ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1076/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 41A din 28 februarie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis apelul incident declarat de pârâtele SC A. SA, SC B. SA, SC C. SA, SC D. SA și SC E. SA împotriva Încheierii din 17 noiembrie 2016 și a Sentinței civile nr. 224 din 7 iunie 2017 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosar nr. x/2014, pe care le-a schimbat în parte, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca cu privire la petitele 1 și 2 din cererea principală precizată și, în consecință, a respins petitele 1 și 2 din această cerere, ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă. A menținut restul dispozițiilor din Încheierea civilă din 17 noiembrie 2016 și din Sentința civilă nr. 224/07 iunie 2017 ale Tribunalului Cluj.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca împotriva încheierii civile din 18 mai 2017, a încheierii civile din 17 noiembrie 2016 și a Sentinței civile nr. 224 din 7 iunie 2017, toate pronunțate de Tribunalul Cluj în Dosar civil nr. x/2014

A obligat pe reclamanții Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca să plătească apelanților din apelul incident, cheltuieli de judecată în apel, după cum urmează:

- suma de 55 RON, în favoarea SC A. SA;

- suma de 2.172,11 RON, în favoarea SC B. SA;

- suma de 12.785,33 RON, în favoarea SC C. SA;

- suma de 5.867,20 RON, în favoarea SC D. SA;

- suma de 3.495,35 RON, în favoarea SC E. SA

În motivare, curtea de apel a reținut că apelul reclamanților vizează și încheierea de ședință din data de 18 mai 2017, prin care a fost amânată pronunțarea soluției pentru data de 31 mai 2017. Încheierea de ședință poate fi atacată numai odată cu fondul, apelul exercitat împotriva hotărârii socotindu-se exercitat și împotriva lor. Prin urmare, pronunțându-se asupra apelului instanța se va pronunța implicit și asupra încheierii din data de 18 mai 2017.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei SC A. SA, instanța a reținut că este nefondată critica reclamanților în sensul că SC A. SA nu este proprietarul terenului în litigiu și, prin urmare, nu are calitate procesuală activă pentru exercitarea acțiunii în revendicare.

Imobilul în litigiu, înainte de dezmembrarea lui prin actul de transmitere a activelor imobiliare din data de 6 martie 2015, către societățile rezultate în urma divizării ei, act autentificat sub nr. 342 din 6 martie 2015, a fost proprietatea pârâtei SC A. SA.

Cererea reconvențională având ca obiect obligarea reclamanților și a pârâtei Compania de Apă Someș SA și F. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele situate în Cluj-Napoca, str. x (Oașului) nr. 127 a fost înregistrată la data de 23 februarie 2015.

Prin urmare, la acea dată, pârâta era proprietar exclusiv al imobilului în litigiu.

Ulterior, la data de 6 martie 2015, imobilul a fost dezmembrat și transcris parțial, o parte din imobil rămânând în continuare în proprietatea SC A. SA, către societățile rezultate în urma divizării.

Acțiunea în revendicare, așa cum este reglementată de art. 563 alin. (1) C. civ. este acțiunea aflată la îndemâna proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar sau împotriva oricărui terț care deține bunul respectiv, ca atare pârâta SC A. SA, în calitate de proprietar era îndreptățită la data formulării cererii reconvenționale să revendice terenul în litigiu de la orice persoană care îl deține fără drept.

Pentru aceste motive, soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a pârâtei SC A. SA, este legală.

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, curtea a reținut că această excepție a fost întemeiată pe faptul că pârâta nu era proprietara imobilelor în litigiu la data formulării cererii.

Având în vedere că aceste motive au fost analizate de Curte atunci când a analizat excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei, nu vor mai fi reluate.

