ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1742/2018

Asupra cauzei de față, văzând și dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată la 27.04.2017, pe rolul Tribunalului Gorj, revizuenta A. în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate Gorj, a solicitat anularea Deciziei nr. 590 din 30.03.2017, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosar nr. x/317/2016, susținând că pentru aceeași cauză, între aceleași părți, și cu același obiect a mai fost pronunțată sentința civilă nr. 3393 din 17.11.2015, în Dosarul nr. x/317/2015, de Judecătoria Târgu Cărbunești, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 528 din 31.03.2016 a Tribunalului Gorj, secția I civilă.

În susținerea cererii de revizuire s-au invocat dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 956 din 30 mai 2017, Tribunalul Gorj, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Prin Decizia nr. 1649 din 27.06.2017, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins cererea de revizuire, reținând că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, revizuenta A.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 4 septembrie 2017, sub nr. x/54/2017, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului C12 filtru.

Criticile aduse hotărârii de către recurenta revizuentă vizează, în esență, modalitatea de soluționare a cererii de revizuire, din perspectiva faptului că, în mod greșit, curtea de apel a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât litigiile în care au fost pronunțate hotărârile pretins contradictorii, au același obiect, respectiv:

"programul pentru cumpărarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor pentru pensionari cu venituri realizate din pensii până la 700 RON/lună", pe anul 2005, că nu vizează sume aparținând unor luni diferite, cum greșit a reținut instanța de apel.

Recurenta-revizuentă a susținut nelegalitatea deciziei recurate și prin prisma faptului că instanța de revizuire a nesocotit conținutul adeverinței eliberate de Serviciul Fiscal Orășenesc Târgu Cărbunești din care rezultă că în anul 2013 figura în evidențele fiscale cu suma de 5 RON, reprezentând venituri din dividende la SIF Muntenia, iar nu cu suma de 101 RON, cum anterior fusese înregistrată într-un centralizator al acestei instituții.

În drept, recurenta-revizuentă a invocat dispozițiile art. 483 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, revizuenta a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților și acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 150 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, precum și suma de 500 RON, reprezentând onorariul de avocat.

Prin rezoluția din 6 septembrie 2017, Completul nr. 12 filtru a dispus comunicarea cererii de recurs intimatei Casa de Asigurări de Sănătate Gorj, cu mențiunea că are obligația de a formula întâmpinare în termen de 30 de zile de la comunicare, potrivit prevederilor art. 17 alin. (3) coroborat cu cele ale art. 15 alin. (3) din Legea nr. 2/2013.

De asemenea, a dispus înștiințarea recurentei-revizuente cu privire la obligația de a face dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru, în cuantum de 50 RON pentru soluționarea recursului, în termen de 10 zile de la comunicare, sub sancțiunea anulării cererii de recurs.

La 14 septembrie 2017, recurenta-revizuentă a depus dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru.

Prin întâmpinarea formulată la 27 septembrie 2017, intimata Casa de Asigurări de Sănătate Gorj, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin Rezoluția din 9 septembrie 2017, Completul nr. 12 filtru a dispus comunicarea întâmpinării formulate de intimata Casa de Asigurări de Sănătate Gorj către recurenta-revizuentă cu motivarea că are obligația de a depune răspuns la întâmpinare în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării, conform dispozițiilor art. 17 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 15 alin. (4) din Legea nr. 2//2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010, privind C. proc. civ.

Conform procesului-verbal de înmânare aflat la fila 33 din dosarul de recurs, întâmpinarea a fost comunicată recurentei-revizuente la data de 29.06.2017.

La 4 decembrie 2017, recurenta-revizuentă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a susținut că în cauză operează autoritatea de lucru judecat, fiind îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, iar litigiile în care au fost pronunțate hotărârile pretins contradictorii vizează aceleași pretenții.

