Decizia nr. 1394/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Neamț, secția I-a civilă, la data de 27 februarie 2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, Serviciul Fiscal Orășenesc Bicaz și Administrația Fondului Pentru Mediu, a solicitat: - anularea deciziei de calcul nr. 770/17576 din 08 noiembrie 2013 privind stabilirea timbrului de mediu pentru autovehicule, emisă de Administrația Finanțelor Publice Bicaz (actualul Serviciul Fiscal Orășenesc); - restituirea sumei în cuantum de 3.855 Ron achitată cu chitanța seria TS7 nr. 4639725 din 8 noiembrie 2013, reprezentând taxă achitată cu titlu de timbru de mediu, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată de la data plății și până la momentul restituirii; - obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. La data de 30 aprilie 2014, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț - Serviciul Fiscal Orășenesc Bicaz, structură organizatorică din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași (unitate teritorială din subordinea A.N.A.F. înființată în baza art. 10 din O.U.G. nr. 74/2013 și art. 13 din H.G. nr. 520/2013) în numele și pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, având în vedere prevederile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 9/2013, a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, solicitând admiterea cererii și obligarea acestei instituții la restituirea taxei de poluare plătită de către reclamant. Prin încheierea de ședință publică de la 22 septembrie 2014, instanța a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanție a AFM, întrucât prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a stabilit cadrul procesual înțelegând să se judece în contradictoriu și cu Administrația Fondului pentru Mediu, persoană juridică similară celei chemate în garanție. Prin Sentința civilă nr. 1673/C din 17 noiembrie 2014, Tribunalul Neamț, secția I-a civilă a admis acțiunea, având ca obiect restituire timbru de mediu, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț în numele și pentru Serviciul Fiscal Orășenesc Bicaz și Administrația Fondului pentru Mediu și, în consecință, a obligat pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț în numele și pentru Serviciul Fiscal Orășenesc Bicaz să restituie reclamantului suma de 3.855 lei, reprezentând timbru de mediu, precum și dobânda fiscală aferentă acestei sume, calculată începând cu data plății, respectiv 08 noiembrie 2013 și până la data executării efective a obligației stabilite prin prezenta hotărâre. De asemenea, a obligat pârâta Administrația Fondului pentru Mediu să restituie și să vireze pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț în numele și pentru Serviciul Fiscal Orășenesc Bicaz suma de 3.855 lei, reprezentând timbru de mediu, precum și dobânda fiscală aferentă acestei sume, calculată începând cu data plății, respectiv 08 noiembrie 2013 și până la data executării efective a obligației stabilite prin prezenta hotărâre. Prin aceeași sentință, a obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamantului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva Sentinței civile nr. 1673/C din 17 noiembrie 2014 a Tribunalului Neamț, secția I-a civilă pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț - Serviciul Orășenesc Bicaz în numele și pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași a declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

Soluția instanței de fond Prin încheierea din ședința publică de la 24 iunie 2015, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în temeiul art. 520 alin. (2) și (4) raportat la art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., republicat, a dispus suspendarea judecării recursului promovat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, în numele și pentru Serviciul Fiscal Orășenesc Bicaz, împotriva Sentinței civile nr. 1673 din 17 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. X/103/2014, până la soluționarea de către C.J.U.E. a întrebării preliminare ce face obiectul cauzelor C 73/2015 și C 586/2014.

Cererea de recurs Împotriva încheierii din data de 24 iunie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț - Serviciul Orășenesc Bicaz în numele și pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, criticând-o ca nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului, cu consecința modificării încheierii recurate, în sensul respingerii cererii de suspendare a judecării recursului. În motivare, recurenta-pârâta arată că nu consideră oportună soluția de suspendare a cauzei dispusă de instanța de fond întrucât, pe de o parte, soluționarea prezentului dosar nu atârnă, în totul sau în parte de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, întrebarea preliminară înaintată de Curtea de Apel Oradea neîncadrându-se în situația reglementată de dispozițiile art. 412 C. proc. civ., republicat, iar pe de altă parte, suspendarea astfel dispusă ar reprezenta o atingere gravă adusă celerității soluționării cauzei, fiind de notorietatea durata îndelungată de soluționare a întrebărilor preliminare adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant A. nu a formulat întâmpinare în cauză.