Cu privire la fondul cauzei, s-au reținut următoarele:

Reclamanții critică faptul că instanța le-a respins acțiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că prin reținerea instanței constând în aceea că o acțiune în constatare este inadmisibilă, în condițiile în care aveau posibilitatea să formuleze o acțiune în revendicare urmată de desființarea titlurilor pârâtelor și rectificarea înscrierilor de CF, li s-ar fi încălcat accesul la justiție.

Din sentința atacată rezultă că acțiunea reclamanților a fost respinsă în întregime ca inadmisibilă, cu motivarea că aveau posibilitatea să formuleze o acțiune în revendicare, precum și o acțiune în desființarea titlurilor de care se prevalează pârâtele, urmate de cereri în rectificarea înscrierilor de carte funciară, însă atâta timp cât dreptul de proprietate al pârâtelor nu a fost contestat, apărările reclamanților reconvenționali nu pot fi luate în considerare.

Pronunțându-se în această modalitate, rezultă că instanța de fond a considerat că reclamanții și-au justificat calitatea procesuală activă pentru toate capetele acțiunii.

Prin primul capăt de acțiune, reclamanții au solicitat să se constate că în temeiul Legii nr. 119/1948 imobilul identificat în str. x a trecut în proprietatea Statului Român în administrarea Ministerului Industriilor Bunurilor de Consum, iar prin capătul doi de acțiune reclamanții au solicitat să se constate că în baza art. 8 din HCM nr. 8/1960 și a proceselor-verbale încheiate la data de 16 februarie 1968 și 3 decembrie 1963, între Sfatul Popular al orașului Cluj-Napoca prin G. și Întreprinderea de Stat Fabrica de Porțelan Cluj s-a trecut în administrarea Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca imobilul situat în str. x, titularul dreptului de proprietate rămânând Statul Român, acest titlu având întâietate față de titlul pârâtei.

Din conținutul art. 35 C. proc. civ., instanța reține că reclamanții solicită instanței numai să constate existența unui drept al său, respectiv au solicitat să se constate un drept subiectiv în favoarea unui terț, Statul Român.

Respingând în întregime acțiunea ca inadmisibilă, instanța de fond a recunoscut reclamanților calitatea procesuală activă și cu privire la primele două capetele de acțiune.

Curtea apreciază că, sub acest aspect, hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat. Reclamantul fiind cel care pornește acțiunea trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și pe cea pasivă, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea. După ce a fost sesizată, instanța este obligată, în baza art. 248 C. proc. civ. să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și pasivă.

În speță, calitatea procesuală activă cerută pentru exercitarea acțiunii în constatarea dreptului de proprietate, trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului de proprietate. Reclamanții nu au solicitat să se constate un drept de proprietate în favoarea lor, ci în favoarea unui terț, respectiv a Statului Român.

Față de cele reținute, curtea a apreciat că reclamanții nu justifică calitate procesuală activă în raport de cererile formulate la pct. 1 și 2 al cererii de chemare în judecată.

Reclamanții au arătat prin declarația de apel că, în speța dedusă judecății, se impune clarificarea situației tabulare a imobilului și au susținut că pârâta SC A. SA a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare active ce constau în teren și construcții edificate în CF nr. x Cluj-Napoca, precum și mijloace fixe.

Din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că imobilul în litigiu apare înscris în CF x sub A24, nr. top. x doar din anul 2009 la cererea lor, astfel că nu era posibilă transmiterea lui de către societatea H. SA către pârâtă, acest bun fiind luat de către Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x cuprinde suprafața de teren de 64.376,07 m fără imobilul de sub A+24, în suprafață de 2 iug și 1522 stjp, astfel că, titularul dreptului de proprietate asupra acestui imobil era Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

Curtea nu a primit critica apelanților, întrucât au fost pronunțate Sentințele civile nr. 15942 din 29 noiembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/2010 și nr. 7963 din 27 mai 2009, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/2009, devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 265/R din 29 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj.

Apelanții au mai invocat, de asemenea pentru prima dată în apel faptul că lipsa intabulării în CF a dreptului lor de proprietate nu impietează asupra existenței dreptului în patrimoniul lor, el dobândind un drept de proprietate extratabular.

