ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 728/2017

Decizia nr. 728/2017 Asupra recursului constată următoarele: Prin Decizia nr. 207 din 1 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de SC A. SA împotriva Deciziei civile nr. 167 din 17 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița în Dosarul nr. x/229/2012 în contradictoriu cu intimata B. S-a constatat, în esență, că nu a fost întrunită condiția triplei identități din perspectiva componentei identității de obiect a celor două cereri soluționate prin hotărârile judecătorești în raport de care s-a invocat contradictorialitatea.

Astfel, prin Decizia civilă nr. 167 din 17 decembrie 2015, s-a soluționat cererea de revendicare a Crescătoriei și Pepinierei Strachina situate în extravilanul orașului Țăndărei, județul Ialomița (fila 3 Dosar nr. x/229/2012 al Judecătoriei Fetești), în vreme ce prin Decizia civilă nr. 884/R din 24 septembrie 2013, s-a soluționat cererea de revendicare a iazului și pepinierei Ratca, a iazurilor Cătrunești 2, Cătrunești 3, Hagiești 1, Hagiești 2, Bițina 2, Drăgoiești 6, Valea Bisericii 1, 2 și 3 (fila 3 Dosar nr. x/330/2012 al Judecătoriei Urziceni) aflate într-un amplasament diferit de cel al imobilelor prim menționate.

De altfel, însăși revizuenta a atestat în cadrul cererii sale de revizuire, caracterul distinct al imobilelor obiect al cererilor de revendicare pe care le-a promovat, caracter care a și determinat-o - potrivit propriilor aserțiuni în acest sens - să introducă acțiunile pe raza judecătoriilor diferite în al căror areal se aflau respectivele imobile revendicate. Așadar, întrucât obiectele materiale derivate ale drepturilor de proprietate disputate în cadrul cererilor în revendicare soluționate prin cele două decizii invocat a fi contradictorii, sunt diferite, a rezultat că și obiectele (înțelese ca pretenții concrete, determinate) ale celor două cereri de chemare în judecată în concurs sunt distincte.

Celelalte aspecte invocate în cadrul cererii de revizuire s-a reținut că vizează aspecte legate de fondul raportului juridic litigios dintre părți, fond care nu ar mai putea fi reevaluat în prezentul litigiu, decât subsecvent soluției de admitere a revizuirii pentru motivul reglementat art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nefiind însă cazul în speță.

În fine, chiar dacă s-ar aprecia că critica relativă nesocotirii prin decizia civilă nr. 167 din 17 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița în Dosarul nr. x/229/2012 a încheierii judecătorului delegat de la Oficiul Registrului Comerțului, care a vizat mărirea capitalului social și cu valoarea imobilului reprezentat de Pepiniera Strachina și Crescătoria Strachina, cu toate acestea, s-ar constata că nu este întrunită cerința identității de obiect nici în referire la acest prim termen al revizuirii invocat, atât timp cât cererea soluționată de judecătorul delegat a avut ca obiect, mărirea capitalului social al unei societăți comerciale, în vreme ce decizia civilă care constituie secundul termen al revizuirii, a vizat revendicarea respectivului imobil.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta SC A. SA. A arătat că verificarea triplei identități pentru analiza contradictorialității hotărârilor presupune, în mod obligatoriu, ca obiectul pricinilor să fie privit din punct de vedere juridic. Revendicarea presupune statuarea în drept asupra dreptului de proprietate, astfel că, între pricinile soluționate prin hotărârile judecătorești contradictorii există identitate în privința obiectului juridic al litigiilor, constând în revendicarea - stabilirea titularului dreptului de proprietate - pentru imobilele din capitalul social al recurentei. A menționat astfel că societatea a formulat mai multe acțiuni în revendicare asupra unor bunuri imobile, ce au fost deduse judecății pe rolul a trei instanțe potrivit principiului locul situării imobilului.

Recurenta a precizat astfel că prin Decizia civilă nr. 884/R din 24 septembrie 2013, Tribunalul Ialomița a stabilit cu putere de lucru judecat că - inclusiv terenurile aparținând bazinelor piscicole menționate - au devenit proprietatea SC A. SA, prin efectul legii, urmare a transformării fostei C. Ialomița, iar ulterior, același tribunal, prin Decizia civilă nr. 167 din 17 decembrie 2015, a admis recursul promovat de B. considerând că societatea recurentă nu este proprietara bunurilor înscrise în capitalul său social, încă de la înființarea acesteia prin privatizare.

