ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 261/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 261/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3182 din 1

noiembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. 2301/63/2011, Tribunalul Dolj, secția a

ll-a civilă, a respins excepțiile prematurității și puterii de lucru judecat

invocate de pârâta SC

U.T.B. SA, prin

Sucursala Craiova.

A admis

acțiunea promovată de reclamanta SC C. SRL Podari, în contradictoriu cu

pârâtele E.E.D. și U.T.B. SA, sucursala Craiova.

A constatat

stingerea pe cale principală a ipotecii instituite asupra

imobilului situat în Craiova, str. M.

Kogălniceanu, prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 4074/2007 de B.N.P.

D.T.

A dispus rectificarea cărții funciare nr. 38658 a

localității Craiova în

sensul radierii din cartea funciară a ipotecii

instituite asupra imobilului

situat în

Craiova, str. M. Kogălniceanu

prin contractul de ipotecă mai-sus

menționat.

A respins

cererea pârâtei U.T.B. SA, sucursala Craiova de obligare a reclamantei la plata

cheltuielilor de judecată.

Cu privire la

excepția prematurității cererii, instanța de fond a reținut că, raportat la

obiectul cererii acțiunea dedusă judecății are un caracter evaluabil în bani,

că în raport de art. 720

1

C. proc. civ., chiar dacă nu s-au

respectat întocmai dispozițiile 720

1

C. proc. civ., prin

înscrisurile depuse reclamanta a făcut dovada inițierii procedurii de

conciliere, pârâta nedovedind îndeplinirea condițiilor

art. 105 alin. (2) C. proc. civ., vizând producerea unei vătămări.

Referitor la

excepția autorității de lucru judecat, instanța a reținut, prin raportare la art.

1201 C. civ., că între cele două cereri de chemare în judecată ce formează

obiectul analizei nu există o identitate de obiect și cauză, față de

neîndeplinirea condițiilor necesare pentru constatarea existenței unei

autorități de lucru judecat.

Pe fondul

cauzei, instanța a constatat că, urmare a pierderii de către pârâtă a dreptului

de proprietate asupra imobilului ce a format

obiectul

ipotecii, contractul de vânzare-cumpărare reprezentând titlul său

fiind

constatat nul printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă,

ipoteca instituită asupra acestui imobil s-a stins pe cale principală, fiind

astfel îndeplinite condițiile art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996, urmând a se

dispune rectificarea cărții funciare nr. 38658 a localității Craiova în sensul

radierii din cartea funciară a ipotecii instituite prin contractul de ipotecă

mai-sus menționat.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâta U.T.B. SA (succesoarea

legală a U.R. SA și a H.V.B.T. SA) pentru U.T.B. SA, sucursala Craiova,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând în drept dispozițiile art. 282 C. proc. civ.

Apelanta pârâtă

U.T.B. SA a invocat pe cale de excepție, lipsa calității procesuale active a

reclamantei în promovarea litigiului, excepție motivată de faptul că reclamanta

nefiind titularul contractului de ipotecă, nu are calitate procesuală în

acțiunea având ca obiect stingerea ipotecii.

Prin criticile

formulate apelanta-pârâtă a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins

excepția prematurității introducerii acțiunii, în condițiile în care procedura

prealabilă este obligatorie și trebuia îndeplinită de către reclamantă înaintea

exercitării acțiunii sale, că în mod eronat instanța de fond a soluționat

excepția autorității de lucru judecat, în condițiile în care în speța dedusă

judecății sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1201 C.

civ., raportat la art. 166 C. proc. civ., existând identitate de părți, obiect

și cauză cu dosarul nr. 10588/63/2010 soluționat în mod definitiv de Curtea de

Apel Craiova.

Criticile aduse

de apelantă cu privire la fondul cauzei se referă la faptul că instanța și-a

fundamentat hotărârea exclusiv pe dispozițiile art. 1800 C. civ., în condițiile

în care acest temei juridic reglementează stingerea ipotecii pe cale

principală, fără a cuprinde dispoziții referitoare la stingerea ipotecii, ca

urmare a nulității contractului prin care s-a dobândit dreptul de proprietate,

reproșând instanței de fond că a asimilat efectele nulității cu cele ale

rezoluțiunii, în care regimul juridic diferă în mod esențial.

Curtea de Apel

Craiova, secția a ll-a civilă, prin decizia nr. 59 din 11 aprilie 2012, a

respins, ca nefundat, apelul pârâtei.

