ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 713/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 713/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 713/2017

Deliberând asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Obiectul cauzei: expropriere.

Temei juridic invocat: art. 483

și urm. din N.C.C.

în primă instanță de tribunal;

Prin sentința civilă nr. 290 din 11 februarie 2015

pronunțată în Dosarul nr. x/30/2014 al Tribunalului Timiș a

admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanții A., B.

și C., fiind obligată pârâta CN D. SA, prin E. Timișoara,

să plătească reclamanților suma de 53.410 lei cu titlu de

despăgubiri rezultate din expropriere.

în apel de curtea de apel;

Apelul declarat de reclamanți

precum și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a fost

înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara.

La termenul de judecată din 13

ianuarie 2016, instanța a constatat că în cauză nu au fost

depuse comparabilele solicitate și că reclamanții nu și-au

îndeplinit obligația de a depune la dosar în copie contracte de

vânzare-cumpărare încheiate în perioada mai-decembrie 2011, motiv pentru

care, în baza art. 242 pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea

judecării cauzei (fila 96 dosar).

Prin cererea din 18 februarie 2016,

reclamanții-apelanți au solicitat repunerea pe rol a cauzei și

au anexat cererii adresa din 21 ianuarie 2016 a B.N.P., „F." și lista

valorilor de piață orientative pentru terenurile extravilane aflate

inclusiv pe raza com. Topolovățu-Mare.

Prin încheierea de ședință

din 30 martie 2016, instanța a respins cererea

reclamanților-apelanți și, constatând că

reclamanții-apelanți nu au depus la dosar înscrisurile solicitate, a

respins cererea apelanților de repunere pe rol a cauzei și a

menținut măsura suspendării dispusă prin încheierea de

ședință din 13 ianuarie 2016.

Prin cererea din 14 septembrie 2016,

reclamanții-apelanți au solicitat din nou repunerea pe rol a cauzei

și continuarea judecății.

La 26 octombrie 2016, în baza art. 242

alin. (2) C. proc. civ., cererea de repunere pe rol a fost respinsă

și, în temeiul art. 245, art. 246 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art.

420 alin. (1), art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., instanța a

invocat din oficiu și a pus în discuția părților

excepția perimării.

Prin sentința civilă nr. 297

din 26 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

s-a constatat perimarea apelurilor declarate de reclamanți și de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamanții A., B.,

C.

ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție sub nr. x/1/2014, la data de 1

noiembrie 2016, prin e-mail, conform dovezii de la fila nr. 6 din dosarul de

recurs.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc.

civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Recursul a fost motivat prin

însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C.

proc. civ.

Prin cererea de recurs depusă la

data de 1 noiembrie 2016, recurenții au apreciat că hotărârea

atacată este nelegală, fără a proceda la încadrarea

motivelor de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nu au fost găsite motive de

ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Prin motivele de recurs,

reclamanții au arătat că în cadrul apelului declarat împotriva

hotărârii pronunțate de către Tribunalul Timiș, în Dosarul nr.

x/30/2014, în vederea efectuării unui supliment al raportului de

expertiză, instanța le-a pus în vedere să facă demersuri

pentru a identifica contracte de vânzare-cumpărare similare privind

tranzacții ale altor terenuri agricole efectuate la o dată cât mai

apropiată de data emiterii deciziei de expropriere și, deși au

făcut demersuri în acest sens, instanța de apel a dispus suspendarea

cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ.

Susțin reclamanții să

s-au conformat cerințelor instanței de judecată și au

făcut demersuri pentru a identifica contracte de vânzare cumpărare

din anul 2011 privind terenurile agricole din Unitatea Administrativ Teritorială

Topolovățu Mare. În urma demersurilor, Primăria

Topolovățu Mare le-a furnizat contracte de vânzare-cumpărare

similare, ce au fost încheiate la o dată apropiată exproprierii. De

asemenea, au formulat cereri la B.N.P., F., însă nu s-au putut elibera

copii după contracte similare de la Notari Publici, ci expertize notariale

valabile pentru anii 2011-2012, pentru terenurile extratabulare situate pe raza

localității Topolovățu Mare.

În urma demersurilor efectuate,

reclamanții au formulat cereri de repunere pe rol a apelurilor, depunând

la instanța de apel atât înscrisurile obținute de la B.N.P., F.,

respectiv tabelul cu valorile exprimate, anexa privind valorile de

piață orientative, cât și contractele de vânzare-cumpărare

din perioada apropiată exproprierii pe care le-a comunicat Primăria

Topolovățu Mare.

