ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1090/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1090/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 28 februarie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin sentința civilă nr. 2780 din 10.10.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Cluj, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Mun. Cluj-Napoca, ca vădit neîntemeiată și s-a aplicat reclamantului amenda judiciară în valoare de 200 RON, pentru introducerea, cu rea-credință a unei cereri vădit neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A..
La data de 14.01.2019, la dosar a fost depusă de către recurent o cerere prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecata acțiunii ce face obiectul prezentului dosar, invocând în drept dispozițiile art. 406 alin. (1) și (5) C. proc. civ.
La data de 16.01.2019, judecata cauzei a fost suspendată în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
La data de 19.02.2019, recurentul a depus la dosar o cerere pentru renunțarea la dreptul pretins, întemeiată pe prevederile art. 409 alin. (2) C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 229/2019 din 20 februarie 2019, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a constatat renunțarea la dreptul pretins de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca; a anulat în parte sentința civilă nr. 2780 din 10.10.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Cluj, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și a menținut dispoziția privind aplicarea amenzii judiciare.
Împotriva deciziei civile nr. 229/2019 din 20 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin încheierea din 19.10.2021, Înalta Curte a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea de drept a judecării recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 229/2019 din 20 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal.
II. Soluția Înaltei Curți
Analizând cu prioritate excepția perimării recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 229/2019 din 20 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată următoarele:
Art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare de drept, care intervine în mod obligatoriu, oprind cursul procesului ori de câte ori instanța constată apariția vreuneia din împrejurările prevăzute de text și întrunirea condițiilor impuse de normă. Scopul suspendării este de a da celor interesați posibilitatea de a lua măsurile necesare în vederea continuării procesului, prin introducerea în cauză a moștenitorilor părții decedate.
De la data suspendării judecării cauzei (19.10.2021), deși au trecut mai mult de 6 luni, nu s-a formulat nicio cerere de repunere pe rol în vederea continuării judecății și niciun alt act de întrerupere a cursului perimării.
În aceste condiții, cum recursul a rămas în nelucrare o perioadă mai mare de 6 luni, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni.
Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.
Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.
Față de cele ce preced, având în vedere că în cauză nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 417 – 418 din C. proc. civ., republicat, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) din C. proc. civ., republicat și va constata perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 229/2019 din 20 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 229/2019 din 20 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal.
Cu recurs la Completul de 5 Judecători, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Recursul se depune la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 februarie 2023.