Decizia nr. 713/2017 — ÎCCJ, Secția I civilă

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal; Prin sentința civilă nr. 290 din 11 februarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/30/2014 al Tribunalului Timiș a admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., fiind obligată pârâta CN D. SA, prin E. Timișoara, să plătească reclamanților suma de 53.410 lei cu titlu de despăgubiri rezultate din expropriere.

Hotărârea pronunțată în apel de curtea de apel; Apelul declarat de reclamanți precum și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara. La termenul de judecată din 13 ianuarie 2016, instanța a constatat că în cauză nu au fost depuse comparabilele solicitate și că reclamanții nu și-au îndeplinit obligația de a depune la dosar în copie contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada mai-decembrie 2011, motiv pentru care, în baza art. 242 pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei (fila 96 dosar). Prin cererea din 18 februarie 2016, reclamanții-apelanți au solicitat repunerea pe rol a cauzei și au anexat cererii adresa din 21 ianuarie 2016 a B.N.P., „F." și lista valorilor de piață orientative pentru terenurile extravilane aflate inclusiv pe raza com. Topolovățu-Mare. Prin încheierea de ședință din 30 martie 2016, instanța a respins cererea reclamanților-apelanți și, constatând că reclamanții-apelanți nu au depus la dosar înscrisurile solicitate, a respins cererea apelanților de repunere pe rol a cauzei și a menținut măsura suspendării dispusă prin încheierea de ședință din 13 ianuarie 2016. Prin cererea din 14 septembrie 2016, reclamanții-apelanți au solicitat din nou repunerea pe rol a cauzei și continuarea judecății. La 26 octombrie 2016, în baza art. 242 alin. (2) C. proc. civ., cererea de repunere pe rol a fost respinsă și, în temeiul art. 245, art. 246 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 420 alin. (1), art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., instanța a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția perimării. Prin sentința civilă nr. 297 din 26 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a constatat perimarea apelurilor declarate de reclamanți și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Cererea de recurs; Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A., B., C. ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/1/2014, la data de 1 noiembrie 2016, prin e-mail, conform dovezii de la fila nr. 6 din dosarul de recurs. În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Procedura derulată în recurs; Recursul a fost motivat prin însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ. Prin cererea de recurs depusă la data de 1 noiembrie 2016, recurenții au apreciat că hotărârea atacată este nelegală, fără a proceda la încadrarea motivelor de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Nu au fost găsite motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. Prin motivele de recurs, reclamanții au arătat că în cadrul apelului declarat împotriva hotărârii pronunțate de către Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. x/30/2014, în vederea efectuării unui supliment al raportului de expertiză, instanța le-a pus în vedere să facă demersuri pentru a identifica contracte de vânzare-cumpărare similare privind tranzacții ale altor terenuri agricole efectuate la o dată cât mai apropiată de data emiterii deciziei de expropriere și, deși au făcut demersuri în acest sens, instanța de apel a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ. Susțin reclamanții să s-au conformat cerințelor instanței de judecată și au făcut demersuri pentru a identifica contracte de vânzare cumpărare din anul 2011 privind terenurile agricole din Unitatea Administrativ Teritorială Topolovățu Mare. În urma demersurilor, Primăria Topolovățu Mare le-a furnizat contracte de vânzare-cumpărare similare, ce au fost încheiate la o dată apropiată exproprierii. De asemenea, au formulat cereri la B.N.P., F., însă nu s-au putut elibera copii după contracte similare de la Notari Publici, ci expertize notariale valabile pentru anii 2011-2012, pentru terenurile extratabulare situate pe raza localității Topolovățu Mare. În urma