În

fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în

esență, cu privire la excepția lipsei calității procesuale active că, în speță,

chiar dacă reclamanta nu a fost parte în contractul de ipotecă, aceasta

solicită să se constate stingerea pe cale principală a ipotecii, deci

constatarea inexistenței raportului juridic ce face obiectul contractului de

garanție ipotecară.

Cu privire la

soluționarea excepției prematurității, Curtea a apreciat că în raport de adresa

nr. 11 din 28 decembrie 2009 existentă la dosarul instanței de fond scopul

pentru care a fost instituită procedura

concilierii

prealabile reglementată de art. 720

1

C. proc. civ., a fost

atins.

Referitor la

critica ce vizează excepția autorității de lucru judecat, Curtea a reținut că

în mod corect a fost soluționată de către instanța de fond întrucât, în speță,

nu sunt întrunite condițiile impuse de textele citate, nefiind identitate de

obiect și cauză deoarece acțiunile au temeiuri diferite, primul litigiu a avut

ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă și a fost

întemeiat pe dispozițiile art. 948 C. civ., iar obiectul prezentei cauze îl

constituie constatarea stingerii pe cale principală a garanției conform

dispozițiilor art. 1800 C. civ.

Criticile

vizând fondul cauzei au fost apreciate ca nefondate,

instanța de control judiciar reținând, în esență, că în mod corect

instanța

de fond a apreciat că dispozițiile art. 1800 C. civ. își găsesc

aplicație și în situația constatării nulității absolute a contractului de

vânzare

cumpărare cu atât mai mult cu cât

aceasta are ca efect faptul că cel care

a constituit ipoteca nu a avut

niciodată proprietatea asupra imobilului obiect al ipotecii, data constituirii

ipotecii neprezentând relevanță în cauză.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâta U.

T.B.

SA București, solicitând admiterea recursului, modificarea

în tot a

deciziei atacate, în sensul respingerii, pe fond, a cererii de

chemare în judecată ca neîntemeiată și obligarea

intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată aferente soluționării

cauzei.

Recurenta-pârâtă

își subsumează global criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304

pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., cu

referire

la următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:

În mod eronat

instanța de apel a respins excepția lipsei calității

procesual active, apreciind că reclamanta-intimată are calitate

procesual activă în cauză având ca obiect stingerea contractului de ipotecă.

Sub acest aspect recurenta evidențiază motivarea

contradictorie a

instanței de apel,

care pe de o parte, confirma că SC C. SRL nu

are calitatea de parte în

contractul de ipotecă, altfel spus nu are calitate în cauza dedusă judecații,

iar, pe de altă parte, apreciază că raporturile procesuale se pot stabili și

realiza independent de existența vreunui raport de drept substanțial.

Conchide recurenta-pârâtă cu privire la această

critică în sensul că

reclamanta, nefiind titularul contractului de

credit și nici parte în contractul de ipotecă, nu are calitate procesuală în

acțiunea prin care se solicită stingerea ipotecii.

Cea de-a doua critică vizează soluționarea

excepției prematurității,

recurenta invocând faptul că instanța de apel

reține în mod contradictoriu, pe de o parte, că procedura prealabilă este

obligatorie, prevăzută de lege cu caracter imperativ și nu a fost respectată în

cauza dedusă judecății, iar pe de altă parte faptul că recurenta nu dovedește

vătămarea prin nerespectarea procedurii, reproșând instanței de apel

nesocotirea caracterului imperativ al dispozițiilor cuprinse în art. 109 alin.

(2) C. proc. civ., în condițiile în care etapele pe care le presupune această

procedură nu au fost parcurse.

Precizează

recurenta-pârâtă că acordul dispozițiilor din cele două texte de lege, art. 720

1

și art. 109 alin. (2) C. proc. civ., rezultă și din motivarea deciziei nr. 335/2004

a Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ., în care se reține că

„dispozițiile privind soluționarea litigiilor în materie comercială cuprinse în

cap. 14 din Cartea VI a Codului de procedură civilă instituie o procedură

specială de rezolvare a acestor categorii de litigii ce prevede concilierea

directă, prealabilă, între părți și o procedură de judecată derogatorie de la

dreptul comun”.

Într-o a treia critică recurenta-pârâtă arată că

în mod greșit instanța

de apel a respins excepția autorității de lucru

judecat față de incidența dispozițiilor art. 1201 C. civ., cu referire la art. 166

C. proc. civ.

Precizează recurenta că, în speța dedusă

judecății, sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de dispozițiile legale

precitate, existând identitate de

părți,

obiect și cauză cu dosarul nr. 105888/63/2010 soluționat definitiv de

Curtea

de Apel Craiova.

