ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1076/2017

Decizia nr. 1076/2017

Asupra cauzei de

față, constată următoarele;

Prin Decizia nr. 285/A din

data de 20 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015,

Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1244 din 17

noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția

I civilă.

Pentru

a pronunța această decizie, Curtea de Apel București a

reținut, referitor la motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8

C. proc. civ., anume existența unei hotărâri potrivnice care

încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, că în

lipsa identității de părți, obiect și cauză,

situația invocată de revizuent cu privire la Deciziile nr. 1244 din 17

noiembrie 2015 și nr. 239/R din 10 martie 2010, pronunțate de

Tribunalul Călărași, nu se încadrează în ipoteza

prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a

arătat, referitor la cazul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1)

pct. 7 C. proc. civ., ce are în vedere ipoteza în care statul sau alte persoane

juridice de drept public, minorii sau cei puși sub curatelă nu au

fost apărați deloc sau au fost. apărați cu viclenie de cei

însărcinați să-i apere, că aceste dispoziții pot fi

invocate numai de persoanele calificate de text, revizuentul nefăcând

parte din această categorie. Totodată, motivarea în fapt a cererii de

revizuire nu conține argumente care să susțină acest motiv.

Împotriva

acestei decizii, revizuentul A. a formulat recurs,

ce a fost înregistrată pe roiul Înaltei

Curți de Casație și Justiție la data de 02 iunie 2016,

solicitând modificarea deciziei si admiterea cererii de revizuire. Recurentul critică

hotărârea curții de apel susținând că instanța a

aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 509 alin. (1)

pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Recurentul

arată cu privire la aplicarea art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

că există o hotărâre definitivă pronunțată de

același tribunal, în care a avut calitatea de mandatar și că,

raportat la această hotărâre, se impune ca Decizia nr. 1244 din 17

noiembrie 2015 să fie anulată întrucât încalcă autoritatea de

lucru judecat a celei dintâi.

Înalta

Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat, ia data de 24

noiembrie 2016, la întocmirea raportului asupra admisibilității în

principiu a recursului.

Completul

nr. 9, în procedura de filtru, constatând că raportul întrunește

condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția

din 25 noiembrie 20.16, comunicarea raportului părților pentru ca

acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art.

493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurentul

A. a formulat punct de vedere la raport, prin care a susținut

admisibilitatea recursului.

Prin

rezoluția din 26 aprilie 2017 a fost stabilit termen în camera de consiliu

la data de 16 mai 2017, tară citarea părților, pentru analiza

admisibilității în principiu a recursului.

Înalta

Curte de Casație și justiție, prin încheierea din camera de

consiliu de Ia 16 mai 2017, a admis în principiu recursul declarat de revizuent

împotriva Deciziei nr. 285 din data de 20 aprilie 2016, referitor la

soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509

alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a fixat termen de judecată la data

de 20 iunie 2017, termen pentru care a fost prorogată și

pronunțarea asupra excepției inadmisibilității recursului

declarat de revizuent împotriva aceleiași decizii, referitor la soluționarea

cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 7

C. proc. civ.

Analizând

recursul, Înalta Curte constată următoarele:

I.

În ceea ce privește recursul declarat de revizuent împotriva Deciziei nr.

285 din data de 20 aprilie 2016, referitor la soluționarea cererii de

revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte, în complet de filtru, la termenul din 16 mai 2017 a

reținut excepția inadmisibilității recursului, pe care

urmează să o admită, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr.

285/A din data de 20 aprilie 2036, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva

Deciziei nr. 1244 din 17 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul

Călărași, secția I civilă.

Potrivit

dispozițiilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ. „Hotărârea dată

asupra revizuirii este supusă cailor de atac prevăzute de lege pentru

hotărârea revizuită".

În

aplicarea dispozițiilor anterior citate, se constată că Decizia nr.

1244 din 17 noiembrie 2015 a Tribunalului Călărași a cărei

revizuire se cere este o decizie definitivă motiv pentru care, în ceea ce

privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 7

C. proc. civ., Hotărârea recurată nr. 285 a Curții de Apel

București este, la rândul ei, definitivă.

În

consecință, pentru considerentele expuse, instanța urmează

să respingă ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul A.

împotriva Deciziei nr. 285 din data de 20 aprilie 2016, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, referitor la

soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509

alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Il.

În ceea ce privește recursul declarat de revizuent împotriva deciziei nr.

285 din data de 20 aprilie 2016, referitor la soluționarea cererii. de

revizuire întemeiată pe prevederile ari. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ.,

examinând

hotărârea atacată în limitele criticilor invocate și având în

vedere raportai asupra

admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele care urmează:

În

cadrul cererii de recurs revizuentul a invocat ca motiv de nelegalitate

interpretarea greșită a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C.

proc. civ.

Revizuirea,

fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o

reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că

exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile

prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit

dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei

cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la

faptele pe care se întemeiază.

Prin

urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar

condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție

și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se

verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de

admisibilitate.

Potrivit

dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. revizuirea unei

hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate

fi cerută dacă exista hotărâri definitive potrivnice, date de

instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă

autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Rezultă

că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă

dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unor

hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice

(contradictorii); hotărârile judecătorești în cauză să

fie pronunțate în dosare diferite; să existe tripla identitate de

părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să

nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau,

dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Rațiunea

reglementării menționate o constituie necesitatea de a se

înlătura încălcarea autorității de lucru judecat, atunci

când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care

privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același

obiect și aceleași părți.

Înalta

Curte constată că, în speță, în mod legal s-a stabilit prin

decizia recurată că aceste condiții nu sunt îndeplinite. în

primul rând, cele reținute prin hotărârea recurată cu privire la

lipsa identității de obiect și cauză nu au fost contestate

de revizuent prin motivele de recurs, astfel că, referitor la aceste

aspecte se constată existența autorității de lucru judecat.

Referitor

la condiția identității de părți, se are în vedere

identitatea juridică a părților, nu cea fizică, deoarece o

persoană poate sta în proces reprezentată de altcineva, iar

împrejurarea că revizuentul A. a avut calitatea de mandatar în cauza în

care s-a pronunțat Decizia nr. 239/R din 10 martie 2010 nu semnifică

faptul că acesta a avut calitatea de parte în acel dosar. Decizia nr. 1244

din 17 noiembrie 2015 a fost pronunțată în dosarul în care litigiul

s-a purtat între B., C. și D., iar Decizia nr. 239/R din 10 martie 2010 a

fost pronunțată în dosarul în care au avut calitate de

părți B., E., F. și G., revizuentul A. având în acest litigiu

doar calitatea de mandatar.

Ca

atare, se constată că nu sunt întrunite în mod cumulativ

cerințele impuse de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., neexistând identitate de obiect, cauză și părți între

cele două pricini, astfel că susținerea recurentului privind

interpretarea greșită a prevederilor legale anterior menționate

nu este întemeiată.

Față

de cele arătate, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat,

recursul declarat revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 285 din data de 20

aprilie 2016, referitor la soluționarea cererii de revizuire

întemeiată pe prevederile art. . 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 285

din data de 20 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, referitor la soluționarea

cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 7

C. proc. civ.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat revizuentul A. împotriva deciziei nr. 285 din

data de 20 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, referitor la soluționarea cererii de

revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pot. 8 C. proc.

civ.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 20 iunie 2017.