ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1536/2015

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2102 din 08 februarie 2012, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul general al municipiului București și M.C.C., a respins acțiunea formulată de reclamantul R.E.N., în contradictoriu cu pârâții Consiliul General al Municipiului București și M.C.C., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.N.L.R., ca neîntemeiată. A admis acțiunea formulată de reclamantul R.E.N., în contradictoriu cu pârâtul M.N.L.R., a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 15.000 euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R.

din ziua plății, reprezentând contravaloare lipsă folosință pentru jumătate din imobilul situat în București, sector 1 pentru perioada 18 septembrie 2008-17 octombrie 2008. Prin cererea de revizuire formulată la data de 15 octombrie 2014, M.N.L.R., invocând prevederile art. 322 pct. 1 și 7 C. proc. civ., apreciind că există contrarietate de hotărâri pronunțate de instanțe de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, a solicitat anularea sentinței civile nr. 2102 din 08 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București. Revizuentul a arătat că această sentință este contrarie celor reținute prin sentința nr. 344 din 01 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Prin sentința nr. 49/F din 27 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul M.N.L.R. împotriva sentinței civile nr. 2102 din 08 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București. În considerentele sentinței s-a reținut faptul că nu sunt întrunite cerințele cumulative ale art. 322 pct. 7 C. proc. civ., neexistând tripla identitate cerută de text. Astfel, cele două sentințe nu au fost pronunțate între aceleași părți, cererea în revendicare fiind pronunțată în contradictoriu cu Municipiul București, iar cea de-a doua în contradictoriu cu M.N.L.R.

Prin sentința a cărei anulare se cere s-a soluționat o cerere având ca obiect pretențiile rezultate din lipsa de folosință pentru imobil, în timp ce prin sentința nr. 344 din 01 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost soluționată cererea având ca obiect „restituirea imobilului situat în București, sector 1”, astfel că nu a fost întrunită nici condiția identității de obiect. Din punct de vedere al cauzei, temeiurile juridice diferă între cele două cereri, prin prima hotărâre fiind soluționată acțiunea ce a avut ca temei dispozițiile care guvernează materială revendicării imobiliare, iar în cea de-a doua hotărâre temeiul legal al acțiunii este subsumat dispozițiilor care guvernează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

Împotriva sentinței nr. 49/F din 27 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs revizuentul M.N.L.R., solicitând casarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii cererii de revizuire și anulării hotărârii potrivnice pronunțate de Judecătoria sectorului 1 București , invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recursul urmează a fi anulat ca netimbrat pentru considerentele ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în această lege, iar conform art. 20 alin. (1), taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit fiind sancționată cu anularea acțiunii sau cererii de recurs (art. 20 alin. (3)). Totodată, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, se timbrează cu 4 lei cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești prin care s-a respins cererea ca inadmisibilă. În cauza de față, s-a formulat cerere de recurs împotriva unei hotărâri prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire.

Potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare cu recurentul M.N.L.R. , aflată la fila 24 - dosar de recurs, acesta a fost citat pentru termenul de judecată din 09 iunie 2015 cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, obligație căreia nu i s-a conformat. Î n raport de dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 3 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare, taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar se plătesc anticipat. Cum în cauză, recurentul nu s-a conformat îndeplinirii obligației legale de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar prevăzută de actele normative mai sus menționate, recursul va fi anulat ca netimbrat.

Apărarea recurentului, în sensul că este scutit de la plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu art. 17 din Legea nr. 147/1996, text de lege care scutește instituțiile publice de la obligația de a timbra cererile adresate instanțelor judecătorești, este neîntemeiată. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997: „Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de M.F.P., indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice”.

În sensul dispozițiilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, sunt venituri bugetare resursele bănești care se cuvin bugetelor instituțiilor publice implicate în procesul bugetar, în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuții si alte vărsăminte. De asemenea, în conformitate cu art. 26 alin. (3) din Ordinul Ministerului Justiției nr. 760/C/1999: „În înțelesul Legii nr. 146/1997, în categoria „venituri publice” se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului trezoreriei statului, veniturile din rambursări de credite externe și din dobânzi și comisioane derulate prin trezoreria statului, precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice/de interes public cu caracter autonom, provenite din sursele prevăzute în legile de aprobare a bugetelor”.

În speță, se constată că pretențiile deduse judecății de reclamantul R.E.N. de obligare a recurentei-pârâte la plata sumei de 15.000 euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând contravaloare lipsă folosință pentru jumătate din imobilul situat în București, sector 1 pentru perioada 18 septembrie 2008-17 octombrie 2008, nu fac parte din categoria veniturilor publice, fiind pretenții cu caracter privat, evaluabile în bani și supuse taxei judiciare de timbru. Așadar, nu este incidentă în cauză norma indicată de recurent, respectiv art. 17 din Legea nr. 146/1997. Normele care conțin o scutire de plata taxei judiciare de timbru, cum este și cea sus-menționată, sunt de strictă interpretare și aplicare, întrucât reglementează situații de excepție de la regula timbrării acțiunilor evaluabile în bani.

Or, art. 17 din Legea nr. 146/1997 limitează obiectul scutirii la acțiunile, inclusiv căile de atac, formulate potrivit legii de instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice, fiind excluse, așadar, alte pretenții, astfel cum s-au formulat în cauză. Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte constată că obligația de timbrare a fost stabilită în sarcina recurentului cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată, motiv pentru care, nefiind îndeplinită obligația de plată prevăzută de lege, se va anula recursul. Văzând dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum și solicitarea intimatului R.E., dovedită prin înscrisurile depuse la dosar, se va admite cererea formulată de aceasta, urmând a fi o bligat recurentul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de revizuentul M.N.L.R. împotriva sentinței nr. 49/F din 27 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe recurent la 1.000 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimatul R.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 iunie 2015.