâre irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. de la 1865, nesusceptibilă de recurs. Drept urmare, se reține că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, legiuitorul a impus în sarcina părților obligația îndeplinirii actelor de procedură în condițiile stabilite de lege. Revine, așadar, persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac. Ca atare, în raport cu dispozițiile legale care reglementează normele procesuale aplicabile în cauză, decizia atacată nu este supusă recursului, fiind pronunțată, la rândul său, în soluționarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii primei instanțe, conform celor arătate în precedent. Pentru considerentele expuse, reținând caracterul nefondat al criticilor îndreptate împotriva încheierii din 21 ianuarie 2025, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul reclamanților împotriva deciziei nr. 34/R/2025 din 11 februarie 2025 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.