ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1689/2016

Decizia

nr.

1689

/2016

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Obiectul acțiunii cu care reclamanta

a învestit instanța de judecată, întemeiată pe dispozițiile

art. 1349 C. civ., îl constituie obligarea pârâtului Primarul municipiului Cluj

Napoca la: respectarea deciziei civile nr. 384/A/2006 a Curții de Apel Cluj;

plata către reclamantă a sumei de 452.650 euro, cu titlu de despăgubiri;

plata sumei de 848,72 euro lunar, cu titlu de daune-interese (beneficiu nerealizat)

până la achitarea integrală a sumei de 452.650 euro; plata cheltuielilor

de judecată.

În motivarea cererii

s-a arătat, în esență, că Primarul municipiului Cluj-Napoca

refuză să-și îndeplinească obligația de a-i plăti

reclamantei despăgubirile stabilite în favoarea reclamantei, pe temeiul Legii

nr. 10/2001, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Prin sentința

civilă nr. 531 din 02 octombrie 2015 a Tribunalului Cluj s-a dispus respingerea,

ca lipsită de obiect, a capătului de cerere formulat de reclamantă

împotriva pârâtului Primarului municipiului Cluj-Napoca, având ca obiect obligarea

pârâtului la respectarea deciziei civile nr. 384/A/2006 a Curții de Apel Cluj.

Totodată, au fost respinse capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtului

la plata de despăgubiri civile, pentru lipsa calității procesuale

pasive a pârâtului.

Prin decizia civilă

nr. 45/A din 12 ianuarie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă,

s-a admis, în parte, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile

nr. 531 din 02 octombrie 2015 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul

nr. x/117/2014*, pe care a anulat-o. În rejudecare, s-a respins, ca nefondată,

acțiunea civilă înaintată de reclamanta A. împotriva pârâtului Primarul

municipiului Cluj-Napoca, în motivarea reținându-se, în esență, că

prin nicio dispoziție a Legii nr. 10/2001 ori a Legii nr. 247/2005, iar în

prezent a Legii nr. 165/2013, nu s-a prevăzut și nu se prevede că

primarul emitent al dispoziției prin care s-a soluționat notificarea este

ținut - el însuși ori unitatea administrativ-teritorială pe care

o reprezintă - să plătească despăgubirile bănești

ce corespund valorii unui imobil preluat abuziv, legiuitorul neavând în intenție

să impună autorităților locale o asemenea sarcină.

Împotriva deciziei

instanței de apel reclamanta a declarat recurs, invocând incidența motivului

de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Consideră

că instanța de apel „nu a înțeles” că pârâtul a fost obligat

anterior, prin două hotărâri judecătorești irevocabile, la plata

de măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești, iar prin

demersul pendinte reclamanta a solicitat obligarea acestuia la îndeplinirea obligației

de plată. Mai arată că Primarul municipiului Cluj Napoca avea obligația

de a emite dispoziția nr. 709/2008, de a pune în aplicare această dispoziție

și de a nu trimite dosarul de despăgubiri la A.N.R.P. pentru plata despăgubirilor,

deoarece această obligație cădea în sarcina pârâtului. Susține

că instanța de apel a ignorat faptul că Legea nr. 247/2005 nu are

aplicabilitate în prezenta cauză, precum și hotărârile pronunțate

în litigiul anterior, care stabilesc obligația de plată a măsurilor

reparatorii constând în despăgubiri bănești în sarcina pârâtului.

Dosarul de recurs

a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția I civilă, la data de 07 martie 2016 și repartizat completului

CF 11.

Prin rezoluția

completului din 09 martie 2016, cererea de recurs a fost comunicată intimatului-pârât

Primarul municipiului Cluj Napoca.

Prin încheierea

camerei de consiliu de la 24 martie 2016 s-a admis cererea de ajutor public judiciar

formulată de reclamantă și a fost scutită petenta de la plata

taxei judiciare de timbru în valoare de 24.197 RON.

