ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 261/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3182 din 1 noiembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. 2301/63/2011, Tribunalul Dolj, secția a ll-a civilă, a respins excepțiile prematurității și puterii de lucru judecat invocate de pârâta SC U.T.B. SA, prin Sucursala Craiova. A admis acțiunea promovată de reclamanta SC C. SRL Podari, în contradictoriu cu pârâtele E.E.D. și U.T.B. SA, sucursala Craiova. A constatat stingerea pe cale principală a ipotecii instituite asupra imobilului situat în Craiova, str. M. Kogălniceanu, prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 4074/2007 de B.N.P. D.T. A dispus rectificarea cărții funciare nr. 38658 a localității Craiova în sensul radierii din cartea funciară a ipotecii instituite asupra imobilului situat în Craiova, str. M. Kogălniceanu prin contractul de ipotecă mai-sus menționat.

A respins cererea pârâtei U.T.B. SA, sucursala Craiova de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Cu privire la excepția prematurității cererii, instanța de fond a reținut că, raportat la obiectul cererii acțiunea dedusă judecății are un caracter evaluabil în bani, că în raport de art. 720 1 C. proc. civ., chiar dacă nu s-au respectat întocmai dispozițiile 720 1 C. proc. civ., prin înscrisurile depuse reclamanta a făcut dovada inițierii procedurii de conciliere, pârâta nedovedind îndeplinirea condițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., vizând producerea unei vătămări. Referitor la excepția autorității de lucru judecat, instanța a reținut, prin raportare la art. 1201 C. civ., că între cele două cereri de chemare în judecată ce formează obiectul analizei nu există o identitate de obiect și cauză, față de neîndeplinirea condițiilor necesare pentru constatarea existenței unei autorități de lucru judecat.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat că, urmare a pierderii de către pârâtă a dreptului de proprietate asupra imobilului ce a format obiectul ipotecii, contractul de vânzare-cumpărare reprezentând titlul său fiind constatat nul printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, ipoteca instituită asupra acestui imobil s-a stins pe cale principală, fiind astfel îndeplinite condițiile art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996, urmând a se dispune rectificarea cărții funciare nr. 38658 a localității Craiova în sensul radierii din cartea funciară a ipotecii instituite prin contractul de ipotecă mai-sus menționat. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâta U.T.B. SA (succesoarea legală a U.R.

SA și a H.V.B.T. SA) pentru U.T.B. SA, sucursala Craiova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 282 C. proc. civ. Apelanta pârâtă U.T.B. SA a invocat pe cale de excepție, lipsa calității procesuale active a reclamantei în promovarea litigiului, excepție motivată de faptul că reclamanta nefiind titularul contractului de ipotecă, nu are calitate procesuală în acțiunea având ca obiect stingerea ipotecii. Prin criticile formulate apelanta-pârâtă a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prematurității introducerii acțiunii, în condițiile în care procedura prealabilă este obligatorie și trebuia îndeplinită de către reclamantă înaintea exercitării acțiunii sale, că în mod eronat instanța de fond a soluționat excepția autorității de lucru judecat, în condițiile în care în speța dedusă judecății sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1201 C. civ., raportat la art. 166 C. proc.

civ., existând identitate de părți, obiect și cauză cu dosarul nr. 10588/63/2010 soluționat în mod definitiv de Curtea de Apel Craiova. Criticile aduse de apelantă cu privire la fondul cauzei se referă la faptul că instanța și-a fundamentat hotărârea exclusiv pe dispozițiile art. 1800 C. civ., în condițiile în care acest temei juridic reglementează stingerea ipotecii pe cale principală, fără a cuprinde dispoziții referitoare la stingerea ipotecii, ca urmare a nulității contractului prin care s-a dobândit dreptul de proprietate, reproșând instanței de fond că a asimilat efectele nulității cu cele ale rezoluțiunii, în care regimul juridic diferă în mod esențial. Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă, prin decizia nr. 59 din 11 aprilie 2012, a respins, ca nefundat, apelul pârâtei.

