ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1689/2016

Decizia nr. 1689 /2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Obiectul acțiunii cu care reclamanta a învestit instanța de judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 1349 C. civ., îl constituie obligarea pârâtului Primarul municipiului Cluj Napoca la: respectarea deciziei civile nr. 384/A/2006 a Curții de Apel Cluj; plata către reclamantă a sumei de 452.650 euro, cu titlu de despăgubiri; plata sumei de 848,72 euro lunar, cu titlu de daune-interese (beneficiu nerealizat) până la achitarea integrală a sumei de 452.650 euro; plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii s-a arătat, în esență, că Primarul municipiului Cluj-Napoca refuză să-și îndeplinească obligația de a-i plăti reclamantei despăgubirile stabilite în favoarea reclamantei, pe temeiul Legii nr. 10/2001, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Prin sentința civilă nr. 531 din 02 octombrie 2015 a Tribunalului Cluj s-a dispus respingerea, ca lipsită de obiect, a capătului de cerere formulat de reclamantă împotriva pârâtului Primarului municipiului Cluj-Napoca, având ca obiect obligarea pârâtului la respectarea deciziei civile nr. 384/A/2006 a Curții de Apel Cluj. Totodată, au fost respinse capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata de despăgubiri civile, pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului. Prin decizia civilă nr. 45/A din 12 ianuarie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, s-a admis, în parte, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 531 din 02 octombrie 2015 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. x/117/2014*, pe care a anulat-o.

În rejudecare, s-a respins, ca nefondată, acțiunea civilă înaintată de reclamanta A. împotriva pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca, în motivarea reținându-se, în esență, că prin nicio dispoziție a Legii nr. 10/2001 ori a Legii nr. 247/2005, iar în prezent a Legii nr. 165/2013, nu s-a prevăzut și nu se prevede că primarul emitent al dispoziției prin care s-a soluționat notificarea este ținut - el însuși ori unitatea administrativ-teritorială pe care o reprezintă - să plătească despăgubirile bănești ce corespund valorii unui imobil preluat abuziv, legiuitorul neavând în intenție să impună autorităților locale o asemenea sarcină. Împotriva deciziei instanței de apel reclamanta a declarat recurs, invocând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. Consideră că instanța de apel „nu a înțeles” că pârâtul a fost obligat anterior, prin două hotărâri judecătorești irevocabile, la plata de măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești, iar prin demersul pendinte reclamanta a solicitat obligarea acestuia la îndeplinirea obligației de plată. Mai arată că Primarul municipiului Cluj Napoca avea obligația de a emite dispoziția nr. 709/2008, de a pune în aplicare această dispoziție și de a nu trimite dosarul de despăgubiri la A.N.R.P. pentru plata despăgubirilor, deoarece această obligație cădea în sarcina pârâtului. Susține că instanța de apel a ignorat faptul că Legea nr. 247/2005 nu are aplicabilitate în prezenta cauză, precum și hotărârile pronunțate în litigiul anterior, care stabilesc obligația de plată a măsurilor reparatorii constând în despăgubiri bănești în sarcina pârâtului.

Dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 07 martie 2016 și repartizat completului CF 11. Prin rezoluția completului din 09 martie 2016, cererea de recurs a fost comunicată intimatului-pârât Primarul municipiului Cluj Napoca. Prin încheierea camerei de consiliu de la 24 martie 2016 s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantă și a fost scutită petenta de la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 24.197 RON. La data de 15 aprilie 2016 intimatul-pârât a depus întâmpinare, ce a fost comunicată, iar la data de 25 aprilie 2016 recurenta a depus răspuns la întâmpinare. Prin aceeași rezoluție a completului din 09 martie 2016, s-a dispus, ca după efectuarea formalităților de comunicare menționate în art. XV din Legea nr. 2/2013, să se întocmească raportul prevăzut de art. 493 noul C. proc.

civ. Prin raportul întocmit de către magistratul asistent s-a reținut admisibilitatea în principiu a recursului, iar prin rezoluția completului de filtru din data de 11 mai 2016 s-a dispus comunicarea acestuia către părțile litigante, pentru formularea punctelor de vedere. La data de 26 mai 2016 s-a înregistrat pe rolul instanței supreme punctul de vedere al reclamantei. Prin încheierea completului de filtru din data de 16 iunie 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de reclamantă, fixându-se termen de judecată, în ședință publică, la data de 29 septembrie 2016, cu citarea părților. Analizând recursul din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia.

Este evident că sub aspectul obiectului investirii instanței și stabilirii cadrului juridic procesual, acțiunea de față este o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1349 C. civ., reclamanta invocând răspunderea civilă delictuală a Primarului Municipiului Cluj Napoca, față de refuzul acestuia de a-i acorda măsurile reparatorii constând în despăgubiri bănești ce rezultă din decizia civilă nr. 384A din 18 octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, irevocabilă prin decizia instanței supreme nr. 6050 din 25 septembrie 2007. Potrivit dispozițiilor legii speciale de reparație, derogatorie de la dreptul comun, unitatea deținătoare a imobilului preluat abuziv nu este titulara obligației de plată a măsurilor reparatorii prin echivalent și nu are atribuția legală de calcul și stabilire a întinderii despăgubirilor cuvenite titularilor notificării, atribuțiile acestei entități fiind, în prezent, limitate la verificarea calității de persoană îndreptățită și a măsurii reparatorii ce se poate lua în cauză, în raport de situația de fapt și de situația juridică a imobilului ce face obiectul notificării . Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevedea că, dacă restituirea în natură nu este posibilă,

entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării este obligată să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv. Legea specială la care se făcea trimitere era Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, la art. 16 alin. (1) prevedea că deciziile/dispozițiile emise de unitățile investite cu soluționarea notificărilor în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Nici în forma inițială a Legii nr. 10/2001, despăgubirile acordate în condițiile prevăzute de art. 24 alin. (1) prin decizie/dispoziție motivată sau prin hotărâre judecătorească (în cazul deciziilor de respingere împotriva cărora s-au formulat contestații admise în procedura judiciară) nu erau achitate de unitatea deținătoare, ci, conform procedurii reglementate de art. 36-40 din actul normativ, decizia/dispoziția privind oferta de acordare a despăgubirilor bănești era înaintată către Prefectură. După modificarea art. 24 din Legea nr. 10/2001, abrogarea art. 36-40 din lege și intrarea în vigoare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, atât deciziile/dispozițiile emise anterior (prin care s-au făcut oferte de acordare de măsuri reparatorii în echivalent) sau hotărârile judecătorești pronunțate în urma contestațiilor formulate de persoanele îndreptățite (în care, conform dispozițiilor pct. 16.5 alin. (3) coroborat cu pct. 16.1 din H.G.

nr. 1095/2005 se consemnează și sumele estimate ca fiind cuvenite persoanelor îndreptățite), cât și deciziile/dispozițiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 au fost supuse aceleiași proceduri (art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005), urmând a fi înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea evaluării finale. Ulterior, prin art. 50 din Legea nr. 165/2013 au fost abrogate dispozițiile din Legea nr. 10/2001 și din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementează condițiile de stabilire și plată a despăgubirilor, noua lege prevăzând un cadru diferit de reparație în echivalent.

Sub acest aspect tranzitoriu, dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 prevăd că „plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale, începând cu 01 ianuarie 2014”, reclamanta aflându-se sub incidența acestor prevederi legale.

Prin urmare, prin nicio dispoziție a Legii nr. 10/2001 ori a Legii nr. 247/2005, iar în prezent a Legii nr. 165/2013, nu s-a prevăzut și nu se prevede că primarul emitent al dispoziției prin care s-a soluționat notificarea este ținut - el însuși ori unitatea administrativ-teritorială pe care o reprezintă - să plătească în mod direct despăgubirile bănești ce corespund valorii unui imobil preluat abuziv, legiuitorul neavând în intenție să impună autorităților locale o asemenea sarcină.

Față de aceste dispoziții legale, instanța nu poate obliga Primarul municipiului Cluj Napoca la plata despăgubirilor către reclamantă, iar faptul că s-a consolidat o jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului în sensul că procedura specială privind acordarea și plata despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv este ineficientă, nu poate fi invocat în sprijinul existenței unei asemenea obligații în sarcina unității administrativ – teritoriale, cât timp instanța europeană constată încălcarea de către stat a unui drept fundamental reglementat de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, fără a interveni în dreptul intern pentru a indica pe un anume titular al obligației de acordare a uneia sau alteia dintre măsurile reparatorii.

Nefuncționalitatea Fondului Proprietatea, constatată de Curtea Europeană în hotărârile sale, atrage obligația pentru stat de a adopta măsurile adecvate pentru a-l face funcțional, iar nu obligația pentru instanțele judecătorești de a legifera (punând în locul măsurilor reparatorii legale altele, stabilite pe cale jurisprudențială), pentru că aceasta ar însemna depășirea funcției jurisdicționale a instanței.

Mai mult, obligarea la plată a Primarului municipiului Cluj-Napoca nu a fost expres dispusă prin decizia civilă nr. 384A din 18 octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, afirmarea (în acord cu jurisprudența C.E.D.O.) caracterului nefuncțional al Fondului „Proprietatea” și, pe acest temei, stabilirea în beneficiul reclamantei a dreptului la măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești, iar nu în titluri de despăgubire la Fondul „Proprietatea”, neavând și consecința că Primarul municipiului Cluj-Napoca este dator a plăti aceste despăgubiri. Prin urmare, în speță, nu se poate reține în sarcina pârâtului, care nu are calitatea de debitor al reclamantei, o faptă ilicită delictuală, câtă vreme recurentei, în litigiul anterior nu i s-a stabilit un drept de creanță certă, lichidă și exigibilă.

În concluzie, chiar dacă prin decizia civilă nr. 6050 din 25 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, pronunțată în litigiul anterior, s-a reținut că reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de către stat și în raport de dispozițiile convenționale, instanța constată că plata acestor despăgubiri nu se poate face decât în limitele reglementate în dreptul intern prin legi speciale de reparație, care nu prevăd în sarcina unității notificate sau a persoanei care o reprezintă în litigii de această natură nicio obligație de plată, în mod direct, a despăgubirilor bănești ce corespund valorii imobilului preluat abuziv.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat, nefiind întrunite cerințele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 45A din data de 12 ianuarie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2016.