ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1854/2016

Decizia nr. 1854/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Obiectul cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, la data de 19 aprilie 2013, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 350.000 euro reprezentând daune morale, 250 euro reprezentând despăgubiri periodice lunare și 25.000 euro reprezentând daune materiale, pentru prejudiciul suferit în urma accidentului rutier produs la data de 4 august 2012. Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal Prin sentința nr. 1817 din 12 iunie 2014, Tribunalului Sălaj, secția civilă, a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pe pârâta SC B. SA la plata următoarelor sume; 2.000 RON reprezentând despăgubiri materiale: contravaloarea în lei a sumei de 200 euro reprezentând despăgubiri periodice, care vor fi acordate de la data pronunțării hotărârii; contravaloarea a 50.000 euro reprezentând daune morale.

Prin aceeași sentință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 2.772 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Hotărârea pronunțată de curtea de apel Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 104 din 28 ianuarie 2016, a admis apelul declarat de pârâta SC B. SA împotriva sentinței nr. 1817 din 12 iunie 2014 a Tribunalului Sălaj, secția a II-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a despăgubirilor periodice cu titlul de daune materiale. Cu privire la daunele morale, instanța de apel a reținut că stabilirea cuantumului acestora include o doză mare de aproximare, iar instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecințele negative suferite, atât în plan fizic, cât și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

În acest sens, a arătat că secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009, referitor Ia despăgubirile ce reprezintă daune morale, a statuat că acestea se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare. În acest scop, pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul infracțiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită, precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate.

Instanța de apel a mai arătat că în ceea ce privește acordarea daunelor morale, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit. În plus, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

S-a reținut că, în cauză, urmările accidentului au avut o anumită gravitate pentru reclamant, întrucât leziunile suferite de acesta au necesitat 75-80 zile de îngrijiri medicale, iar suferința încercată a fost extrem de serioasă având în vedere faptul că a suferit ruptură de splină, de ficat, contuzie cu ruptură la nivelul pancreasului și traumatism toracic, în prezent, reclamantul având consecințe cu caracter permanent care au determinai și stabilirea unei incapacități adaptative de 30%, însă această incapacitate nu se încadrează într-un grad de invaliditate, Având în vedere numărul zilelor de îngrijiri medicale, gradul de incapacitate adaptativă, vârsta reclamantului și leziunile suferite care i-au pus acestuia viața în pericol, instanța de apel a apreciat că suma acordată de tribunal reprezintă o despăgubire echitabilă pentru repararea prejudiciului moral suferit de reclamant.

În ceea ce privește daunele materiale sub forma unor prestații periodice, în sumă de 200 euro lunar, instanța de apel a reținut că hotărârea tribunalului este nelegaiă și ignoră dispozițiile legale aplicabile în materie. În primul rând, s-a reținut că nu se cunoaște raționamentul de calcul al acestor prestați: periodice, în condițiile în care veniturile reclamantului în lunile aprilie, mai, iunie 2012, anterior producerii accidentului, au fost de 530 RON. În al doilea rând, instanța a reținut că nu există nîciun înscris medical sau de altă natură care să constate incapacitatea de muncă sau diminuarea acesteia, având în vedere că incapacitatea adaptativă constatată nu se încadrează într-un grad de handicap.

Totodată, s-a reținut că reclamantul Ia răspunsul la interogatoriu la data formulării acțiunii a arătat că nu era angajat în muncă și nu realiza niciun fel de venit, dar nici nu avea o incapacitate de muncă constatată medical, însă cu toate acestea, prin sentința atacată s-au acordat prestații periodice de la data pronunțării hotărârii judecătorești fără a fi determinat momentul până Ia care va fi plătită această prestație lunară. Cererea de recurs Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel, reclamantul a declarai recurs. În dezvoltarea criticilor formulate, neîncadrate în drept, recurentul-reclamant susține că instanța de apel în mod greșit a desființat sentința tribunalului în ceea ce privește acordarea sumei de 200 euro despăgubiri lunare arătând că, din raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză, rezultă că are o incapacitate adaptivă de 30%, datorită pierderii unui organ.

Susține că prin probele administrate în cauză a făcut dovada că înainte de accident era încadrat în muncă și obținea venituri, iar, în urma evenimentului rutier, veniturile sale au scăzut cu aproximativ 200 euro. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă SC B. SA a invocat excepția nulității recursului pe motiv că recurentul reclamant nu a invocat nicio critică de nelegalitate a deciziei recurate care să poată fi încadrată în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Procedura derulată în recurs În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că recursul este admisibil în principiu, însă criticile dezvoltate de recurentul reclamant, în opinia raportorului, nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc.

civ. Părțile nu au depus la dosar puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac, la data de 7 octombrie 2016, fără citarea părților. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Totodată, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. Deși nu se prevede în. mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În cauză, prin criticile formulate, neîncadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc.

civ., recurentul-reclamant a arătat, fără a se raporta la considerentele reținute în decizia recurată, că instanța de apel în mod greșit a desființat sentința tribunalului în ceea ce privește acordarea sumei de 200 euro despăgubiri lunare, susținând ca prin probele depuse la dosar a făcut dovada că înainte de accident era încadrat în muncă și obținea venituri, iar în urma evenimentului rutier, veniturile sale au scăzut cu aproximativ 200 euro. Din conținutul cererii de recurs, se constată că recurentul reclamant nu a formulat nicio critică de nelegalitate cu privire la hotărârea împotriva căreia a exercitat calea de atac, acesta nearătând care sunt argumentele pentru care nu este legală soluția prin care instanța de apel a desființat sentința tribunalului în ceea ce privește acordarea sumei de 200 euro despăgubiri lunare.

Or, condiția legală a dezvoltării criticilor din recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri. Așa fiind, cum aspectele invocate de reeurentulfeclamant nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 104 din 28 ianuarie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2016.