ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1854/2016

Decizia nr. 1854/2016

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Obiectul cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Sălaj, la data de 19 aprilie 2013, astfel cum a fost ulterior precizată,

reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA, solicitând obligarea

acesteia la plata sumei de 350.000 euro reprezentând daune morale, 250 euro reprezentând

despăgubiri periodice lunare și 25.000 euro reprezentând daune materiale,

pentru prejudiciul suferit în urma accidentului rutier produs la data de 4 august

2012.

Hotărârea pronunțată

în primă instanță de tribunal

Prin sentința nr. 1817 din

12 iunie 2014, Tribunalului Sălaj, secția civilă, a admis în parte

acțiunea precizată și a obligat pe pârâta SC B. SA la plata următoarelor

sume; 2.000 RON reprezentând despăgubiri materiale: contravaloarea în lei a

sumei de 200 euro reprezentând despăgubiri periodice, care vor fi acordate

de la data pronunțării hotărârii; contravaloarea a 50.000 euro reprezentând

daune morale.

Prin aceeași sentință,

pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 2.772

RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată

de curtea de apel

Curtea de Apel Cluj, secția

a II-a civilă, prin decizia nr. 104 din 28 ianuarie 2016, a admis apelul declarat

de pârâta SC B. SA împotriva sentinței nr. 1817 din 12 iunie 2014 a Tribunalului

Sălaj, secția a II-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul

că a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a despăgubirilor

periodice cu titlul de daune materiale.

Cu privire la daunele morale, instanța

de apel a reținut că stabilirea cuantumului acestora include o doză

mare de aproximare, iar instanța trebuie să aibă în vedere o serie

de criterii cum ar fi consecințele negative suferite, atât în plan fizic, cât

și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au

fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele

vătămării.

În acest sens, a arătat că

secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

prin decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009, referitor Ia despăgubirile ce reprezintă

daune morale, a statuat că acestea se disting de cele pentru daune materiale

prin faptul că nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată

prin evaluare. În acest scop, pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă

ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în

cazul infracțiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare

suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate

prin fapta săvârșită, precum și de toate consecințele acesteia,

așa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate.

Instanța de apel a mai arătat

că în ceea ce privește acordarea daunelor morale, atât instanțele

naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează

cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o

apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție

de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.

În plus, despăgubirile reprezentând

daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea

acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă

prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta,

în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără

just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească

daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

S-a reținut că, în cauză,

urmările accidentului au avut o anumită gravitate pentru reclamant, întrucât

leziunile suferite de acesta au necesitat 75-80 zile de îngrijiri medicale, iar

suferința încercată a fost extrem de serioasă având în vedere faptul

că a suferit ruptură de splină, de ficat, contuzie cu ruptură

la nivelul pancreasului și traumatism toracic, în prezent, reclamantul având

consecințe cu caracter permanent care au determinai și stabilirea unei

incapacități adaptative de 30%, însă această incapacitate nu

se încadrează într-un grad de invaliditate,

Având în vedere numărul zilelor

de îngrijiri medicale, gradul de incapacitate adaptativă, vârsta reclamantului

și leziunile suferite care i-au pus acestuia viața în pericol, instanța

de apel a apreciat că suma acordată de tribunal reprezintă o despăgubire

echitabilă pentru repararea prejudiciului moral suferit de reclamant.

În ceea ce privește daunele

materiale sub forma unor prestații periodice, în sumă de 200 euro lunar,

instanța de apel a reținut că hotărârea tribunalului este nelegaiă

și ignoră dispozițiile legale aplicabile în materie.

În primul rând, s-a reținut

că nu se cunoaște raționamentul de calcul al acestor prestați:

periodice, în condițiile în care veniturile reclamantului în lunile aprilie,

mai, iunie 2012, anterior producerii accidentului, au fost de 530 RON.

În al doilea rând, instanța

a reținut că nu există nîciun înscris medical sau de altă natură

care să constate incapacitatea de muncă sau diminuarea acesteia, având

în vedere că incapacitatea adaptativă constatată nu se încadrează

într-un grad de handicap. Totodată, s-a reținut că reclamantul Ia

răspunsul la interogatoriu la data formulării acțiunii a arătat

că nu era angajat în muncă și nu realiza niciun fel de venit, dar

nici nu avea o incapacitate de muncă constatată medical, însă cu

toate acestea, prin sentința atacată s-au acordat prestații periodice

de la data pronunțării hotărârii judecătorești fără

a fi determinat momentul până Ia care va fi plătită această

prestație lunară.

Cererea de recurs

Împotriva deciziei pronunțată

de instanța de apel, reclamantul a declarai recurs.

În dezvoltarea criticilor formulate,

neîncadrate în drept, recurentul-reclamant susține că instanța de

apel în mod greșit a desființat sentința tribunalului în ceea ce

privește acordarea sumei de 200 euro despăgubiri lunare arătând că,

din raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză, rezultă

că are o incapacitate adaptivă de 30%, datorită pierderii unui organ.

Susține că prin probele administrate în cauză a făcut dovada

că înainte de accident era încadrat în muncă și obținea venituri,

iar, în urma evenimentului rutier, veniturile sale au scăzut cu aproximativ

200 euro.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar, intimata-pârâtă SC B. SA a invocat excepția nulității

recursului pe motiv că recurentul reclamant nu a invocat nicio critică

de nelegalitate a deciziei recurate care să poată fi încadrată în

dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Procedura derulată în recurs

În temeiul art. 493 alin. (2) C.

proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în

principiu a recursului, prin raport reținându-se că recursul este admisibil

în principiu, însă criticile dezvoltate de recurentul reclamant, în opinia

raportorului, nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C.

proc. civ.

Părțile nu au depus la

dosar puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura

de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen

pentru soluționarea căii de atac, la data de 7 octombrie 2016, fără

citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Analizând recursul sub aspectul

îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C.

proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative

ale art. 486 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele

de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar

în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri

se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în

cuprinsul acestui articol.

Totodată, conform art. 489

alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul

în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute

la art. 488.

Deși nu se prevede în. mod

expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării

criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C.

proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de

apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul

judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin criticile formulate,

neîncadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant

a arătat, fără a se raporta la considerentele reținute în decizia

recurată, că instanța de apel în mod greșit a desființat

sentința tribunalului în ceea ce privește acordarea sumei de 200 euro

despăgubiri lunare, susținând ca prin probele depuse la dosar a făcut

dovada că înainte de accident era încadrat în muncă și obținea

venituri, iar în urma evenimentului rutier, veniturile sale au scăzut cu aproximativ

200 euro.

Din conținutul cererii de

recurs, se constată că recurentul reclamant nu a formulat nicio critică

de nelegalitate cu privire la hotărârea împotriva căreia a exercitat calea

de atac, acesta nearătând care sunt argumentele pentru care nu este legală

soluția prin care instanța de apel a desființat sentința tribunalului

în ceea ce privește acordarea sumei de 200 euro despăgubiri lunare.

Or, condiția legală a

dezvoltării criticilor din recurs implică determinarea greșelilor

anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate,

limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu

orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea

unei hotărâri.

Așa fiind, cum aspectele invocate

de reeurentulfeclamant nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate

și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică,

Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea

situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității

recursului, admițând excepția cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat

de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 104 din 28 ianuarie 2016 a Curții

de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 7 octombrie 2016.