În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, cu privire la excepția lipsei calității procesuale active că, în speță, chiar dacă reclamanta nu a fost parte în contractul de ipotecă, aceasta solicită să se constate stingerea pe cale principală a ipotecii, deci constatarea inexistenței raportului juridic ce face obiectul contractului de garanție ipotecară. Cu privire la soluționarea excepției prematurității, Curtea a apreciat că în raport de adresa nr. 11 din 28 decembrie 2009 existentă la dosarul instanței de fond scopul pentru care a fost instituită procedura concilierii prealabile reglementată de art. 720 1 C. proc. civ., a fost atins.

Referitor la critica ce vizează excepția autorității de lucru judecat, Curtea a reținut că în mod corect a fost soluționată de către instanța de fond întrucât, în speță, nu sunt întrunite condițiile impuse de textele citate, nefiind identitate de obiect și cauză deoarece acțiunile au temeiuri diferite, primul litigiu a avut ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă și a fost întemeiat pe dispozițiile art. 948 C. civ., iar obiectul prezentei cauze îl constituie constatarea stingerii pe cale principală a garanției conform dispozițiilor art. 1800 C. civ. Criticile vizând fondul cauzei au fost apreciate ca nefondate, instanța de control judiciar reținând, în esență, că în mod corect instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 1800 C. civ.

își găsesc aplicație și în situația constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare cu atât mai mult cu cât aceasta are ca efect faptul că cel care a constituit ipoteca nu a avut niciodată proprietatea asupra imobilului obiect al ipotecii, data constituirii ipotecii neprezentând relevanță în cauză. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta U. T.B. SA București, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii, pe fond, a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată aferente soluționării cauzei. Recurenta-pârâtă își subsumează global criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., cu referire la următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate: În mod eronat instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesual active, apreciind că reclamanta-intimată are calitate procesual activă în cauză având ca obiect stingerea contractului de ipotecă. Sub acest aspect recurenta evidențiază motivarea contradictorie a instanței de apel, care pe de o parte, confirma că SC C. SRL nu are calitatea de parte în contractul de ipotecă, altfel spus nu are calitate în cauza dedusă judecații, iar, pe de altă parte, apreciază că raporturile procesuale se pot stabili și realiza independent de existența vreunui raport de drept substanțial. Conchide recurenta-pârâtă cu privire la această critică în sensul că reclamanta, nefiind titularul contractului de credit și nici parte în contractul de ipotecă, nu are calitate procesuală în acțiunea prin care se solicită stingerea ipotecii.

Cea de-a doua critică vizează soluționarea excepției prematurității, recurenta invocând faptul că instanța de apel reține în mod contradictoriu, pe de o parte, că procedura prealabilă este obligatorie, prevăzută de lege cu caracter imperativ și nu a fost respectată în cauza dedusă judecății, iar pe de altă parte faptul că recurenta nu dovedește vătămarea prin nerespectarea procedurii, reproșând instanței de apel nesocotirea caracterului imperativ al dispozițiilor cuprinse în art. 109 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care etapele pe care le presupune această procedură nu au fost parcurse. Precizează recurenta-pârâtă că acordul dispozițiilor din cele două texte de lege, art. 720 1 și art. 109 alin. (2) C. proc.

civ., rezultă și din motivarea deciziei nr. 335/2004 a Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ., în care se reține că „dispozițiile privind soluționarea litigiilor în materie comercială cuprinse în cap. 14 din Cartea VI a Codului de procedură civilă instituie o procedură specială de rezolvare a acestor categorii de litigii ce prevede concilierea directă, prealabilă, între părți și o procedură de judecată derogatorie de la dreptul comun”. Într-o a treia critică recurenta-pârâtă arată că în mod greșit instanța de apel a respins excepția autorității de lucru judecat față de incidența dispozițiilor art. 1201 C. civ., cu referire la art. 166 C. proc.

civ. Precizează recurenta că, în speța dedusă judecății, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale precitate, existând identitate de părți, obiect și cauză cu dosarul nr. 105888/63/2010 soluționat definitiv de Curtea de Apel Craiova. În ceea ce privește identitatea de obiect, se menționează faptul că nu este necesar ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acțiunilor să rezulte că este același, în acest sens fiind evident că scopul urmărit de reclamantă este același în ambele acțiuni, respectiv ineficienta contractului de ipotecă, indiferent de maniera în care se solicită, sub forma nulității contractului de ipotecă în primul litigiu sau stingerii ipotecii în cel de-al doilea.