A solicitat a se observa că singura diferență între acțiunile menționate apare în privința obiectului material, în raport de locul situării imobilului, în rest cererile fiind identice din punctul de vedere al obiectului - stabilirea dreptului de proprietate al recurentei în contradictoriu cu pârâta B. A considerat, ca atare, că decizia civilă pronunțată ulterior trebuie anulată, întrucât nesocotește dispoziții legale imperative, respectiv art. 645 din V.C.C., art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990. În continuare, recurenta a făcut referire la respectarea prevederilor H.G. nr. 746/1991 și nr. 672/1992, referitoare la stabilirea/evaluarea valorii terenurilor situate permanent sub luciu de apă aflate în patrimoniul său la data adoptării H.G.

nr. 1353/1990, valoare cu care s-a majorat capitalul social subscris integral de stat prin autoritățile publice competente. A mai arătat că printr-o hotărâre judecătorească definitivă, respectiv cea a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului - după verificarea îndeplinirii condițiilor instituite prin actele normative menționate s-a încuviințat majorarea capitalului social al societății inclusiv cu valoarea suprafeței de 218 hectare teren aflat permanent sub luciu de apă generatoare a prezentului litigiu, respectiva încheiere intrând în puterea lucrului judecat și nemaiputând fi cenzurată pe cale incidentală în cadrul altui proces. A făcut cunoscut că suprafața menționată face parte integrantă din cadrul Amenajării Piscicole „Pepiniera Strachina și Crescătoria Strachina”, neavând o funcționalitate tehnico-organizatorică de sine - stătătoare pentru a fi evidențiată separat de celelalte mijloace fixe.

În final, recurenta a precizat că B. nu a făcut dovada că este proprietara suprafeței de teren generatoare a litigiului, dovadă că nu a existat intabulat dreptul de proprietate al acesteia în cartea funciară. Recursul va fi respins, ca nefondat, în considerarea argumentelor ce succed: Principala critică constă în greșita interpretare de către instanță a prevederilor legate de verificarea triplei identități în analizarea contradictorialității hotărârilor, care presupune, în opinia recurentei, ca obiectul pricinilor să fie privit din punct de vedere juridic, în condițiile în care revendicarea reprezintă statuarea în drept asupra dreptului de proprietate, astfel că, între pricinile soluționate prin hotărârile judecătorești contradictorii există identitate în privința obiectului juridic al litigiilor.

Astfel, recurenta opinează că tripla identitate cerută de lege este îndeplinită în situația în care singura diferență între acțiuni apare în privința obiectului material, în raport de locul situării imobilului, în rest cererile fiind identice din punctul de vedere al obiectului, respectiv stabilirea dreptului de proprietate al recurentei în contradictoriu cu pârâta B. Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea poate fi solicitată dacă „există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs”.

Se constată că s copul reglementării cazului de revizuire prevăzut de textul de lege precitat este acela al respectării principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea lui. Pentru ca o cerere de revizuire să se încadreze în această ipoteză legală, în principiu, trebuie îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba despre hotărâri contradictorii, pronunțate în același litigiu (cu tripla identitate de părți, obiect și cauză), în procese sau dosare diferite, iar în al doilea litigiu, să nu fi fost invocată excepția puterii de lucru judecat sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat. Se reține astfel că prin reglementarea cuprinsă la art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia, aceste prevederi reprezentând un remediu procesual pentru situația nesocotirii autorității de lucru judecat a unei hotărâri. Or, în cauză nu se regăsește situația premisă a textului de lege menționat, în sensul existenței unor hotărâri potrivnice ce au dezlegat diferit o problemă litigioasă în una și aceeași pricină (cu respectarea triplei identități de părți, obiect și cauză). În primul rând, identitatea de obiect între cele două pricini trebuie să se verifice atât la nivelul obiectului juridic (identitate de drept), cât și a celui material, derivat al procesului (identitate a bunului asupra căruia poartă dreptul).

În al doilea rând, se constată că prin decizia a cărei revizuire se solicită, acțiunea în revendicare nu a fost respinsă într-o procedură a comparării titlurilor, considerându-se preferabil titlul pârâtei în detrimentul celui exhibat de reclamantă, ci pentru faptul că reclamanta deține și posesia terenului, motiv pentru care s-a considerat că nu este îndeplinită una din condițiile de fond ale acțiunii. Cum o atare statuare asupra situației de fapt nu este contrazisă de cealaltă decizie indicată în cererea de revizuire, nu este îndeplinită cerința ca instanțele să fi statuat prin hotărâri potrivnice asupra valabilității titlului reclamantei. Prin urmare, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., care este cel al respectării principiului autorității de lucru judecat prin restabilirea situației determinate prin nesocotirea acestuia, nu se verifică în speță. Se mai constată că deși cererea a fost întemeiată pe prevederile referitoare la existența unor hotărâri potrivnice, analizate anterior, revizuenta a criticat decizia atacată și pentru motive care țin de fondul cauzei. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ. Or, atare critici nu se circumscriu motivelor de revizuire astfel cum au fost reglementate prin lege, reprezentând nemulțumiri ale părții în raport de modalitatea de soluționare a cauzei.

Ca atare, constatându-se că prin decizia atacată s-a analizat corect cererea de revizuire formulată în raport de cerințele impuse de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., recursul declarat de revizuentă urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 207 din 1 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2017.