ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2414/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.Y., cetățean ucrainean, a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, contestație împotriva măsurii luate împotriva sa, având ca obiect interzicerea intrării pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 ani, dispusă la data de 11 august 2014. 2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal Prin Sentința civilă nr. a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de necompetență materială a Curții de Apel București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere faptul că actul administrativ unilateral, ce a generat litigiul dedus judecății, este emis de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, motiv pentru care competența materială de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în conformitate cu prevederile art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002. 3. Hotărârea Curții de Apel Cluj, secția civilă și de contencios administrativ și fiscal. Prin Sentința civilă nr. 161 din 19 martie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de necompetență materială a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

A fost constatat ivit un conflict negativ de competență și a fost înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă determinată, conform prevederilor art. 105 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, a fost dispusă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. II. Decizia Î.C.C.J. pronunțată în regulator de competență. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc.

civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează: 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Înalta Curte a constatat că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă contestația formulată de reclamantul D.Y., cetățean ucrainean, împotriva măsurii luate împotriva sa, având ca obiect interzicerea intrării pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 ani, dispusă la data de 11 august 2014 de instituția pârâtă, respectiv de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Înalta Curte reține că, prin procesul-verbal de constatare a contravenției, a fost reținută în sarcina reclamantului fapta de încălcare a regimului vamal, iar Sectorul Poliției de Frontieră Sighet din cadrul Inspectoratului Teritorial de Frontieră Sighetu Marmației a propus, în temeiul art. 105 alin. (2) din O.U.G.

nr. 194/2002, aplicarea măsurii interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani, solicitare care a fost aprobată de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. În conformitate cu prevederile art. 105 alin. (1) si (2) din O.U.G. nr. 194/2002, așa cum erau în vigoare la data de 11 august 2014, data aplicării acestora prin procesul-verbal atacat, se prevede faptul că se poate dispune măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă determinată, iar această măsură poate fi dispusă de Oficiul Român pentru Imigrări sau de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în condițiile legii, și în condițiile în care străinul nu a făcut obiectul unei măsuri de îndepărtare sau împotriva străinilor prevăzuți la art. 8 alin. (1) lit. b)-d) și art. 8 alin. (2) lit. a)-b) 1 . De asemenea, în temeiul art. 105 alin. (5) din O.U.G.

nr. 194/2002 interzicerea intrării în România poate fi contestată de străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură. Având în vedere prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte reține că în cauză competența de soluționare a litigiului revine Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, întrucât instituția pârâtă este o autoritate de nivel central. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul D.Y., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2015.