demersurilor efectuate, reclamanții au formulat cereri de repunere pe rol a apelurilor, depunând la instanța de apel atât înscrisurile obținute de la B.N.P., F., respectiv tabelul cu valorile exprimate, anexa privind valorile de piață orientative, cât și contractele de vânzare-cumpărare din perioada apropiată exproprierii pe care le-a comunicat Primăria Topolovățu Mare. Instanța de apel a menținut în continuare suspendarea cauzei, apreciind că nu ar fi suficiente aceste informații obținute și a dispus ca părțile să depună contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada mai-decembrie 2011, sens în care au continuat să facă demersuri pentru identificarea și obținerea unor contracte de vânzare-cumpărare din anul 2011 privind terenurile agricole din Unitatea Administrativ Teritorială Topolovățu Mare. Primăria Topolovățu Mare a răspuns pentru termenul de judecată din 26 octombrie 2016 demersurilor efectuate și le-a comunicat faptul că nu există în evidențele lor identificate în acea perioada astfel de contracte, singurele contracte fiind cele care au fost deja transmise și pe care le-au prezentat instanței de judecată. Deși au prezentat instanței de apel, la termenul de judecată din 26 octombrie 2016, răspunsul comunicat de către Primăria Topolovățu Mare, instanța a invocat, din oficiu, perimarea apelurilor, apreciind, în mod eronat, faptul ca reclamanții se află într-o culpă de nedepunere de diligente în vederea conformării dispozițiilor privind îndeplinirea obligației de a face demersuri pentru obținerea unor contracte de vânzare-cumpărare. Astfel, din înscrisurile depuse la dosar, respectiv cererile înaintate la Primăria Topolovățu Mare, răspunsurile date de primărie, cererea înaintată B.N.P., F. si răspunsul aferent, rezultă cu certitudine că apelanții nu au fost în culpă pentru neîndeplinirea vreunei obligații procesuale, sens în care nu se impunea a se pune în discuție perimarea apelurilor, deoarece au fost formulate nenumărate demersuri în vederea îndeplinirii obligațiilor dispuse de către instanța de apel. S-a procedat la comunicarea cererii de recurs către intimați, potrivit dovezilor aflate la filele 26-29 în dosarul instanței de recurs care, în termen legal, nu au depus întâmpinare. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., în care se regăsesc motivele de recurs, a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod. Văzând prevederile art. 421 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare și, urmare a verificărilor prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a constatat că recursul întrunește cerințele de formă prevăzute, sub sancțiunea nulității, de dispozițiile art. 486 alin. (1) pct. a), b), c) și e) C. proc. civ., este admisibil și a fost declarat în termenul legal.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor; Analizând recursul declarat de recurenții A., B. și C., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 416 C. proc. civ. prevede că: „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată”. Sancțiunea procedurală a perimării reprezintă un mijloc instituit de legiuitor în scopul asigurării unei bune înfăptuiri a justiției, tradusă prin soluționarea cu celeritate a proceselor civile. În absența acestei instituții, instanțele de judecată ar fi supraaglomerate, făcând imposibilă restabilirea cu promptitudine a ordinii de drept. Perimarea reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului stabilit de lege, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Observându-se natura juridică mixtă și obiectivul perimării, aceasta a fost definită ca reprezentând o sancțiune procedurală ce intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care se găsește. Pentru ca perimarea să opereze, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții: să aibă loc o învestire a instanței cu o cerere ce a condus la o judecată în primă instanță ori într-o cale de atac ori să existe o executare silită încuviințată și pornită; să aibă loc o rămânere a pricinii în nelucrare timp de 6 luni; termenul de perimare să nu fi fost întrerupt ori suspendat, pentru vreuna din cauzele indicate la art. 417 și 418 C. proc. civ.; abandonarea cauzei în nelucrare să se datoreze culpei