ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.03.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1331/2017

HOTĂRÂRE
31.03.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1331/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1331/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta Compania de Pază A. SRL (în insolvență), reprezentată prin B., în calitate de administrator special și Casa de Insolvență Hunedoara - Filiala București SPRL, în calitate de administrator judiciar a solicitat în contradictoriu cu M.A.I. - I.G.P.R. Direcția de Ordine Publică emiterea unei ordonanțe președințiale prin care să se recunoască dreptul de a presta serviciile menționate în Licența de funcționare nr. 1187/P din 24 iunie 2008, anulată prin măsura IGPR 436914/S3 din 24 iulie 2015.

Prin Sentința civilă nr. 2636 din 16 octombrie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta Compania de Pază A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. - I.G.P.R. - Direcția de Ordine Publică.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta Compania de Pază A. SRL a declarat recurs.

Examinând cauza și decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că declarația de recurs formulată la 22 octombrie 2015 nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină, astfel cum dispun prevederile art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, se constată că prin motivele depuse la 28 octombrie 2015 recurentele au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă peste termenul prevăzut de lege, respectiv 5 zile de la pronunțarea hotărârii, conform art. 1000 C. proc. civ..

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din noul C. proc. civ.:

„(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.

Articolul 487 alin. (1) din noul C. proc. civ. prevede că: „Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.”

Conform art. 489 din noul C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care instanța de recurs ar putea reține, din oficiu, motive de casare de ordine publică.

Or, în cauză, nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanță.

Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 491 din noul C. proc. civ., se anula recursul.

Admite excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât.

Anulează recursul declarat de reclamanta Compania de Pază A. SRL, prin administrator special B. și administrator judiciar Societatea Profesională Casa de Insolvență Hunedoara - Filiala București SPRL împotriva Sentinței civile nr. 2636 din 16 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2017.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-11-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3337/2017
, a sentinței recurate cu privire la soluția pronunțată pe fondul cauzei și, în rejudecare, să se dispună admiterea acțiunii în sensul anulării deciziei nr. 994147/S3/SR din 25.07.2014 emisă de pârât și repunerea în termen a recurentei cu p
ÎCCJ 2020-07-02
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3101/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fi
ÎCCJ 2018-03-13
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1064/2018
Ordine Publică, ca neîntemeiată. 3. Recursul formulat în cauză și motivele de casare invocate Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
ÎCCJ 2018-05-11
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1898/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fisc
ÎCCJ 2015-05-11
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1936/2015
susținerea afirmației că cerința impusă prin art. 7 lit. c) din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004 nu făcea altceva decât să adauge la lege, impunând condiții suplimentare care nu aveau suport în prevederile
Sursă