Procedura de soluționare a recursului. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 septembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 8 februarie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente: II.1. Recurenta-pârâtă susține, ca prim motiv de recurs, faptul că soluționarea prezentului dosar nu atârnă, în tot sau în parte, de existența sau neexistența unei alte judecăți, întrebarea preliminară adresată de Curtea de Apel Oradea instanței europene neîncadrându-se în dispozițiile art. 412 C. proc. civ.. În analiza acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte va reține dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, potrivit căruia: "Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune." Înalta Curte va reține, de asemenea, incidența dispozițiilor art. 4 C. proc. civ., potrivit căruia "normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părților", dispoziții regăsite și în cuprinsul art. 148 din Constituția României. În dreptul administrativ supremația dreptului unional și-a găsit o consacrare legislativă specială, prin dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prevederi care reglementează o ipoteză distinctă de revizuire, adăugată celor prevăzute de C. proc. civ., respectiv "pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României". Prin urmare, instanțele naționale sunt obligate să aplice, cu prioritate, dreptul unional, iar în situația în care constată că, într-o cauză pendinte, se ridică probleme referitoare la validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii Europene, vor sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri cu caracter preliminar. În cauza de față, Înalta Curte constată că obiectul dosarului îl reprezintă cererea formulată de reclamantul A., prin care solicită anularea actului administrativ de stabilire a sumei reprezentând timbru de mediu pentru autovehicule și restituirea sumei achitată cu acest titlu, la care se adaugă rata dobânzii de la data perceperii taxei și până la momentul restituirii ei. Litigiul este determinat de aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule. Curtea de Apel Oradea, sesizată fiind cu o cauză similară în Dosarul nr. x/111/2013, de către reclamanta societatea A. SRL, a formulat o cerere adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit încheierii din 3 februarie 2015, prin care a solicitat instanței europene să răspundă următoarei întrebări: "Articolul 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că se opune instituirii de către un stat membru a unei taxe intitulate "timbru de mediu", precum cea reglementată de O.U.G. nr. 9/2013, taxă care se aplică la momentul înmatriculării autovehiculelor de ocazie provenite dintr-un alt stat membru sau în momentul transferului dreptului de proprietate asupra autovehiculelor de ocazie achiziționate de pe piața internă, fiind exceptate însă de la plata taxei amintite autovehiculele de ocazie achiziționate de pe piața internă pentru care a fost anterior achitată o taxă similară, contrară dreptului Uniunii și care nu a fost restituită?" Anterior, Curtea de Apel Cluj, sesizată de către reclamantul B. cu soluționarea cauzei înregistrată sub nr. X/117/2013, având ca temei aplicabilitatea dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 9/2013, a decis sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o chestiune preliminară referitoare la interpretarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Cele două cauze menționate anterior au fost înregistrate pe rolul instanței de trimitere sub nr. C-73/2015 (cauza A.), respectiv C-586/2014 (cauza Budișan). Instanțele naționale care au formulat sesizările adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene au dispus suspendarea soluționării cauzelor, în condițiile art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte observă că obiectul dedus judecății în cauza de față este identic cu obiectul cauzelor menționate anterior, înregistrate pe rolul Curții de Apel Cluj, respectiv Curții de Apel Oradea, în toate cele trei cauze fiind pusă în discuție compatibilitatea O.U.G. nr. 9/2013 cu legislația europeană, respectiv cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. În aceste condiții, hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene capătă relevanță nu doar pentru cele doua cauze în care a fost sesizată, ci și pentru toate cauzele similare înregistrate pe rolul instanțelor române, inclusiv cauza de față. Deși, potrivit art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., suspendarea judecății operează de drept doar cu privire la cauza în care a fost adresată întrebarea preliminară, măsura suspendării se impune a fi adoptată și de instanțele sesizate cu cauze similare, pentru a se evita pronunțarea unei hotărâri aflată în contradicție cu poziția exprimată de instanța unională. Prin adoptarea măsurii suspendării până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a dat efect principiului priorității dreptului european, neprejudiciind părțile prin pronunțarea unei hotărâri care s-ar putea dovedi contrară legislației comunitare. Prin urmare, contrar susținerilor recurentei-pârâte, față de aspectele sesizate anterior, Înalta Curte constată că măsura suspendării are un caracter oportun, încheierea recurată fiind legală. C. proc. civ. cuprinde un mecanism similar de suspendare facultativa, regăsit în dispozițiile art. 520 alin. (2) și alin. (4) C. proc. civ., reținute și de instanța de fond. Astfel, în cazul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, art. 520 alin. (2) C. proc. civ. impune obligativitatea suspendării cauzei în care s-a dispus sesizarea, iar art. 520 alin. (4) prevede posibilitatea suspendării cauzelor similare, aflate pe rolul altor instanțe de judecată. Acest mecanism de suspendare facultativă este pe deplin aplicabil și în cazul sesizărilor adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene, o soluție contrară putând duce la pronunțarea unor hotărâri nelegale, netemeinice și revizuibile în condițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004. Nu trebuie omis faptul că litigiile privind aplicabilitatea O.U.G. nr. 9/2013 sunt înregistrate într-un număr ridicat pe rolul instanțelor de judecată naționale, iar pronunțarea unor soluții definitive, anterior pronunțării de către instanța europeană, ar putea avea efectul creării unei jurisprudențe neunitare, și, prin urmare, a prejudicierii drepturilor legitime ale subiecților actului de justiție. II.2. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă susține că o asemenea suspendare ar aduce o atingere gravă celerității soluționării cauzei, fiind de notorietate durata îndelungată de soluționare a întrebărilor preliminare adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene. Înalta Curte apreciază nefondat acest motiv de recurs, având în vedere că, deși respectarea principiului celerității reprezintă o garanție procesuală importantă, prevăzută de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu se poate face abstracție de celelalte principii care guvernează procesul civil, precum dreptul la un proces echitabil și principiul prevalenței dreptului unional, care presupun dreptul părții de a beneficia de o analiză completă a cauzei, sub toate aspectele de legalitate prevăzute atât de legislația internă, cât și de cea comunitară. Judecarea cauzei cu celeritate, dar contrar normelor dreptului european, precum și eventuala creare a unei jurisprudențe neunitare, nu respectă rigorile legii și nu asigură respectarea dreptului la un proces echitabil. În consecință, pentru toate aceste aspecte, în raport de prevederile art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză și va menține, ca legală și temeinică, încheierea pronunțată la data de 24 iunie 2015 de către Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.