Cel de-al doilea petit al celor două acțiuni este identic formulat. În ceea ce privește identitatea de cauză, se precizează că, sub aspectul autorității de lucru judecat, ceea ce prezintă relevanță juridică este cauza raportului juridic a dreptului pus în discuție, causa debendi, iar nu cauza acțiunii civile în ansamblu ei, causa petendi.

Astfel, faptul că în prima acțiune au fost invocate dispozițiile art. 948, 1769 și următoarele C. civ., precum și art. 30, 33 și 34 din Legea nr. 7/1996, iar în cel de-al doilea litigiu au fost invocate dispozițiile art. 969 și următoarele și art. 1770 C. civ., nu poate conduce la concluzia că nu ar exista identitate de cauză, atâta vreme cât reclamanta a pus în discuție același raport juridic în ambele acțiuni, dispozițiile art. 1770 C. civ., se regăsesc în temeiurile invocate în prima acțiune iar dispozițiile art. 30, 33 și 34 din Legea nr. 7/1996 sunt incidente și în al doilea litigiu (chiar dacă nu sunt indicate), întrucât al doilea petit privind rectificarea cărții funciare este identic formulat în ambele dosare, instanța nefiind ținută de temeiurile juridice invocate având posibilitatea legală conferită de dispozițiile art. 84 C. proc.

civ., să soluționeze cauza în raport de reglementările aplicabile speței, față de conținutul acțiunii indiferent de temeiurile invocate de reclamant. Concluzionează recurenta-pârâtă, sub acest aspect, că finalitatea urmărită de către reclamantă este aceeași în ambele acțiuni, soluția dată de instanță în dosarul nr. 10588/63/2010 are putere de lucru judecat în cauza de față, întrucât se tinde la valorificarea aceluiași drept, fiind cert faptul că prin noua cerere supusă judecații de reclamantă se ajunge la adoptarea unei hotărâri care contrazice hotărârea precedentă.

Criticile aduse deciziei atacate din punctul de vedere al soluționării fondului cauzei se referă la următoarele aspecte: O primă critică se referă la motivarea contradictorie a instanței de apel care pe de o parte reține faptul că hotărârile judecătorești sunt declarative de drepturi și produc efect din ziua introducerii acțiunii, paragraful 3 fila x a deciziei analizate, iar, pe de altă parte, arată că stingerea ipotecii este reglementată de dispozițiile art. 1800 C. civ., în condițiile în care acest temei juridic reglementează stingerea ipotecii pe cale principală, fără a cuprinde dispoziții referitoare la stingerea ipotecii, ca urmare a nulității contractului prin care s-a dobândit dreptul de proprietate (cu privire la imobilul ipotecat) de către constituitorul ipotecii.

Se arată că decizia Curții de Apel Craiova nr. 210 din 7 iulie 2008, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2579 din 27 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 830 din 16 martie 2007, este inopozabilă creditorului, în speță Băncii, în favoarea căreia s-a constituit ipoteca asupra imobilului anterior introducerii acțiunii în nulitate, în speță nefiind incident principiul rezoluto jure dantis rezoluto ius accipientus.

Se arată în continuare că dând eficiență acestui principiu de drept, instanța de apel aduce o gravă încălcare a dispozițiilor art. 1746 alin. (3) C. civ., conform cărora dreptul la ipotecă se conservă asupra imobilelor în orice mână va trece cât și dispozițiilor art. 1790 C. civ., potrivit cărora creditorii care au ipotecă înscrisă asupra unui imobil îl urmăresc în orice mână ar trece, motivarea instanței fiind în totală contradicție cu temeiurile juridice invocate, că în mod nelegal instanța de apel asimilează, efectele nulității cu cele ale rezoluțiunii, în condițiile în care regimul juridic diferă în mod esențial.

