ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 728/2017

Decizia nr. 728/2017

Asupra recursului

constată următoarele:

Prin Decizia nr. 207 din 1 martie 2016,

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, cererea de

revizuire formulată de SC A. SA împotriva Deciziei civile nr. 167 din 17

decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița în Dosarul nr. x/229/2012

în contradictoriu cu intimata B.

S-a

constatat, în esență, că nu a fost întrunită condiția

triplei identități din perspectiva componentei identității

de obiect a celor două cereri soluționate prin hotărârile

judecătorești în raport de care s-a invocat contradictorialitatea.

Astfel, prin Decizia

civilă nr. 167 din 17 decembrie 2015, s-a soluționat cererea de

revendicare a Crescătoriei și Pepinierei Strachina situate în

extravilanul orașului Țăndărei, județul Ialomița

(fila 3 Dosar nr. x/229/2012 al Judecătoriei Fetești), în vreme ce

prin Decizia civilă nr. 884/R din 24 septembrie 2013, s-a soluționat

cererea de revendicare a iazului și pepinierei Ratca, a iazurilor

Cătrunești 2, Cătrunești 3, Hagiești 1, Hagiești

2, Bițina 2, Drăgoiești 6, Valea Bisericii 1, 2 și 3 (fila

3 Dosar nr. x/330/2012 al Judecătoriei Urziceni) aflate într-un

amplasament diferit de cel al imobilelor prim menționate. De altfel,

însăși revizuenta a atestat în cadrul cererii sale de revizuire,

caracterul distinct al imobilelor obiect al cererilor de revendicare pe care le-a

promovat, caracter care a și determinat-o - potrivit propriilor

aserțiuni în acest sens - să introducă acțiunile pe raza

judecătoriilor diferite în al căror areal se aflau respectivele

imobile revendicate.

Așadar,

întrucât obiectele materiale derivate ale drepturilor de proprietate disputate

în cadrul cererilor în revendicare soluționate prin cele două decizii

invocat a fi contradictorii, sunt diferite, a rezultat că și

obiectele (înțelese ca pretenții concrete, determinate) ale celor

două cereri de chemare în judecată în concurs sunt distincte.

Celelalte

aspecte invocate în cadrul cererii de revizuire s-a reținut că

vizează aspecte legate de fondul raportului juridic litigios dintre

părți, fond care nu ar mai putea fi reevaluat în prezentul litigiu,

decât subsecvent soluției de admitere a revizuirii pentru motivul

reglementat art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nefiind însă cazul în

speță.

În fine,

chiar dacă s-ar aprecia că critica relativă nesocotirii prin

decizia civilă nr. 167 din 17 decembrie 2015 pronunțată de

Tribunalul Ialomița în Dosarul nr. x/229/2012 a încheierii

judecătorului delegat de la Oficiul Registrului Comerțului, care a

vizat mărirea capitalului social și cu valoarea imobilului

reprezentat de Pepiniera Strachina și Crescătoria Strachina, cu toate

acestea, s-ar constata că nu este întrunită cerința

identității de obiect nici în referire la acest prim termen al

revizuirii invocat, atât timp cât cererea soluționată de

judecătorul delegat a avut ca obiect, mărirea capitalului social al

unei societăți comerciale, în vreme ce decizia civilă care

constituie secundul termen al revizuirii, a vizat revendicarea respectivului

imobil.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs revizuenta SC A. SA.

A arătat

că verificarea triplei identități pentru analiza

contradictorialității hotărârilor presupune, în mod obligatoriu,

ca obiectul pricinilor să fie privit din punct de vedere juridic.

Revendicarea presupune statuarea în drept asupra dreptului de proprietate,

astfel că, între pricinile soluționate prin hotărârile

judecătorești contradictorii există identitate în privința

obiectului juridic al litigiilor, constând în revendicarea - stabilirea titularului

dreptului de proprietate - pentru imobilele din capitalul social al recurentei.

A

menționat astfel că societatea a formulat mai multe acțiuni în

revendicare asupra unor bunuri imobile, ce au fost deduse judecății

pe rolul a trei instanțe potrivit principiului locul situării

imobilului.

Recurenta a

precizat astfel că prin Decizia civilă nr. 884/R din 24 septembrie

2013, Tribunalul Ialomița a stabilit cu putere de lucru judecat că -

inclusiv terenurile aparținând bazinelor piscicole menționate - au

devenit proprietatea SC A. SA, prin efectul legii, urmare a transformării

fostei C. Ialomița, iar ulterior, același tribunal, prin Decizia civilă

nr. 167 din 17 decembrie 2015, a admis recursul promovat de B. considerând

că societatea recurentă nu este proprietara bunurilor înscrise în

capitalul său social, încă de la înființarea acesteia prin

privatizare.

A solicitat a

se observa că singura diferență între acțiunile

menționate apare în privința obiectului material, în raport de locul

situării imobilului, în rest cererile fiind identice din punctul de vedere

al obiectului - stabilirea dreptului de proprietate al recurentei în

contradictoriu cu pârâta B.

A considerat,

ca atare, că decizia civilă pronunțată ulterior trebuie

anulată, întrucât nesocotește dispoziții legale imperative,

respectiv art. 645 din V.C.C., art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.

În

continuare, recurenta a făcut referire la respectarea prevederilor H.G. nr.