În ceea ce

privește identitatea de obiect, se menționează faptul că nu este necesar ca

obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, ci este suficient ca

din cuprinsul acțiunilor să rezulte că este același, în acest sens fiind

evident că scopul urmărit de reclamantă este același în ambele acțiuni,

respectiv ineficienta contractului de ipotecă, indiferent de maniera în care se

solicită, sub forma nulității contractului de ipotecă în primul litigiu sau

stingerii ipotecii în cel de-al doilea. Cel de-al doilea petit al celor două

acțiuni este identic formulat.

În ceea ce

privește identitatea de cauză, se precizează că, sub aspectul autorității de

lucru judecat, ceea ce prezintă relevanță juridică este cauza raportului

juridic a dreptului pus în discuție, causa debendi,

iar nu cauza acțiunii civile în ansamblu ei, causa petendi.

Astfel, faptul

că în prima acțiune au fost invocate dispozițiile art. 948, 1769 și următoarele

C. civ., precum și art. 30, 33 și 34 din Legea nr. 7/1996, iar în cel de-al

doilea litigiu au fost invocate dispozițiile art. 969 și următoarele și art. 1770

C. civ., nu poate conduce la

concluzia că

nu ar exista identitate de cauză, atâta vreme cât reclamanta

a pus în

discuție același raport juridic în ambele acțiuni, dispozițiile art. 1770 C.

civ., se regăsesc în temeiurile invocate în prima acțiune iar dispozițiile art.

30, 33 și 34 din Legea nr. 7/1996 sunt incidente și în al doilea litigiu (chiar

dacă nu sunt indicate), întrucât al doilea petit privind rectificarea cărții

funciare este identic formulat în ambele dosare, instanța nefiind ținută de

temeiurile juridice invocate având posibilitatea legală conferită de

dispozițiile art. 84 C. proc. civ., să soluționeze cauza în raport de

reglementările aplicabile speței, față de conținutul acțiunii indiferent de

temeiurile invocate de reclamant.

Concluzionează

recurenta-pârâtă, sub acest aspect, că finalitatea

urmărită de către reclamantă este aceeași în ambele acțiuni, soluția

dată

de instanță în dosarul nr. 10588/63/2010 are putere de lucru

judecat în cauza de față, întrucât se tinde la valorificarea aceluiași drept,

fiind cert faptul că prin noua cerere supusă judecații de reclamantă se ajunge

la

adoptarea unei hotărâri care contrazice

hotărârea precedentă.

Criticile aduse deciziei atacate din punctul de

vedere al soluționării

fondului cauzei se referă la următoarele aspecte:

O primă critică

se referă la motivarea contradictorie a instanței de apel care pe de o parte

reține faptul că hotărârile judecătorești sunt declarative de drepturi și

produc efect din ziua introducerii acțiunii, paragraful 3 fila x a deciziei

analizate, iar, pe de altă parte, arată că stingerea ipotecii este reglementată

de dispozițiile art. 1800 C. civ., în condițiile în care acest temei juridic

reglementează stingerea ipotecii pe cale principală, fără a cuprinde dispoziții

referitoare la stingerea ipotecii, ca urmare a nulității contractului prin care

s-a dobândit dreptul de

proprietate (cu

privire la imobilul ipotecat) de către constituitorul ipotecii.

Se arată că

decizia Curții de Apel Craiova nr. 210 din 7 iulie 2008, rămasă irevocabilă

prin decizia nr. 2579 din 27 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 830 din 16 martie 2007, este inopozabilă creditorului, în

speță Băncii, în favoarea căreia s-a constituit ipoteca asupra imobilului

anterior introducerii acțiunii în nulitate, în speță nefiind

incident principiul rezoluto jure dantis rezoluto

ius accipientus.

Se arată în

continuare că dând eficiență acestui principiu de drept, instanța de apel aduce

o gravă încălcare a dispozițiilor art. 1746 alin. (3)

C. civ., conform cărora dreptul la ipotecă se conservă asupra

imobilelor în orice mână va trece cât și dispozițiilor art. 1790 C. civ.,

potrivit cărora

creditorii care au ipotecă înscrisă asupra unui imobil

îl urmăresc în orice mână ar trece, motivarea instanței fiind în totală

contradicție cu temeiurile juridice invocate, că în mod nelegal instanța de

apel asimilează, efectele nulității cu cele ale rezoluțiunii, în condițiile în

care regimul juridic diferă în mod esențial.