La data de 15

aprilie 2016 intimatul-pârât a depus întâmpinare, ce a fost comunicată, iar

la data de 25 aprilie 2016 recurenta a depus răspuns la întâmpinare.

Prin aceeași

rezoluție a completului din 09 martie 2016, s-a dispus, ca după efectuarea

formalităților de comunicare menționate în art. XV din Legea nr.

2/2013, să se întocmească raportul prevăzut de art. 493 noul C. proc.

civ.

Prin raportul

întocmit de către magistratul asistent s-a reținut admisibilitatea în

principiu a recursului, iar prin rezoluția completului de filtru din data de

11 mai 2016 s-a dispus comunicarea acestuia către părțile litigante,

pentru formularea punctelor de vedere. La data de 26 mai 2016 s-a înregistrat pe

rolul instanței supreme punctul de vedere al reclamantei.

Prin încheierea

completului de filtru din data de 16 iunie 2016 s-a admis în principiu recursul

declarat de reclamantă, fixându-se termen de judecată, în ședință

publică, la data de 29 septembrie 2016, cu citarea părților.

Analizând recursul

din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat

al acestuia.

Este evident că

sub aspectul obiectului investirii instanței și stabilirii cadrului juridic

procesual, acțiunea de față este o acțiune întemeiată pe

dispozițiile art. 1349 C. civ., reclamanta invocând răspunderea civilă

delictuală a Primarului Municipiului Cluj Napoca, față de refuzul

acestuia de a-i acorda măsurile reparatorii constând în despăgubiri bănești

ce rezultă din decizia civilă nr. 384A din 18 octombrie 2006 a Curții

de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie, irevocabilă prin decizia instanței supreme

nr. 6050 din 25 septembrie 2007.

Potrivit dispozițiilor

legii speciale de reparație, derogatorie de la dreptul comun, unitatea deținătoare

a imobilului preluat abuziv nu este titulara obligației de plată a măsurilor

reparatorii prin echivalent și

nu are atribuția legală de calcul și

stabilire a întinderii despăgubirilor cuvenite titularilor notificării,

atribuțiile acestei entități fiind, în prezent, limitate la verificarea

calității de persoană îndreptățită și a măsurii

reparatorii ce se poate lua în cauză, în raport de situația de fapt și

de situația juridică a imobilului ce face obiectul notificării

.

Anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 165/2013, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevedea

că, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită

potrivit legii cu soluționarea notificării este obligată să

propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate abuziv.

Legea specială

la care se făcea trimitere era Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, la

art. 16 alin. (1) prevedea că deciziile/dispozițiile emise de unitățile

investite cu soluționarea notificărilor în care s-au consemnat sume care

urmează a se acorda ca despăgubire se predau pe bază de proces-verbal

de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Nici în forma

inițială a Legii nr. 10/2001, despăgubirile acordate în condițiile

prevăzute de art. 24 alin. (1) prin decizie/dispoziție motivată sau

prin hotărâre judecătorească (în cazul deciziilor de respingere împotriva

cărora s-au formulat contestații admise în procedura judiciară) nu

erau achitate de unitatea deținătoare, ci, conform procedurii reglementate

de art. 36-40 din actul normativ, decizia/dispoziția privind oferta de acordare

a despăgubirilor bănești era înaintată către Prefectură.

După modificarea

art. 24 din Legea nr. 10/2001, abrogarea art. 36-40 din lege și intrarea în

vigoare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, atât deciziile/dispozițiile

emise anterior (prin care s-au făcut oferte de acordare de măsuri reparatorii

în echivalent) sau hotărârile judecătorești pronunțate în urma

contestațiilor formulate de persoanele îndreptățite (în care, conform

dispozițiilor pct. 16.5 alin. (3) coroborat cu pct. 16.1 din H.G. nr. 1095/2005

se consemnează și sumele estimate ca fiind cuvenite persoanelor îndreptățite),

cât și deciziile/dispozițiile emise după intrarea în vigoare a Legii

nr. 247/2005 au fost supuse aceleiași proceduri (art. 16 din Titlul VII din

Legea nr. 247/2005), urmând a fi înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

în vederea evaluării finale.

