ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1405/2017

Decizia nr. 1405/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația formulată la data de 07 octombrie 2016 și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. de dosar x/2/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, a solicitat constatarea nulității absolute a actului înregistrat cu nr. 569.159 din data de 02 martie 2016, prin care s-a dispus măsura interzicerii de intrare în România.

În susținerea cererii sale reclamantul a arătat că în data de 02 martie 2016, în calitate de șofer de autocar al unei curse regulate, a intrat pe teritoriul României în punctul de frontieră Siret. În cadrul controlului vamal au fost depistate mai multe bunuri, care au fost confiscate de autorități și s-au întocmit mai multe documente, printre care un Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 82 din 02 martie 2016 și Actul cu nr. 569.159 din data de 02 martie 2016, prin care s-a dispus măsura interzicerii intrării reclamantului pe teritoriul României.

Reclamantul consideră că actul administrativ contestat este nul pentru neîndeplinirea condițiilor de fond și de formă cerute de lege.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 3439/2016 din data de 08 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat soluționarea cauzei către Curtea de Apel Cluj.

Motivând hotărârea astfel dispusă, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 106

3

alin. (4) și alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, care stabilesc competența de soluționare a contestațiilor împotriva măsurilor de interzicere a intrării în România în favoarea curții de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a apreciat că măsura interzicerii intrării în România a fost dispusă prin actul înregistrat sub nr. 569159 din 02 martie 2016, emis de către Șeful Punctului Poliției de Frontieră Siret, și nu de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, astfel încât competența teritorială de soluționare a cauzei ar reveni Curții de Apel Cluj, instanță în a cărei rază teritorială se află sediul formațiunii ce a dispus măsura contestată, respectiv ITPF Sighetu Marmației.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 26/2017 din data de 27 ianuarie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat soluționarea cauzei către Curtea de Apel București, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunțate, instanța a reținut că organele teritoriale din circumscripția Curții de Apel Cluj au emis exclusiv propunerea de luare a măsurii de interzicere a intrării în România și au procedat la comunicarea acesteia. Aprobarea propunerii și luarea măsurii propriu-zise s-a făcut de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, acesta având calitatea de organ emitent al actului administrativ atacat. Ca urmare, întrucât acest organ își are sediul în circumscripția teritorială a Curții de Apel București, această din urmă instanță este competentă teritorial să soluționeze cauza.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cel două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza ce are ca obiect constatarea nulității absolute a actului înregistrat cu nr. 569.159 din data de 02 martie 2016, prin care s-a dispus măsura interzicerii de intrare în România, este Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 106

3

alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002: "Măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură. Contestația nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanței este definitivă".

Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei se observă că prin Nota Raport întocmită sub nr. 569.159 din data de 02 martie 2016 de către șeful P.F.F. Siret și adresată Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, intimatul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației a solicitat aprobarea instituirii măsurii de interzicere a intrării în România împotriva reclamantului A. pe o perioadă de 5 (cinci) ani. Măsura a fost aprobată prin aplicarea rezoluției de către Inspectorul General al Poliției de Frontieră.

Măsura a fost adusă la cunoștința reclamantului A. prin intermediul adresei înregistrată cu nr. 569159 din 02 martie 2016, emisă de șeful P.F.F. Siret. Din conținutul acestei adrese rezultă că măsura interzicerii intrării în România a fost dispusă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, iar reclamantul a fost îndrumat să se adreseze Curții de Apel București în cazul în care dorește să conteste măsura astfel dispusă.

Coroborând aceste aspecte cu prevederile legale incidente ale O.U.G. nr. 194/2002, rezultă că măsura interzicerii intrării în România a fost propusă de intimatul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, dar a intrat în vigoare și a început să producă efecte doar în urma aprobării de către intimatul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Așadar, măsura contestată a fost dispusă de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, organ care își are sediul în circumscripția Curții de Apel București, instanță căreia îi revine și competența soluționării prezentei cauze.

Faptul că intimatul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră are calitatea prevăzută de lege pentru a determina competența teritorială a instanței de judecată ("formațiunea care a dispus această măsură") este confirmată și de conținutul întâmpinării depusă la dosarul cauzei, însoțită de înscrisurile ce au stat la baza emiterii măsurii administrative interdictive, prin care intimatul își însușește măsura dispusă și solicită declinarea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel București.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte reține că organul emitent al actului administrativ atacat este Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, astfel încât, în condițiile art. 106

3

alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu este Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu, în favoarea Curții de Apel București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 aprilie 2017.

Procesat de GGC - GV