Prin rezoluția din 20 noiembrie 2017, Completul 12 filtru a dispus întocmirea de către magistratul asistent, a raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluția din 19 decembrie 2017, s-a dispus comunicarea raportului către părți, în vederea formulării în scris în termen de 10 zile de la comunicare, a unor puncte de vedere.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de recurenta-revizuentă A. a fost comunicat părților la data de 17 ianuarie 2017, conform dovezilor de comunicare aflate la filele 48 și 50 din dosar.

Părțile nu și-au exprimat poziția procesuală prin formularea, în scris, a unui punct de vedere la raport, iar termenul procedural acordat în acest sens, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ., s-a împlinit la 29 ianuarie 2018.

Prin rezoluția din 8 februarie 2018, Completul de filtru nr. 12 a stabilit termen la 16 martie 2018, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.

Astfel, prin încheierea din ședința din Camera de consiliu din 16 martie 2018 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva Deciziei civile nr. 1649 din 27 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, fixându-se termen pentru soluționarea recursului la data de 11 mai 2018, în ședință publică, cu citarea părților. Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea desființării unei hotărâri judecătorești definitive, care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt descoperite după pronunțarea acesteia.

Cum retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte asupra stabilității raporturilor juridice civile, legea reglementează această cale de atac numai în anumite cazuri, strict determinate. Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat și presupune îndeplinirea mai multor condiții cumulative: să existe hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente - părți, obiect și cauză, hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat. Așadar, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul juridic în respectarea puterii lucrului judecat, în situația în care instanțele au dat soluții contrare, a căror executare este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității de lucru judecat. Din această perspectivă trebuie menționat că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri. Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Or, potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

Prin urmare, scopul urmărit prin reglementarea autorității de lucru judecat, acela de a evita contradicțiile între dispozitivele hotărârilor, dar și între considerentele acestora se realizează prin intermediul celor două funcțiuni diferite ale lucrului judecat, care dau expresie celor două reguli fundamentale potrivit cărora o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) și că o constatare judecătorească, în sensul de soluție dată raporturilor deduse judecății, nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, întrucât ea este prezumată ca fiind expresia adevărului judiciar (res iudicata pro veritate accipitur).

Efectul negativ al lucrului judecat este de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părților, aceeași cauză și același obiect al cererii de chemare în judecată.

Astfel, identitatea de obiect presupune reclamarea aceluiași beneficiu juridic cu cel dedus judecății anterior, formularea aceleiași pretenții.

Ca atare, pentru a se stabili existența identității de obiect, trebuie analizat comparativ acest element al cererii de chemare în judecată cu cel a stabilit de instanță anterior.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că în speța dedusă judecății, recurenta-revizuentă invocă o pretinsă contrarietate între Decizia nr. 590 din 30.03.2017, pronunțată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. x/317/2016, și sentința civilă nr. 3393 din 17.11.2015, în Dosarul nr. x/317/2015, pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești, din perspectiva încălcării autorității de lucru judecat.

Analizând comparativ obiectul cererilor de chemare în judecată din cele două litigii, Înalta Curte reține că în litigiul finalizat prin Decizia nr. 590 din 30.03.2017 a Tribunalului Gorj, întemeiat pe dispozițiile art. 1349, art. 1357 și următ. din Noul C. civ., Casa de Asigurări de Sănătate Gorj a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 396,12 RON, reactualizată până la data plății efective, reprezentând 40 % din prețul de referință al medicamentelor prescrise de către medicul de familie și anume diferența dintre valoarea decontată de către Casa de Asigurări de Sănătate Gorj în baza "Programului pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 RON/lună" și valoarea compensată de 50%, pentru lunile ianuarie, martie, mai, septembrie și noiembrie 2013, la care avea dreptul pârâta, întrucât a realizat și alte venituri decât cele din pensie. Prin Decizia nr. 590 din 30.03.2017, Tribunalul Gorj a reținut că pârâta este pensionară, fiind înscrisă în evidențele medicului de familie B., că la data de 16.12.2011 aceasta a dat o declarație în calitate de asigurat prin care a declarat pe proprie răspundere că realizează venituri numai din pensie, în cuantum de până la 700 RON lunar, că din înscrisurile de la dosar a rezultat ca pârâta a beneficiat de medicamente compensate în procent de 90%, compensare care se acorda doar pensionarilor cu venituri din pensii până la 700 RON, în conformitate cu art. 102 alin. (4) din contractul-cadru pentru anii 2011-2012, aprobat prin H.G. nr. 1389/2010, însă pârâta în cursul anului 2013 a obținut un venit net impozabil din dividende. Astfel, s-a constatat că pârâta în calitate de asigurat trebuia să beneficieze de o compensare a medicamentelor prescrise de medicul de familie în cuantum de 50% și nu de 90%, deoarece această compensare se acordă persoanelor care obțineau venituri în cuantum de până la 700 RON doar din pensie, că pârâta nu putea beneficia de compensarea de 90% decât în condițiile în care singurele venituri ar fi fost din pensie. Or, rațiunea legii nu a vizat și cuantumul veniturilor suplimentare, care deși se ridica în cazul de față pe anul 2013 la suma de 5 RON, au caracter de venituri suplimentare și prin urmare excludeau pârâta de la aceste facilități.

