ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 941/2017

Decizia nr. 941/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 292/PI din 11 februarie 2015 pronunțată în Dosar nr. x/30/2012 a Tribuna/uhu Timiș s-a respins cererea principală formulată de reclamanții A. și B. împotriva pârâtei C. Timișoara; s-a respins și cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă C. Timișoara, în contradictoriu cu reclamanții-pârâți A. și B. și pârâtul D., pentru considerentele arătate în cuprinsul sentinței. Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de reclamanții A. și B. și de pârâta C. Timișoara au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia nr. 278 din 11 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Decizia a fost atacată cu recurs de reclamanții A. și B. și de pârâta C. Timișoara. Prin Decizia nr. 326 din 17 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții A. și B. și de pârâta C. Timișoara. Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire revizuenții Rotarii Virgil și B., arătând că prin decizia atacată instanța a respins în mod netemeinic și nelegal recursul acestora și indicând prevederile art. 322 pot. 2 C. proc. civ.

Prin cererea de revizuire trimisă prin fax Ia data de 31 mai 2017 și înregistrată de Înalta Curte Ia data de 6 iunie 2017 revizuenții au arătat că instanța de recurs, încălcând principiul disponibilității și depășind limitele învestirii, s-a pronunțat ultra petita, în sensul că, pe de o parte, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut (plus petita), iar pe de altă parte a acordat ceea ce nu s-a cerut, pronunțându-se asupra unui lucru nesolicitat (extrapetita); instanța s-a pronunțat minus petita, în sensul că nu s-a pronunțat asupra unuia dintre capetele de cerere formulate de revizuenți; au fost indicate prevederile art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ.

Revizuenții au învederat că recunoașterea de către Înalta Curte a calității de titular al dreptului de autor în favoarea pârâtei s-a făcut prin depășirea limitelor în care a fost învestită instanța și încălcarea flagrantă a principiului disponibilității în baza presupunerii nefondate, netemeinice și nelegale că nașterea acestor drepturi a avut loc direct în patrimoniul persoanei juridice, fapt contrazis de concluziile Curții de Apel. De asemenea, au arătat că instanța s-a pronunțat minus petita, arătând că sunt îndreptățiți să solicite ca instanța să se pronunțe favorabil asupra cererilor referitoare la recunoașterea drepturilor morale ce le revin în calitate de autori și acordarea de despăgubiri pentru daune morale, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Intimatul D. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Intimata C. Timișoara a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, întrucât este promovată împotriva unei hotărâri care nu evocă fondul. Revizuentul A. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de C. Timișoara, solicitând respingerea excepției inadmisibilității cererii de revizuire și exonerarea de la plata onorariului avocațial solicitat, în subsidiar solicitând diminuarea acestuia în raport de complexitatea cauzei. Analizând prioritar cererea de revizuire sub aspectul admisibilității acesteia, Înalta Curte constată următoarele: Dispozițiile art. 322 C. proc.

civ. care reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii prevăd că aceasta poate fi exercitată împotriva unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și împotriva unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. De asemenea, art. 322 din C. proc. civ. indică limitativ motivele pentru care se poate cere revizuirea unei hotărâri. Instanța constată că în cadrul acestui litigiu se solicită revizuirea Deciziei nr. 326 din 17 februarie 2017 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții A. și B. și de pârâta C. Timișoara. Prevederile art. 322 pct. 1 C. proc. civ. se referă la situația în care dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice și nu poate fi pus în executare deoarece, dacă s-ar executa una din dispoziții, s-ar ajunge la neexecutarea celorlalte, iar art. 322 pct. 2 C. proc.

civ. are în vedere pronunțarea instanței ultra, extra sau minus petita în raport de pretențiile deduse judecății care alcătuiesc fondul cauzei. Conform dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire, inclusiv al celei întemeiată pe pct. 1 și 2 ale art. 322 C. proc. civ., pot fi hotărârile date de instanța de recurs atunci când acestea evocă fondul, atâta timp cât aceste cauze de revizuire nu sunt incompatibile cu această cerința, potrivit doctrinei și jurisprudenței. Evocarea fondului de către Înalta Curte ca instanța de recurs, expresie a uneia dintre condițiile prealabile de admisibilitate a cererii de revizuire, presupune aplicarea dispozițiilor legale la împrejurările de fapt ce au fost pe deplin stabilite, cu consecința adoptării altei dezlegări a raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese aleasă până în acel moment.

Or, această consecință nu poate avea loc decât în urma admiterii căii de atac, nu și a respingerii acesteia, cum s-a întâmplat în cauză. În speța dedusă judecății prin hotărârea instanței de recurs supusă revizuirii, prin care au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții A. și B. (revizuenții din prezentul dosar) și de pârâta C. Timișoara, nu a fost evocat fondul pricinii. Întrucât prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte nu a dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, decizia atacată nu întrunește cerințele legale în raport de care să poată fi supusă revizuirii, deoarece, deși este dată în recurs, în cuprinsul ei nu a fost evocat fondul, împrejurare care conduce la soluția de respingere a cererii ca inadmisibilă, în conformitate cu dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc.

civ. Pe temeiul de drept sus-menționat, coroborat cu dispozițiile art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză. Față de cererea intimatei C. Timișoara referitoare Ia plata cheltuielilor de judecată, urmează a fi avute în vedere dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora instanța are dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori se constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Înalta Curte constată că onorariul de 17.850 lei pretins de intimata C. Timișoara nu se justifică față de criteriile referitoare la complexitatea pricinii și munca îndeplinită de avocat și, văzând și faptul că pricina a fost soluționată la primul termen de judecată, va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. și va obliga pe revizuenți la plata sumei 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei C. Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. împotriva Deciziei nr. 326 din data de 11 februarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/30/2012. Obligă pe revizuenții A. și B. la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata C. Timișoara, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2017.