ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 258/2013

Prin Sentința civilă nr. 2131/D din 20 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Satu Mare s-a admis excepția lipsei capacității și calității procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României București, și de pârâtul Ministerul Justiției București, s-a respins cererea reclamantului D.I.T., deținut în Penitenciarul Satu Mare, pentru obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare la plata sumei de 500.000 euro daune morale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul D.I.T., cale de atac ce a fost admisă de Curtea de Apel Oradea prin Decizia civilă nr. 122 din 20 noiembrie 2010, fiind desființată hotărârea apelată și s-a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Satu Mare care prin Sentința nr. 2131/D din 20 mai 2011 a păstrat soluția dată excepțiilor pentru aceleași motive expuse în sentința precitată, nefiind elemente noi care să conducă la reținerea unei alte stări de fapt și incidența altor texte de lege.

Pe fondul pricinii, tribunalul a reținut că nu a putut fi primită pretenția reclamantului care a solicitat în fapt sancționarea Statului ca entitate legiuitoare pentru reglementarea dreptului la corespondență în privința persoanelor aflate în stare privativă de libertate, întrucât mijloacele prin care o lege poate fi modificată nu sunt la îndemâna subiecților de drept, aceștia putând sesiza reprezentanții organismelor executive și legiuitoare dacă o normă de drept nu răspunde unei anumite nevoi sociale sau este defectuos redactat conținutul acesteia. Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin Decizia nr. 17 din 21 martie 2012, a respins ca nefondat apelul reclamantului împotriva celei din urmă sentințe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul D.I.T. Prin motivele de recurs reclamantul prezintă întreg parcursul procesual al cauzei, demersurile judiciare întreprinse sub forma unor plângeri penale, probatoriul administrat, reiterând practic susținerile ce se regăsesc în cererea introductivă, fără a aduce însă critici cu privire la eventuale aspecte de nelegalitate a deciziei recurate. Înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor indicate de parte, reține nemotivarea în drept a acestora în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente: Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc.

civ. Argumentația adusă de recurentul-reclamant în susținerea criticilor vizează situații de fapt și interpretarea probatoriului, fără a fi susținute în drept și fără a se raporta la soluția pronunțată prin decizia recurată. Așadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurentul-pârât, reiterarea unor situații de fapt și referirile la probatoriul administrat, în lipsa unei argumentații în drept fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs. În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii privind recursul declarat de recurentul-reclamant D.I.T. împotriva Deciziei nr. 17 din 21 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2013. Procesat de GGC - DG