Precizează recurenta-pârâtă că ipoteca nu constituie un accesoriu al contractului de vânzare-cumpărare, astfel încât constatarea nulității absolute al acestuia din urma să aibă efect asupra contractului de ipotecă, cum eronat apreciază instanța de fond, că ipoteca este un accesoriu al contractului de împrumut, ce se stinge prin rambursarea acestuia sau prin alt mod de stingere care vizează contractul de împrumut, fără să aibă legătură cu contractul de vânzare-cumpărare, părțile din cele două contracte fiind diferite repunerea acestora în situația anterioară raportându-se exclusiv la părțile contractului de vânzare-cumpărare, respectiv: C. și E.D., neputând fi opusă Băncii care are calitatea de terț față de acest contract.

Recurenta-pârâtă apreciază vădita netemeinicie a cererii de chemare în judecată, pe fondul cauzei, inclusiv prin prisma relei-credințe a părților, în intenția de a frauda interesele bancare. Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingere recursului ca nefondat. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Prima critică este nefondată întrucât calitatea procesuală activă a fost analizată de instanța de control judiciar din perspectiva interesului pe care reclamanta l-a dovedit în promovarea acțiunii, acela de a se constata stingerea pe cale principală a contractului de ipotecă (în care nu este parte) care ar avea drept consecință constatarea inexistenței raportului juridic ce formează obiectul contractului de garanție ipotecară (în care figurează ca parte).

Nici cea de-a doua critică nu poate fi primită întrucât excepția prematurității a primit o corectă dezlegare, instanța de apel apreciind asupra finalității urmărite de legiuitor prin instituirea procedurii prealabile reglementate de art. 720 1 C. proc. civ. și considerată ca fiind atinsă din evaluarea probatoriului administrat și în absența dovedirii de către recurentă a existentei vreunei vătămări. Instanța de control judiciar a dat o legală dezlegare și celei de-a treia critici, stabilind că nu există autoritate de lucru judecat, dată fiind lipsa identității de obiect și cauză între cele două pricini.

Aceasta pentru că pricina ce formează obiectul dosarului nr. 10588/63/2010 al Curții de Apel Craiova are ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului ce formează obiectul contractului de ipotecă și se întemeiază pe dispozițiile art. 998 C. civ., iar prezenta cauză are ca obiect constatarea stingerii pe cale principală a contractului de ipotecă în temeiul art. 1800 C. civ. Criticile ce vizează dezlegările date de instanța de control judiciar fondului pricinii sunt de asemenea, nefondate.

Astfel, prin decizia nr. 210 din 7 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2579 din 27 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmare a admiterii acțiunii, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 830 din 16 martie 2007 a imobilului reprezentând obiectul contractului de ipotecă/garanție imobiliară a cărui stingere pe cale principală s-a solicitat a fi constatată prin acțiunea de fond. Așadar, reclamanta nu este terț dobânditor al imobilului pentru a deveni operante efectele ipotecii față de terții dobânditori în condițiile reglementate de art. 1746 alin. (3) și de art. 1790 C. civ., ci este proprietarul inițial al imobilului ipotecat, imobil care prin constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare al acestuia, a revenit în proprietatea reclamantei.

Aceasta este rațiunea pentru care în speță sunt incidente dispozițiile art. 1800 C. civ., care reglementează și modalitățile de stingere a ipotecii în condițiile în care, situația specifică speței, constituitorul ipotecii nu a avut niciodată drept de proprietate asupra imobilului ce a format obiectul contractului de ipotecă. Susținerea recurentei-pârâte cu privire la netemeinicia vădită a cererii de chemare în judecată prin prisma relei-credințe a părților, în intenția de a frauda interesele bancare este o simplă afirmație, nefiind fundamentată în drept, astfel că nu se constituie într-o critică de nelegalitate în sensul art. 304 C. proc. civ., neputând forma obiect de analiză în această fază procesuală.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă U.T.B. SA București împotriva deciziei nr. 59 din 11 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 29 ianuarie 2013.