De altfel, curtea de apel a constatat că în cererea de chemare în judecată formulată în fața instanței de fond nu sunt înserate astfel de cereri, reclamanții solicitând doar să se constate că titularul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu este Statul Român, ceea ce, raportat la art. 41 C. proc. civ. și art. 478 pct. 3 C. proc. civ., reprezintă o cerere nouă față de obiectul cererii de chemare în judecată.

Cu privire la motivul din apelul reclamanților privind respingerea excepției decăderii pârâților reconvenționali, curtea a avut în vedere că precizarea cererii reconvenționale s-a realizat prin înscrisul depus la data de 3 martie 2017, cu respectarea termenului legal, prevăzut de art. 204 C. proc. civ.

În cuprinsul acestei cererii, reclamanții au invocat cele reținute prin expertiza tehnică efectuată în cauză, prin care s-au identificat încă 10 construcții neînscrise în CF, față de care și-au precizat cererea reconvențională.

În mod legal s-a constatat că cererea pârâtelor din data de 3 martie 2017 nu reprezintă o modificare a cererii reconvenționale așa cum eronat susțin apelanții, ci o cerere de întregire a cererii reconvenționale în sensul identificării imobilelor enunțate generic în cererea reconvențională inițială sau o cerere precizatoare cum legal a apreciat instanța de fond.

Apelanții au solicitat să se constate, prin petitele 4, 5, 6, 7, 8 și 9, că actele în temeiul cărora s-au efectuat înscrierile în CF în favoarea pârâtelor nu au fost valabile și nu le sunt opozabile, iar titlu acestora are întâietate și prevalență.

Această critică nu poate fi primită pentru că aceste cereri au un caracter accesoriu față de primele motive din cererea de chemare în judecată, motive în legătură cu care instanța de apel a reținut că reclamanții nu au calitate procesuală activă, astfel că, acestea sunt inadmisibile așa cum legal a reținut instanța de fond.

Cu privire la critica privind constatarea nulității absolute a înscrierilor de CF aprecierea instanței de fond constând în aceea că cererea este inadmisibilă raportat la procedura specială prevăzută de art. 31 din Legea nr. 7/1996, este legală.

Instanța de apel a respins și critica reclamanților privind obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată în fața instanței de fond, prin raportare la art. 453 C. proc. civ. și la împrejurarea că au pierdut procesul.

Sub aspectul susținerii conform căreia cheltuielile de judecată la care au fost obligați, nu sunt justificate, în raport de amplitudinea și complexitatea activității depuse de avocat că sub aspectul faptului că nu se află în culpă procesuală, curtea a reținut următoarele:

Pentru a-și valorifica și apăra dreptul de proprietate, pârâții au fost nevoiți să promoveze cerere reconvențională în raport de pretențiile reclamanților. Culpa procesuală a reclamanților rezidă tocmai în promovarea cererii de chemare în judecată prin care au contestat dreptul de proprietate al pârâtelor, cerere pe care au pierdut-o în întregime.

Instanța a avut în vedere prevederile art. 453 alin. (1) și (2) C. proc. civ., art. 451 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și a constatat că pârâtelor li se cuvin în întregime cheltuielile de judecată ocazionate cu judecarea în fond a cauzei, că nu se impune reducerea cuantumului onorariului avocațial, sumele acordate cu acest titlu sunt proporționale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse de avocat.

Împotriva acestei decizii, reclamanții Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca au formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.

Cererea de recurs a fost motivată, reclamanții invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Reclamanții au apreciat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, că judecătorii cauzei au reținut exclusiv susținerile pârâților în motivarea deciziei, ceea ce echivalează cu nesoluționarea fondului.