Instanța de apel a menținut

în continuare suspendarea cauzei, apreciind că nu ar fi suficiente aceste

informații obținute și a dispus ca părțile să

depună contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada

mai-decembrie 2011, sens în care au continuat să facă demersuri

pentru identificarea și obținerea unor contracte de

vânzare-cumpărare din anul 2011 privind terenurile agricole din Unitatea

Administrativ Teritorială Topolovățu Mare.

Primăria Topolovățu

Mare a răspuns pentru termenul de judecată din 26 octombrie 2016

demersurilor efectuate și le-a comunicat faptul că nu există în

evidențele lor identificate în acea perioada astfel de contracte, singurele

contracte fiind cele care au fost deja transmise și pe care le-au

prezentat instanței de judecată.

Deși au prezentat instanței

de apel, la termenul de judecată din 26 octombrie 2016, răspunsul

comunicat de către Primăria Topolovățu Mare, instanța

a invocat, din oficiu, perimarea apelurilor, apreciind, în mod eronat, faptul

ca reclamanții se află într-o culpă de nedepunere de diligente

în vederea conformării dispozițiilor privind îndeplinirea

obligației de a face demersuri pentru obținerea unor contracte de

vânzare-cumpărare.

Astfel, din înscrisurile depuse la

dosar, respectiv cererile înaintate la Primăria Topolovățu Mare,

răspunsurile date de primărie, cererea înaintată B.N.P., F. si

răspunsul aferent, rezultă cu certitudine că apelanții nu

au fost în culpă pentru neîndeplinirea vreunei obligații procesuale,

sens în care nu se impunea a se pune în discuție perimarea apelurilor,

deoarece au fost formulate nenumărate demersuri în vederea îndeplinirii

obligațiilor dispuse de către instanța de apel.

S-a procedat la comunicarea cererii de

recurs către intimați, potrivit dovezilor aflate la filele 26-29 în

dosarul instanței de recurs care, în termen legal, nu au depus

întâmpinare.

Raportul întocmit în cauză, în

condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., în care se

regăsesc motivele de recurs, a fost analizat în complet de filtru, fiind

comunicat părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin.

(4) din același cod.

Văzând prevederile art. 421 alin.

(2) C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea care constată

perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic

superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare și, urmare a

verificărilor prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a

constatat că recursul întrunește cerințele de formă

prevăzute, sub sancțiunea nulității, de dispozițiile art.

486 alin. (1) pct. a), b), c) și e) C. proc. civ., este admisibil și

a fost declarat în termenul legal.

asupra recursurilor;

Analizând recursul declarat de

recurenții A., B. și C., întemeiat pe motivul de casare prevăzut

de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 416 C. proc. civ.

prevede că: „(1) Orice cerere de chemare în judecată,

contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de

reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva

incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile

părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la

ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de

instanță.

(3) Nu constituie cauze de perimare

cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum

și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea

n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de

judecată”.

Sancțiunea procedurală a

perimării reprezintă un mijloc instituit de legiuitor în scopul

asigurării unei bune înfăptuiri a justiției, tradusă prin

soluționarea cu celeritate a proceselor civile. În absența acestei

instituții, instanțele de judecată ar fi supraaglomerate,

făcând imposibilă restabilirea cu promptitudine a ordinii de drept.

Perimarea reprezintă atât o

sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului stabilit de

lege, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței

vreme îndelungată în judecată. Observându-se natura juridică

mixtă și obiectivul perimării, aceasta a fost definită ca

reprezentând o sancțiune procedurală ce intervine în cazul nerespectării

cerinței de a exista continuitate între actele de procedură și

constă în stingerea procesului în faza în care se găsește.

Pentru ca perimarea să opereze,

trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții: să aibă

loc o învestire a instanței cu o cerere ce a condus la o judecată în

primă instanță ori într-o cale de atac ori să existe o

executare silită încuviințată și pornită; să

aibă loc o rămânere a pricinii în nelucrare timp de 6 luni; termenul

de perimare să nu fi fost întrerupt ori suspendat, pentru vreuna din

cauzele indicate la art. 417 și 418 C. proc. civ.; abandonarea cauzei în

nelucrare să se datoreze culpei părții.

Înalta Curte constată că

aceste condiții sunt îndeplinite în cauză.

