ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1076/2017

Decizia nr. 1076/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin Decizia nr. 285/A din data de 20 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1244 din 17 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția I civilă. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București a reținut, referitor la motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anume existența unei hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, că în lipsa identității de părți, obiect și cauză, situația invocată de revizuent cu privire la Deciziile nr. 1244 din 17 noiembrie 2015 și nr. 239/R din 10 martie 2010, pronunțate de Tribunalul Călărași, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. S-a arătat, referitor la cazul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., ce are în vedere ipoteza în care statul sau alte persoane juridice de drept public, minorii sau cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost. apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere, că aceste dispoziții pot fi invocate numai de persoanele calificate de text, revizuentul nefăcând parte din această categorie. Totodată, motivarea în fapt a cererii de revizuire nu conține argumente care să susțină acest motiv. Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a formulat recurs, ce a fost înregistrată pe roiul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 02 iunie 2016, solicitând modificarea deciziei si admiterea cererii de revizuire.

Recurentul critică hotărârea curții de apel susținând că instanța a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ. Recurentul arată cu privire la aplicarea art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. că există o hotărâre definitivă pronunțată de același tribunal, în care a avut calitatea de mandatar și că, raportat la această hotărâre, se impune ca Decizia nr. 1244 din 17 noiembrie 2015 să fie anulată întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi. Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat, ia data de 24 noiembrie 2016, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul nr. 9, în procedura de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc.

civ., a dispus, prin rezoluția din 25 noiembrie 20.16, comunicarea raportului părților pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Recurentul A. a formulat punct de vedere la raport, prin care a susținut admisibilitatea recursului. Prin rezoluția din 26 aprilie 2017 a fost stabilit termen în camera de consiliu la data de 16 mai 2017, tară citarea părților, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului. Înalta Curte de Casație și justiție, prin încheierea din camera de consiliu de Ia 16 mai 2017, a admis în principiu recursul declarat de revizuent împotriva Deciziei nr. 285 din data de 20 aprilie 2016, referitor la soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. și a fixat termen de judecată la data de 20 iunie 2017, termen pentru care a fost prorogată și pronunțarea asupra excepției inadmisibilității recursului declarat de revizuent împotriva aceleiași decizii, referitor la soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele: I. În ceea ce privește recursul declarat de revizuent împotriva Deciziei nr. 285 din data de 20 aprilie 2016, referitor la soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte, în complet de filtru, la termenul din 16 mai 2017 a reținut excepția inadmisibilității recursului, pe care urmează să o admită, pentru următoarele considerente: Prin Decizia nr. 285/A din data de 20 aprilie 2036, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1244 din 17 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția I civilă. Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ. „Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă cailor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită". În aplicarea dispozițiilor anterior citate, se constată că Decizia nr. 1244 din 17 noiembrie 2015 a Tribunalului Călărași a cărei revizuire se cere este o decizie definitivă motiv pentru care, în ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ., Hotărârea recurată nr. 285 a Curții de Apel București este, la rândul ei, definitivă. În consecință, pentru considerentele expuse, instanța urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 285 din data de 20 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, referitor la soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Il. În ceea ce privește recursul declarat de revizuent împotriva deciziei nr. 285 din data de 20 aprilie 2016, referitor la soluționarea cererii. de revizuire întemeiată pe prevederile ari. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., examinând hotărârea atacată în limitele criticilor invocate și având în vedere raportai asupra admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care urmează: În cadrul cererii de recurs revizuentul a invocat ca motiv de nelegalitate interpretarea greșită a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate. Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă exista hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătorești în cauză să fie pronunțate în dosare diferite; să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat. Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți.

Înalta Curte constată că, în speță, în mod legal s-a stabilit prin decizia recurată că aceste condiții nu sunt îndeplinite. în primul rând, cele reținute prin hotărârea recurată cu privire la lipsa identității de obiect și cauză nu au fost contestate de revizuent prin motivele de recurs, astfel că, referitor la aceste aspecte se constată existența autorității de lucru judecat. Referitor la condiția identității de părți, se are în vedere identitatea juridică a părților, nu cea fizică, deoarece o persoană poate sta în proces reprezentată de altcineva, iar împrejurarea că revizuentul A. a avut calitatea de mandatar în cauza în care s-a pronunțat Decizia nr. 239/R din 10 martie 2010 nu semnifică faptul că acesta a avut calitatea de parte în acel dosar.

Decizia nr. 1244 din 17 noiembrie 2015 a fost pronunțată în dosarul în care litigiul s-a purtat între B., C. și D., iar Decizia nr. 239/R din 10 martie 2010 a fost pronunțată în dosarul în care au avut calitate de părți B., E., F. și G., revizuentul A. având în acest litigiu doar calitatea de mandatar. Ca atare, se constată că nu sunt întrunite în mod cumulativ cerințele impuse de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neexistând identitate de obiect, cauză și părți între cele două pricini, astfel că susținerea recurentului privind interpretarea greșită a prevederilor legale anterior menționate nu este întemeiată. Față de cele arătate, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 285 din data de 20 aprilie 2016, referitor la soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. . 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 285 din data de 20 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, referitor la soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Respinge, ca nefondat, recursul declarat revizuentul A. împotriva deciziei nr. 285 din data de 20 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, referitor la soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pot. 8 C. proc. civ. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 iunie 2017.