ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 941/2017

Decizia nr. 941/2017

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 292/PI din 11 februarie 2015 pronunțată

în Dosar nr. x/30/2012 a Tribuna/uhu Timiș

s-a

respins cererea principală formulată de reclamanții A. și B.

împotriva pârâtei C. Timișoara; s-a respins și cererea

reconvențională formulată de pârâta-reclamantă C.

Timișoara, în contradictoriu cu reclamanții-pârâți A. și B.

și pârâtul D., pentru considerentele arătate în cuprinsul

sentinței.

Apelurile

declarate împotriva acestei

sentințe de reclamanții A. și B. și de pârâta C.

Timișoara au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia nr. 278 din 11

octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

I civilă.

Decizia a fost atacată cu recurs de reclamanții A.

și B. și de pârâta C. Timișoara.

Prin Decizia nr. 326 din 17 februarie 2017,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția I civilă, au fost respinse, ca nefondate,

recursurile declarate de reclamanții A. și

B. și de pârâta C. Timișoara.

Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire

revizuenții Rotarii Virgil și B.,

arătând

că prin decizia atacată instanța a respins în mod netemeinic

și nelegal recursul acestora și indicând prevederile art. 322 pot. 2

C. proc. civ.

Prin cererea de revizuire trimisă prin fax Ia data de

31 mai 2017 și înregistrată de Înalta Curte Ia data de 6 iunie 2017

revizuenții au arătat că instanța de recurs, încălcând

principiul disponibilității și depășind limitele

învestirii, s-a pronunțat ultra petita, în sensul că, pe de o parte,

instanța a acordat mai mult decât s-a cerut (plus petita), iar pe de

altă parte a acordat ceea ce nu s-a cerut, pronunțându-se asupra unui

lucru nesolicitat (extrapetita); instanța s-a pronunțat minus petita,

în sensul că nu s-a pronunțat asupra unuia dintre capetele de cerere

formulate de revizuenți; au fost indicate prevederile art. 322 pct. 1

și 2 C. proc. civ.

Revizuenții au învederat că recunoașterea

de către Înalta Curte a calității de titular al dreptului de

autor în favoarea pârâtei s-a făcut prin depășirea limitelor în

care a fost învestită instanța și încălcarea flagrantă

a principiului disponibilității în baza presupunerii nefondate, netemeinice

și nelegale că nașterea acestor drepturi a avut loc direct în

patrimoniul persoanei juridice, fapt contrazis de concluziile Curții de

Apel.

De asemenea, au arătat că instanța s-a

pronunțat minus petita, arătând că sunt

îndreptățiți să solicite ca instanța să se

pronunțe favorabil asupra cererilor referitoare la recunoașterea

drepturilor morale ce le revin în calitate de autori și acordarea de

despăgubiri pentru daune morale, astfel cum s-a solicitat prin cererea de

chemare în judecată.

Intimatul D. a depus întâmpinare prin care a invocat

excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Intimata C. Timișoara a depus întâmpinare prin care a

invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire,

întrucât este promovată împotriva unei hotărâri care nu evocă

fondul.

Revizuentul A. a formulat răspuns la întâmpinarea

depusă de C. Timișoara, solicitând respingerea excepției

inadmisibilității cererii de revizuire și exonerarea de la plata

onorariului avocațial solicitat, în subsidiar solicitând diminuarea acestuia

în raport de complexitatea cauzei.

Analizând prioritar cererea de revizuire sub aspectul

admisibilității acesteia, Înalta Curte constată

următoarele:

Dispozițiile art. 322 C. proc. civ. care

reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii prevăd

că aceasta poate fi exercitată

împotriva unei hotărâri rămase definitive în instanța de

apel sau prin neapelare, precum și împotriva unei hotărâri date de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul. De asemenea, art. 322

din C. proc. civ. indică limitativ motivele pentru care se poate cere

revizuirea unei hotărâri.

Instanța constată că în cadrul acestui litigiu

se solicită revizuirea Deciziei nr. 326 din 17 februarie 2017 prin care Înalta

Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate,

recursurile declarate de reclamanții A. și B. și de pârâta C.

Timișoara.

Prevederile art. 322 pct. 1 C. proc. civ. se referă

la situația în care dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții

potrivnice și nu poate fi pus în executare deoarece, dacă s-ar executa

una din dispoziții, s-ar ajunge la neexecutarea celorlalte, iar art. 322

pct. 2 C. proc. civ. are în vedere pronunțarea instanței ultra, extra

sau minus petita în raport de pretențiile deduse judecății care

alcătuiesc fondul cauzei.

Conform dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc.

civ., obiect al cererii de revizuire, inclusiv al celei întemeiată pe pct.

1 și 2 ale art. 322 C. proc. civ., pot fi hotărârile date de

instanța de recurs atunci când acestea evocă fondul, atâta timp cât

aceste cauze de revizuire nu sunt incompatibile cu această cerința,

potrivit doctrinei și jurisprudenței.

Evocarea fondului de către Înalta Curte ca

instanța de recurs, expresie a uneia dintre condițiile prealabile de

admisibilitate a cererii de revizuire, presupune aplicarea dispozițiilor

legale la împrejurările de fapt ce au fost pe deplin stabilite, cu

consecința adoptării altei dezlegări a raportului juridic dedus

judecății decât cea care fusese aleasă până în acel moment.

Or, această consecință nu poate avea loc decât în urma admiterii

căii de atac, nu și a respingerii acesteia, cum s-a întâmplat în

cauză.

În speța dedusă judecății prin

hotărârea instanței de recurs supusă revizuirii, prin care au

fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții A.

și B. (revizuenții din prezentul dosar) și de pârâta C.

Timișoara, nu a fost evocat fondul pricinii.

Întrucât prin hotărârea a cărei revizuire se

solicită, Înalta Curte nu a dat o altă dezlegare raportului juridic

dedus judecății, decizia atacată nu întrunește cerințele

legale în raport de care să poată fi supusă revizuirii,

deoarece, deși este dată în recurs, în cuprinsul ei nu a fost evocat

fondul, împrejurare care conduce la soluția de respingere a cererii ca

inadmisibilă, în conformitate cu dispozițiile art. 322 alin. (1) C.

proc. civ.

Pe temeiul de drept sus-menționat, coroborat cu

dispozițiile art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză.

Față de cererea intimatei C. Timișoara

referitoare Ia plata cheltuielilor de judecată, urmează a fi avute în

vedere dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora

instanța are dreptul să mărească sau să micșoreze

onorariile avocaților ori de câte ori se constată motivat că

sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau

munca îndeplinită de avocat.

Înalta Curte constată că onorariul de 17.850 lei

pretins de intimata C. Timișoara nu se justifică față de

criteriile referitoare la complexitatea pricinii și munca îndeplinită

de avocat și, văzând și faptul că pricina a fost

soluționată la primul termen de judecată, va face aplicarea art.

274 alin. (3) C. proc. civ. și va obliga pe revizuenți la plata sumei

2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei C.

Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea

de revizuire formulată de revizuenții A. și B. împotriva Deciziei

nr. 326 din data de 11 februarie 2017 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul

nr. x/30/2012.

Obligă pe revizuenții A.

și B. la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată

către intimata C. Timișoara, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc.

civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 6 iunie 2017.