ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1905/2016

ÎNALTA CURTE

DE CASAȚI ȘI JUSTIȚIE

Decizia nr. 1905/2016 Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor cu nr. x/111/2015 reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea, Ministerul Justiției și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâților de rândul 1-3 la plata dobânzii legale aferente titlului executor reprezentat de sentința civilă nr. 1319/LM/2009, pronunțată în Dosarul nr. x/111/2008 al Tribunalului Bihor, începând cu data rămânerii definitive a acesteia, respectiv data de 17 februarie 2009 și până la data plății efective; obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 19/P/2008, pronunțată în Dosarul nr. x/35/2008 al Curții de Apel Oradea, începând cu data rămânerii definitive a acesteia, respectiv data de 16 noiembrie 2009 și până la data plații efective; obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente titlului executor reprezentat de sentința civilă nr. 604/LM/2007, pronunțată în Dosarul nr. x/111/2006 al Tribunalului Bihor, începând cu data rămânerii definitive a acesteia, respectiv data de 8 noiembrie 2007 și până la data plății efective;

obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente titlului executor reprezentat de sentința civilă nr. 932/LM/2007 începând cu data rămânerii definitive a acesteia, respectiv data de 30 noiembrie 2007 și până la data plății efective, obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente titlului executor reprezentat de sentința civilă nr. 642/LM/2009, pronunțată în Dosarul nr. x/111/2008 al Tribunalului Bihor, începând cu data rămânerii definitive a acesteia respectiv data de 9 aprilie 2007 și până la data plății efective, obligarea pârâților de rândul 1-3 la plata dobânzii legale aferente tulului executor reprezentat de sentința civilă nr. 910/LM/2009, pronunțată în Dosar nr. x/111/2008 începând cu data rămânerii definitive a acesteia respectiv data de 08 septembrie 2008 și până la data plații efective; obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente titlului executor reprezentat de sentința civilă nr. 645/LM/2009 al Tribunalului Bihor începând cu data rămânerii definitive a acesteia respectiv data de 06 octombrie 2009 și până la data plății efective, obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente titlului executor reprezentat de sentința civilă nr. 25/P/2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea începând cu data rămânerii definitive a acestuia respectiv data de 28 octombrie 2009 și până la data plății efective,

obligarea pârâților de rândul 1-3 la plata dobânzii legale aferente titlului executor reprezentat de sentința civilă nr. 276/LM/2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea începând cu data rămânerii definitive a acesteia și până la data plății efective; obligarea pârâților la plata dobânzii legale prevăzute de O.G. nr. 9/2000, cât și art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, respectiv prin raportare la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale, ulterioare intrării în vigoare a acestui ultim act normativ, începând cu data rămânerii definitive a titlurilor executorii menționate în acțiune și până la data plății efective, obligarea pârâtului de rândul 4 la virarea sumelor de bani necesare drepturilor bănești mai sus solicitate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 296/LM/2016 pronunțată de Tribunalul Bihor a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, apreciindu-se faptul că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 127 C. proc. civ. Prin încheierea din 12 septembrie 2016, Tribunalul Sălaj a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a decimat competența de soluționare a acțiunii, în favoarea Tribunalului Bihor și, constatând ivit un conflict negativ de competență, a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că reclamanții din prezenta cauză, astfel cum reiese din actele dosarului, își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Aleșd, îndeplinind funcția de judecători și nefuncționând efectiv în cadrul Tribunalului Bihor, astfel că nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ. Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va constata că, în cauză, competența soluționării litigiului revine Tribunalului Bihor, pentru considerentele ce succed: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanții A. și B. au învestit instanța cu soluționarea unui conflict individual de muncă, de competența tribunalului în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Potrivit dispozițiilor art- 127 alin. (1) C. proc. civ. dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței în care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. Dispozițiile alin. (3) prevăd că dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor. Așadar, art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanței competente, dacă este aceea la care acesta își desfășoară activitatea.

Sintagma folosită de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. „competența instanței ia care își desfășoară activitatea” nu poate fi interpretată în sens larg, ci are înțelesul de instanța judecătorească la care acesta funcționează efectiv. De altfel, prin decizia nr. 7 din 16 mai 2016, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că sintagma „instanța la care își desfășoară activitatea” din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

Reclamanții îndeplinesc funcția de judecători în cadrul Judecătoriei Aleșd, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art, 127 C. proc. civ., dispoziții speciale, de strictă interpretare, care reglementează expres doar situația în care cererea este de competența instanței la care își desfășoară activitatea magistralul, respectiv procurorul, asistentul judiciar sau grefierul, ce are calitatea de reclamant. Chîar dacă reclamanții funcționează ca judecători la Judecătoria Alcșd, prezentul litigiu nu este de competența acestei instanțe, ci se află în competența de soluționare a tribunalului, în raport de prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011. În speță, având în vedere că reclamanții își desfășoară activitatea la Judecătoria Aleșd și nu la Tribunalul Bihor nu sunt întrunite cerințele art. 127 C. proc.

civ., astfel încât soluționarea cererii este de competența Tribunalului Bihor, ca instanță în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul procesual ales și locul de muncă reclamantul. Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Bihor. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2016.