Față de cele expuse, Înalta Curte constată că în litigiul soluționat de Tribunalul Gorj prin Decizia nr. 590 din 30.03.2017, pretențiile solicitate de Casa de Asigurări de Sănătate Gorj, în cuantum de 396,12 RON, vizau lunile ianuarie, martie, mai, septembrie și noiembrie 2013.

În ceea ce privește obiectul litigiului soluționat prin sentința civilă nr. 3393 din 17 noiembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești în Dosarul nr. x/317/2015, întemeiat pe dispozițiile art. 1349, art. 1357 și următ. din Noul C. civ., Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată Casa de Asigurări de Sănătate Gorj în contradictoriu cu pârâta A. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 86,03 RON pentru luna iulie 2013, reprezentând 40 % din prețul de referință al medicamentelor prescrise acesteia de către medicul de familie și anume diferența dintre valoarea decontată de către Casa de Asigurări de Sănătate Gorj în baza "Programului pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 RON/lună" și valoarea compensată de 50%, la care avea dreptul pârâta, întrucât a realizat și alte venituri decât cele din pensie.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte constată că în litigiul pendinte nu sunt îndeplinite cerințele cumulative prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care obiectul celor două litigii finalizate prin hotărârile judecătorești enunțate este diferit, pretențiile formulate de Casa de Asigurări de Sănătate Gorj nu sunt nici identice și nici nu se referă la aceeași perioadă, dat fiind faptul că cererea aferentă fiecărei luni pentru decontarea medicamentelor este analizată distinct în funcție de venitul obținut lunar.

De altfel, este de reținut că în litigiul finalizat prin Decizia nr. 590 din 30 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Gorj a fost analizat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat cu referire la sentința civilă nr. 3393/2015 a Judecătoriei Târgu Cărbunești, în condițiile în care prin această sentință s-a statuat în privința sumei de 86,03 RON aferentă unei rețete din 5 iulie 2013, care însă nu a constituit obiect al litigiului în care s-a pronunțat decizia enunțată.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel că obiectul dosarelor în care a fost pronunțată Decizia nr. 590 din 30 martie 2017, și respectiv sentința nr. 3080 din 14 noiembrie 2016 nu este același, întrucât suma solicitată de către Casa de Asigurări de Sănătate Gorj (pentru rețetele de care a beneficiat recurenta-recurentă) vizează perioade diferite respectiv lunile ianuarie, martie, mai, septembrie și noiembrie 2013, iar cealaltă luna iulie 2013, neexistând autoritate de lucru judecat câtă vreme instanțele s-au pronunțat asupra unor sume distincte aparținând unor perioade (luni) diferite, motiv pentru care Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă și legală aplicare a normelor de drept material. Cum niciuna din criticile invocate de recurenta revizuentă nu se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva Deciziei civile nr. 1649 din 27 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva Deciziei civile nr. 1649 din 27 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2018.