Au susținut că este greșită reținerea instanței de apel, în sensul că SC A. SA este proprietara terenului în litigiu și, ca urmare, ar avea calitate procesuală activă în exercitarea acțiunii în revendicare, întrucât aceasta nu are calitatea de proprietar tabular al imobilelor în litigiu, așa cum au fost dezmembrate.

Cu privire la situația de fapt reținută, reclamanții au învederat instanței că în certificatul de atestare al dreptului de proprietate seria x nr. x emis în favoarea SC H. SA a fost înscrisă suprafața de teren de 64.376,07 mp, dar fără imobilul de sub A+24, în suprafață de 2 Jugere și 1522 stânjeni.

În raport de acest înscris, reclamanții susțin că la data preluării patrimoniului SC H. SA de către pârâta SC A. SA, titularul dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF x Cluj era Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca. Ca urmare, nici pârâta SC A. SA nu ar fi putut transmite, prin divizare, către SC B., SC C., SC D. și SC E. mai mult decât deținea.

Au făcut referire și la împrejurarea că înscrierea dreptului de proprietate în CF a SC A. SA asupra imobilului mai sus menționat s-a făcut fără cauză legitimă, iar adevăratul titular, Statul Român, a fost păgubit.

Reclamanții au mai arătat și că au drept de administrare asupra imobilului în litigiu, potrivit HCM nr. 8/1960, prin care imobilul a trecut în administrarea Sfatului Popular Orășenesc Cluj-Napoca.

O altă critică a reclamanților se referă la împrejurarea că instanța de apel nu a făcut nicio referire la contractele de închiriere ale imobilului în litigiu.

Din probele depuse la dosar rezultă că dreptul de proprietate privată al Statului Român s-a obținut în baza Legii de naționalizare a întreprinderilor nr. 119/1948 și a trecut în administrarea G. în data de 3 decembrie 1963 și ulterior a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, ceea ce înseamnă că respectivele contracte de închiriere în vigoare sunt legale, nefiind necesar acordul reclamantei reconvenționale cu privire la darea imobilului în locațiune, pentru că nu este proprietar al imobilului.

Cu privire la cheltuielile de judecată, reclamanții au solicitat respingerea lor, iar cu privire la eventuala culpă, au invocat prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 492 din 8 iunie 2006, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă și repartizat completului C5 la data de 29 mai 2018.

La data de 17 aprilie 2019 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost comunicat părților prin rezoluția din data de 18 aprilie 2019.

Recurenții reclamanți au depus punct de vedere la raport, prin care au arătat motivele invocate prin recurs pot fi circumscrie pct. 6 și8 ale art. 488 C. proc. civ.

Intimații pârâți SC A. SA, SC B. SA, SC C. SA, SC D. SA și SC E. SA au depus punct de vedere la raport, arătând că sunt de acord cu concluziile acestuia.

Analizând excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs. Motivele de recurs sunt prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., iar articolul 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică.

Se reține că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenții reclamanți Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca au formulat critici referitoare la situația de fapt și, respectiv, asupra modului de întocmire a probelor.

Aceste susțineri vizează administrarea și interpretarea probelor de către instanța de apel.

Or, motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată în apel, ci exprimarea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală.

Pentru a conduce la modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția esențială a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o argumentare a criticii în drept și în fapt.

Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a criticilor care, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de lege sunt de natură a determina nelegalitatea hotărârii.

Or, interpretarea dată de instanță probelor administrate în cauză constituie o chestiune de fapt, care nu se circumscrie niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.,

În prezenta cauză, recurenții reclamanți nu s-au conformat exigențelor cerute de textele de lege mai sus citate, întrucât prin memoriul de recurs nu s-au formulat critici care să facă posibilă încadrarea lor în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., ci numai critici care vizează chestiuni de fapt.

Față de cele expuse, Înalta Curte, urmează să anuleze recursul formulat de reclamanții Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanții Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca împotriva Deciziei 41/A din 28 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 mai 2019.

Procesat de GGC - LM