Precizează

recurenta-pârâtă că ipoteca nu constituie un accesoriu al contractului de

vânzare-cumpărare, astfel încât constatarea nulității absolute al acestuia din

urma să aibă efect asupra contractului de ipotecă, cum eronat apreciază

instanța de fond, că ipoteca este un accesoriu al contractului de împrumut, ce

se stinge prin rambursarea acestuia sau prin alt mod de stingere care vizează

contractul de împrumut, fără să aibă legătură cu contractul de

vânzare-cumpărare,

părțile din cele două

contracte fiind diferite repunerea acestora în situația

anterioară

raportându-se exclusiv la părțile contractului de vânzare-cumpărare, respectiv:

C. și E.D., neputând fi opusă

Băncii care

are calitatea de terț față de acest contract.

Recurenta-pârâtă

apreciază vădita netemeinicie a cererii de chemare în judecată, pe fondul

cauzei, inclusiv prin prisma relei-credințe a părților, în intenția de a frauda

interesele bancare.

Intimata-reclamantă

a depus întâmpinare prin care a solicitat respingere recursului ca nefondat.

Înalta Curte,

examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că

recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Prima critică

este nefondată întrucât calitatea procesuală activă a fost analizată de

instanța de control judiciar din perspectiva interesului pe care reclamanta l-a

dovedit în promovarea acțiunii, acela de a se constata stingerea pe cale

principală a contractului de ipotecă (în care nu este parte) care ar avea drept

consecință constatarea inexistenței raportului juridic ce formează obiectul

contractului de garanție ipotecară (în care figurează ca parte).

Nici cea de-a

doua critică nu poate fi primită întrucât excepția prematurității a primit o

corectă dezlegare, instanța de apel apreciind asupra finalității urmărite de

legiuitor prin instituirea procedurii prealabile reglementate de art. 720

1

C. proc. civ. și considerată ca fiind atinsă din evaluarea probatoriului

administrat și în absența dovedirii de către recurentă a existentei vreunei

vătămări.

Instanța de

control judiciar a dat o legală dezlegare și celei de-a treia critici,

stabilind că nu există autoritate de lucru judecat, dată fiind lipsa

identității de obiect și cauză între cele două pricini. Aceasta pentru că

pricina ce formează obiectul dosarului nr. 10588/63/2010 al Curții de

Apel Craiova are ca obiect constatarea nulității

absolute a contractului de

vânzare-cumpărare a imobilului ce formează

obiectul contractului de ipotecă și se întemeiază pe dispozițiile art. 998 C.

civ., iar prezenta

cauză are ca obiect

constatarea stingerii pe cale principală a contractului

de ipotecă în

temeiul art. 1800 C. civ.

Criticile ce

vizează dezlegările date de instanța de control judiciar fondului pricinii sunt

de asemenea, nefondate.

Astfel, prin

decizia nr. 210 din 7 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, rămasă

irevocabilă prin decizia nr. 2579 din 27 octombrie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, urmare a admiterii acțiunii, s-a constatat nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 830 din 16 martie 2007 a

imobilului reprezentând obiectul contractului de ipotecă/garanție imobiliară a

cărui stingere pe cale principală s-a solicitat a fi constatată prin acțiunea

de fond.

Așadar,

reclamanta nu este terț dobânditor al imobilului pentru a deveni operante

efectele ipotecii față de terții dobânditori în condițiile reglementate de art.

1746 alin. (3) și de art. 1790 C. civ., ci este proprietarul inițial al

imobilului ipotecat, imobil care prin constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare al acestuia, a revenit în proprietatea reclamantei.

Aceasta este

rațiunea pentru care în speță sunt incidente dispozițiile art. 1800 C. civ.,

care reglementează și modalitățile de stingere a ipotecii în condițiile în care,

situația specifică speței, constituitorul ipotecii nu a avut niciodată drept de

proprietate asupra

imobilului ce a format

obiectul contractului de ipotecă.

Susținerea

recurentei-pârâte cu privire la netemeinicia vădită a cererii de chemare în

judecată prin prisma relei-credințe a părților, în intenția de a frauda

interesele bancare este o simplă afirmație, nefiind fundamentată în drept,

astfel că nu se constituie într-o critică de nelegalitate în sensul art. 304 C.

proc. civ., neputând forma obiect de analiză în această fază procesuală.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte,

constatând că decizia

recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată

prin prisma criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va

respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de recurenta-pârâtă U.T.B. SA București împotriva deciziei nr.

59 din 11 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 29 ianuarie

2013.