ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 489/2020

Hotărârea supusă revizuirii. Prin Decizia nr. 448 din 28 martie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 3748 din 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalul Cluj și a casat în tot hotărârea, în sensul respingerii cererii formulate de reclamantul A. prin care s-a solicitat obligarea pârâților Municipiul Cluj-Napoca și primarul acestuia, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie la bugetul statului și la plata de penalități în favoarea sa, pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea obligației stabilite prin sentința civilă nr. 3975/2016 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia nr. 1220/2017 a Curții de Apel Cluj.

Calea extraordinară de atac exercitată. Reclamantul A. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 448/2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a, contencios administrativ și fiscal, la data de 28.03.2019, în dosar nr. x/2018, prin care a solicitat ca, urmare a admiterii cererii, să se dispună schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii recursului declarat de recurentul-pârât Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 3748/2018 pronunțată de Tribunalul Cluj. Cererea a fost inițial înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, la data de 15.04.2019, sub număr dosar x/2019 și a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 510 alin. (2), art. 511 alin. (1) pct. 8, art. 513 alin. (4) C. proc. civ., prevederile art. 21 alin. (2) teza I, art. 24 alin. (1)-(3) și 5 din Legea nr. 554/2004 și prevederile art. 1, 2, 6, 7, 9, 21, 22 și 25 din Legea nr. 544/2001. Prin decizia civilă nr. 664/15.05.2019 pronunțată în cauză de Curtea de Apel Cluj a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, competența de soluționare a cererii de revizuire fiind declinată în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ca atare, cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 14.06.2019, sub același număr de dosar. În susținerea cererii de revizuire s-a arătat că pârâtul-debitor Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, nu a executat de bunăvoie obligațiile stabilite, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sentința civilă nr. 3975/19.12.2016, pronunțată în dosar nr. x/2016 de Tribunalul Cluj, secția contencios-administrativ, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1220/10.05.2017 pronunțată în dosar nr. x/2016 de Curtea de apel Cluj. Ca atare, la data de 21.08.2018, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, în dosar nr. x/2018, cererea de executare silită formulată de reclamant, împotriva pârâtului Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, în temeiul prevederilor art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004 și art. 905 C. proc. civ., prin care s-a solicitat obligarea pârâtului, ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să comunice informațiile de interes public stabilite prin sentința nr. 3975/19.12.2016 pronunțată de aceeași instanță, iar în caz contrar, conducătorul autorității să fie obligat la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de întârziere. Prin decizia nr. 448/28.03.2019 pronunțată în cauză de Curtea de Apel Cluj, cererea reclamantului a fost însă respinsă, urmare a recursului declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinței nr. 3748/2018 pronunțată de Tribunalul Cluj prin care, inițial, cererea fusese admisă. Revizuentul susține că decizia atacată prin intermediul cererii de revizuire încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, fiind dată cu ignorarea prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. care reglementează această prezumție legală ca reprezentând manifestarea pozitiva a autorității de lucru judecat, lucrul anterior judecat putând fi opus într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, fiind suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv și considerente, aceasta judecata fiind deja făcută. În plus, nu există niciun temei legal pentru neexecutarea unei hotarâri judecatorești, iar susținerile și apărările pârâților legate de obiectul primului dosar și de posibilitatea de executare constituie, în fapt, o contestare a autorității de lucru judecat. Decizia nr. 448/2019, reprezintă în acest mod, prin soluția adoptată, o evidenta depășire a atribuțiilor puterii judecătorești și, totodată, o încălcare manifestă a autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 3975/2016 pronunțată de Tribunalul Cluj, definitivă prin decizia civilă nr. 1220/2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, s-a