Ulterior, prin

art. 50 din Legea nr. 165/2013 au fost abrogate dispozițiile din Legea nr.

10/2001 și din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementează condițiile

de stabilire și plată a despăgubirilor, noua lege prevăzând

un cadru diferit de reparație în echivalent. Sub acest aspect tranzitoriu,

dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 prevăd că „plata

sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea

în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri

judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării

în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale,

începând cu 01 ianuarie 2014”, reclamanta aflându-se sub incidența acestor

prevederi legale.

Prin urmare, prin

nicio dispoziție a Legii nr. 10/2001 ori a Legii nr. 247/2005, iar în prezent

a Legii nr. 165/2013, nu s-a prevăzut și nu se prevede că primarul

emitent al dispoziției prin care s-a soluționat notificarea este ținut

- el însuși ori unitatea administrativ-teritorială pe care o reprezintă

- să plătească în mod direct despăgubirile bănești

ce corespund valorii unui imobil preluat abuziv, legiuitorul neavând în intenție

să impună autorităților locale o asemenea sarcină.

Față

de aceste dispoziții legale, instanța nu poate obliga Primarul municipiului

Cluj Napoca la plata despăgubirilor către reclamantă, iar faptul

că s-a consolidat o jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor

Omului în sensul că procedura specială privind acordarea și plata

despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv este ineficientă, nu poate

fi invocat în sprijinul existenței unei asemenea obligații în sarcina

unității administrativ – teritoriale, cât timp instanța europeană

constată încălcarea de către stat a unui drept fundamental reglementat

de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, fără a interveni în dreptul intern pentru a indica pe un

anume titular al obligației de acordare a uneia sau alteia dintre măsurile

reparatorii.

Nefuncționalitatea

Fondului Proprietatea, constatată de Curtea Europeană în hotărârile

sale, atrage obligația pentru stat de a adopta măsurile adecvate pentru

a-l face funcțional, iar nu obligația pentru instanțele judecătorești

de a legifera (punând în locul măsurilor reparatorii legale altele, stabilite

pe cale jurisprudențială), pentru că aceasta ar însemna depășirea

funcției jurisdicționale a instanței.

Mai mult, obligarea

la plată a Primarului municipiului Cluj-Napoca nu a fost expres dispusă

prin decizia civilă nr. 384A din 18 octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj,

secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori

și familie, afirmarea (în acord cu jurisprudența C.E.D.O.) caracterului

nefuncțional al Fondului „Proprietatea” și, pe acest temei, stabilirea

în beneficiul reclamantei a dreptului la măsuri reparatorii constând în despăgubiri

bănești, iar nu în titluri de despăgubire la Fondul „Proprietatea”,

neavând și consecința că Primarul municipiului Cluj-Napoca este dator

a plăti aceste despăgubiri.

Prin urmare, în

speță, nu se poate reține în sarcina pârâtului, care nu are calitatea

de debitor al reclamantei, o faptă ilicită delictuală, câtă

vreme recurentei, în litigiul anterior nu i s-a stabilit un drept de creanță

certă, lichidă și exigibilă.

În concluzie,

chiar dacă prin decizia civilă nr. 6050 din 25 septembrie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală, pronunțată în litigiul anterior, s-a

reținut că reclamanta este persoană îndreptățită la

măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de către stat și

în raport de dispozițiile convenționale, instanța constată că

plata acestor despăgubiri nu se poate face decât în limitele reglementate în

dreptul intern prin legi speciale de reparație, care nu prevăd în sarcina

unității notificate sau a persoanei care o reprezintă în litigii

de această natură nicio obligație de plată, în mod direct, a

despăgubirilor bănești ce corespund valorii imobilului preluat abuziv.

Având în vedere

aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul declarat de reclamantă, ca nefondat, nefiind întrunite cerințele

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 45A din data de 12 ianuarie

2016 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2016.