ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 736/2017

Decizia nr. 736/2017

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 1 martie 2016 sub nr. x/299/2016, reclamanta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 20.100 lei, reprezentând cheltuieli de cazare decontate de ANRE în anul 2014, inclusiv dobânzi și penalități până la achitarea integrală a debitului principal.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 14326 din 7 septembrie 2016 Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamant Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și pe pârât A. în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Instanța a constatat că, în speță, mandatul a fost acordat pârâtului în baza unui act administrativ individual, respectiv Hotărârea nr. 42 din 23 octombrie 2012, iar obiectul acestuia îl reprezintă exercitarea atribuțiilor de conduce în cadrul unei autorități administrative autonome.

Prin urmare, actele emise de organul de conducere al acestei autorități administrative, din care face parte și pârâtul în cadrul ANRE, sunt acte administrative, supuse cenzurii instanței de contencios administrativ.

Din această perspectivă, s-a apreciat că și raporturile juridice născute între părțile contractului de mandat sunt de drept administrativ, pârâtul fiind mandatat să acționeze în numele autorității publice, în regim de putere publică, pentru luarea unor decizii în cadrul Comitetului de reglementare al ANRE.

Instanța a avut în vedere și rangul ANRE în sistemul administrației publice, de autoritate publică centrală, fiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 3355 din 2 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, excepția de necompetența materială și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamant Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și pe pârât A. având ca obiect "pretenții", în favoarea Judecătoriei sector 1 București. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

S-a reținut că prezenta acțiune constituie o acțiune în pretenții, pentru recuperarea unor sume încasate de către pârât, în calitate de membru și vicepreședinte al reclamantei, sume cu privire la care Curtea de Conturi a constatat prin decizie că nu aveau fundament legal, fiind astfel încasate necuvenit de către pârât.

Contractul încheiat de reclamantă cu pârâtul nu constituie contract administrativ supus jurisdicției administrative, întrucât nu este întrunită ipoteza normei legale din art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Or, contractul de mandat încheiat între părțile litigante, în temeiul art. 4 din O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nu se încadrează în ipoteza normei legale mai sus redate, nefiind supus expressis verbis competenței instanțelor de contencios administrativ prin legea specială.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București reclamanta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 20.100 lei, reprezentând cheltuieli de cazare decontate de ANRE în anul 2014, inclusiv dobânzi și penalități până la achitarea integrală a debitului principal, prejudiciu creat reclamantei în perioada în care acesta avea calitatea de vicepreședinte și membru al Comitetului de Reglementare al A.N.R.E., pe temeiul răspunderii civile delictuale și, în subsidiar, pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.

Înalta Curte reține că litigiul de față își are izvorul în contractul de mandat încheiat intre părți, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2007 și Hotărârea nr. 42 din 23 octombrie 2012 a Parlamentului României privind numirea membrilor Comitetului de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, referitor la decontarea unor cheltuieli de cazare pe durata mandatului pârâtului.

Din această perspectivă, și pornind de la definiția dată de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 contractelor asimilate actelor administrative, rezultă că interpretarea dată de către judecătorie raportului juridic dedus judecății, ca fiind unul de drept administrativ este greșită.

Nu orice contract este asimilat acelor administrative, ci numai cele expres circumscrise celor patru categorii prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. c) teza finală din Legea nr. 554/2004, în plus fiind și excepțiile prevăzute prin legi speciale, ceea ce nu este cazul în speță.

Ca natură juridică, contractul încheiat între părți este contract civil, de prestări de servicii publice, care are o serie de trăsături specifice.

În cauză, ca urmare a unui control efectuat de către Curtea de Conturi a României privind nerespectarea prevederilor legale în ceea ce privește închirierea de locuințe, reclamanta, având în vedere calitatea pârâtului (acesta nefiind salariat), a formulat acțiune civilă delictuală întemeiată pe dispozițiile art. 1349 alin. (1) - (2) și art. 1357 - 1371 C. civ.

Constată Înalta Curte că nu prezintă relevanță, sub aspectul competenței, calitatea reclamantei, care este autorizată să presteze un serviciu public, de interes național, în această situație competența aparținând instanței de drept comun.

Or, nefiind în prezența unui litigiu de contencios administrativ în sensul art. 1 sau art. 8 din Legea nr. 554/2004, pentru a fi aplicabile normele de competență prevăzute de aceeași lege, Înalta Curte constată că sunt incidente dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) și art. 107 alin. (1) C. proc. civ. din 2010.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei în contradictoriu cu pârâtul A. în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2017.

Procesat de GGC - CL