menționat în cuprinsul cererii. Revizuentul a precizat că prin sentința civilă nr. 3975/2016 pronunțată de Tribunalul Cluj, pârâtul a fost obligat la comunicarea către acesta a informațiilor de interes public solicitate prin cererea cu număr de înregistrare x/16.08.2016 la Primăria Cluj-Napoca, informații constând în copia autentificată, conform cu originalul, după cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, conform Legii nr. 18/1991, depusa de către B., înregistrata sub nr. x/1991, însoțită de actele doveditoare ale dreptului la reconstituire. Executarea obligației stabilite prin titlul executoriu nu s-a realizat în termenul prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nici până la data 15.04.2019, data introducerii cererii de revizuire. Cu toate acestea, prin decizia civilă nr. 448/2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, s-a constat că pârâții au executat în întreaga măsură în care a fost posibil obligația impusă prin sentința civilă menționată, reținându-se însă, în același timp, că nu dețin cererea, astfel că se află în imposibilitatea de a comunica o copie a acesteia, iar obligația de a executa o hotărâre judecătorească nu poate să fie interpretată în sensul de a se executa o obligație imposibilă. Revizuentul a precizat că, în fața instanței de recurs, în procedura desfășurată în cauza înregistrată sub număr dosar x/2018, a invocat jurisprudența relevantă a Curții Constituționale, precum și a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Zazanis și alții contra Greciei și Amurăriței contra României), în privința securității raporturilor juridice și a efectelor hotărârilor judecătorești definitive care, având autoritate de lucru judecat, răspund nevoii de securitate juridica, părțile având obligația sa se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicțional, fără posibilitatea de a mai pune în discuție ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecații. Așadar, instanțele sesizate ulterior nu ar trebui să mai repună în discuție constatările jurisdicțiilor anterioare, fiind obligate sa țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6.1 din Convenție. Prin decizia nr. 448/2019, instanța a stabilit că nu este încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 3975/2016 pronunțată de Tribunalul Cluj deoarece în cadrul respectivului dosar nu s-a pus problema deținerii de către pârâți a înscrisului a cărui comunicare se cere, astfel că asupra acestui aspect nu s-a tranșat în niciun fel nefiind o chestiune intrată în autoritatea lucrului judecat. Din aceleași motive, instanța a considerat că reclamantului nu îi este încălcat dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta a fost conturat în jurisprudența CEDO.

Apărările formulate în cauză. Deși au fost legal citați, intimații Municipiul Cluj-Napoca și Primarul Municipiului Cluj Napoca nu au depus întâmpinare la cererea de revizuire și nici nu s-au prezentat în instanță pentru a-și exprima poziția cu privire la aceasta.

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire. În temeiul prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., procedând la analizarea cererii de revizuire și a faptelor pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că aceasta este admisibilă, potrivit celor în continuare expuse: Revizuentul a invocat în susținerea cererii motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la existența unor hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. În ordine cronologică, prima hotărâre dintre cele reclamate a fi potrivnice de către revizuent este reprezentată de sentința civilă nr. 3975/19.12.2016 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. x/2016, definitivă prin decizia civilă nr. 1220/10.05.2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj. Prin sentința menționată, urmare a admiterii acțiunii formulate de reclamantul A., pârâtul Primarul Municipiului Cluj a fost obligat la comunicarea către reclamant a informațiilor de interes public solicitate de acesta prin cererea cu număr de înregistrare x/16.08.2016 depusă la Primăria Municipiului Cluj-Napoca, informații reprezentate de copia cererii de reconstituire a dreptului de proprietate depusă de numitul B. sub numărul x/21.03.1991, însoțită de actele doveditoare ale dreptului la reconstituire, conform Legii nr. 18/1991 și a prevederilor art. 13 din H.G. nr. 131/1991. Cea de-a doua hotărâre, respectiv cea supusă revizuirii, este reprezentată de decizia civilă nr. 448/28.03.2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2018, prin care a fost admis recursul declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinței nr. 3748/18.12.2018 pronunțată de Tribunalul Cluj, pe cale de consecință sentința fiind casată și urmare a rejudecării procesului fiind respinsă cererea reclamantului A. prin care s-a solicitat obligarea pârâților Municipiul Cluj-Napoca și primarul acestuia, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie la bugetul statului și la plata de penalități în favoarea reclamantului, pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea obligației stabilite prin sentința civilă nr. 3975/2016 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia nr. 1220/2017 a Curții de Apel Cluj. Pentru a respinge cererea de executare silită formulată de reclamant, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, deși inițial aceasta fusese admisă prin sentința nr. 3748/2018 pronunțată de Tribunalul Cluj, instanța de recurs, reținând că obligația comunicării a fost stabilită definitiv prin sentința nr. 3975/2016 pronunțată de Tribunalul Cluj și că aceasta nu a fost îndeplinită, a stabilit, în același timp, că pârâții nu dețin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate depusă la Primăria Cluj-Napoca, sub nr. x/21.03.1991, de numitul B., astfel că se află în imposibilitate de a comunica o copie reclamantului. În acest sens, constatând că nu există o obligație la a cărei îndeplinire pârâții să poată fi constrânși, practic fiind imposibilă executarea obligației stabilită printr-o hotărâre judecătorească, Curtea de Apel Cluj a apreciat că, în speță, nu se pot aplica amenzile și penalitățile solicitate prin cererea de chemare în judecată, procedând așadar la respingerea acesteia. În susținerea acestei soluții, Curtea de Apel Cluj a mai menționat că nu este încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 3975/2016 pronunțate de Tribunalul Cluj întrucât, în cadrul litigiului, nu s-a pus problema deținerii de către pârâți a înscrisului a cărui comunicare a fost dispusă de către instanță, astfel că neavând loc un examen al acestui aspect, nu constituie o chestiune intrată în autoritatea lucrului judecat. Revizuentul a arătat că, prin decizia nr. 448/2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în recurs, instanța a anulat practic obligația pârâților de a comunica o copie după cererea de reconstituire a dreptului de proprietate depusă la Primăria Cluj-Napoca, sub nr. x/21.03.1991, de numitul B., obligație stabilită cu putere de lucru judecat prin sentința nr. 3670/2016 pronunțată de Tribunalul Cluj. Preliminar, Înalta Curte menționează că punerea în discuție a existenței unei obligații consolidată prin hotărâre judecătorească definitivă este de natură să aducă atingere principiului stabilității raporturilor juridice civile și constituie o încălcare a dreptului la un proces civil echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O. Ca atare, pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat. Astfel, rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite. În asemenea situații executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat. Prin urmare, prin hotărâri potrivnice, se înțeleg acele hotărâri care s-au pronunțat în dosare separate, prin hotărârea celui de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultată din hotărârea pronunțată în primul dosar. Scopul reglementării este rezolvarea situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze cu neobservarea existenței lucrului judecat, se ajunge la pronunțarea de hotărâri potrivnice ale căror dispozitive sau considerente nu se pot concilia. Dobândirea efectului autorității de lucru judecată, intervine ca urmare a tranșării de către instanță cu privire la chestiunea litigioasă. Sfera de acțiune a autorității lucrului judecat se răsfrânge asupra dispozitivului, precum și asupra considerentelor pe care acesta se sprijină, inclusiv pe cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., deoarece soluția se întemeiază pe un raționament juridic, care este expus în motivare, astfel că pentru a fi luată decizia judecătorul acesta trebuie să și-o argumenteze, iar opinia sa este privită ca parte a soluției finale. Autoritatea sau efectul de "lucru judecat" al unei hotarari judecatoresti are doua acceptiuni: Stricto sensu semnifică autoritatea de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză (exclusivitatea). Lato sensu semnifică puterea de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de prezumția irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisa de o alta hotărâre (obligativitatea). "Autoritatea de lucru judecat" și "puterea de lucru judecat" nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru judecat constituie o parte a puterii de lucru judecat. Cu alte cuvinte, existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocata în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invoca obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză. Așadar, pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești definitive privind soluționarea unei probleme juridice, nu este necesară existența triplei identități de părți, cauză și obiect, ci este necesara doar probarea identității între problema soluționată definitiv și problema dedusa judecății, instanța de judecata fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece, în caz contrar s-ar ajunge la situația încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat. Totodată, însă, pentru că autoritatea de lucru judecat este legată de verificarea jurisdicțională realizată de instanță, trebuie recunoscut acest atribut și motivelor necesare, care explică dispozitivul, făcându-l comprehensibil. Altminteri, fără a se face apel la argumentele și rațiunile adoptării soluției, nu s-ar cunoaște limitele judecății, pretențiile care au învestit instanța și asupra temeiniciei cărora aceasta a avut a se pronunța. De aceea trebuie recunoscută autoritate de lucru judecat motivelor cu valoare decizională, adică acelor motive care conțin soluții asupra unor puncte litigioase ale procesului de așa manieră încât doar felul în care au fost aduse în fața judecății (pe cale de apărare ori ca aspecte prealabile cercetării fondului), face ca astfel de soluții să nu se regăsească în dispozitiv. Prin urmare, intră în autoritate de lucru judecat, alături de dispozitivul care tranșează litigiul, și motivele care susțin soluția, precum și motivele care conțin ele însele soluții asupra aspectelor litigioase invocate de părți și supuse dezbaterii acestora. Reglementarea autorității de lucru judecat a motivelor decizorii este de natură, de asemenea, să ducă la evitarea contrazicerilor dintre considerentele hotărârilor judecătorești, dând expresie funcției pozitive a autorității de lucru judecat. Astfel, potrivit prevederilor art. 430 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este co nsacrată ca efect al hotărârii judecătorești. Potrivit acestei reglementări, sfera noțiunii de autoritate de lucru judecat este extinsă și asupra conținutului noțiunii de putere de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat se întinde atât asupra dispozitivului hotărârii, cât și asupra considerentelor pe care se sprijină, făcând corp comun cu acesta. O asemenea abordare este în concordanță cu jurisprudența CEDO și a instanței de contencios constituțional, potrivit căreia obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitiv, deoarece art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale nu face nicio diferențiere între cauzele prin care s-a admis acțiunea și cele prin care s-a respins acțiunea, hotărârea trebuind să fie respectată și aplicată indiferent de rezultatul procesului (cauza pilot Service contra României). De asemenea, tot în jurisprudența CEDO s-a statuat faptul că obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitivul acesteia iar autoritățile nu pot repune în discuție problema soluționată prin hotărârea definitivă (cauza Zazanis și alții contra Greciei). În concluzie, CEDO a stabilit deja că instanțele sunt obligate să țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6 din CEDO (cauza Amurariței contra Romaniei). Totodată, Înalta Curte consideră necesar a preciza că art. 431 C. proc. civ. acordă conținut normativ dublei funcțiuni, pozitivă și negativă, a autorității de lucru judecat. Astfel, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat îl constituie recunoașterea faptului că o hotărâre judecătorească definitiva este pusă în executare, producând efecte în mod efectiv și dându-i-se astfel eficiență. Ca atare, în acord cu jurisprudența CEDO și deciziile Curții Constituționale, autoritatea de lucru judecat privește nu numai dispozitivul hotărârii, ci și considerentele pe care acesta se sprijină. Revenind la cererea de revizuire dedusă judecății, Înalta Curte reține, în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat de care beneficiază prima din cele două hotărâri în cauză, respectiv sentința civilă nr. 3975/2016 pronunțată de Tribunalul Cluj, definitivă prin decizia civilă nr. 1220/2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, că aceasta este atașată atât dispozitivului cât și considerentelor sale. Astfel, rezolvarea problemei de drept pe care această primă hotărâre a dezlegat-o în considerentele sale se impune cu putere de lucru judecat, față de