Astfel, a avut loc o învestire a

instanței cu o cerere ce a condus la o judecată într-o cale de atac -

apelul, pricina a rămas în nelucrare timp de 6 luni, întrucât de la data

suspendării, 13 ianuarie 2016, până la data de 13 iulie 2016 nu au

fost depuse la dosar înscrisurile solicitate de instanță; termenul de

perimare nu a fost întrerupt ori suspendat, întrucât cele două cereri de

repunere pe rol au fost respinse; abandonarea cauzei în nelucrare s-a datorat

culpei părții reclamante.

Recurenții susțin că

instanța de apel a făcut o apreciere greșită când a

constatat că există culpă procesuală a

apelanților-reclamanți, decurgând din nedepunerea diligențelor

necesare în vederea îndeplinirii obligației pe care instanța a

stabilit-o în sarcina acestora, de a depune la dosar contracte de

vânzare-cumpărare încheiate în perioada mai-decembrie 2011 pentru

aceeași categorie cu cea din care face parte terenul în litigiu întrucât

există astfel de demersuri. Astfel, au fost efectuate adrese atât la B.N.P.,

F., cât și la Primăria Topolovățu Mare. Primăria

Topolovățu Mare a răspuns că nu deține asemenea

înscrisuri. Pe care de consecință, în mod neîntemeiat instanța a

considerat că recurenții au stăruit în pasivitate și a

aplicat sancțiunea perimării apelului lor.

Analizând această critică,

Înalta Curte observă că este nefondată întrucât apelanții

nu au formulat recurs, în temeiul art. 414 alin. (2) C. proc. civ., nici

împotriva încheierii de suspendare, nici împotriva soluțiilor de

respingere a cererii de repunere a cauzei pe rol, caz în care instanța de

control judiciar ar fi putut să verifice temeiurile suspendării în

raport de situația de fapt a speței.

În ceea ce privește

diligențele depuse pentru a aduce la îndeplinire obligația

stabilită de instanță în sarcina apelanților-reclamanți,

Înalta Curte constată că acestea nu au fost suficiente, de vreme ce

din înscrisurile depuse la dosar rezultă că recurenții s-au

adresat unui singur birou notarial, care a refuzat comunicarea contractelor de

vânzare-cumpărare cu motivarea că nu s-a făcut dovada

interesului pentru obținerea acestor relații (fila 104 dosar apel). Apelanții-recurenți

nu au insistat în obținerea contractelor printr-o nouă cerere la care

să anexeze un certificat de grefă, prin care să dovedească

existența pe rol a prezentului dosar, sau o copie a încheierii în care era

menționată obligația pe care instanța a instituit-o în

sarcina apelanților.

În ipoteza în care s-ar fi refuzat în

continuare eliberarea acestor contracte, apelanții puteau solicita

repunerea cauzei pe rol pentru a dovedi instanței refuzul nejustificat al

biroului notarial de a răspunde. În cazul dovedirii lipsei culpei apelanților,

aceștia aveau posibilitatea de a solicita repunerea pe rol a cauzei în

scopul obținerea acestor relații de către instanță.

Ulterior,

apelanții-recurenți au făcut demersurile și la

Primăria Topolovățu Mare, care a comunicat că nu

deține contracte de vânzare-cumpărare pentru acea perioadă, astfel

că, la termenul la care s-a aplicat sancțiunea perimării,

apelanții nu își îndepliniseră sarcina în considerarea

căreia cauza fusese suspendată.

Prin urmare, constatând că

apelanții s-au adresat unui singur birou notarial și nu au insistat

în obținerea relațiilor prin dovedirea interesului, că, ulterior

respingerii cererii de repunere pe rol, s-au adresat Primăriei Topolovățu

Mare, care a eliberat contracte de vânzare-cumpărare care nu au putut fi

utilizate la efectuarea expertizei în cauză, că nu au fost exercitate

căi de atac împotriva măsurilor care au suspendat cursul

judecății,că nu s-a probat refuzul nejustificat al

instituțiilor de a da curs cererilor formulate, Înalta Curte

consideră că soluționarea apelului a rămas în nelucrare timp

de 6 luni din motive imputabile părții apelante, motiv pentru care

instanța de apel a făcut o corectă aplicare a art. 416 alin. (1)

C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, recursul

declarat de apelanții-reclamanți A., B.,

C.

împotriva Deciziei

civile nr. 297 din 26 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția I civilă, este privit ca nefondat și

urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurenții A., B. și C. împotriva Deciziei nr. 297 din 26

octombrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 9 mai 2017.