ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1683/2018

Asupra recursului de fața, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, la data de 19 iulie 2016, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, au solicitat anularea dispoziției nr. 2429 din 13 iunie 2016 privind propunerea de acordare de măsuri compensatorii prin puncte, privind capitolul III din Legea nr. 165/2013, de modificare a dispoziției nr. 1242 din 14.03.2016, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca.

Reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 26 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Prin sentința civilă nr. 182 din 11 mai 2017, Tribunalul Cluj a admis excepția tardivității, invocată de pârâți și a respins, ca tardivă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. șt B., în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, prin primar.

Prin decizia nr. 384/A/2017 din 1 noiembrie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis în parte apelul principal declarat de reclamantele A. și B. și apelul incident declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 182 din 11.05.2017 a Tribunalului Cluj pe care a anulat-o și, rejudecând, a respins cererea formulată de reclamantele A. și B. împotriva pârâților Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, ca nefondată.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea pe această excepție.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele A. și B., solicitând casarea în parte a hotărârii atacate - în ceea ce privește dispozițiile de respingere a cererii de chemare în judecată pe fond și de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Analizând recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. cu referire la cele ale art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În temeiul art. 483 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile deprimă instanță sunt supuse numai apelului.

Litigiul de față este întemeiat pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 și art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Potrivit prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziei sau a dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului de competența curții de apel.

Totodată, Legea nr. 165/2013, în art. 35 prevede că: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de ia data comunicării, (2) în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute Ia art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) în cazurile prevăzute ia alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi, (4) Hotărârile judecătorești, pronunțate potrivit alin, (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru. " în cauză, sunt, însă, incidente și dispozițiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012, care prevăd că:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este " definitivă ", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară;

(2) Dispozițiile alin. (l) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz. legea specială folosește o altă expresie similară."

Reiese, deci, că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 35 din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă apelului, a cărui soluționare intră în competența curții de apel.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor mai sus-menționate rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 165/2013 este apelul 1.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. cu art. 26 din Legea nr. 10/2001, art. 35 din Legea nr. 165/2013 și art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012, rezultă că decizia nr. 384/A/2017 din 1 noiembrie 2017 a Curții de Apel Cluj nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Textele procedurale enunțate reglementează posibilitatea ca anumite categorii de hotărâri să fie atacate numai cu apel, ceea ce configurează într-un mod mai pronunțat față de vechea reglementare caracterul recursului de cale extraordinară de atac.

De asemenea, modul de reglementare a căilor de atac nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum este aceasta consacrată de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dreptul la un tribunal nu impune obligativitatea dublului grad de jurisdicție în materie civilă sau instituirea căii de atac a recursului în toate materiile, dacă accesul la un tribunal cu plenitudine de jurisdicție este efectiv, statele având o marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac.

Așadar, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție, acest drept putând fi supus unor condiționări de fond și de formă, iar existența uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituție și nici de vreun tratat internațional la care România este parte.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de reclamantele B. și A., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele B. și A. împotriva deciziei nr. 384/A/2017 din data de 1 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 mai 2018.