746/1991 și nr. 672/1992, referitoare la stabilirea/evaluarea valorii

terenurilor situate permanent sub luciu de apă aflate în patrimoniul

său la data adoptării H.G. nr. 1353/1990, valoare cu care s-a majorat

capitalul social subscris integral de stat prin autoritățile publice

competente.

A mai

arătat că printr-o hotărâre judecătorească

definitivă, respectiv cea a judecătorului delegat la Oficiul

Registrului Comerțului - după verificarea îndeplinirii

condițiilor instituite prin actele normative menționate s-a

încuviințat majorarea capitalului social al societății inclusiv

cu valoarea suprafeței de 218 hectare teren aflat permanent sub luciu de

apă generatoare a prezentului litigiu, respectiva încheiere intrând în

puterea lucrului judecat și nemaiputând fi cenzurată pe cale

incidentală în cadrul altui proces.

A făcut cunoscut

că suprafața menționată face parte integrantă din

cadrul Amenajării Piscicole „Pepiniera Strachina și Crescătoria

Strachina”, neavând o funcționalitate tehnico-organizatorică de sine

- stătătoare pentru a fi evidențiată separat de celelalte

mijloace fixe.

În final,

recurenta a precizat că B. nu a făcut dovada că este proprietara

suprafeței de teren generatoare a litigiului, dovadă că nu a

existat intabulat dreptul de proprietate al acesteia în cartea funciară.

Recursul va

fi respins, ca nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:

Principala

critică constă în greșita interpretare de către

instanță a prevederilor legate de verificarea triplei

identități în analizarea contradictorialității

hotărârilor, care presupune, în opinia recurentei, ca obiectul pricinilor

să fie privit din punct de vedere juridic, în condițiile în care

revendicarea reprezintă statuarea în drept asupra dreptului de

proprietate, astfel că, între pricinile soluționate prin

hotărârile judecătorești contradictorii există identitate

în privința obiectului juridic al litigiilor. Astfel, recurenta

opinează că tripla identitate cerută de lege este

îndeplinită în situația în care singura diferență între

acțiuni apare în privința obiectului material, în raport de locul

situării imobilului, în rest cererile fiind identice din punctul de vedere

al obiectului, respectiv stabilirea dreptului de proprietate al recurentei în

contradictoriu cu pârâta B.

Potrivit art.

322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea poate fi solicitată dacă

„există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de

același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași

pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste

dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice

sunt date de instanțe de recurs”.

Se constată

că s

copul

reglementării cazului de revizuire prevăzut de textul de lege

precitat este acela al respectării principiului autorității de

lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea lui.

Pentru

ca o cerere de revizuire să se încadreze în această ipoteză

legală, în principiu, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

să fie vorba despre hotărâri contradictorii, pronunțate în

același litigiu (cu tripla identitate de părți, obiect și

cauză), în procese sau dosare diferite, iar în al doilea litigiu, să

nu fi fost invocată excepția puterii de lucru judecat sau chiar

dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

Se

reține astfel că prin reglementarea cuprinsă la art. 322 pct. 7 C.

proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a

situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze

și neobservându-se existența lucrului judecat, s-ar ajunge la

hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia, aceste

prevederi reprezentând un remediu procesual pentru situația nesocotirii

autorității de lucru judecat a unei hotărâri.

Or, în

cauză nu se regăsește situația premisă a textului de

lege menționat, în sensul existenței unor hotărâri potrivnice ce

au dezlegat diferit o problemă litigioasă în una și aceeași

pricină (cu respectarea triplei identități de părți,

obiect și cauză).

În primul

rând, identitatea de obiect între cele două pricini trebuie să se

verifice atât la nivelul obiectului juridic (identitate de drept), cât și

a celui material, derivat al procesului (identitate a bunului asupra

căruia poartă dreptul).

În al doilea

rând, se constată că prin decizia a cărei revizuire se solicită,

acțiunea în revendicare nu a fost respinsă într-o procedură a comparării

titlurilor, considerându-se preferabil titlul pârâtei în detrimentul celui

exhibat de reclamantă, ci pentru faptul că reclamanta deține

și posesia terenului, motiv pentru care s-a considerat că nu este

îndeplinită una din condițiile de fond ale acțiunii. Cum o atare

statuare asupra situației de fapt nu este contrazisă de cealaltă

decizie indicată în cererea de revizuire, nu este îndeplinită

cerința ca instanțele să fi statuat prin hotărâri

potrivnice asupra valabilității titlului reclamantei.

Prin urmare,

scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7

C. proc. civ., care este cel al respectării principiului

autorității de lucru judecat prin restabilirea situației

determinate prin nesocotirea acestuia, nu se verifică în speță.

Se mai

constată că deși cererea a fost întemeiată pe prevederile

referitoare la existența unor hotărâri potrivnice, analizate

anterior, revizuenta a criticat decizia atacată și pentru motive care

țin de fondul cauzei.

Fiind o cale

extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată numai pentru

motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

Or, atare

critici nu se circumscriu motivelor de revizuire astfel cum au fost

reglementate prin lege, reprezentând nemulțumiri ale părții în

raport de modalitatea de soluționare a cauzei.

Ca atare,

constatându-se că prin decizia atacată s-a analizat corect cererea de

revizuire formulată în raport de cerințele impuse de

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., recursul declarat de

revizuentă urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuenta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 207 din 1

martie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 10 mai 2017.