ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 258/2013

Prin Sentința civilă

nr. 2131/D din 20 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Satu Mare s-a admis excepția

lipsei capacității și calității procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul

României București, și de pârâtul Ministerul Justiției București, s-a respins

cererea reclamantului D.I.T., deținut în Penitenciarul Satu Mare, pentru

obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice București,

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare la plata sumei

de 500.000 euro daune morale.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul D.I.T., cale de atac ce a fost admisă de Curtea

de Apel Oradea prin Decizia civilă nr. 122 din 20 noiembrie 2010, fiind

desființată hotărârea apelată și s-a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul

Satu Mare care prin Sentința nr. 2131/D din 20 mai 2011 a păstrat soluția dată

excepțiilor pentru aceleași motive expuse în sentința precitată, nefiind

elemente noi care să conducă la reținerea unei alte stări de fapt și incidența

altor texte de lege.

Pe fondul pricinii,

tribunalul a reținut că nu a putut fi primită pretenția reclamantului care a

solicitat în fapt sancționarea Statului ca entitate legiuitoare pentru

reglementarea dreptului la corespondență în privința persoanelor aflate în

stare privativă de libertate, întrucât mijloacele prin care o lege poate fi

modificată nu sunt la îndemâna subiecților de drept, aceștia putând sesiza

reprezentanții organismelor executive și legiuitoare dacă o normă de drept nu

răspunde unei anumite nevoi sociale sau este defectuos redactat conținutul

acesteia.

Curtea de Apel

Oradea, secția I civilă, prin Decizia nr. 17 din 21 martie 2012, a respins ca

nefondat apelul reclamantului împotriva celei din urmă sentințe.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul D.I.T.

Prin motivele de

recurs reclamantul prezintă întreg parcursul procesual al cauzei, demersurile judiciare

întreprinse sub forma unor plângeri penale, probatoriul administrat, reiterând

practic susținerile ce se regăsesc în cererea introductivă, fără a aduce însă

critici cu privire la eventuale aspecte de nelegalitate a deciziei recurate.

Înalta Curte,

examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor indicate de parte,

reține nemotivarea în drept a acestora în raport de reglementarea cuprinsă în

art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Recursul, cale

extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de

nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C.

proc. civ.

Argumentația adusă de

recurentul-reclamant în susținerea criticilor vizează situații de fapt și

interpretarea probatoriului, fără a fi susținute în drept și fără a se raporta

la soluția pronunțată prin decizia recurată.

Așadar, simpla prezentare a motivelor de

netemeinicie de către recurentul-pârât, reiterarea unor situații de fapt și

referirile la probatoriul administrat, în lipsa unei argumentații în drept fac

imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de

recurs.

În considerarea celor

ce preced, constatând că recurentul nu s-a conformat obligației reglementată de

dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea

de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și

dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de

ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va

constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302

1

lit. c) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii privind recursul declarat de recurentul-reclamant D.I.T. împotriva

Deciziei nr. 17 din 21 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția

I civilă, în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - DG