a doua hotărâre, a cărei revizuire a fost solicitată, care prin considerente i-a dat o rezolvare contrară, conducând astfel la adoptarea unei soluții pe cale de consecință. Concret, prima din cele două hotărâri a stabilit că nu a fost soluționată cererea cu număr de înregistrare x/16.08.2016 depusă de revizuentul-reclamant la Primăria Municipiului Cluj-Napoca, prin care au fost solicitate copia cererii de reconstituire a dreptului de proprietate depusă de numitul B. sub numărul x/21.03.1991, însoțită de actele doveditoare ale dreptului la reconstituire, deși informațiile solicitate fac parte din categoria celor de interes public, potrivit prevederilor art. 12 alin. (4) din Legea nr. 18/1991, iar pârâtul nu a făcut dovada comunicării acestora. De reținut că pârâtul nu a invocat în apărare, în procedura judiciară desfășurată în cauza înregistrată sub număr dosar x/2016, nici în fața instanței de fond și nici în fața celei de recurs, împrejurarea că nu se află în posesia cererii de reconstituire a dreptului de proprietate depusă de numitul B. și înregistrată sub nr. x/21.03.1991, respectiv faptul că nu dețin acest document, deși, după cum rezultă din cererea aceleiași persoane, înregistrată la Primăria Municipiului Cluj-Napoca sub nr. x/30.07.1991, rezultă fără echivoc cererea de reconstituire a dreptului de proprietate din 21.03.1991 a fost înregistrată la primărie. Această apărare a fost ridicată pentru prima dată doar prin recursul declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 3748/18.12.2018 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. x/2018, prin care cererea formulată de reclamantul A., în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, a fost parțial admisă, pârâtul fiind obligat la plata amenzii și a penalităților, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea obligației stabilite prin sentința civilă nr. 3975/2016 pronunțată de Tribunalul Cluj. Prin urmare, considerentele deciziei civile nr. 448/2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, potrivit cărora nu există o obligație la a cărei îndeplinire să poată fi constrânși pârâții, datorită faptului că aceștia nu dețin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate depusă de numitul B. sub numărul x/21.03.1991, încalcă flagrant efectul pozitiv al autorității de lucru judecat rezultat din sentința civilă nr. 3975/2016 prin care existența obligației de comunicare a documentului a fost stabilită în mod definitiv. Instanța de recurs care a pronunțat decizia supusă revizuirii s-a aflat în eroare din această perspectivă, confundând existența obligației, stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, cu imposibilitatea executării acesteia. Prin urmare, este nerelevantă și falsă aprecierea aceleiași instanțe potrivit căreia nu este încălcată autoritatea de lucru judecat rezultată din sentința civilă nr. 3975/2016 pronunțată de Tribunalul Cluj, pentru că în litigiul soluționat prin aceasta nu s-a pus problema deținerii de către pârâți a înscrisului a cărui comunicare a fost solicitată de către reclamant. Practic, decizia civilă nr. 448/2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, prin considerentele atașate dispozitivului, a repus în discuție problema deținerii de către pârâți a documentului solicitat de reclamant a-i fi comunicat, cu titlu de informație de interes public, în contextul în care aceasta a fost soluționată definitiv anterior, prin sentința nr. 3975/2016, prin care s-a stabilit obligativitatea pârâților de a da curs cererii de comunicare. Procedând astfel, Curtea de Apel Cluj, prin soluția și considerentele pe care a fost fundamentată decizia civilă nr. 448/2019, a lipsit de eficiență, într-o manieră nepermisă, prin prisma considerațiilor reținute prin prezenta, o hotărâre judecătorească definitivă, anihilând practic puterea de lucru judecat atașată acesteia, care presupune că hotărârea beneficiază de prezumția irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisa de o alta hotărâre.

Soluția Înaltei Curți asupra cererii de revizuire și temeiul de drept al acesteia. Față de considerentele de fapt și de drept anterior expuse, constatând îndeplinite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 513 alin. (4) din același cod, să procedeze la încuviințarea cererii de revizuire cu consecința anulării celei din urmă hotărâri, respectiv a deciziei nr. 448/28.03.2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj și trimiterea cauzei la aceeași instanță în vederea rejudecării rejudecării recursului declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinței nr. 3748/2018 pronunțată de Tribunalul Cluj.