ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 255/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Satu Mare, secția civilă la data de 16 noiembrie 2009, reclamantul D.I.T. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București, solicitând obligarea pârâtului la plata unor pretenții în cuantum total de 1.000.000 RON (conform cererii introductive și concluziilor depuse verbal pe fond în fața instanței în ședința publică de la termenul de judecată din data de 21 mai 2010), reprezentând despăgubiri morale pentru suferința încercată de reclamant ca urmare a încălcării de către autoritățile Statului Român a unor drepturi fundamentale ale reclamantului, în speță cele reglementate prin art. 2, art. 3 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 974/D din 4 iunie 2010, Tribunalul Satu Mare, a respins acțiunea formulată de reclamantul D.I.T., având ca obiect despăgubiri datorate din încălcarea de către pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București, a dispozițiilor art. 2, 3 și 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale încheiată la Roma la data de 04 noiembrie 1950. Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia nr. 14/A din 17 ianuarie 2011, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului, pe care a menținut-o în întregime. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, în mod corect și judicios instanța de fond a respins acțiunea civilă formulată de reclamant, având ca obiect despăgubiri datorate prin încălcarea de către pârâtul Statul Român a dispozițiilor art. 2, 3 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, s-a reținut că nu s-a dovedit încălcarea art. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului invocată de reclamant, câtă vreme în cadrul procedurii penale nu s-a reținut vinovăția față de un cadru medical care a dispus schimbarea schemei de tratament. De asemenea, referitor la capătul de cerere al reclamantului fundamentat pe art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a arătat că în mod corect a reținut instanța de fond că nu rezultă din nicio probă intenția vreunui funcționar public, instigarea sau consimțământul expres al acestuia la provocarea vreunei suferințe reclamantului în scopul special al obținerii unor informații ori mărturii sau exercitarea unor presiuni asupra reclamantului.

În ceea ce privește tratamentele inumane la care face referire reclamantul, de asemenea, în mod judicios s-a reținut de către instanța de fond că nu s-a dovedit în cauză că acesta ar fi fost supus unor suferințe fizice și morale de un nivel de gravitate deosebit de către agenții statului. Mai mult, nu s-a constatat nicio îngrădire a accesului liber la justiție a reclamantului, câtă vreme acesta a epuizat toate căile prevăzute de legea penală, iar pe de altă parte nu s-a dovedit a exista vreo îngrădire în privința accesului reclamantului la jurisdicția civilă. În consecință, nefiind dovedite susținerile reclamantului, curtea de apel a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant, menținând în întregime sentința atacată.

împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul D.I.T., fără a indica vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că nu a putut beneficia de un proces echitabil la judecarea cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. 6005/337/2008 al Judecătoriei Zalău, în sensul că actele medicale aflate la respectivul dosar au fost interpretate contrar legii, în lipsa unei expertize medico-legale. De asemenea, recurentul a arătat că instanțele pe rolul cărora s-a aflat dosarul respectiv i-au eliberat cu întârziere copiile din dosar solicitate, cu scopul de a nu mai putea să se adreseze la C.E.D.O.

Recurentul a reiterat susținerile făcute în fazele procesuale anterioare privind încercarea de a fi asasinat, prin administrarea intenționată a unui tratament cu supradoze de insulina, fiind supus la o tortură fizică și psihică, fapt ce a necesitat internarea sa de urgență într-un spital și la agravarea stării sale de sănătate în mod ireversibil, așa cum rezultă din actele depuse. A mai arătat recurentul că a fost forțat să dea declarații la I.P.J. Sălaj prin care să își asume comiterea unor infracțiuni, însă a refuzat și că, în perioada cât a fost în arestul I.P.J. Sălaj, nu a beneficiat de regimul alimentar adecvat pentru diabet, respectiv cele 6 mese pe zi și nu i s-a asigurat tratamentul zilnic și asistență medicală permanentă, fiind nevoit din această cauză să intre în refuz de hrană și să întrerupă tratamentul cu insulina.

Recursul este nul, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare. Conform art. 302 1 lit. c) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) din C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1- 9 din C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței care a pronunțat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat. Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai criticile privitoare la hotărârea atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ. În speță, nu s-au formulat critici privind soluția respingerii apelului pronunțată prin decizia recurată, care să facă posibilă încadrarea în acest text.

Dezvoltarea criticilor formulate de recurent vizează doar situația de fapt și modul în care instanțele anterioare au făcut aprecierea probelor cu privire la dovada susținerilor privind drepturile ce i-au fost încălcate. Or, modul în care instanța de judecată a făcut aprecierea probelor nu reprezintă o critică de legalitate, iar aprecierea probelor nu poate face obiect de analiză în recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. Față de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1) din C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul D.I.T. împotriva deciziei nr. 14/A din 17 ianuarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2012.