ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1536/2015

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2102 din 08 februarie

2012, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâților Consiliul general al municipiului București și

M.C.C., a respins acțiunea formulată de reclamantul R.E.N., în contradictoriu

cu pârâții Consiliul General al Municipiului București și M.C.C., ca fiind

introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.N.L.R., ca

neîntemeiată. A admis acțiunea formulată de reclamantul R.E.N., în

contradictoriu cu pârâtul M.N.L.R., a obligat pârâtul să plătească

reclamantului suma de 15.000 euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din

ziua plății, reprezentând contravaloare lipsă folosință pentru jumătate din

imobilul situat în București, sector 1 pentru perioada 18 septembrie 2008-17

octombrie 2008.

Prin cererea de

revizuire formulată la data de 15 octombrie 2014, M.N.L.R., invocând

prevederile art. 322 pct. 1 și 7 C. proc. civ., apreciind că există

contrarietate de hotărâri pronunțate de instanțe de grade deosebite, în una și

aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, a solicitat

anularea sentinței civile nr. 2102 din 08 februarie 2012, pronunțată de

Judecătoria sectorului 1 București. Revizuentul a arătat că această sentință

este contrarie celor reținute prin sentința nr. 344 din 01 aprilie 2003, pronunțată

de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Prin sentința nr. 49/F

din 27 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca inadmisibilă cererea de

revizuire formulată de revizuentul M.N.L.R. împotriva sentinței civile nr. 2102

din 08 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București.

În considerentele

sentinței s-a reținut faptul că nu sunt întrunite cerințele cumulative ale art.

322 pct. 7 C. proc. civ., neexistând tripla identitate cerută de text.

Astfel, cele două

sentințe nu au fost pronunțate între aceleași părți, cererea în revendicare

fiind pronunțată în contradictoriu cu Municipiul București, iar cea de-a doua

în contradictoriu cu M.N.L.R.

Prin sentința a cărei

anulare se cere s-a soluționat o cerere având ca obiect pretențiile rezultate

din lipsa de folosință pentru imobil, în timp ce prin sentința nr. 344 din 01 aprilie

2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost

soluționată cererea având ca obiect „restituirea imobilului situat în București,

sector 1”, astfel că nu a fost întrunită nici condiția identității de obiect.

Din punct de vedere

al cauzei, temeiurile juridice diferă între cele două cereri, prin prima

hotărâre fiind soluționată acțiunea ce a avut ca temei dispozițiile care

guvernează materială revendicării imobiliare, iar în cea de-a doua hotărâre

temeiul legal al acțiunii este subsumat dispozițiilor care guvernează

răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

Împotriva sentinței nr.

49/F din 27 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs revizuentul M.N.L.R.,

solicitând casarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii cererii de

revizuire și anulării hotărârii potrivnice pronunțate de

Judecătoria sectorului

1 București

,

invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ.

Recursul urmează a fi

anulat ca netimbrat pentru considerentele ce succed.

Potrivit

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile

introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru

prevăzute în această lege, iar conform art. 20 alin. (1), taxele judiciare de

timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată până la

termenul stabilit fiind sancționată cu anularea acțiunii sau cererii de recurs

(art. 20 alin. (3)).

Totodată, potrivit art.

11

alin. (2) din Legea nr. 146/1997, se timbrează cu 4 lei cererile

pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești

prin care s-a respins cererea ca inadmisibilă.

În cauza

de față, s-a formulat cerere de recurs împotriva unei hotărâri prin care s-a

respins, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire.

Potrivit dovezii de

îndeplinire a procedurii de citare cu recurentul

M.N.L.R.

, aflată la fila 24 - dosar de recurs,

acesta a fost citat pentru termenul de judecată din 09 iunie 2015 cu mențiunea

achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, obligație căreia

nu i s-a conformat.

Î

n raport de

dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 20 alin. (1) din

Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 3

și art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările

ulterioare, taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar se plătesc

anticipat.

Cum în cauză,

recurentul nu s-a conformat îndeplinirii obligației legale de plată a taxei

judiciare de timbru și a timbrului judiciar prevăzută de actele normative mai

sus menționate, recursul va fi anulat ca netimbrat.

Apărarea

recurentului, în sensul că este scutit de la plata taxei judiciare de timbru în

conformitate cu art. 17 din Legea nr. 147/1996, text de lege care scutește

instituțiile publice de la obligația de a timbra cererile adresate instanțelor

judecătorești, este neîntemeiată.

Astfel, în

conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997: „Sunt scutite de

taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac

formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României,

Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul

Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de M.F.P., indiferent

de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice,

indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri

publice”.

În sensul dispozițiilor

Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, sunt venituri bugetare resursele

bănești care se cuvin bugetelor instituțiilor publice implicate în procesul

bugetar, în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuții

si alte vărsăminte.

De asemenea, în

conformitate cu art. 26 alin. (3) din Ordinul Ministerului Justiției nr. 760/C/1999:

„În înțelesul Legii nr. 146/1997, în categoria „venituri publice” se includ:

veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor

locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de

asigurări sociale de sănătate, bugetului trezoreriei statului, veniturile din

rambursări de credite externe și din dobânzi și comisioane derulate prin

trezoreria statului, precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice/de

interes public cu caracter autonom, provenite din sursele prevăzute în legile

de aprobare a bugetelor”.

În speță, se constată

că pretențiile deduse judecății de reclamantul R.E.N. de obligare a recurentei-pârâte

la plata sumei de 15.000 euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua

plății, reprezentând contravaloare lipsă folosință pentru jumătate din imobilul

situat în București, sector 1 pentru perioada 18 septembrie 2008-17 octombrie 2008,

nu fac parte din categoria veniturilor publice, fiind pretenții cu caracter

privat, evaluabile în bani și supuse taxei judiciare de timbru.

Așadar, nu este

incidentă în cauză norma indicată de recurent, respectiv art. 17 din Legea nr. 146/1997.

Normele care conțin o

scutire de plata taxei judiciare de timbru, cum este și cea sus-menționată,

sunt de strictă interpretare și aplicare, întrucât reglementează situații de

excepție de la regula timbrării acțiunilor evaluabile în bani.

Or, art. 17 din Legea

nr. 146/1997 limitează obiectul scutirii la acțiunile, inclusiv căile de atac,

formulate potrivit legii de instituții publice, indiferent de calitatea

procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice, fiind excluse,

așadar, alte pretenții, astfel cum s-au formulat în cauză.

Având în vedere

considerentele prezentate, Înalta Curte constată că obligația de timbrare a

fost stabilită în sarcina recurentului cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 146/1997,

astfel cum a fost modificată, motiv pentru care, nefiind îndeplinită obligația

de plată prevăzută de lege, se va anula recursul.

Văzând dispozițiile art.

274 alin. (1) C. proc. civ., precum și solicitarea

intimatului R.E.,

dovedită prin înscrisurile depuse la dosar, se va admite cererea formulată de

aceasta, urmând a fi o

bligat

recurentul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art.

274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca

netimbrat, recursul declarat de revizuentul M.N.L.R. împotriva sentinței nr. 49/F

din 27 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurent la

1.000 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., către intimatul R.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 09 iunie 2015.