părții. Înalta Curte constată că aceste condiții sunt îndeplinite în cauză. Astfel, a avut loc o învestire a instanței cu o cerere ce a condus la o judecată într-o cale de atac - apelul, pricina a rămas în nelucrare timp de 6 luni, întrucât de la data suspendării, 13 ianuarie 2016, până la data de 13 iulie 2016 nu au fost depuse la dosar înscrisurile solicitate de instanță; termenul de perimare nu a fost întrerupt ori suspendat, întrucât cele două cereri de repunere pe rol au fost respinse; abandonarea cauzei în nelucrare s-a datorat culpei părții reclamante. Recurenții susțin că instanța de apel a făcut o apreciere greșită când a constatat că există culpă procesuală a apelanților-reclamanți, decurgând din nedepunerea diligențelor necesare în vederea îndeplinirii obligației pe care instanța a stabilit-o în sarcina acestora, de a depune la dosar contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada mai-decembrie 2011 pentru aceeași categorie cu cea din care face parte terenul în litigiu întrucât există astfel de demersuri. Astfel, au fost efectuate adrese atât la B.N.P., F., cât și la Primăria Topolovățu Mare. Primăria Topolovățu Mare a răspuns că nu deține asemenea înscrisuri. Pe care de consecință, în mod neîntemeiat instanța a considerat că recurenții au stăruit în pasivitate și a aplicat sancțiunea perimării apelului lor. Analizând această critică, Înalta Curte observă că este nefondată întrucât apelanții nu au formulat recurs, în temeiul art. 414 alin. (2) C. proc. civ., nici împotriva încheierii de suspendare, nici împotriva soluțiilor de respingere a cererii de repunere a cauzei pe rol, caz în care instanța de control judiciar ar fi putut să verifice temeiurile suspendării în raport de situația de fapt a speței. În ceea ce privește diligențele depuse pentru a aduce la îndeplinire obligația stabilită de instanță în sarcina apelanților-reclamanți, Înalta Curte constată că acestea nu au fost suficiente, de vreme ce din înscrisurile depuse la dosar rezultă că recurenții s-au adresat unui singur birou notarial, care a refuzat comunicarea contractelor de vânzare-cumpărare cu motivarea că nu s-a făcut dovada interesului pentru obținerea acestor relații (fila 104 dosar apel). Apelanții-recurenți nu au insistat în obținerea contractelor printr-o nouă cerere la care să anexeze un certificat de grefă, prin care să dovedească existența pe rol a prezentului dosar, sau o copie a încheierii în care era menționată obligația pe care instanța a instituit-o în sarcina apelanților. În ipoteza în care s-ar fi refuzat în continuare eliberarea acestor contracte, apelanții puteau solicita repunerea cauzei pe rol pentru a dovedi instanței refuzul nejustificat al biroului notarial de a răspunde. În cazul dovedirii lipsei culpei apelanților, aceștia aveau posibilitatea de a solicita repunerea pe rol a cauzei în scopul obținerea acestor relații de către instanță. Ulterior, apelanții-recurenți au făcut demersurile și la Primăria Topolovățu Mare, care a comunicat că nu deține contracte de vânzare-cumpărare pentru acea perioadă, astfel că, la termenul la care s-a aplicat sancțiunea perimării, apelanții nu își îndepliniseră sarcina în considerarea căreia cauza fusese suspendată. Prin urmare, constatând că apelanții s-au adresat unui singur birou notarial și nu au insistat în obținerea relațiilor prin dovedirea interesului, că, ulterior respingerii cererii de repunere pe rol, s-au adresat Primăriei Topolovățu Mare, care a eliberat contracte de vânzare-cumpărare care nu au putut fi utilizate la efectuarea expertizei în cauză, că nu au fost exercitate căi de atac împotriva măsurilor care au suspendat cursul judecății,că nu s-a probat refuzul nejustificat al instituțiilor de a da curs cererilor formulate, Înalta Curte consideră că soluționarea apelului a rămas în nelucrare timp de 6 luni din motive imputabile părții apelante, motiv pentru care instanța de apel a făcut o corectă aplicare a art. 416 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, recursul declarat de apelanții-reclamanți A., B., C. împotriva Deciziei civile nr. 297 din 26 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, este privit ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.